Ierusalim – capitală: aspirația milenară a evreilor !

Gestul lui Donald Trump de a recunoaște Ierusalimul ca fiind capitala statului Israel a surprins, dar nu a uimit. Președintele american a pus în aplicare un act aprobat de Congresul SUA pe vremea când Trump nu era decât un om de afaceri și nu se gândea, încă, la vreo carieră politică.

Spre deosebire de Obama, Trump a avut curajul să facă acest pas…
… 1. datorită relațiilor cordiale pe care le are cu elitele israeliene și evreiești (are chiar un ginere evreu, Jared Kuchner, care este Consilierul său Superior la Casa Albă)  și…
… 2. în urma presiunii exercitate de importantul segment electoral pe care îl reprezintă creștinii evangheliști (li se mai spune și fundamentaliști sau sioniști) din Statele Unite. Aceștia consideră că a doua venire a lui Iisus este iminentă și că, printre semnele care ar anunța această sosire, se află revenirea Ierusalimului la condiția de capitală a iudeilor.

Ierusalim, Zidul plângerii (Ha-Kotel ha-maaravi) și Esplanada Moscheilor

Pe la mijlocul secolului trecut, când Israelul și-a declarat independența, mai bine zis, când a reapărut ca stat independent după două milenii de absență istorică, milenii în care urarea de Anul Nou a evreilor din toată lumea a fost: ȘI, LA ANUL, LA IERUSALIM!, țările vecine au declanșat, imediat, un război de nimicire.

Pentru Ierusalim era prevăzut un statut internațional: orașul urma să fie administrat de ONU.

Dar, acel război din 1948 al vecinilor noului Israel a împiedicat punerea în practică a statutului internațional al Ierusalimului.

Astfel că, după încetarea focului, Israelul controla partea occidentală a Orașului Sfânt, iar Iordania, partea răsăriteană.

Chiar în acel an, Israelul a declarat Ierusalimul ca fiind capitala sa. Comunitatea internațională, însă, i-a respins în bloc această pretenție. Capitala recunoscută era Tel Aviv-ul.

O evoluție semnificativă s-a produs în iunie 1967, cu Războiul de Șase Zile.

Între timp, în 1956, mai avusese loc un război arabo-israelian.

În acel an, 1967, Israelul a declanșat un atac preventiv împotriva Egiptului. Serviciile sale secrete aduceau informații certe că Egiptul făcea ultimele pregătiri pentru a invada Israelul.

Siria, și ulterior Iordania, s-au alăturat  luptelor de partea Egiptului.

În urma unor victorii spectaculoase, între 5 și 10 iunie, israelienii au ocupat Fâșia Gaza și toată Peninsula Sinai, de la Egipt, Înălțimile Golan, de la Siria, și Cisiordania (Iuda și Samaria) de la Iordania, dar, mai ales, Ierusalimul, orașul întreg.

Mordechai Gur, generalul care a condus trupele israeliene care au pătruns în centrul vechi al Ierusalimului și care a făcut celebrul anunț la radio: MUNTELE TEMPLULUI ESTE ÎN MÂINILE NOASTRE ! (HAR HA-BAIT BE IADEINU !) avea să spună unor jurnaliști occidentali (și avem mărturia jurnalistului spaniol Ismael Medina Cruz): „Este o zi mare pentru noi, dar să știți că este o zi tristă, deoarece noi nu vom mai pleca niciodată de aici!”

În zilele noastre, primul ministru Biniamin Netanyahu a reformulat fraza lui Mordechai Gur: „Niciodată nu vom mai permite ca Ierusalimul să fie divizat!”

Războaiele arabo-israeliene au dizlocat populații: sute de mii de palestinieni – inițial 710.000 – au luat calea refugiului.

Acum, prin țările unde s-au refugiat, sunt vreo 6 milioane. Și au acte de proprietate – sunt un coșmar ! – asupra unui enorm procent din suprafața Israelului.

Pe de altă parte, sute de mii de evrei din țările arabe au fost nevoiți să plece, deoarece nu mai erau în siguranță.

Comunitatea internațională a stat, practic, de o parte: israelienii și palestinienii sunt cei care trebuie să negocieze ! Ei trebuie să se înțeleagă și ei trebuie să ajungă la pace !

Dar, de fapt, cu toate acordurile de la Camp David și de la Oslo, părțile nu vor să negocieze.

Shimon Peres semnează acordurile de la Oslo. În spate: Itzhaac Rabin, Bill Clinton și Yassir Arafat (AFP)

Cu toată modestia, dar, singurul succes palpabil în problema păcii în Orientul Apropiat a fost obținut grație bunelor oficii ale României: românii  au fost cei care au mediat împăcarea istorică dintre Egipt și Israel -din inamici au devenit aliați. Spectaculosul voiaj al președintelui egiptean Anuar al Sadat în Israel, în 1977, în plină stare de beligeranță între cele două țări, a fost pregătit în București și s-a datorat diplomaților români, în frunte cu Ștefan Andrei.

Anuar al Sadat conversând cu Golda Meir și Shimon Peres

Ștefan Andrei

Palestinienii cer încetarea colonizării teritoriilor lor ca precondiție pentru a negocia.

Israelienii nu acceptă precondiții.

Dar, iată că, în ultimul timp, și ei pun precondiții: cu toate că palestinienii au recunoscut dreptul la existență al statului Israel, acest lucru nu mai e suficient: ei trebuie să recunoască CARACTERUL EVREIESC AL STATULUI ISRAEL.

