EVITÂNDU-I PE SOCIALIȘTI

Declinul partidelor socialiste din Germania și Austria a ajuns într-un asemenea punct, încât verzii din ambele țări preferă, de acum, să formeze coaliții parlamentare cu conservatorii și nu cu socialiștii. În Berlin, „marea coaliție” a socialiștilor și creștin-democraților se clatină tot mai mult.

Acest lucru n–ar fi surprinzător dacă, în Parlamentele german și austriac, ecologiștii ar avea mai mulți votanți decât social-democrații, însă, realitatea este cu totul alta. Nici pe celelalte formațiuni politice nu le interesează o alianță cu ei, din două motive. Primul este neîncrederea în stabilitatea internă a grupărilor socialiste. Luptele ideologice interne sunt un rău endemic în istoria acestor partide, iar, cu actuala îndepărtare a partidului de masele populare, tentațiile centrifuge se înmulțesc rapid. Pe piața puterilor, nimeni nu vrea un aliat care să se fărâmițeze în orice moment.

Celălalt motiv este de o anvergură mai mare. Încă din secolul al XIX-lea, socialiștii din Europa centrală s-au evidențiat – ba s-ar putea spune că au păcătuit – prin faptul că au avut o avalanșă de inițiative și idei pentru reformele sociale destinate societăților lor. Uneori, se gândeau la soluții pentru probleme care nu erau decât în fașă.

Însă, de pe la mijlocul secolului al XX-lea, socialiștii din Europa par să fi renunțat la aceste abordări avansate, speculative, și s-au risipit în discuții talmudice pe probleme minore, sau și mai rău, în polemici pe fundalul unor egolatrii a unor lideri mai degrabă ambițioși decât talentați. Oricum, până acum, au pierdut în mod constant contactul cu sectoarele mai slabe ale societății. În Germania, se vorbește chiar (deocamdată, fără consecințe prea mari) de oportunitatea fuzionării SPD cu „stânga” (Die Linke), un partid neocomunist, apărut pe teritoriul vechii RDG, dar care se întinde, în prezent, peste tot teritoriul Germaniei, grație fostului lider socialist, Oscar Lafontaine, care a părăsit, mai demult, SPD deoarece nu i s-a încredințat lui conducerea întregului partid, la scară națională.

Atât în Germania, cât și în Austria, socialismul are încă suficientă întindere și vitalitate intelectuală pentru a se putea regenera singur. Poate reveni în prim planul scenei politice de odinioară, oricât de puțină încredere ar avea în strategii politice și în gânditori profunzi. Dar, în starea sa actuală și cu conducătorii pe care îi are acum, nu pare să mai atragă pe cineva; nici eventuali aliați în Parlamente, nici alegători indeciși din stradă…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EVITANDO A LOS SOCIALISTAS

El declive de los partidos socialistas de Alemania y Austria ha llegado a tal punto que los verdes de ambas naciones prefieren, hoy en día, formar coaliciones parlamentarias con los conservadores, antes que unirse a los socialistas. Y en Berlín, la “gran coalición” de socialistas y cristiandoemócratas se tambalea, cada día más.

Esto no tendría nada de sorprendente si, en los Parlamentos germano y austríaco, los ecologistas tuvieran más votantes que los socialdemócratas, pero no es éste el caso. Una alianza con ellos interesa tan poco a las demás formaciones, por dos razones. La primera es la desconfianza en la estabilidad interna de las agrupaciones socialistas. Las luchas ideológicas internas son un mal endémico en la historia de estos partidos y, con el actual alejamiento del partido de las masas populares, las tentaciones centrífugas se están multiplicando a ritmo galopante. En un mercado de poderes, nadie quiere un aliado que se pueda fraccionar en cualquier momento.

El otro motivo es de mayor calibre. Desde el siglo XIX los socialistas centroeuropeos han destacado – o hasta se podría decir, pecado – por generar un alud de iniciativas e ideas para las reformas sociales de sus respectivas sociedades. A veces, incluso ideaban soluciones para problemas que no se vislumbraban más que en ciernes.

Pero, desde finales del siglo XX, los socialistas de Europa parecen haber renunciado a estos planteamientos avanzados, especulativos, para diluirse en discusiones talmúdicas sobre problemas menores o, peor aún, en polémicas cuyo trasfondo son las egolatrías de unos prohombres con más ambiciones que talento. En cualquier caso, hasta ahora, han estado perdiendo más y más el contacto con los sectores más débiles de la sociedad. En Alemania, se ha llegado incluso a hablar (sin mayores consecuencias, por ahora) de la conveniencia de fusionar al SPD con “la izquierda” (Die Linke), un partido neocomunista, surgido en los territorios de la antigua República Democrática, e instalado en toda Alemania, gracias al liderazgo del ex líder socialista Oscar Lafontaine, quien abandonó, en su día, el SPD porque no se le había concedido el liderazgo nacional del partido

Tanto en Alemania, como en Austria, el socialismo tiene aún la dimensión y la vitalidad intelectual suficientes para regenerarse sólo. Puede volver al protagonismo político de antaño por poco que confíe en estrategas políticos y pensadores de calado. Pero, en su estado actual y con los dirigentes del momento, no parece atraer a nadie; ni a eventuales aliados en los Parlamentos, ni a los electores indecisos en las calles…

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.