AGUAS ETÍOPES

În ultimele două secole – pentru a nu merge și mai  adânc – lumea a văzut conflicte dintre cele mai năstrușnice, de la războaie pornite de la o partidă de fotbal (între Salvador și Honduras, în secolul XX) până la înfruntări diplomatice pentru un motiv ca: „nu sunt de acord să porți acest nume” (Grecia – Macedonia) sau să vedem care limbă română e într-adevăr română (Republica Moldova – România, când s-a destrămat URSS). Lista o continuă în prezent Egiptul și Etiopia, care se dușmănesc, acum, din cauza timpului; a timpului necesar pentru umplerea cu apă a unui lac de acumulare.

Desigur că, în acest caz, nu este vorba despre un lac de acumulare oarecare, ci de unul gigantic – cu o capacitate maximă de 74.000 milioane de metri cubi de apă – „Renaissance”, construit de Etiopia pe teritoriul său, pe cursul Nilului Albastru. A vorbi despre Nilul Albastru înseamnă a vorbi de supraviețuirea celor o sută de milioane de locuitori ai Egiptului, o țară care reușește să trăiască în deșert numai datorită Nilului. Și, prin urmare, viteza cu care se va umple „Renaissance” a devenit o chestiune aproape de viață sau de moarte pentru Egipt și Etiopia.

Marele fluviu african – cu o lungime de 6.500 km – e alimentat, în principal de doi afluenți care se varsă în el, în Omdurman (Sudan): Nilul Alb, care izvorăște în Uganda, cu o lungime considerabilă, y și Nilul Albastru, care curge din Etiopia pe o lungime cât jumătate din fratele său ugandez, însă aduce cam 85% din debitul total.

Cei din Addis Abeba vor ca totul să meargă cât mai repede pentru a pune în funcține barajul: între 3 și 5 ani; În schimb, la Cairo, se consideră că între 7 și 10 ani va fi „o viteză mortală”; deoarece dintre cei doi afluenți ai Nilului, tocmai Nilul Albastru, care izvorăște în Etiopia aduce cea mai mare cantitate de apă fluviului care irigă Egiptul.

Acumularea apei timp de 7 ani ar însemna o reducere a debitului Nilului în tot acest răstimp cu 25%. Este o reducere care va avea ca efect o scădere a producției agricole și piscicole la fel de mare sau poate și mai mare, precum și o creștere a salinității apelor de la vărsarea Nilului, dar și riscul ca întreaga Deltă a Nilului să sece.

Sunt riscuri să izbucnească și foametea în Egipt, și într-o măsură mai mică, în Sudan. Dar, pentru Addis Abeba, intrarea în funcțiune a barajului cu cele 13 turbine ale sale ar însemna un mare pas înainte în domeniul economic. Nu numai că s-ar îmbunătăți finanțele țării prin vânzarea excedentului de energie electrică, dar această abundență energetică ar accelera industrializarea țării și ar face posibil ca mai mult de jumătate din populația țării să aibă acces la electricitate. Căci Etiopia are mare nevoie de prosperitate economică, deoarece marea majoritate a populație are venituri de aproximativ 60 $ pe lună.

Încurcătura cu exploatarea apelor Nilului și a afluenților săi vine din două vechi probleme africane. Prima și cea mai veche este politica de rea vecinătate care a prevalat în istoria continentului. Și cea de a doua, mai recentă, este că din punct de vedere juridic multe dintre acordurile internaționale asupra apelor Nilului derivă din tratatele din era colonială (1929), când nimeni nu-și imagina posibilitatea ca Africa să se industrializeze vreodată.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

AGUAS ETÍOPES

En los últimos dos siglos – para no remontarme más atrás – el mundo ha visto conflictos de lo más esperpéntico, desde guerras por un partido de futbol (Salvador – Honduras en el siglo XX) hasta enfrentamientos diplomáticos por un quítame allá ese nombre (Grecia – Macedonia) o ver qué idioma rumano es realmente rumano (República de Moldavia – Rumanía, tras el hundimiento de la URSS). La lista la acaban de ampliar ahora Egipto y Etiopía, enemistados a causa del tiempo; del tiempo necesario para llenar un embalse.

Claro que en este caso no se trata de un embalse cualquiera, sino del gigantesco – capacidad máxima: 74.000 millones de metros cúbicos de agua – “Renaissance” que ha construido Etiopía en su territorio sobre el curso del Nilo Azul. Y hablar del Nilo Azul es tanto como hablar de la supervivencia de los 100 millones de habitantes de Egipto, un país que vive en el desierto únicamente gracias al Nilo. Y, consecuentemente, la velocidad a que se va llenar el “Renaissance” se ha transformado en una cuestión de casi vida o muerte para Egipto y Etiopía.

El gran río africano – 6.500 km de recorrido – vive básicamente de dos afluentes que desembocan en él en Omdurman (Sudán): el Nilo Blanco, que nace en Uganda, con un largo camino, y el Nilo Azul, que fluye desde Etiopía a lo largo de la mitad del trecho de su hermano ugandés, pero aporta el 85% del caudal total.

En Addis Abeba quieren ir todo lo deprisa que se pueda con la puesta en marcha de la presa: de 3 a 5 años; en El Cairo, en cambio, consideran que de 7 a 10 años son ya una “velocidad mortal” para Egipto, ya que, de los dos afluyentes del Nilo – el Nilo Blanco, que nace en Uganda, y el Nilo Azul, procedente de Etiopia-, este último suministra el 85 por ciento de todo el agua que fluye anualmente por el gran río que irriga Egipto.

Y es que un embalsamiento de 7 años ya significaría una reducción del caudal total del Nilo durante este tiempo, en un 25%. Esta es una reducción que repercutiría en una merma de la producción agraria y pesquera igual o mayor, así como una salinización de las aguas de la desembocadura del Nilo, amén del riesgo –grande- de una desecación del amplio delta de este río.

Son riesgos y eventuales hambrunas para Egipto y, en menor, medida para Sudán. Pero para Addis Abeba una pronta entrada en servicio de la presa y sus 13 turbinas significaría un gran paso adelante económico. No solo mejorarían las finanzas del país con la venta de los excedentes eléctricos, sino que esta abundancia energética aceleraría la industrialización del país y permitiría que acceda al suministro eléctrico más de la mitad de la población que hoy en día no lo tiene. Y las mejoras económicas las necesita Etiopía como nadie ya que poco menos de la mayoría de la población vive con ingresos de 60 $ mensuales,

El embrollo del aprovechamiento del Nilo y sus afluentes arranca de dos viejos problemas africanos, Uno, el más antiguo, es la política de mala vecindad que ha prevalecido en la historia del Continente. Y la otra, más reciente, es que jurídicamente muchos de los acuerdos internacionales sobre las aguas del Nilo proceden de los tratados de la era colonial (1929), cuando nadie se imaginaba la posibilidad de una industrialización de África.