RUANDA: ÎN ENGLEZĂ, DEOARECE NU O ÎNȚELEGE NIMENI…
Dacă există un caz care să arate cât de delirantă poate să devină puterea politică nedemocratică, atunci acela este Republica Ruanda. Această fostă colonie belgiană (independentă din 1962) este una dintre puținele țări africane în care locuitorii vorbesc o singură limbă nativă – kinyarwanda – însă, în ultimii 12 ani, guvernul a schimbat de trei ori limba obligatorie din învățământul public primar.
În timpul perioadei coloniale, țara a avut două limbi: kinyarwanda, limba băștinașilor și franceza în administrație. Lucrurile au rămas așa în primii ani de independență. Însă, când țara a fost prinsă într-o bulboană de genociduri (care a avut punctul său culminant în 1994, odată cu sfârșitul dictaturii președintelui Juvenal Habyarimana), actualul președinte ruandez – Paul Kagame – a fost unul dintre mulțimea de copii care au fugit, împreună cu familiile lor, într-o țară vecină, cu un trecut colonial britanic.
Paul Kagame
În acest exil anglofon, Kagame a fost printre cei mulți, însă, totuși, s-a numărat printre puținii care s-au molipsit de anglomanie. A fost atât de uluit de această cultură, încât nu numai că a încercat să o importe și în Ruanda, dar a ajuns, atunci când a urcat la putere în Kigali, să aducă Ruanda, în 2009, în Commonwealth, cu toate că țara niciodată nu a fost colonie britanică.
Că această afiliere nu producea nimic practic și-a dat seama toată lumea din partidul președintelui (Frontul Patriotic Ruandez, FPR), chiar și Kagame însuși. Și, întrucât Ruanda este înconjurată de țări care au fost colonii britanice dar, în care, engleza este încă limba folosită în administrație și chiar ca „lingua franca”, printre puzderia de limbi native – cum sunt, de pildă, cazurile Ghanei și Ugandei -, Kagame – care guvernează cu o mână aproape la fel de dură ca cea a predecesorului său, a hotărât să impună engleza ca a doua limbă în Ruanda. Ca prim pas, a decretat, în 2008, ca în școala primară învățământul să fie în engleză.
Măsura a fost un eșec total. Nici nu putea fi altfel, deoarece ordonanța a fost impusă peste noapte și, în vremea aceea, doar 16% dintre învățători știau ceva engleză sau pretindeau că știu. În prezent, în cea de a treia încercare, învățătorii capabili să predea în această limbă reprezintă 38% din breaslă, însă, în Kigali – capitala țării – doar 16% dintre elevi se descurcă oarecum în engleză. În zonele rurale, unde locuiește cea mai mare parte a populației, procentajul familiilor, care vorbesc sau înțeleg engleza, scade dramatic.
Însă, toate acesta sunt lipsite de importanță. În Ruanda poruncesc FPR și președintele Kagame. Sau, invers, căci e totuna. Atât de mult, încât politica educației eșuează an după an. Din 1962, țara a avut 14 miniștrii ai educației! Puterea politică are în atenția sa mai degrabă visele sale, decât realitățile sociale. S-a încercat, de trei ori, impunerea englezei ca limbă de predare în școala primară; în schimb, se așteaptă o mărire a numărului de elevi care îi revin unui profesor, cu toate că, în Ruanda, proporția este, acum, de 60 la 1.
Autorul articolului: Valentin Popescu
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
RUANDA: EN INGLÉS, QUE NO LO ENTIENDE NADIE…
Paul Kagame
Si hay un caso que muestre cuan delirante puede llegara ser el poder político no democrático, éste es el de la actual República de Ruanda. Esta antigua colonia belga (independiente desde 1962) es una de las pocas naciones africanas con un solo idioma nativo – el kinyarwanda – pero, en los últimos 12 años, el Gobierno ha cambiado tres veces el idioma obligatorio de la enseñanza pública primaria.
Durante la época colonial el país tuvo dos parlas: el kinyarwanda indígena y el francés administrativo. Y esto siguió siendo así en los primeros años de la independencia. Pero, cuando el país entró en una vorágine de genocidios (que culminó en 1994, con el final de la dictadura del presidente Juvenal Habyarimana), el actual presidente ruandés – Paul Kagame – fue uno de los muchos niños que huyeron con sus familias a un país vecino, de pasado colonial británico.
En eso del exilio anglófono, Kagame fue uno de muchos, pero ha sido uno de los poquísimos que enfermó de anglomanía. Quedó tan deslumbrado por esa cultura que no sólo ha tratado de trasladarla a Ruanda, sino que incluso llegó – estando ya en el poder en Kigali – que Ruanda ingresara, en el 2009, en la Commonwealth, a pesar de que el país no fue nunca una colonia británica.
De que esta afiliación carecía de consecuencias prácticas se dio cuenta todo el mundo en el partido del presidente (el Frente Patriótico Ruandés, FPR), inclusive el propio Kagame. Y como Ruanda está rodeada de naciones de pasado colonial británico que aún tienen el inglés como lengua administrativa o incluso como “lingua franca”, dada la pluralidad de idiomas nativos – casos de Ghana y Uganda, por ejemplo -, Kagame – que gobierna con mano casi tan dura como su predecesor, decidió implantar el inglés como segundo idioma de Ruanda. Y como primer pasó decretó (2008) que la enseñanza primaria se diera en inglés.
La medida fue un fracaso estrepitoso. No podía ser de otro modo, porque la ordenanza se impuso de sopetón y, en aquel entonces, apenas el 16% de los maestros de primaria sabían (o decían saber) hablar inglés. Hoy, a la tercera intentona, los maestros capaces de enseñar en ese idioma son el 38% del gremio, pero en Kigali – la capital – apenas el 16% del alumnado escolar lo chapurrea. Y en las zonas rurales, donde reside la mayor parte de la población, el porcentaje de las familias en las que se habla o entiende el inglés baja dramáticamente.
Pero, todo esto da lo mismo. En Ruanda manda el FPR y su presidente, Kagame. O al revés, que es lo mismo. Tan lo mismo, que la política de educación fracasa año tras año – ¡el país ha tenido 14 ministros de Educación desde 1962! – porque el poder político atiende más sus ensueños que las realidades sociales. Lo de imponer la enseñanza primaria en inglés se ha intentado ya tres veces; en cambio, reducir la proporción de alumnado / profesores está aún pendiente. Y está proporción es en Ruanda de 60 a 1.
Valentin Popescu
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentín Popescu.