GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND

La o asemenea situație nu s-au așteptat niciodată conducătorii israelieni: să găsească mari zăcăminte de gaze în apele lor teritoriale și să nu le poată vinde.

Din cauza piedicilor politice și a abundenței ofertelor de gaze de pe piața actuală a hidrocarburilor, perspectivele imediate ale bogăției în gaze naturale a Israelului se pare că nu vor depăși limita autoaprovizionării țării.

În apele teritoriale israeliene s-au descoperit, încă la finele mileniului trecut, două mari zăcăminte de gaze naturale („Leviathan” și „Tamar”), însă, și în prezent, aceste bogății rămân sterile, în loc să fie un fluviu de aur.

Pe de o parte, niciun client logic potențial – țările vecine – nu vrea să facă afaceri cu Israelul; unele dintre ele sunt ele însele exportatoare de hidrocarburi, iar altele nu cumpără din cauza boicotului la care supun musulmanii statul evreu. Doar Egiptul, aliniat în politica sa externă cu SUA, și Iordania au relații normale cu Israelul.

Pe de altă parte, în prezent, există un enorm excedent de oferte pe piața mondială de gaze naturale (numai SUA oferă, anual, 110.000 de milioane de m³ pentru export), iar Mediterana Orientală este ultima descoperire de mari rezerve în acest domeni. În plus, israelienilor le amărăște viața și faptul că până și avantajul lor teoretic – se află aproape de bogata Europă industrială – este anulat de concurența rușilor și a turcilor, care, la rândul lor, luptă  pentru a cuceri piața europeană cu proiecte de gazoducte prin Mediterana și Marea Neagră, și se străduiesc să torpileze încercările israelienilor de a întinde propriul lor gazoduct până în Italia sau Grecia, trecând prin Cipru.

Cu această panoramă, consorțiului americano-israelian care exploatează zăcămintele „Leviathan” și „Tamar” nu-i rămân, în aceste momente, alte perspective decât de a vinde doar pe piața internă israeliană (mai mult de jumătate din centralele electrice ale țării funcționează cu cărbuni), și niște vânzări descrescătoare pentru Egipt, țară care preferă  să-și exploateze propriile zăcăminte, care sunt de două ori mai mari decât cele israeliene, și să-și reactiveze instalațiile de lichefiere a gazelor de care dispune – un tratat în acest sens este deja semnat între cele două țări -, însă, lichefierea hidrocarburilor a fost mereu o ramură cu mare risc, din cauza costurilor și a vulnerabilităților enorme pe care le comportă.

Aguas jurisdiccionales en el Mediterráneo Oriental

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER

Instalaciones israelíes de extracción de gas natural en el Mediterráneo

Esto no se lo habían esperado jamás los dirigentes israelíes: hallar grandes yacimientos de gas en sus aguas territoriales y encontrar enormes dificultades para venderlo.

Pero, entre las trabas políticas y las cuantiosas ofertas de gas en el mercado actual de los hidrocarburos, las perspectivas inmediatas de la riqueza gasística israelí no parece que vaya a superar los beneficios del autoabastecimiento.

Ya en los dos últimos decenios del siglo pasado se descubrieron en aguas territoriales israelíes dos grandes yacimientos de gas (“Leviathan” y “Tamar”), pero, hoy en día, esto ya representa más una riqueza estéril que un río de oro.

Y es que, por una parte, ninguno de los clientes potenciales lógicos – las naciones vecinas – quieren hacer negocios con Israel; unas, porque son ellas mismas exportadoras de hidrocarburos y las otras, por el boicot musulmán al Estado judío. Tan sólo Egipto, alineado en política exterior con los EE.UU., y Jordania mantienen relaciones normales con Tel Aviv.

Yacimientos de gas natural en aguas jurisdiccionales israelíes

Por otra parte, en estos momentos hay un enorme excedente de ofertas en el mercado mundial de gas natural (tan sólo los EE.UU. ofrecen anualmente 110.000 millones de m³ para la exportación), siendo el Mediterráneo Oriental el último descubrimiento de grandes reservas de este carburante. Para amargarles aún más la vida a los israelíes, su teórica ventaja de ubicación – la proximidad a la rica Europa industrial – se ve anulada por la competencia rusa y turca, que también luchan por el mercado europeo con proyectos de gasoductos a través del Mediterráneo y el Mar Negro y tratan, por ello, de torpedear los intentos israelíes de tender un gasoducto propio hasta Italia o Grecia, pasando por Chipre.

Con este panorama, al consorcio americano-israelí que explota “Leviathan” y “Tamar” no le quedan, en estos momentos, más perspectivas inmediatas de venta que el propio mercado israelí (más de la mitad de las centrales eléctricas del país funcionan con carbón), unas ventas menguantes a Egipto, que prefiere explotar sus propios yacimientos dos veces mayores que los israelíes  y una reactivación de las instalaciones licuadoras de gas existentes en Egipto – el correspondiente tratado entre los dos países ya está firmado -, pero, ésta ha sido siempre una rama muy arriesgada del negocio de hidrocarburos por su carestía y fácil vulnerabilidad.

Posibles proyectos…de escasas perspectivas

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.