De la vorbe la fapte/Del dicho al hecho

TRUMP 1

De la vorbe la fapte                       Washington, Diana Negre

Ultimele alegeri prezidențiale, care au fost cele  mai pasionale din istoria țării, le-a câștigat Donald Trump, deoarece a făcut oferta cea mai radicală și simplistă, care, în acele momente, putea să satisfacă cel mai bine iritarea și capacitatea de înțelegere ale unei mase de cetățeni lipsiți de pregătirea intelectuală necesară pentru a efectua o analiză social-politică a problemelor cu care se confruntă țara.

După o asemenea campanie, când a sosit momentul asumării puterii, magnatul financiar, devenit președinte, avea toate șansele să decepționeze pe toată lumea, și există semnale că tocmai acest lucru se întâmplă, căci  criticile și denunțurile opoziției democrate și ale mijloacelor de informare progresiste nu mai contenesc, ba chiar și unele mai conservatoare, cum este canalul de televiziune FOX, se declară a fi decepționate de unele demersuri întreprinse de Trump.

Ultima ispravă a gestiunii prezidențiale a lui Trump, concedierea directorului FBI, James Comey, este o mostră a dificultăților pe care le are  atunci când trebuia să-și adapteze instinctele de om de afaceri la necesitățile unui om politic, necesități deosebit de mari, deoarece este vorba de un președinte al SUA, care exercită o enormă influență asupra economiei mondiale și asupra echilibrului internațional.

COMEY 1James Comey

Fără să intrăm în analiza valabilității rațiunilor pentru care l-a destituit, modalitatea și momentul în care a făcut-o, în timp ce acesta investiga amestecul Rusiei în alegerile câștigate de Trump, au făcut inevitabilă izbucnirea unei furtuni politice, care zguduie Washingtonul și pune în pericol proiectele de reforma atât de vitale pentru supraviețuirea politică a lui Trump,  pentru sănătatea Partidului Republican și pentru perspectivele economice ale Americii.

Într-o țară ca SUA, unde inevitabilele divizări teritoriale și tradiționale s-au transformat, acum, într-o înfruntare tot mai intransingentă, ramura executivă a guvernării ar putea avea succes doar cu metoda pașilor mărunți. Adică, să ducă la bun sfârșit numai demersurile absolut necesare, sau pe acelea pe care le consideră prioritare, într-o manieră imperceptibilă, fără să atragă atenția și fără să scormonească prin susceptibilitățile celeilalte jumătăți de țară.

Este o conduită posibilă numai pentru politicieni foarte abili, obișnuiți cu tertipurile Congresului, cu modul de funcționare a guvernului. Dar, acest lucru strălucește prin absență  la un președinte care a ajuns la putere fără să aibă pic de experiență politică, care nu a avut niciun contact prealabil cu activitatea parlamentară și care nu dispune de o echipă de experți în aranjamentele de culise ale Congresului, de oameni care să știe să negocieze, să ajungă la acorduri în numele președintelui, să tărăgăneze lucrurile până când masele nu mai pot vedea clar ce decizie au luat până la urmă.

Trump s-a arătat surprins de reacțiile negative la concedierea lui Comey, un om pe care Hillary Clinton, rivala sa democrată la alegerile prezidențiale îl consideră responsabil pentru înfrâgerea ei. Cu toate că au existat critici la adresa lui Comey venite din rândurile democraților, în momentul în care Trump l-a concediat, atitudinile acestora s-au schimbat total: pe lângă faptul că această măsură este extrem de criticată, constituie un motiv de a-l acuza pe Trup că se debarasează de un funcționar care era pe punctul de a descoperi dedesupturile președintelui în relațiile sale cu Moscova.

Casa Albă a ajutat cu lipsa ei de experiență la sporirea credibiității acestor argumente ale democraților, mai ales  pentru că  și-a schimbat explicațiile în legătură cu motivele invocate de Trump. Democrații vor acum un procuror independent care să investigheze amestecul rusesc în alegerile americane, ceea ce le va permite să stârnească suspiciuni în legătură cu echipa prezidențială… în speranța că alegerile legislative de anul viitor  vor fi atât de influențate, încât republicanii vor pierde majoritatea pe care o au în prezent.

Trump nu are înțelegeri nici măcar cu congresmeni abili în a face aranjamente cu colegii din propriul lor partid, dar care ar avea ceva interese divergente, ca să nu mai vorbim de vreun pact cu partidul rival. Lipsa sa de experiență și de pregătire în acest domeniu amintește de problemele pe care le-a avut un președinte mult mai popular decât el, în țară și în afara ei, care își vedea în mod constant căile închise: John Kennedy, care a reușit doar să intre în panteonul eroilor naționali, deoarece a murit ca un martir, victimă a unui atentat, întrucât promisiunile sale electorale le-a dus la îndeplinire cel care  a fost vicepreședinte în acea vreme, congresmanul de Texas, Lyndon Johnson, care știa să țeasă fin de tot pe urzeala Congresului.

