RUSIA – TROPĂITUL PE LOC

Faptul că Vladimir Putin, va fi ales, peste puțin timp, pentru a patra oară președinte al Rusiei, este neîndoielnic, însă, mulți se întreabă, din interiorul și din afara țării, dacă aceasta va fi cea mai bună soluție pentru Rusia.

Să spunem, totuși, că bilanțul acestor 18 ani ai erei Putin este pozitiv; ba, chiar, foarte pozitiv, dacă luăm în considerare că această mare țară a moștenit de la URSS, în multe domenii, structuri proprii țărilor în curs de dezvoltare. Astfel, trebuie să semnalăm, printre realizările lui Putin, că, în Rusia, nu  domnește, în mod nestânjenit, crima organizată, așa cum se întâmplă în atâtea alte state postcomuniste. De asemenea, trebuie să recunoaștem că, în Rusia din zilele noastre, viața este dură, însă nu există mizerie și nici foamete; după cum nu există nici șomaj cronic sau „cartiere-mizerie” la periferia metropolelor, așa cum există în India sau în America de Sud.

În schimb, sunt foarte mulți cei care îi reproșează actualui președinte rus faptul că scopul prioritar, de-a lungul mandatelor sale, a fost păstrarea și sporirea puterii sale personale. Este un reproș foarte just din perspectiva concepției occidentale despre democrație. Dar, și din abordarea abstractă a democrației.  Însă, Putin trăiește și domnește în niște teritorii europene care, de-a lungul istoriei au fost cele mai influențate de culturile asiatice, peste o populație numeroasă (aproximativ 145 de milioane de locuitori) foarte heterogenă (Federația Rusă englobează 21 de republici), cuprinzând întinderi imense. Cu alte cuvinte: istoria țării arată că guvernele cele mai stabile și eficiente au fost, aproape întotdeauna, și cele mai dure.

Așa că, văzute de la Moscova, președințiile lui Putin era de așteptat să fie dure… dar aceasta nu înseamnă deloc că au fost și cele mai bune.

Căci, a păstra și a spori puterea se plătește, de obicei, cu anchilozarea societății civile; este un preț pe care l-a plătit și Putin. De fapt, l-a plătit Rusia.

La nivel macroeconomic, el procentajul statal este enorm de mare în dinamica întreprinderilor. Practic, economia Rusiei merge în ritmul prețului mondial al hidrocarburilor. În anii în care prețul a fost mic -2015/16 – din necesitate Kremlinul a trasat planuri de liberalizare economică, planuri pe care le-a părăsit de îndată ce prețul țițeiului a început, din nou, să urce. La nivel individual, viața este din ce în ce mai grea (de patru ani consecutiv, salariile își tot pierd puterea de cumpărare) și a ajunge la sfârșitul lunii impune întreprinderea unor activități pe piața neagră.

Dar, și acolo, ca în economia oficială, rentabilitatea este minimă, din cauza unor suprareguli și a unei birocrații hipertrofiate, care vrea să supervizeze și să conducă toate activitățile. Consecința imediată a acestui omniprezent amestec birocratic este o semiparalizie comercială și domnia totală a corupției. Desigur, acest fenomen pare a fi ceva natural în Răsăritul Europei de secole, și nu mai miră pe nimeni. În schimb, protagonismul Rusiei în politica internațională este în creștere, iar succesele ei (de la anexarea Crimeei în conflictul cu Ucraina, până la reușitele militare din războiul civil din Siria) au mulțumit orgoliul patriotic al unui enorm sector al populației.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

EL PIAFAR RUSO

Que Vladimir Putin conseguirá dentro de poco ser elegido por 4ª vez presidente de Rusia no lo duda nadie, pero que esto sea ahora lo mejor para Rusia sí que se lo preguntan muchos dentro y fuera del país.

A todo esto, el balance de esos 18 años largos de la era Putin es positivo; incluso, muy positivo si se tiene en cuenta que esta gran nación ha heredado de la URSS en muchos aspectos estructuras de los países en vías de desarrollo. Así, hay que anotar en el “haber” de Putin que en Rusia no campee a sus anchas el crimen organizado, como en tantos y tantos Estados postcomunistas. Así mismo hay que reconocerle que en la Rusia actual la vida es dura, pero no hay miseria ni mucha gente que pase hambre; como tampoco tiene la República un gran paro crónico o “villas miseria” en las periferias de sus metrópolis como – por ejemplo – en la India o América del Sur.

En cambio, son legión los que le reprochan al actual presidente ruso que su meta prioritaria a lo largo de todos sus mandatos haya sido el mantenimiento e incremento de su poder personal. Es un reproche muy justo desde un concepto occidental de democracia. Y también desde un enfoque abstracto de la democracia. Pero Putin vive y gobierna en los territorios europeos más influidos a lo largo de la Historia por culturas asiáticas y sobre una numerosa población (cerca de los 145 millones de habitantes) muy heterogénea (la Federación Rusa engloba 21 repúblicas), asentada en un vasto territorio. Con otras palabras : la historia del país señala que los Gobiernos más estables y exitosos han sido casi siempre los más duros.

Así que, visto desde Moscú, las presidencias de Putin han sido tan duras como era de esperar… lo que no quiere decir, ni mucho menos, que hayan sido también óptimas.

Porque conservar y afianzar el poder suele pagarse con anquilosamiento de la sociedad civil; es un precio que ha pagado también Putin. Bueno, en realidad quien lo ha pagado ha sido su Rusia.

Porque a nivel macroeconómico, el porcentaje estatal es desorbitado en la dinámica empresarial. En la práctica, le economía de la República va al compás del precio mundial de los hidrocarburos. En los años de precio bajo -2015/16 – la necesidad hizo al Kremlin trazar planes de liberalización económica, planes que abandonó en cuanto volvió a subir el precio del crudo. Y a nivel individual, la vida es cada vez más dura (los salarios llevan 4 años consecutivos perdiendo poder adquisitivo) y llegar a fin de mes requiere actividades en el mercado negro.

Y allá, cómo en la economía oficial, la rentabilidad es mínima a causa de una sobrerregulación y una burocracia hipertrofiada que pretende supervisar y dirigir todas las actividades. La consecuencia inmediata de esta omnipresente intromisión burocrática ha sido una semi parálisis comercial y el imperio de la corrupción. Claro que esta tiene carta de naturaleza en el Este de Europa desde hace siglos y no asombra allá a nadie. En cambio, el creciente protagonismo ruso en la política internacional y sus éxitos (desde la anexión de Crimea en el conflicto ucraniano hasta los logros militares en la guerra civil siria) ha satisfecho el orgullo patriótico de un enorme sector de la población.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.