Aceasta înseamnă, de fapt, că cei 6 milioane de palestinieni refugiați prin lumea întreagă nu ar mai avea dreptul să se întoarcă la locurile lor de baștină, unde au proprietăți. În plus, a mai apărut o precondiție „de ultimă oră”: ei trebuie să recunoască Ierusalimul ca fiind capitala Israelului.

Pentru o vreme, SUA nu vor mai fi percepute ca o țară imparțială în privința soluției problemei palestiniano-israeliene.

Uniunea Europeană are o poziție total diferită de cea exprimată de Donald Trump în privința Ierusalimului.

Vocile care s-au auzit în legătură cu mutarea unor ambasade de la Tel Aviv la Ierusalim au exprimat o realitate evidentă: sediul ambasadelor este la Tel Aviv, dar mulți diplomați locuiesc la Ierusalim, deoarece în acest ultim oraș se află toate instituțiile centrale ale statului Israel: Parlamentul, Guvernul, Ministerul de Externe etc…

Între Tel Aviv și Ierusalim sunt, în linie dreaptă, mai mult de 50 de kilometri…

Israelul astăzi, teritoriile palestiniene și Înălțimile Golan

Mutarea ambasadei la Ierusalim nu înseamnă automat și recunoașterea orașului ca fiind capitala Israelului. În privința aceasta, țările UE vor vorbi la unison și vor avea o poziție comună.

În plus, Uniunea Europeană este, acum, în mai mare măsură (a rămas singura entitate capabilă!) să medieze eficient între israelieni și palestinieni, deoarece s-a creat o polarizare înternațională, o încleștare care a divizat și mai mult Orașul Sfânt. Acum sunt două capitale în unul și același oraș. Două săbii în aceeași teacă.

Cum vor evolua lucrurile?

Toate documentele ONU vorbesc de soluția a două state: unul isrelian și celălalt palestinian.

Cel palestinian ar avea două teritorii fără continuitate între ele: Cisiordania și Gaza. Gaza este „o contribuție abilă” a Egiptului.

Israelianul de rând consideră că Iuda și Samaria, adică teritoriile palestiniene cunoscute sub denumirea internațională de Cisiordania, au fost și vor fi etern ale Israelului, în baza unor drepturi istorice. Cu atât mai mult Ierusalimul. Pare a fi o convingere foarte fermă.

Și totuși, nu este chiar atât de fermă !

Joi, 28 decembrie 2017, ziarul israelian Yediot Aharonot (în traducere: Știri de ultima oră) a publicat scrisoarea pe care zeci de adolescenți i-au adresat-o primului ministru, Biniamin Netanyahu, în care îl anunță că ei vor refuza să se înroleze în armată (în Israel, serviciul militar este obligatoriu atât pentru băieți cât și pentru fete!- n.n.) deoarece ei nu vor să participe la acțiunea de „ocupare și oprimare a poporului palestinian.”

Adolescenții critică politica guvernului și a armatei atât față palestinienii care trăiesc în Cisiordania și Gaza, cât și față de minoritatea arabilor palestinieni care sunt cetățeni ai statului Israel. Așa zisa „situație temporară” este tărăgănată de mai mult de 50 de ani, iar noi nu vom da nici o mână de ajutor în acest sens – continuă scrisoarea. Semnatarii fac apel ca și alți adolescenți să-și reconsidere atitudinea fața de serviciul militar: „Nu acceptăm să fim recrutați și să servim într-o armată aflată în afara valorilor păcii, dreptății și egalității, pentru că conștiința noastră ne spune că există o altă realitate pe care am putea să o creăm împreună. Adresăm un  apel  tuturor celor de vârsta noastră să se întrebe: va lucra serviciul militar în direcția acestei realități ?”

Scrisoarea adolescenților critică aspru ceea ce ei numesc „incitarea instituțională intenționată împotriva palestinienilor de ambele părți ale Liniei Verzi”, linia de demarcație dintre forțele israeliene și arabe cu care s-a încheiat războiul arabo-israelian din anul 1948.  „Noi, băieți și fete de vârsta recrutării din diferite regiuni ale țării și de diferite condiții sociale și economice refuzăm să credem în incitarea sistematică și refuzăm să fim brațul guvernamental al opresiunii și ocupației.”

Această trezire a adolescenților israelieni poate fi un indiciu că în cultura războinică a supraviețuirii apar noi criterii ale păcii, mai morale și mai umane, mai aproape de salutul pe care îl practică zilnic semiții între ei, fie că își spun SALAM !, fie că își spun ȘALOM ! Tot PACE înseamnă.

***

Declarația Balfour – primul document oficial internațional care a dus la crearea statului Israel

 Stimate Lord Rothschild,

Cu o deosebită plăcere vă transmit, din partea Guvernului Majestății Sale, următoarea declarație de simpatie cu aspirațiile evreiești sioniste, declarație care a fost trimisă Cabinetului și care a fost aprobată de acesta.

„Guvernul Majestății Sale vede favorabil stabilirea în Palestina a unei vetre naționale pentru poporul evreu și se va strădui din toate puterile să faciliteze îndeplinirea acestui obiectiv, înțelegându-se foarte clar că nu se va face nimic care să prejudicieze drepturile civile și religioase ale comunităților ne-evreiești care trăiesc în  Palestina sau drepturile și statutul politic de care se bucură evreii în orice altă țară”.

V-aș fi recunoscător dacă ați aduce această declarație la cunoștința Federației Sioniste.
Arthur James Balfour.

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.