E limpede că pe Caesar Kavafis nu-l iubea. Caesar întruchipa Despotul de care grecii au avut întotdeauna oroare.

Eπικράτησις, de pildă, pe care l-am tradus cu „triumfurile și întâietatea” și care înseamnă faptul de a (pre)domina, de a triumfa, de a învinge la modul absolut, de a fi suprem și de a avea/ exercita puterea supremă și, nu în ultimul rând, de a te înstăpâni asupra…, este o trimitere la puterea absolută.

De ce Teodot ?

Teodot a fost, cum s-ar fi putut altfel, un sofist grec din Hios (sofistul aproape că-l obsedează pe Kavafis), profesor de retorică și unul din sfetnicii lui Ptolemeu, cel care l-a sfătuit să-l elimine pe Pompei… lovindu-ul pe la spate, ca un serviciu pe care Caesar, se presupune, nu l-ar fi uitat.

De ce l-a scris Kavafis ? Poate a simțit nevoia să-l expună pe Caesar sau, mai degrabă, pe vreun Caesar al acelor ani, vreunul din acei oameni politici, maeștri în arta manipulării și a disimulării, care-și elimină adversarii… cu inocență, în cel mai necinstit mod cu putință… cu mâna unui Teodot.

Poemul a fost  scris înainte de 1911, dar s-a publicat în 1915.

TEODOT
Dacă ești dintre cei, cu adevărat, aleși,
vezi cum îți dobândești triumfurile și întâietatea.
Oricât de slăvit ai fi, oricât ar răsuna  cetățile de faptele tale de arme
din Italia și din Tessalia,
oricâte onoruri ar obține în Senat pentru tine admiratorii tăi la Roma,
nu-ți vor rămâne nici bucuria și nici triumful,
și nici nu te vei simți un om superior  -superior ? –
când, la Alexandria, Teodot  îți va aduce pe o tipsie însângerată
capul nefericitului Pompei.
Și nu te liniști la gândul că-n viața ta
mărginită, ordonată și obișnuită,
nu vor fi asemenea lucruri
spectaculoase și înfricoșătoare.
Poate chiar acum, în casa  bine aranjată a vreunui vecin intră –
nevăzut, nematerial – Teodot,
aducând un cap care te-nfioară.

Ο Θεόδοτος

Aν είσαι απ’ τους αληθινά εκλεκτούς,
την επικράτησί σου κύτταζε πώς αποκτάς.
Όσο κι αν δοξασθείς, τα κατορθώματά σου
στην Ιταλία και στην Θεσσαλία
όσο κι αν διαλαλούν η πολιτείες,
όσα ψηφίσματα τιμητικά
κι αν σ’ έβγαλαν στη Pώμη οι θαυμασταί σου,
μήτε η χαρά σου, μήτε ο θρίαμβος θα μείνουν,
μήτε ανώτερος — τι ανώτερος; — άνθρωπος θα αισθανθείς,
όταν, στην Aλεξάνδρεια, ο Θεόδοτος σε φέρει,
επάνω σε σινί αιματωμένο,
του αθλίου Πομπηίου το κεφάλι.

Και μη επαναπαύεσαι που στην ζωή σου
περιωρισμένη, τακτοποιημένη, και πεζή,
τέτοια θεαματικά και φοβερά δεν έχει.
Ίσως αυτήν την ώρα εις κανενός γειτόνου σου
το νοικοκερεμένο σπίτι μπαίνει —
αόρατος, άυλος — ο Θεόδοτος,
φέρνοντας τέτοιο ένα φρικτό κεφάλι.

Julius Caesar, 50 î. Hr. , marmură, Muzeul Vatican

Versiunea lui Plutarh, Viața lui Caesar (Viețile Paralele)

Caesar le-a redat tessalienilor libertatea ca o răsplată pentru că învinsese și l-a urmărit  apoi pe Pompei (până-n Asia).(…) În Alexandria n-a pus piciorul decât după moartea lui Pompei, iar când Teodot i-a adus capul marelui bărbat, și-a întors privirea cu oroare și, primind din mâna sofistului inelul cu sigiliul adversarului său, nu și-a putut stăpâni lacrimile.

[48] Καῖσαρ δὲ τῷ Θετταλῶν ἔθνει τὴν ἐλευθερίαν ἀναθεὶς νικητήριον, ἐδίωκε Πομπήϊον·(…) Εἰς δ´ Ἀλεξάνδρειαν ἐπὶ Πομπηΐῳ τεθνηκότι καταχθείς, Θεόδοτον μὲν ἀπεστράφη, τὴν Πομπηΐου κεφαλὴν προσφέροντα, τὴν δὲ σφραγῖδα δεξάμενος τοῦ ἀνδρὸς κατεδάκρυσεν·

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.