Cu fața la perete /De cara a la pared

senatori republicaniSenatori republicani

Cu fața la perete                                     Washington, Diana Negre

Pentru a înfrânge rezistența multor senatori republicani, care se opun reformării asigurărilor medicale – așa cum au promis  în campania electorală -, conducătorii acestui partid amenință că-i vor obliga pe aceștia să rămână la Washington, pe timpul caniculei din luna august, în speranța că, pierzându-și astfel vacanța, se vor strădui, totuși, să ajungă la un compromis.

Însă, această modalitate de a-i pune cu fața la perete nu pare să dea roade, deoarece puțini sunt cei convinși că amenințarea se va pune, într-adevăr, în practică. Majoritatea dintre ei se tem mai mult de mânia alegătorilor, decât de cea a șefilor din partid, astfel încât, marea promisiune, repetată la nesfârșit timp de șapte ani, de a desființa Obamacare, nu pare să mai figureze prea aproape, în viitorul imediat.

Anunțurile repetate ce apar în puținele mijloace de informare care mai simpatizează cu republicanii, care le atrag atenția asupra consecințelor electorale pe care le va avea un posibil eșec,  nu au niciun efect.

Într-adevăr, consecințele ar ajunge foarte departe: nu numai că ar alunga alegătorii, dar îl pot  determina chiar pe președinte să se depărteze de partid. Lui Trump, un om care nu a activat niciodată în rândurile partidului republican înainte de a candida pentru Casa Albă, nu-i trebuie prea multe ca să se răzgândească și să-i întoarcă spatele unui partid, care nu e în stare să-și depășească disensiunile dintre diferitele sale facțiuni.

Asta nu înseamnă că va trece automat în tabăra democraților, dar, ar putea foarte bine să se alieze cu senatorii și congresmenii democrați, devenind, practic, un președinte fără partid. Cu toate că nu au existat precedente de acest fel la Casa Albă, au existat, totuși, la New York : fostul primar,  Bloomberg, alt miliardar, a mers ca democrat o vreme, până când, i-a convenit, mai mult din rațiuni electorale, să schimbe partidul. Și, de îndată ce a câștigat din nou alegerile municipale, a devenit independent.

Pentru Partidul Republican, aceasta ar reprezenta o serioasă înfrângere : situația pe care o are acum, când controlează și Casa Albă și cele două Camere, aproape că nu are precedente istorice. Când au cucerit această poziție, în noiembrie, anul trecut, își frecau mâinile de bucurie în fața perspectivelor enorme care li se deschideau, dar, iată că acum, după șase luni de guvernare monocoloră, dau dovadă că nu știu să profite de această extraordinară ocazie.

Chiar am putea spune că aripile ideologice republicane, la cele două extreme ale lor, senatorii și congresmenii, nu se conduc după principiul conform căruia politica este arta posibilului, ci urmăresc imposibilul purității principiilor lor. Mica majoritate pe care o au acum în Senat ar putea fi pierdută foarte ușor. În Camera Reprezentanților, oscilațiile pot deveni foarte puternice și avantajul de care dispun în prezent ca număr de fotolii se poate pierde în noiembrie, anul viitor, dacă alegătorii democrați, care și-au pus mari speranțe în ei, vor fi decepționați și se vor întoarce spre tabăra democraților.

Sunt semne că Trump, un om care se mândrește că știe să negocieze – cartea cu care se fălește cel mai mult este „Arta de a ajunge a o înțelegere” (The Art of the Deal), în care explică cum trebuie să cedăm sau să facem presiuni pentru a ne atinge obiectivele – nu se va sfii să le întindă o mână democraților și să obțină rezultate pe baza unei colaborări bipartidiste, în cazul în care guvernarea monocoloră nu obține rezultate.

TRUMP

Și aceasta, deoarece există serioase îndoieli că le va obține: nici în privința bugetului și nici în reformele fiscală și sanitară – problemele cele mai arzătoare -, nu vor ajunge, după câte se pare, la un acord, în scurtul răstimp care a mai rămas. Bugetul ar trebui să fie aprobat în septembrie, dar, la fel ca în atâția ani, și de data aceasta, este foarte probabil ca SUA să se vadă nevoite să trăiască, luni de zile, cu măsuri provizorii, iar reforma fiscală este posibil să fie și mai dificilă decât bugetul.

În legătură cu legea asigurărilor medicale, este suficient să ne amintim de declarațiile făcute de Trump înainte și după alegeri: a promis că toți americanii se vor bucura de asistență medicală, a criticat proiectul de lege aprobat de Camera Reprezentanților, deoarece ar fi fost prea „dur”, iar sugestiile referitoare la măsurile sociale făcute de fiica sa, Ivanka – care ocupă o funcție la Casa Albă – par a fi scoase din agenda progresistă.

