Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

În acest articol, Valentin Popescu explică magia și fascinația pe care le exercită unele personaje politice asupra unor mase de cetățeni lipsiți de criterii pentru a vedea clar realitatea. În prezent, se află la putere un Putin, un Erdogan… va veni, oare, și un Trump ?

DE LA HITLER LA TRUMP

Apariția lui Donald Trump pe scena politică americană i-a făcut pe mulți observatori să-l compare  pe miliardarul newyorkez cu Adolf Hitler,  „Führer-ul” celui de al III-lea Reich.

Ambii au o chemare spre ură, spre un naționalism rasist  și o priză extraordinară la masele care, din punct de vedere economic, intelectual și moral, sunt mai modeste. Și dacă aceste asemănări sunt evidente – desigur, cu diferențele pe care le-au impus timpul și geografia, – cea mai mare asemănare pe care o prezintă ofertele politice ale acestor două personaje este contextul social : ambii se adresează sau s-au adresat unei mase de cetățeni fără patrii ideologice și fără apărători instituționali ai intereselor lor economice.

Ori, dacă acest fenomen a fost catastrofal la începutul secolului XX (două războaie mondiale, în timpul unei singure generații), el se poate repeta și în secolul XXI.

Mentalitatea Europei din acea vreme nu e cea din SUA din zilele noastre, iar bogăția industrială actuală este infinit mai mare, decât acum o sută de ani. Sunt factori care mai iau din virulența actualei crize social-politice, și totuși, criza este fundamental aceeași în țările industrializate : partidele politice tradiționale nu abordează problemele care-i neliniștesc  pe majoritatea cetățenilor, iar aceștia, la rândul lor, nu se mai identifică cu ele.

Lumea este conștientă că momentul prezent nu e grozav, iar viitorul va fi mai rău, nereușind să înțeleagă  schimbările care s-au produs. Dar, peste tot, partidele politice oferă lupte pentru putere, în loc de soluții viabile pentru necazurile de azi și temerile de mâine. Aceasta explică de ce au apărut, recent, în toată lumea atlantică, partide politice noi, de mare succes.

Multe dintre ele fără pic de ideologie morală, fără programe realiste, dar cu momeala că sunt noi și ne-contaminate de putere. Peste tot, aceste partide noi au obținut succese inexplicabile, disproporționate  față de ideile și idealurile pe care spun că le oferă.

Acesta este contextul în care simplificatori radicali ca Trump sau Hitler reușesc să se impună.

Oferta  acestor politicieni nu e nici coerentă și nici viabilă, dar, pentru masele apăsate de o perspectivă  pe care nu o înțeleg,  aduce magnetismul irezistibil al iluziei că este inteligibilă. Lumea lui Hitler și Trump e diafană : dincolo sunt niște urâți și răi,  care trebuie să fie lichidați, iar, dincoace, suntem noi, cei buni, care, desigur, trebuie să fim protejați și favorizați.

O dovadă că lucrurile se repetă o oferă  „Mein Kampf”, cartea programatică scrisă de Hitler; de câteva luni, a  fost pusă, din nou, în vânzare, în Germania, după 70 de ani de interdicție.

Ei bine, în aceste câteva luni s-au vândut mai multe exemplare (55.000), decât în 1930, an în care a apărut ediția ieftină a celor două părți  într-un singur volum. Hitler și-a scris lucrarea în două părți : prima, în 1925, în timp ce „Führer-ul” era închis pentru delicte politice, și, a doua, în 1926.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.