RUSIA: LIMBA, ULTIMUL LUCRU CARE SE PIERDE
În Federația Rusă – cu 145 de milioane de locuitori pe 17 milioane km2 – se vorbesc 196 de limbi, inclusiv limba rusă, vorbită practic de întreaga populație. Dar restul de 195 limbi sunt folosite din ce în ce mai puțin.
Acest declin al pluralității lingvistice nu este o întâmplare, nici rezultatul declinului demografic al respectivelor minorități etnice; este un regres căutat (și realizat) de guvernul central.
Conform Constituției sale, Rusia este o federație plurinațională formată din 83 de entități politice (printre care, două orașe: Moscova și Sankt Petersburg), dar de când s-a eliberat, în Evul Mediu, de sub Hoarda de Aur mongolă, toți conducătorii care au existat pe teritoriul Rusiei de astăzi au avut o viziune centralistă și absolutistă asupra puterii… indiferent dacă au putut sau nu să o pună în practică. Această concepție despre putere nu prea se potrivește cu structura federală și cu atât mai puțin cu toleranța față de orice tip de discrepanță, de la cea politică până la cea culturală. Toleranța guvernamentală care a existat – de la țari până la Putin, trecând prin la stalinism – a fost dialectică pură; mai degrabă neputință, decât toleranța reală.
Tocmai în domeniul lingvistic se vede cât de dificil este mariajul pluralismului cu necesitatea unei unități administrative. Pentru ca țara să funcționeze ca atare, este nevoie ca toată lumea să înțeleagă una și aceeași limbă. Și Moscova a reușit: 99,7% din populație vorbește, citește și scrie rusă.
Celelalte limbi sunt tolerate astăzi în măsura în care sunt suficient de înrădăcinate pentru a putea coexista cu limba rusă. Însă conduita culturală a guvernului federal contrazice în mod clar premisa federalistă, căci examenele de admitere la universitățile din regiunile cu minorități etnice se țin exclusiv în limba rusă; și în ultimii trei ani, predarea limbii vernaculare în școli nu mai este obligatorie. În acest fel, tăvălugul uniformizării devine din ce în ce mai apăsător și există multe regiuni în care cunoașterea propriei limbi se reduce rapid, deoarece «… cu rusa ne este de ajuns…»
Desigur, există nuclee de apărători ai culturilor și tradițiilor ancestrale în toate teritoriile. Cele mai dens populate regiuni turcofone – cum ar fi Tatarstan sau Yakuția – se luptă pentru patrimoniul lor cultural. Dar o fac fără impuls, fără pasiune și fără ca această chestiune să fie un cal de bătaie al politicii locale și nici pe departe al politicii naționale. Iar pentru minoritățile mai mici, viitorul culturii lor pare deplorabil.
Astfel, pentru regiunea Ciuvașia (pe cursul mijlociu al Volgăi, pe malul drept, cu 1,2 milioane de locuitori, dintre care 67% sunt etnici ciuvași), UNESCO a prezis că, peste trei decenii, nimeni nu va vorbi limba ciuvașă acolo.
În majoritatea regiunilor turcofone procentul „băștinașilor» este mult mai mic decât în Ciuvașia, o națiune care a făcut parte inițial din Hanatul Tătar și s-a alăturat voluntar imperiului rus înfloritor, în secolul al XVI-lea. În toate aceste regiuni, limbile și culturile băștinașilor se retrag din fața limbii ruse, promovată de Moscova. Dar cu toate acestea, limba va fi ultimul lucru pe care îl vor pierde din identitatea lor istorică.
Autorul articolului: Valentin Popescu.
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
RUSIA: EL IDIOMA, LO ÚLTIMO QUE SE PIERDE
En la Federación Rusa -145 millones de habitantes sobre 17 millones de km2 – se hablan 196 idiomas, incluyendo el ruso que lo habla prácticamente la totalidad de la población. Pero195 de estas lenguas se usan cada vez menos.
Y este descenso de la pluralidad lingüística no es ni casual ni fruto de las decadencias demográficas de las respectivas minorías étnicas; es un retroceso buscado (y conseguido) por el Gobierno central.
Según su Constitución, Rusia es una federación plurinacional de 83 entidades políticas (entre ellas, dos ciudades: Moscú y San Petersburgo), pero desde que se liberó en la Edad Media de la Horda de Oro mongol, todos los gobernantes que hubo en los territorios de la Rusia actual han tenido una visión centralista y absolutista del poder… hayan, o no, podido ponerla en práctica. Este concepto del poder encaja muy mal con una estructura federal y aún menos, con la tolerancia de ningún tipo de discrepancia, desde la política hasta la cultural. La tolerancia gubernamental que hubo – desde los zares hasta Putin, pasando por el estalinismo – fue pura dialéctica; más impotencia de uniformar que tolerancia real.
Es justamente en el terreno lingüístico donde se evidencia el difícil maridaje del pluralismo con la necesidad de una unidad administrativa. Para que el país funcione como tal, necesita que todo el mundo entienda un mismo idioma. Moscú lo ha logrado: el 99,7%de la población habla, lee y escribe el ruso.
Los idiomas vernáculos son tolerados hoy en día en la medida en que tienen suficiente raigambre para poder coexistir con la parla nacional. Pero la conducta cultural del Gobierno federal contradice claramente la premisa federalista y así, los exámenes de ingreso en las universidades de las distintas regiones con minorías étnicas se hacen exclusivamente en ruso; y desde hace tres años ya no es obligatoria la enseñanza en las escuelas del idioma vernáculo. De esta manera, la presión uniformadora se hace cada vez mayor y son muchas las regiones con idioma propio donde el conocimiento del mismo retrocede rápidamente porque “…con el ruso ya nos basta…”
Naturalmente, existen en todos los territorios núcleos de defensores de las culturas y tradiciones ancestrales. Sobre todo, las regiones turcófonas de mayor densidad demográfica – como el Tartaristán o Yakuta – luchan por su herencia cultural. Pero lo hacen sin ímpetu, sin pasión y sin hacer del tema un caballo de batalla de política local o, ni mucho menos, nacional. Y en las minorías menores, el futuro de sus culturas parece deplorable.
Así, por ejemplo, en la región de Chuvachia (curso medio del Volga, orilla derecha, 1,2 millones de habitantes, de los cuales el 67% son de etnia chuvaquia), la UNESCO ha pronosticado que dentro de tres decenios ya nadie hablará chuvaquio allá.
En la mayor parte de las regiones turcófonas el porcentaje de “oriundos” es mucho menor que en Chuvachia, nación que originariamente formaba parte del kanato tártaro y se unió voluntariamente en el siglo XVI al pujante imperio ruso. En todas estas regiones, idiomas y culturas primigenias están retrocediendo ante el ruso promovido por Moscú. Pero aún así, el idioma será lo último que pierdan de su identidad histórica.
Valentin Popescu
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentín Popescu.