Primul și cel mai vizibil este spațiul statal.

Este Țara, întinderea geografică în care poporul și-a construit structuri politice, economice, culturale.

În totalitarism, partidul-stat  considera că este stăpân absolut peste locuitorii acestui teritoriu. Poporul-națiune (confuzia este voită!) se află doar în interiorul granițelor statului. Ce se află în afara acestui spațiu, nu mai face parte din poporul-națiune, este doar „de origine…”.

A-i bate pe românii din afară este o crasă dovadă de totalitarism. La fel și trimiterea de trupe de jandarmi să „dialogheze pașnic” cu ei. Cu ei trebuie să dialogheze guvernul, nu trupele.

Spațiul etnic rareori – în Europa – coincide cu spațiul statal.

România este o țară înconjurată de români. Sunt locuri de baștină. Din Munții Moraviei până în Munții Pindului și din Tisa până la Nistru se întinde etnia românilor, compactă sau rarefiată și compenetrată cu alte etnii. Sunt sate de români (istro-români) în Peninsula Istria, la subsuoara Mării Adriatice, între Croația și Italia (Șușnievița, Noselo, Sucodru, Jeiani…)

Spațiul de deportare se află în est și în nord.

Deportarea masivă a practicat-o bolșevismul din URSS. Sunt sate de români deportați spre răsărit până pe un afluent al râului Amur, în apropierea Peninsulei Kamciatka. Spre nord, există români dincolo de cercul polar. Localitatea Vorkuta este un exemplu în acest sens.

Spațiul exilului îl reprezintă țările unde au fugit românii în vremea comunismului, în principal, din motive politice.

Spațiul de emigrare definit ca loc unde românii și-au căutat o viață mai bună: realizare profesională, nivel de trai mai bun.

NAȚIUNEA este un termen modern. Cuprinde toate aceste spații. Aceasta înseamnă că, îndiferent de locul geografic, nucleul statal, denumit și NAȚIUNEA-MAMĂ, are grijă de conaționalii ei, oriunde s-ar afla, le crează condiții de viață la standardele moderne, organizare, cultură, libertate, democrație… și intervine în asigurarea și garantarea acestor condiții. Cât de modernă este o națiune se vede în gradul ei de organizare, în instituțiile de care dispune în interiorul și în exteriorul spațiului statal. Un Minister de Externe eficient ar dispune de departamente care să se ocupe de toate spațiile națiunii, de organizarea eficientă a diasporei în comunități solidare și prospere, nu de spionarea și învrăjbirea ei.

BUNĂSTAREA este cea care menține coeziunea națiunii. O Românie bogată și democratică ar atrage mai puternic decât America persoane de etnie română (s-ar strădui să-și găsească măcar o mică rădăcină românească printre strămoși). Această realitate a existat în secolul trecut, între cele două războaie mondiale. AMERICA ERA AICI! Te duceai în America pentru a face bani – acolo se câștigau mai ușor – dar, cu banii te întorceai aici, ca să-ți cumperi case și pământuri, căci, aici, trăiai mai bine decât în America.

URSS avea o problemă cu națiunea. Nu exista așa ceva! Se putea vorbi doar despre popoarele Uniunii Sovietice. Ne-a inoculat virusul ne-națiunii, încât, nici acum nu ne-am vindecat de el.

SUA are un singur termen: națiunea americană. Etniile sunt…comunități.

SUA își protejează cetățenii peste tot în lume, până la răzbunare, prin pedepsirea exemplară a unor fapte și nedreptăți comise asupra lor. Trebuie să-i cuprindă groaza pe toți cei care ar plănui să atenteze, în vreun fel, împotriva unui cetățean american.

Ce definește națiunea? Limba? Teritoriul?  Doar într-o oarecare măsură, deoarece, acestea nu sunt, pe de-a întregul, definitorii pentru națiune. Elvețienii formează o națiune din etniile germană, franceză și italiană.

America de sud este formată din țări unde limba oficială este aceeași (spaniola), și totuși, se consideră popoare și națiuni diferite.

Franța este un paradox de la Carol cel Mare încoace: de la el – neamțul – francezii moștenesc o unitate statală cum nu s-a mai văzut în țările din jur. Spania se unifică în secolul al 15-lea, Italia și Germania, mult mai târziu,  în secolul al 19-lea etc.

CONȘTIINȚA este criteriul care definește Națiunea. Italianul din nord și cel din sud vorbesc niște idiomuri mai îndepărtate între ele, decât italiana literară față de spaniolă, și, totuși, se consideră italieni. Au conștiința că aparțin aceleiași națiuni, în Italia sau în Australia, SUA…

În Spania, Catalonia își dezvoltă o conștiință de națiune aparte, în timp ce Valencia, unde se vorbește o catalană mai frumoasă decât la Barcelona, respinge ideea separatismului, considerând-o absurdă!

Evreii sunt poporul care a trecut cel mai devreme la conștiința de națiune. I-au obligat condițiile istorice în care au fost nevoiți să trăiască. Din condiția de națiune și-au reconstruit o patrie și și-au refăcut un popor. Aceste realizări au fost posibile datorită instituțiilor de care dispune națiunea.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.