Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

Cine va ajunge la Casa Albă, Hillary Clinton sau Donald Trump ?

Deocamdată, proiectele lor sunt o continuitate înțepenită și, respectiv, o promisiune destul de deșartă de reînnoire.

Stagnăm sau ne redresăm ?

Washington, Diana Negre

„Republicanilor nu prea le plac știrile bune”- a spus președintele Obama, săptămâna trecută, când au fost făcute publice datele recensământului referitoare la veniturile  clasei medii americane : în 2015, cu un spor de 5.2%, au înregistrat cea mai mare creștere din timpurile moderne.

Este un anunț de care ar trebui să beneficieze Partidul Democrat, al președintelui Barack Obama și al candidatei la președinția SUA, Hillary Clinton, care, mai mult ca sigur, va face uz de acest argument în campania ei electorală, ca succesoare a lui Obama.

În schimb, pentru rivalul ei, Trump, care și-a axat campania pe nemulțumirea determinată de paralizia economică a țării, trebuie că va fi o problemă, deoarece  îi  șubrezește poziția, într-un moment în care, tocmai părea că a recuperat, în campania sa electorală, diferența de puncte față de Hillary Clinton.

În această situație, este lesne de înțeles că, publicarea acestor date a stârnit o dezbatere în jurul evoluției economiei americane : pe de o parte, șomajul s-a redus la jumătate, de la instalarea lui Obama la Casa Albă, iar veniturile majorității muncitorilor au crescut, dar, în același timp, productivitatea muncii s-a redus, forța de muncă a scăzut față de anii anteriori, iar venitul național  s-a înțepenit la nivelul de dinaintea crizei.

Interpretarea acestor date a stârnit dezbateri,  și la fel se întâmplă cu „inegalitatea”, una dintre lozincile democraților, care acuză, fără încetare, diferența tot mai mare dintre veniturile celor foarte bogați și resursele mici ale celor mai săraci și ale unor segmente cum ar fi negri sau imigranții veniți din alte țări.

Desigur, cea mai mare parte a bogăției o produc și se bucură de ea  cei mai bogați din țară, care reprezintă un procent de 20%, în timp ce 60% din populație, care formează clasa medie, generează și se bucură de doar 45% din venituri. Ceva asemănător se întâmplă și cu inegalitățile rasiale: cu toate deceniile de luptă pentru drepturi civile și pentru eliminarea rasismului, clasa medie a americanilor de culoare câștigă, azi, doar 57% din ceea ce câștigă aericanii albi.  Stau chiar mai rău decât imigranții veniți din țările latino-americane, care primesc 71.7%  din ceea ce câștigă albii.

Situația se pretează și chiar e folosită cu scopuri politice : democrații și negrii – mai mult de  90%  din negri votează cu democrații – o percep ca pe o mostră  a unui rasism profund înrădăcinat în societatea americană, învinovățind  Partidul Republican. Republicanii conservatori consideră că este o dovadă că măsurile sociale progresiste nu numai că nu au efectul scontat, dar chiar îi afectează pe cei care ar trebui să beneficieze de ele : cine mănâncă supa săracului – spun ei- sfârșește prin a fi sărac.

Cu toate că este greu de găsit un economist a cărui viziune să nu fie molipsită de interpretări politice, sunt, totuși, mulți care semnalează că, printre cauzele  necazurilor economice, se află o serie de factori, cum ar fi  evoluția demografică sau evoluția tehnologică, care se găsesc în afara influenței  oamenilor politici, de orice culoare ar fi ei.

Într-adevăr,  pe măsură ce populația îmbătrânește, cu toate că numărul locuitorilor este în creștere, populația activă scade, deoarece mulți muncitori își părăsesc locul de muncă, din motive de  vârstă.  Același lucru se întâmplă cu dezvoltarea tehnologică, la fel de răspunzătoare pentru pierderea de locuri de muncă ca globalizarea și tratatele de liber schimb, pe care le critică, atât de mult, candidatul la președinție, Donald Trump.

Sunt chestiuni care merg dincolo de discuțiile academice sau dezbaterile care urmăresc să obțină avansuri politice, deoarece vor  determina politicile economice pe care le vor pune în practică viitorul președinte, congresmanii și senatorii americani – și vor avea un impact decisiv, atât în economía americană, cât și asupra economiei mondiale.

În această economie, sortită globalizării de când călătoriile s-au ieftinit și simplificat, și de când telecomunicațiile au masificat informațiile, Washington este ca o bancă a unui cazinou mundial :  ce se hotărăște acolo ne afectează pe toți, cu toate că hotărăsc numai  membrii băncii.

Oare va menține SUA, sub președinția lui Hillary Clinton, tendințele  de globalizare ?

Dacă va câștiga Clinton, politica ei va fi una de continuitate, foarte diferită de schimbările promise de Trump. Săptămâna trecută, magnatul newyorkez s-a arătat foarte optimist și a semnalat că el respinge ideea că, de acum încolo, normal ar fi să ne obișnuim cu  „o stagnare seculară”: „Planul meu – a spus Trump joia trecută -, este să resping principiul cinic, conform căruia, forța noastră de muncă va continua să scadă, locurile noastre de muncă vor continua să emigreze, iar economia noastră nu ar mai putea să crească la fel ca înainte ”.

De data aceasta, nu a mai venit cu sloganurile sale despre protecționism și închiderea frontierelor, ci a insistat asupra posibilităților pe care le deschide viitorul ; „respingem pesimismul că nivelul nostru de viață nu poate continua să crească și că nu avem încotro decât să împarțim și să distribuim niște resurse în continuă scădere. Putem să remediem tot ceea ce nu funcționează și să transformăm în succes orice eșec”.

Cu toate că sondajele îi dau un avantaj din ce în ce mai mic lui Hillary Clinton, mesajul optimist al lui Trump AR PUTEA SĂ-I ADUCĂ ȘI MAI MULTE PUNCTE, ȘI SĂ-L ADUCĂ LA Casa Albă.  Să ne amintim că, acum 24 de ani, lozinca electorală a lui Clinton era „până la urmă, este vorba despre economie”, ceea ce i se poate aplica și lui Trump. Dacă nu va fi așa, politica de continuitate a lui Clinton poate trezi și mai multă opoziție la normele tradiționale, deschizând drumul unui om politic și unui partid  care oferă o nouă viziune economică.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.