Oricine citește ziare americane vede, dintr-o privire, cât de respins este Trump: lui îi sunt dedicate majoritatea comentariilor, deoarece rivalii săi sunt, tot timpul, pe picior de război. Ziarul Washington Post, tipărit într-un oraș unde 90.9% din voturi au fost în favoarea lui Hillary Clinton, a scos, săptămâna trecută, un suplinent dedicat în totalitate primelor o sută de zile ale lui Trump, din  care, primele 14 pagini cuprind o analiză care se sfârșește cu întrebarea dacă democrații vor ști să profite de șansa pe care le-o oferă proasta guvernare  a acestui președinte. Un ton asemănător se regăsește și în cotidianul New York Times, tipărit în Manhattan, unde voturile au fost la fel ca în capitala federală..

Mai îngrijorător pentru Trump și echipa sa este că Wall Street Journal, de tendință conservatoare, care l-a criticat uneori pe magnatul newyorchez, dar  care a publicat mult mai multe comentarii pozitive, semnalează săbiciunile din această primă etapa de guvernare și iși exprimă neliniștea pentru un viitor incert. Iar, Washington Times, un ziar foarte conservator, deplânge faptul că Trump nu îndeplinește ceea ce se aștepta de la el.

Noul președinte, care are împotriva lui și a politicii sale, pe picior de război, o jumătate de țară, nu are, încă, alături de el, tocmai experții de care este atâta nevoie. Ingrijorător nu este că nu a venit cu ei la Casa Albă, ci faptul că nici după o sută de zile de exercitare a puterii nu se întrevede că  i se vor alătura prea curând.

Astfel se explică repetatele eșecuri ale inițiativelor sale, indiferent dacă erau pentru ordine executive sau pentru vreo nouă lege, cu care urma să pună în practică reformele promise în campania electorala, pe lângă fiasco-ul cu demiterea lui Comey.

Adepții săi au înțeles, încă din timpul campaniei electorale, că va fi foarte greu să se indeplinească totul, dar, spuneau că se vor mulțumi și doar cu o parte. Deocamdată, această parte este, și ea, mult redusă: Mexicul nu dă semne că va plăti pentru zidul dintre cele două țări… și nici zidul  nu se prezintă ca un proiect  pe punctul de a demara. Același lucru se poate spune despre intenția președintelui de a opri intrarea în țară a unor cetățeni din anumite țări, sau de a îngheța Tratatul de Liber Schimb în America de Nord, de a schimba relațiile cu Rusia, de a pune piciorul în prag Coreei de Nord, de a obliga țările NATO  să contribuie mai mult.

Trump părea că deschide o breșă în favoarea sa cu reforma sistemului de asistență medicală, deoarece după un eșec inițial, Cameran Reprezentanților a ajuns la un acord să anuleze reformele, dar, impulsul pe care putea să-l aștepte de la această reușită a rămas frânat de dezbaterea în jurul cazului Comey, care îi întărâtă pe democrați, căci aceștia văd cum retorica electorală a lui Trump se reduce vizibil, din ce în ce  mai mult, la simple cuvinte, care nu mai pot fi sprijinite cu fapte. Mai poate fi vorba de vreo mușcătură a unui câine care latră prea mult și nu mușcă ?

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

TRUMP 2

Del dicho al hecho                      Washington, Diana Negre

Las últimas elecciones presidenciales, que cuentan entre las más pasionales en la historia del país, las ganó Donald Trump a base de hacer la oferta más radical y simplista, la que en aquellos momentos más podía satisfacer la irritación y la capacidad de comprensión de una masa de ciudadanos sin la preparación intelectual necesaria para un análisis socio-político de los problemas actuales del país.

Cuando, después de semejante campaña, llegó la hora de asumir el poder, el magnate financiero convertido en presidente tenía todos los números para decepcionar a               todo el mundo y hay señales de que es precisamente lo que va ocurriendo, pues no solo son  constantes las críticas y denuncias de la oposición demócrata y los medios informativos progresistas, sino que incluso medios informativos tan conservadores como la cadena de televisión Fox se declaran decepcionados por algunas gestiones de Trump.

La última sorpresa en la gestión presidencial de Trump, el cese del director del FBI, James Comey, es una muestra de los problemas que tiene para adaptar sus instintos empresariales a las necesidades de un hombre político, necesidades especialmente grandes cuando se trata del presidente norteamericano que ejerce una enorme influencia en las economías del mundo y en el equilibrio internacional.

COMEY 2James Comey

Sin entrar en la validez de sus razones para destituirlo, la forma y el momento en que se hizo, mientras éste investigaba la injerencia rusa en las elecciones ganadas por Trump, convirtió en inevitable la tormenta política que sacude a Washington y que pone en peligro los proyectos de reforma tan vitales para la supervivencia política de Trump, la salud del Partido Republicano, y las perspectivas económicas norteamericanas.

En un país como Estados Unidos, cuyas divisiones inevitables por territorio y tradiciones se han convertido ahora en un enfrentamiento cada vez más intransigente, la rama ejecutiva del gobierno tan sólo puede tener éxito con un método de pequeños pasos. Esto significa llevar a cabo las gestiones imprescindibles, o las que considere prioritarias, de una forma casi imperceptible, sin llamar la atención y sin hurgar en las susceptibilidades de la otra mitad del país.