Pentru republicani, ar fi un adevărat coșmar să vadă un președinte, care, teoretic, provine din partidul lor, că strânge rândurile cu opoziția democrată. Ar fi și mai rău dacă acești democrați ar înceta să se mai afle în opoziție, în urma alegerilor de anul viitor. În plus, ar fi teribil de grav dacă, cu această alianță, s-ar obține niște rezultate, pe care guvernul monocolor a fost incapabil să le obțină. Și încă un aspect care nu poate fi trecut cu vederea: tot ce a realizat Trump până acum, a fost prin ordine executive, dar, ar putea avansa mult mai mult cu sprijinul Congresului.

Această colaborare între partide nu ar fi o noutate: președintele Clinton a oferit ultimul mare exemplu, când a părăsit pozițiile extreme ale democraților în favoarea centrului și a colaborat tot timpul cu congresmenii republicani, cu toate că a făcut-o în afara anunțurilor și declarațiilor oficiale.

În  legătură cu reforma sanitară,  să spunem că este posibil ca democrații să reușească să extindă sistemul cunoscut sub numele de „Medicaid” – asigurare medicală gratuită pentru săraci – la un sistem de asigurare medicală recomandat de senatorul Sanders, unul dintre candidații democrați la președinție, de anul trecut. Sanders vorbea de „Medicare pentru toți”, ceva foarte asemănător cu sistemele europene, unde guvernele asigură asistența medicală pentru toți cetățenii țăriilor lor.

medicaid-logo.jpg.scale.LARGE

Medicare îndeplinește această sarcină de decenii, dar numai pentru pensionari, și se finanțează de la primele pe care le oferă Securitatea Socială. Sanders a propus ca, în acest sistem, să fie cuprinsă întreaga populație, iar propunerea sa se bucură de tot sprijinul democrat.

O alianță a democraților cu Trump poate face ca acest obiectiv să devină realitate, care, ar fi bine primită de americani…cel puțin, la început.

Pe termen lung, ar fi mai îndoielnic: Medicaid are trista faimă de a oferi cea mai proastă calitate posibilă de asistență medicală  – probabil se datorează faptului că medicii sunt plătiți, în acest sistem, cu doar 66% din tarifele oficiale ale sistemului Medicare.

medicare

Dar, chiar și Medicare riscă același lucru: tarifele sale sunt mult inferioare celor din cabinetele particulare, și sunt tot mai mulți medicii care refuză să mai participe la acest sistem, deoarece sunt plătiți prea puțin.  Dacă Medicare devine un sistem generalizat, oamenii politici se pot mândri că asigură asistența medicală pentru toată lumea, dar cu ce preț ? Serviciile medicale se vor împărți în două: o proastă asistență pentru toți, și o asistență medicală de lux pentru privilegiați. E greu să ne imaginăm că acesta ar fi scopul progresiștilor.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Paul Ryan, Kevin McCarthy, Steve Scalise, Tom Price, Fred Upton, Kevin Brady, Virginia FoxxLíderes republicanos en el Senado Norteamericano

De cara a la pared                                     Washington, Diana Negre

Ante la resistencia de muchos senadores republicanos a convertir en realidad sus promesas electorales de reformar el seguro médico, los líderes del partido amenazan con obligar a los senadores a pasar en Washington los calores del mes de agosto, con la esperanza de que la pérdida de sus vacaciones les impulse a llegar a un compromiso.

Esta fórmula legislativa de ponerlos de cara a la pared no lleva trazas de dar grandes resultados, en parte porque pocos creen que vayan de verdad a poner en práctica la amenaza. También porque muchos de ellos temen más la ira de sus votantes, que la de sus jefes, de manera que, la gran promesa repetida durante siete años, de anular la llamada Obamacare, no parece estar a la vuelta de la esquina.

De poco sirven los avisos repetidos en los escasos medios de prensa  simpatizantes con los republicanos, que les advierten de las consecuencias electorales de semejante fiasco.

Las consecuencias, en realidad, podrían ir más allá: no solo que pueden ahuyentar a los votantes, sino incluso al propio presidente. Porque en el caso de Trump, un hombre que nunca había militado en las filas republicanas hasta que no ambicionó la Casa Blanca, podría volver a su redil y dar la espalda al partido que no parece capaz de poner de lado sus desavenencias entre las distintas facciones.

Esto no significa que se alistará en el bando demócrata, pero sí, que podría formar alianzas con sus senadores y congresistas y convertirse en la práctica en un presidente sin partido. Si bien no hay precedentes en la Casa Blanca, los hay en Nueva York: su ex alcalde, el también multimillonario Bloomberg, fue demócrata hasta que le convino por razones electorales cambiarse de partido. Una vez ganadas las elecciones municipales, se convirtió en independiente.

