Din lac, în puț…     Washington, Diana Negre

Nimeni dintre cei care au urmărit peripețiile politicii americane nu poate să creadă că ultimii doi ani, de când a venit Donald Trump la Casa Alba, au fost  liniștiți și plăcuți, însă, iată că în noua etapă care tocmai a început sunt semne că urmează un adevărat tsunami: tensiunile dintre partide, nesiguranța economică și riscurile la care este supus sistemul financiar internațional vin toate deodată.

Situația aceasta contrastează cu calmul de pe străzile capitalei americane, tocmai acum când sute de mii de funcționari se află într-un concediu forțat, ale căror salarii rămân înghețate, deoarece legitorii și Casa Albă nu ajung la un acord pentru a aproba bugetul național. Legile americane nu permit ca guvernul să poată beneficia de o muncă neremunerată și, cu toate că acești funcționari își vor încasa banii mai devreme mai mai târziu, deocamdată, ministerele, muzeele și alte instituții ale guvernului federal rămân închise.

Cu îndatorarea publică din SUA și din multe alte țări, s-ar putea crede că lipsa unui acord asupra bugetului american s-ar datora dificultății de a găsi fonduri pentru a subvenționa activitățile guvernului. Nu este așa: bugetele generale sunt blocate de o dispută în jurul a 5 miliarde de euro, cam cât spune Trump că ar fi averea lui, oricum o sumă mică în comparație cu deficitul bugetar planficat, care, în acest exercițiu, ar putea fi de un bilion de euro, și chiar minusculă  în cadrul unui buget de 4 bilioane.

Sunt banii pe care Trump îi cere ca primă rată pentru a ridica zidul promis la granița cu Mexicul, care ar urma să protejeze țara de invazia imigranților și de droguri, una dintre principalele sale promisiuni electorale din 2016, sub sloganul că “îi va reda Americii măreția de odinioară”. Zidul nu va împiedica sosirea muncitorilor cât timp țara are nevoie de ei – în prezent, ca de altfel în toată istoria ei, ca mână de lucru – și nici intrarea drogurilor, atâta timp cât americanii vor dori să le consume; în plus, aceste 5 miliarde vor fi insuficiente pentru a ridica zidul: sunt doar un joc de forță între președinte și noua opoziție democrată, majoritară de acum în Camera Reprezentanților, care este în funcțe începând de joia trecută.

Această tropăială a legiuitorilor și a președintelui însuși are loc într-un moment inoportun: rivalii internaționali cum sunt China și Rusia cred că este momentul să profite, noi lideri, cum este președintele Braziliei, vor să-l imite pe Trump, în timp ce tot sistemul financiar internațional pare a fi și mai instabil, cu niveluri mari de îndatorare, care, azi, ajung la 250 de bilioane de dolari, adică de trei ori mai mult ca acum 20 de ani. Iar, datornici nu sunt săracii, ci SUA, UE, China și Japonia: le revine 75% din datoria întreprinderilor, 65% din cea personală și 80% din cea publică.

Însă, dacă SUA, sau restul țărilor din lume, ar ajunge în situația de a avea nevoie urgentă de o doză de liderat american, este posibil să rămână doar cu doleanța … și cu criza în cârcă: la Washington sunt timpuri de frondă, care corespund divizărilor tot mai adânci din țară și care s-au văzut foarte clar joia aceasta când noii legiuitori și-au luat în primire posturile: generația care a preluat ștafeta respinge orice măsură de austeritate, noua majoritate își ascute cuțitele pentru a le înfige în Trump, iar președintele se parapetează sub sloganurile adepților săi tradiționali.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

De Málaga en Malagón       Washington, Diana Negre

Nadie que haya seguido las peripecias de la política norteamericana puede creer que los últimos dos años, desde que Donald Trump llegó a la Casa Blanca, hayan  transcurrido plácidamente, pero la nueva etapa que acaba de comenzar lleva trazas de ser un auténtico tsunami: las tensiones entre los partidos, la incertidumbre económica y los riesgos para el sistema financiero internacional llegan todos al mismo tiempo.

Semejante situación contrasta con la calma de las calles de la capital norteamericana, ante las vacaciones forzosas de cientos de miles de funcionarios, cuyo sueldo está congelado porque los legisladores y la Casa Blanca no se ponen de acuerdo para aprobar los presupuestos nacionales. Las leyes norteamericanas no permiten que el gobierno se beneficie de un trabajo no remunerado y, aunque estos funcionarios cobrarán tarde o temprano con efectos retroactivos, de momento los ministerios, museos y otros centros del gobierno federal están cerrados.

Con el creciente endeudamiento público norteamericano y de muchos otros países, uno podría creer que la falta de acuerdo presupuestario en Estados Unidos se debe a la dificultad de encontrar los fondos para financiar las operaciones del gobierno. Pero no es así: los presupuestos generales están retenidos por una disputa en torno a 5 mil millones de euros, aproximadamente el monto total de la fortuna personal que Trump dice tener y una cantidad exigua frente al proyectado déficit de presupuesto, que en este ejercicio podría rondar el billón de Euros -y más exigua aún en el marco de un presupuesto de 4 billones.

Pero es la cantidad que Trump exige como primer pago para construir la prometida muralla en la frontera mexicana que habría de proteger al país de las invasiones de inmigrantes   y de droga, una de sus principales promesas electorales de 2016, bajo el slogan de “devolver la grandeza a América”. La muralla ni impediría la llegada de trabajadores mientras el país siga necesitando – ahora como en toda su historia – mano de obra, ni la entrada de drogas mientras los norteamericanos la quieran seguir consumiendo; pero además estos 5 mil millones serían insuficientes para construírla: constituyen tan solo un juego de fuerzas entre el presidente y la nueva oposición demócrata, mayoritaria desde ahora en la Cámara de Representantes que entró en funciones este pasado jueves.

Esta pataleta de los legisladores y del propio presidente ocurre en un momento inoportuno: rivales internacionales como China y Rusia creen que es momento de sacar tajada, nuevos líderes como el presidente del Brasil quieren imitar a Trump, mientras todo el sistema financiero internacional parece más inestable, con elevados niveles de endeudamiento que hoy se acercan a los 250 billones de dólares, el triple que hace 20 años. Y los deudores no son los pobres, sino EEUU, la UE, China y Japón: les corresponde el 75% de la deuda empresarial, el 65% de la personal y el 80% de la pública.

Pero si el país, o el resto del mundo, llegaran a necesitar pronto una dosis de liderazgo norteamericano, es probable que se quedasen con las ganas… y con la crisis a cuestas: en Washington son tiempos de fronda, que corresponden a las divisiones cada vez más profundas de este país y que se vieron claramente en la toma de posesión de los nuevos legisladores este jueves: la generación que toma el relevo rechaza cualquier medida de austeridad, la nueva mayoría afila los cuchillos para clavárselos a Trump y el presidente se parapeta aupando los slogans de sus seguidores tradicionales.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.