În căutare de noi strategii Washigton, Diana Negre
Cele cinci luni de război în Ucraina au fost o surpriză pentru cei care credeau că o agresiune de acest gen ar fi imposibilă, dar și o avertizare pentru toată lumea: ne aflăm într-o nouă etapă, în care, normele acceptate de lumea occidentală nu mai sunt valabile dincolo de frontierele ei.
Structurile în vigoare de la jumătatea secolului trecut nu mai servesc la nimic. Erau o combinație de amenințare nucleară (definită ca distrugere reciprocă asigurată și, deci, o garanție că nu vor exista atacuri atomice) și sfere de influență definite. Lumea occidentală are nevoie, acum, de noi formule, dacă vrea să-și apere valorile și modul de viață.
Populația și teritoriile, relativ puține, care formează această alianță de țări democratice cunoscută sub denumirea de Occident, caută noi forme pentru a-și asigura sistemul de care se bucură. Modul lor de viață și de guvernare este foarte puțin apreciat de noua putere mondială care este China, la fel ca gigantul geografic rus, care are noi ambiții internaționale.
Dreptul fiecărui stat de a-și hotărî soarta îl reclamă democrațiile occidentale, dar nu și Rusia sau China. Moscova a revenit la pretențiile imperiului sovietic, care își aroga dreptul la zone de influență, așa cum a făcut cândva cu sateliții URSS-ului în răsăritul Europei. Iar China merge pe același drum, considerând că poate viola acordurile referitoare la integrarea fostei colonii britanice, Hong Kong, până la crearea de noi teritorii în insule artificiale în Oceanul Pacific.
Tacticile războiului rece nu-i mai sunt suficiente lumii occidentale, care caută noi formule pentru a menține echilibrul de forțe, care să-i garanteze supraviețuirea. Are nevoie de noi „arme”, militare și politice, adaptate la timpurile și la tehnologia noastră.
Aceste noi timpuri au adus o globalizare care nu permite izolarea pentru a se apăra, așa cum se proceda timp de secole, când condițiile geografice permiteau acest lucru. Dar, deschid, de asemenea, și posibilitatea de a exporta idei, pentru a contracara propagande și cânturi de sirene. Războiul modern nu se limitează la tunuri sau la intimidarea nucleară, ci se întinde și cibernetică, la informare sau la …dezinformare.
E important -și posibil- să contracarezi aceste atacuri, însă, o politică capabilă să controleze informațiile care pot fi răspândite de inamicii externi sau interni trebuie să se miște foarte abil între ceea ce este cenzura, propaganda politică și protecția datelor.
Între timp, este dificil să știm care este într-adevăr situația Moscovei în principala sa sferă de infuență, care este lumea euro-asiatică. Un exemplu este recenta încleștare dintre Rusia și Kazahstan, o țară care pare să justifice întrucâtva războiul rușilor din Ucraina, și care totuși, oferă ajutoare guvernului de la Kiev și refuză să recunoască republicile Donetsk și Lugansk, așa cum ar vrea Moscova.
Pentru a nu irita Kremlinul că nu recunoaște ca state indepedente aceste două regiuni ucrainene, guvernul din Kazahstan afirmă că refuză să le recunoască, deoarece, dacă toți cei care vor să se separe ar face-o, numărul țărilor din lume s-ar tripla.
Este imposibil să știm dacă guvernul de la Astana încearcă să se arate mai independent față de Rusia decât este în realitate, sau dacă într-adevăr se străduiește să marcheze distanțe pentru a nu se vedea într-o situație similară cu cea a Ucrainei, însă poziția Kazahstanului, o țară de mari dimensiuni, cu o frontieră de peste 4000 de kilometri cu Rusia, va fi un indiciu al capacității de manevră a Moscovei și al ambițiilor ei imperiale.
Este un lucru pe care îl vor urmări cu interes la frontierele occidentale ale lumii slave, mai ales în Europa Răsăriteană, unde, încă este proaspătă amintirea celor patru decenii de apartenență la Pactul de la Varsovia, care a transformat în sateliți sovietici seria de țări de la Polonia până la Bulgaria.