Para el Partido Republicano representaría una derrota, pues la situación en que se halla ahora, cuando controla la Casa Blanca y las dos cámaras del Congreso, apenas tiene precedentes históricos. Cuando lo consiguieron el pasado noviembre, se frotaban las manos ante las enormes perspectivas que se abrían, pero ahora, tras seis meses de gobierno monocolor, parecen demostrar que no saben aprovechar la ocasión.

Al contrario, en los dos extremos ideológicos republicanos, senadores y congresistas no se rigen por el principio de que la política es el arte de lo posible, sino que persiguen los imposibles de la pureza de sus principios. Con una mayoría tan pequeña como gozan en el Senado, es facilísimo perderla. En  cuanto a la Cámara, las oscilaciones pueden ser muy fuertes y la ventaja que hoy tienen en escaños puede desvanecerse totalmente en noviembre del año próximo, si los votantes demócratas, que pusieron en ellos sus esperanzas, se sienten decepcionados y vuelven al redil demócrata.

Ya hay indicios de que Trump, un hombre que se precia ante todo de saber negociar – el libro del que más presume es “El arte de llegar a un acuerdo” (The Art of the Deal) en el que explica como ceder o presionar para conseguir sus objetivos – tendrá pocos reparos en extender la mano a los demócratas y conseguir resultados a base de una colaboración bipartidista, si el gobierno monocolor republicano no ha dado resultados.

TRUMP 2

Porque hay serias dudas de que los vaya a dar: ni en el presupuesto, ni en las reformas fiscal y sanitaria, las dos cuestiones más apremiantes, van camino de llegar a un acuerdo en el breve tiempo de que disponen. El presupuesto debería estar aprobado en septiembre pero, como tantos años, también esta vez es probable que el país habrá de vivir durante meses con medidas provisionales y la reforma fiscal es posiblemente aún más difícil.

En cuanto a la ley del seguro médico, basta con pensar en las declaraciones de Trump antes y después de las elecciones: prometió que todos tendrían cobertura, criticó la propuesta de ley aprobada en la Cámara de Representantes por ser demasiado “dura” y las sugerencias en medidas sociales hechas por su hija, Ivanka – que tiene un cargo en la Casa Blanca – parecen sacadas de la agenda progresista.

Para los republicanos, sería una pesadilla ver a un presidente que teóricamente es de su partido, cerrar filas con la oposición demócrata. Peor aún, estos demócratas podrían dejar de ser oposición en las elecciones del año próximo. Más grave sería aún ver cómo de esta alianza salen unos resultados que el gobierno monocolor no pudo obtener. Algo que no se puede descartar: todo lo que Trump ha logrado hasta ahora ha sido por orden ejecutiva, pero podría avanzar mucho más con apoyo en el Congreso.

Esta colaboración inter-partidista no sería nueva: el presidente Clinton fue el último gran ejemplo, cuando abandonó las posiciones demócratas más extremas a favor del centro y colaboró constantemente con los congresistas republicanos, aunque fuera al margen de los titulares y declaraciones oficiales.

En cuanto a la reforma sanitaria, es probable que los demócratas consiguieran ampliar el sistema conocido como “Medicaid” – seguro médico totalmente gratuíto para los pobres – a un sistema de seguro médico recomendado por el senador Sanders, uno de los candidatos presidenciales demócratas del año pasado. Sanders hablaba de “Medicare para todos”, algo muy parecido a los sistemas europeos, en que, el gobierno garantiza la cobertura médica de todos.

Bay Area Activists Protest Cuts To Medicaid

El Medicare hace ya esto desde hace décadas, pero solamente cubre a los jubilados y se financia con las primas de la Seguridad Social. Sanders propuso que esto se extienda a toda la población y su propuesta cuenta con amplio apoyo demócrata.

Senator-Sanders Bernie  Sanders

Una alianza demócrata con Trump puede convertir este objetivo en una realidad que probablemente sería bien acogida por la mayoría de la población…al menos al principio.

A largo plazo ya es más cuestionable: el Medicaid tiene la triste fama de ofrecer la peor calidad posible en asistencia médica –lo que, probablemente, se debe a que los médicos en ese sistema tan solo cobran el 66% de las tarifas oficiales del Medicare.

MECAIREPacientes del sistema Medicare

Pero, también el Medicare corre riesgos semejantes: sus tarifas son notablemente inferiores a las particulares y hay cada vez más médicos que no quieren participar, porque les pagan demasiado poco. De convertirse el Medicare en un sistema universal, los políticos habrán ganado la etiqueta de cobertura para todos, pero habrán dividido los servicios médicos  en atención mala para todos y medicina de lujo para los privilegiados. Es difícil imaginar que éste sea el objetivo de los progresistas.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux