Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

În acest articol, Valentin Popescu explică cum reușește Statul Islamic, lipsit de forțe și resurse, să-și impună, totuși, teroarea în Libia.

 STRATEGIA STATULUI ISLAMIC ÎN LIBIA

 

Răspunsul Statului Islamic la eforturile de pacificare în Libia a fost o nouă ofensivă împotriva celui mai important complex petrochimic  din țară : cel din portul  Al Sidra – cel mai mare port libian – și împotriva marilor rafinării din orașul Ras Lanuf, situat în apropiere.

Reacția militară a Statului Islamic urmărea, pe de o parte, să distrugă tot compexul petrolier libian, pentru a le seca veniturile celor doi mari protagoniști ai războiului civil, iar, pe de altă parte, să urzească alianțe punctuale, pe toate teatrele de război din țară, unde nu sunt implicate direct triburile din Est  sau coaliția occidentală, deoarece aceste forțe sunt incomparabil mai puternice decât toate resursele de care dispune Statul Islamic în Libia.

Statul Islamic duce o asemenea politică deoarece nu are încotro : nu are nici trupe puternice în Libia și nici bani. Sub conducerea lui Abu el Mujirah el Qahtani – noul plenipotențiar al Statului Islamic în Libia  – strategia actuală a califatului în această țară constă în desfășurarea de operații de distrugere a instalațiilor petroliere (de obicei, cu rachete cu rază scurtă de acțiune și atentate sinucigașe) și în stabilirea de pacte punctuale de colaborare temporară cu câte o facțiune care luptă în afara zonelor de influență ale guvernelor din Tobruk și Tripoli.

În prezent, cel mai important teritoriu ne controlat de aceste două guverne libiene este cel din centrul coastei maritime. Aici, dincolo de importanța economică a zonei Ras Lanuf și El Sidra, există factorul destabilizator al generalului Haftar, comandantul așa numitei Armate Naționale Libiene, o forță militară mult prea mică pentru ambițiile lui Haftar.

În restul teritoriului, Statul Islamic procedează, peste tot, la fel : stabilește orice fel de pact – chiar și de neagresiune cu trupele Al Qaeda, mult mai puternice decât cele ale Statului Islamic – pentru a putea controla un teritoriu  fără mari desfășurări de forțe și fără operații militare costisitoare.

Lipsa resurselor Statului Islamic în Libia este, acum, atât de acută, încât conducătorii islamiști nu mai încearcă să pună mâna pe zăcămintele, rafinăriile și porturile petroliere ca să poată beneficia de vânzarea hidrocarburilor. Abu el Mujirah el Qahtani este conștient că nu are destui oameni pentru a păstra, eventual, în posesia sa  zăcămintele petrolifere și nici ingineri sau personal tehnic pentru a asigura funcționarea puțurilor și rafinăriilor.

Și atunci ce-i rămâne de făcut Statului Islamic în Libia : să distrugă sursele de bogăție, să-i divizeze pe rivali și să îngrozească populația civilă; în felul acesta reușește să domine teritorii întinse cu trupe și cheltuieli puține.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.