Neliniștea se întinde și la țări care înainte erau neutre, cum sunt Finlanda sau Suedia, care au hotărât se se alăture la NATO, în fața a ceea ce pare a fi noua politică de expansiune a Rusiei.
Autorul articolului: Diana Negre
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
***
Buscando nuevas estrategias Washigton, Diana Negre
Los cinco meses de guerra en Ucrania han sido una sorpresa para quienes creían imposible una agresión de este tipo y también un aviso para todos: nos hallamos en una nueva etapa en que las normas aceptadas por el mundo occidental no rigen más allá de sus fronteras.
Las estructuras en vigor desde mediados del siglo pasado sirven ya de poco. Era una combinación de amenaza nuclear (definida como “destrucción mutua asegurada” y por tanto una garantía de que no habría ataques atómicos) y esferas de influencia definidas. El mundo occidental necesita hoy nuevas fórmulas si quiere defender sus valores y forma de vida.
La población y territorios, relativamente escasos de lo que forma esta alianza de países democráticos y que se conoce como “Occidente”, buscan nuevas formas para garantizar el sistema de que goza. Su forma de vivir y gobernar es tan poco apreciada en la nueva potencia mundial en que se ha convertido la China, como en el gigante geográfico ruso, con renovadas ambiciones internacionales.
El derecho de cada estado a decidir su propio destino lo reclaman las democracias occidentales, pero no Rusia ni China, sus dos mayores rivales: Moscú ha vuelto a los planteamientos del imperio soviético, que se arrogaba el derecho a zonas de interés como hizo otrora con los satélites de la URSS en el este de Europa. Y China va por el mismo camino, desde considerarse con derecho de violar los acuerdos en cuanto a la integración de la excolonia británica de Hong Kong, hasta la creación de nuevos territorios en las islas artificiales del Pacífico.
Las tácticas de la guerra fría ya no le bastan al mundo occidental, que busca nuevas fórmulas para mantener el equilibrio de fuerzas que garantice su supervivencia. Necesita otras “armas”, militares y políticas, adaptadas a nuestros tiempos y tecnología.
Estos nuevos tiempos han traído una globalización que impide aislarse para defenderse, como se hizo durante siglos cuando las condiciones geográficas lo permitían. Pero también abren la posibilidad de exportar ideas y contrarrestar propagandas y cantos de sirena. La guerra moderna no se limita a los cañones o la intimidación nuclear, sino que se extiende a la cibernética y la información…o desinformación.
Es importante -y posible- contrarrestar estos ataques, pero una política orientada a controlar las informaciones que puedan diseminar enemigos externos o internos ha de hilar muy fino entre lo que es censura, propaganda política y protección de datos.
Entre tanto, es difícil saber cuál es realmente la situación de Moscú en su principal esfera de influencia que es el mudo euro-asiático. Un ejemplo lo puede dar el reciente tira y afloja entre Rusia y Kazkastan, un país que parece justificar la guerra rusa contra Ucrania, pero mantiene algunas ayudas al gobierno de Kiev y se niega a reconocer las repúblicas de Donetsk y Lugansk, como desearía Moscú.
Para no irritar al Kremlin por no reconocer como estados independientes a esas dos regiones ucranianas, el gobierno de Kazakstán explica que se niega a dar este reconocimiento a más territorios porque, si todos los que quieren separarse lo hicieran, se triplicaría el número de países en el mundo.
Es imposible saber si el gobierno de Astana trata de mostrarse más independiente de Rusia de lo que realmente es, o si realmente trata de marcar distancias para no verse en una situación semejante a la de Ucrania, pero la posición de Kazakstán, un país de grandes dimensiones y con una frontera de más de 4000 kilómetros con Rusia, será una indicación de la capacidad de maniobra de Moscú y de sus ambiciones imperiales.
Es algo que seguirán con interés en las fronteras occidentales del mundo eslavo, especialmente en el Este de Europa, donde todavía se halla fresco el recuerdo de cuatro décadas de pertenencia al Pacto de Varsovia, que convirtió en satélites soviéticos a países desde Polonia a Bulgaria.
Y la inquietud se extiende hasta países antes neutrales, como Finlandia o Suecia, que han decidido sumarse a la OTAN ante lo que parece una nueva política de expansión rusa.
Autor: Diana Negre
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.