Alep, cel de al doilea oraș ca mărime din Siria, este în ruine.

În războiul care triturează de ani de zile această țară se reunesc și se înfruntă o mulțime de interese, năzuințe, orgolii și ambiții statale, etnice și personale ; este un război al tuturor împotriva tuturor.

Sunt implicate foarte multe state în distrugerea Siriei și a poporului sirian :

-Rusia, din dorința de a demonstra și de a-și demonstra revenirea în clubul supraputerilor,

-SUA care afirmă că luptă împotriva terorismului,

-Arabia Saudită și Iranul  care își dispută, cu o ură reciprocă exasperantă, ambiția de a domina lumea musulmană din zonă,

-Turcia care se teme de ideea unui stat kurd în apropierea granițelor ei,

-forțele kurde care vor propria lor patrie,

-forțele islamiste radicale denumite Statul Islamic,

-o puzderie de forțe insurgente care nu numai că nu reușesc să formeze un front comun, dar chiar se macină între ele mai mult decât în înfruntarea cu …

-forțele guvernamentale ale lui Bashar al Assad.

 Lista protagoniștilor războiului ar putea continua…

Alep în ruine

Alep în ruine

Ponoasele tragediei poporului sirian le trag atât statele din apropiere: Libanul, Turcia, Iordania, Grecia, cât și țările de pe „ruta balcanică” spre Uniunea Europeana; s-a creat o acută criză a refugiaților sirieni, care, deocamdată, pare să nu se mai sfârșească, pentru că nu se întrevede nicio perspectivă de pace.

Alep a devenit Guernica zilelor noastre : orașul este distrus, locuitorii care au mai rămas în localitate sunt exterminați cu bombe antibunker, sunt privați de apă, alimente, medicamente, curent electric…

Ca o mostră de netăgăduit a barbariei dezlănțuite împotriva orașului Alep sunt bombardamentele asupra spitalelor. Puținele spitale care au mai rămas au devenit ținta predilectă – atacurile durează zeci de minute în șir – a bombardamentelor aviatice.

ONU și alte foruri și instituții internaționale, cu toate sesizările, protestele și apelurile lor la pace, rămân neputincioase.

Cei care nu vor pace în Siria sunt prea mulți și prea puternici.

Este timpul să vedem că îndemnul la pace trebuie să fie preluat și amplificat  și de alte forțe, capacități și resurse ale omenirii.

Alep în ruine

Alep în ruine

Secolul trecut ne-a oferit un exemplu demn de urmat : când, în Spania anilor 1936-1939, înfruntarea ideilor comuniste și fasciste a ajuns la paroxism, poetul Miguel Hernández (1910-1942) a adresat un apel celorlați poeți și scriitori de a se opune barbariei cu toate mijloacele lor creatoare (Llamo a los poetas), iar Pablo Picaso a pictat Guernica.

„Cu poezia mea și cu teatrul meu, cele două arme care strălucesc cel mai mult în mâinile mele, zi de zi tot mai ascuțite, încerc să fac din viață o materie eroică în fața morții. Nu mă voi opri până nu voi reuși !” (“Con mi poesía y con mi teatro,  las dos armas que más relucen en mis manos  con más filo cada día, trato hacer de la vida materia heroica  frente a la muerte. Y no he de parar hasta hacerla” – Miguel Hernández, Teatro en la guerra).

Miguel Hernández, 1936

 Pablo Picasso – Guernica (1937) – Museo Nacional de la Reina Sofia, Madrid

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.