Lasă-mă să te iubesc în fiul tău… Dă-mi un fiu al tău să te iubesc în el… Va fi tot tu… Și-l voi iubi ca pe tine…

E ca și cum Ahile i-ar cere lui Patrocle, știind că va muri, să lase-n urmă un băiat, pe fiul său, la fel de dumnezeiește de frumos, la fel de dulce, ce i-ar putea fi și pupil și iubit… efebul visurilor sale…

Încape aici vreo discuție despre cât de morală este o astfel de rugăminte ? Viscerală, desigur, este… WS: un suflet înlănțuit pe veci, se pare, de nemilosul Eros… De Eros și nu de Afrodita… cuprins de același misoginism teribil al vechilor greci… pentru care femeia-i doar un incubator…

Dar, de vreme ce aceste sonete au supraviețuit, e limpede că mulți britanici se regăseau în autorul lor.

Un autor care nu se sfiește să-și privească iubitul ca pe însuși Dumnezeu: semblance și form trimit la: „man is the image and (re)semblance of God…” Dumnezeu care, singur, îl poate crea pe om după „chipul și asemănarea Lui” (semblance și form)… Și care nu se sfiește să-i ceară bărbatului de care e îndrăgostit pe veci, să-și… transfere, de dragul lui, „frumusețea dată lui cu chirie/…beauty which you hold in lease…” în fiul său… ca iubirea lor să trăiască de două ori mai mult, nu doar o viață, ci două vieți…

Henry Wriothesley (1573-1624), al III-lea conte de Southampton și protectorul lui William Shakespeare: ar putea fi el misteriosul iubit al lui Will?/Southampton, 1600

SONNET XIII

O, that you were yourself! but, love, you are
No longer yours than you yourself here live:
Against this coming end you should prepare,
And your sweet semblance to some other give.
So should that beauty which you hold in lease
Find no determination: then you were
Yourself again after yourself’s decease,
When your sweet issue your sweet form should bear.
Who lets so fair a house fall to decay,
Which husbandry in honour might uphold
Against the stormy gusts of winter’s day
And barren rage of death’s eternal cold?
O, none but unthrifts! Dear my love, you know
You had a father: let your son say so.

Contele de Southampton,1603, în Turnul Londrei. Sub micul tablou cu celebrul Turn, o inscripție în latină: In vinculis invictus/în lanțuri, neînvins. Februarie 8, 1600; 602; 603 Aprilie. Portret atribuit pictorului flamand John de Critz.

SONETUL XIII

O, de-ai fi tu însuți, iubirea mea ! Dar nu vei fi prea mult (și o știi bine!).
Al tău ești numai cât trăiești aici, tu însuți, prin urmare,
Ar trebui să te gătești pentru sfârșitul care vine,
Și altuia să-i dai prea-dulcea ta asemănare.
Ar trebui atâta frumusețe, dată cu chirie ție, nu în dar,
Să nu aibe-un soroc: atunci ai fi din nou tu și, din nimic
cum ți-ar fi dat să ajungi după a ta moarte, ai fi tu însuți iar,
Când dulcea ta mlădiță ți-ar purta dulcele tău chip.
Cine ar lăsa o casă așa frumoasă s-ajungă o ruină, să decadă,
Când ar putea, chivernisind-o bine, cu cinste el s-o țină
Și s-o ferească de viscol și de crivăț, într-o zi de iarnă,
Și de mânia stearpă a frigului veșnicei morți ce va să vină ?
O, nimeni, numai un risipitor nesocotit ! Iubitul meu iubit, tu știi prea-bine:
Ai un părinte: lasă-ți fiul să-ți spună și ție astfel (așa se și cuvine!).

Contele de Southampton

Contele de Southampton aprox. 1618, după un portret de Daniel Mytens, National Portrait Gallery, Londra

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.