POLITICI ȘI CALCULE POLITICE CU HAGIA SOPHIA

 Istoria lăcașului de cult Sfânta Sofia – Aghia Sofia – în greacă – din Istambul a avut mereu de a face atât cu credința, cât și cu politica. Chiar și acum, când președintele Erdogan redă lăcașul serviciului religios, această legătură cu politica este foarte vizibilă.

Ridicată aproximativ între anii 346-360 de Constantin cel Mare și de fiul său Constanțiu (și reinaugurată de Iustinian în anul 537) ca mândrie a creștinării Imperiului Roman, a fost transformată, în 1453 – anul când Constantinopolul a fost cucerit de sultanul Mehmet Fatih – în moschee, pentru a arăta lumii  puterea Imperiului Otoman. Iar, în 1934, din ordinul marelui reformator turc Atatürc, din moschee a devenit muzeu, atât pentru a dovedi laicizarea Turciei moderne, cât și pentru a face să eșueze expansionismul bulgar din acea vreme. Acum, Erdogan îi redă funcția religioasă, mai degrabă pe altarul politicii și ambițiilor sale, decât din pietate musulmană, cu toate că el însuși este un musulman practicant.

În toată această evoluție istorică, se evidențiază folosirea lăcașului de cult (o bazilică devenită moschee) pentru scopuri politice. În secolul al XV-lea, otomanii dominau în Mediterana și în răsăritul Europei, mai mult din cauza slăbiciunii rivalilor, decât  datorită vreunei puteri adevărate proprii. (Până după lupta de la Lepanto, imperiul turc nu a fost în stare să-și fabrice tunurile pe care le folosea împotriva creștinilor!). În 1934, Atatürc a hotărât, prin decret guvernamental, că moscheea devenea muzeu, pentru a evidenția laicizarea Turciei…, dar și pentru a se pune bine cu creștinii din Balcani, deoarece tocmai semnase cu Grecia, România și Iugoslavia un pact pentru a stăvili ambițiile hegemonice ale bulgarilor din vremea aceea.

Această legătură a lăcașului de cult cu puterea se accentuază și mai mult acum cu Erdogan și partidul său, AKP. Căci, din punct de vedere electoral, ambii înregistrează un accentuat declin. Ambii au ajuns la putere printr-o politică de bun simț în domeniul economic și o politică foarte moderată în cel religios. La începutul secolului, acest lucru a generat o prosperitate fără precedent, însă acum, economia merge rău, iar finanțele merg și mai rău.

Pentru a-și atrage votul maselor, Erdogan și AKP au întreprins promovarea unei politici de „nostalgie istorică”: noile obiective nu urmăresc ridicarea nivelului de trai, ci recuperarea grandorii otomane și dominația islamului. Cum nu e mai multă și mai bună pâine, sunt mai multe vise de grandoare și desființări ale reformelor lui Atatürc. În loc de o republică laică și europenistă, e mai bună una otomană și profund religioasă.

Atât de religioasă, încât comunicatul Ankarei în limba arabă asupra noului destin al Sfintei Sofii semnalează că este un pas care va fi urmat de eliberarea moscheii  Al-Aqsa, din Ierusalim… !

Rămâne de văzut dacă această întoarcere spre trecut a lui Erdogan va da rezultate. Pentru moment, republica turcă are baze militare în Libia, Qatar, Somalia și Sudan și o înfloritoare industrie națională de război, pe lângă faptul că desfășoară o dură represiune împotriva naționalismului kurd în Siria.

Nu este chiar o reeditare a imperiului lui Mehmet Fatih, însă este un bun început pentru a momi un electorat visător.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

POLÍTICAS Y POLITIQUEOS CON HAGIA SOPHIA

 La historia del templo de Santa Sofía –“Hagia Sophia” en griego – en Estambul ha tenido siempre tanto que ver con la fe, como con la política. Incluso ahora, cuando el presidente Erdogan devuelve el edificio al servicio religioso, esta vinculación a la política salta al vista.

Erigida en el 537 como alarde de la cristianización del Imperio Romano, pasó en 1453 – año de la conquista de Constantinopla por el sultán Mehmet Fatih – a ser mezquita para mostrarle al mundo el poderío del Imperio Otomano. Y en 1934, pasó, por orden del gran reformador turco Atatürc, de templo a museo, tanto para evidenciar la laicización de la Turquía moderna, como para abortar el expansionismo búlgaro de aquél momento. Y ahora Erdogan le devuelve la función religiosa, más en aras de su política y ambiciones, que por piedad musulmana, pese a que él personalmente sea creyente.

En todo este historial destaca la utilización del templo para fines políticos. En el siglo XV los otomanos dominaban el Mediterráneo y el este de Europa, más por debilidad de los rivales, que por auténtico poderío propio (¡  hasta después de la batalla de Lepanto, el imperio turco fue incapaz de fabricar los cañones que usaba contra los cristianos !). En el 1934 Atatürc decretó el destino del templo a museo para evidenciar la laicización de Turquía…, pero también para congraciarse con los cristianos de los Balcanes ya que acababa de firmar con Grecia, Rumania e Yugoslavia un pacto para contener las ambiciones hegemónicas de los búlgaros de la época.

Y esta vinculación del templo al poder se acusa aún más ahora, con Erdogan y su partido, el AKP. Porque, electoralmente, ambos están registrando un constante declive. Ambos llegaron al poder con una política de sentido común en lo económico y de moderación, en lo religioso. A primeros de siglo, esto generó una bonanza sin igual, pero ahora, la economía va mal y las finanzas, peor.

Y para asegurarse el voto de las masas, Erdogan y el AKP han emprendido una política de “nostalgia histórica”: las nuevas metas no son elevar el nivel de vida, sino recuperar la grandeza otomana y el predominio del islam. A falta de más y mejor pan, más sueños de grandeza y el desmantelamiento de las reformas de Atatürc. En vez de una república laica y europeísta, una otomana y profundamente religiosa.

Tan religiosa es la apuesta, que en el comunicado de Ankara en lengua árabe sobre el nuevo destino de Hagia Sophia se dice que es un paso que será seguido por la toma de posesión del templo de Aqsa, de Jerusalén… !

Si este giro hacia atrás le va a dar resultado a Erdogan, está por ver. Pero de momento, la república turca cuenta ya con bases militares en Libia, Qatar, Somalia y Sudán y una pujante industria bélica nacional, amén de estar llevando a cabo una dura represión del nacionalismo kurdo en Siria.

No es ni mucho menos una reedición del imperio de Mehmet Fatih, pero es un buen comienzo para engatusar un electorado soñador.