Es una conducta posible a cargo de políticos con mano izquierda y con dominio de las triquiñuelas del Congreso y del funcionamiento del gobierno, algo que brilla por su ausencia en un presidente que ha conquistado el poder sin experiencia política, sin contacto previo con las actividades parlamentarias y sin un equipo de “fontaneros” expertos en los tejemanejes del Congreso, de gente capaz de negociar, pactar en nombre del presidente y marear la perdiz hasta que las masas ya no ven claro qué es lo que han decidido.

Trump se declaró sorprendido por las reacciones negativas al cese de Comey, un hombre al que Hillary Clinton, su rival demócrata en las elecciones presidenciales, considera responsable de su derrota. Lo cierto es que no han faltado críticas a Comey desde las filas demócratas, pero en cuanto Trump lo echó cambiaron totalmente y además de criticar la medida, la aprovechan para acusar a Trump de querer desprenderse de un funcionario que estaba a punto a descubrir los tapujos del presidente en sus relaciones con Moscú.

La Casa Blanca contribuyó con su inexperiencia a estos argumentos demócratas, pues fue cambiando las explicaciones de cuáles eran los motivos de Trump. Ahora, los demócratas piden un fiscal independiente para investigar la injerencia rusa en las elecciones norteamericanas, algo que les habría de permitir azuzar sospechas contra el equipo presidencial…con la esperanza de que influya en las elecciones legislativas del próximo año hasta el punto de que los republicanos pierdan su mayoría.

Tampoco tiene Trump alianzas con congresistas duchos en el toma y daca con sus correligionarios de intereses divergentes o incluso con los del partido rival.  Su inexperiencia y falta de preparación en este terreno trae a la memoria los problemas de un presidente mucho más popular que él, dentro y fuera del país, que se enfrentaba a caminos cerrados constantemente: John Kennedy, que tan solo consiguió entrar en el panteón de héroes nacionales por haberse convertido en mártir al morir víctima de un atentado y porque sus promesas electorales las llevó a cabo quien fue su vicepresidente, el congresista de Texas, Lyndon Johnson, quien sí sabía hilar fino en el complicado telar del Congreso.

A cualquier lector de diarios le resulta evidente con una simple ojeada el rechazo de Trump, al que dedican la mayor parte de los comentarios, pues sus rivales siguen en pie de guerra. El diario Washington Post, impreso en una ciudad que dio el 90.9% de sus votos a Hillary Clinton, dedicó esta semana un suplemento entero a los primeros 100 días de Trump, de cuyas 14 páginas lo único que podría entenderse como favorable al presidente es un análisis preguntándose si los demócratas sabrán aprovechar la oportunidad que su mal gobierno les presenta. El tono es semejante en el New York Times, publicado en Manhattan, con un reparto de votos semejante al de la capital federal.

Más preocupante para Trump y su equipo ha de ser que el Wall Street Journal, de tendencia conservadora y cuyas críticas al magnate neoyorkino han quedado más que compensadas por sus comentarios positivos, también señale las debilidades de esta primera etapa y su inquietud por un futuro incierto. Mientras que el muy conservador Washington Times lamenta que Trump no cumpla con lo que esperaban de él.

El nuevo presidente, además de tener en pie de guerra contra él y su política a medio país, carece todavía justamente de los expertos que tanto necesita en la vida capitolina.  Lo alarmante no es que haya llegado a la Casa Blanca sin ellos, sino que pasados ya los 100 días de ejercicio del poder no parece que vaya camino de tenerlos pronto.

Esto explica los repetidos fracasos de sus iniciativas, ya sean para órdenes ejecutivas o para una nueva legislación, con las que habría de poner en práctica las reformas prometidas durante la campaña electoral, además del fiasco en el cese de Comey.

Sus seguidores ya entendían durante esa campaña que sería difícil cumplir con todo, pero añadían que se conformaban si aplicaba una parte. De momento, esta parte se presenta como muy menguada: ni Méjico lleva trazas de pagar por el muro entre ambos países…ni el muro se presenta como un proyecto a punto de empezar. Otro tanto se puede decir de su deseo de impedir la entrada de extranjeros de ciertos países, o de congelar el Tratado de Libre Comercio de Norteamérica, de cambiar las relaciones con Rusia,  de ponerle los puntos sobre las íes a Corea del Norte,  de obligar a los países de la Otan a pagar.

Trump parecía abrir una brecha en su favor con la reforma sanitaria, porque tras un fracaso inicial la Cámara de Representantes llegó a un acuerdo para anular las reformas, pero el impulso que podría esperar de este logro ha quedado frenado en el debate en torno a Comey que envalentona a los demócratas que empiezan a ver como la retórica electoral de Trump cristaliza cada vez más en meras palabras que los hechos no pueden respaldar, o como la mordida del perro que mucho ladra.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux