REGATUL CELUI RĂU      Washington, Diana Negre

Decizia președintelui Trump de a părăsi unilateral Tratatul încheiat de marile puteri cu Iranul are câteva rațiuni interne și multe dandanale de politică externă.

Mai întâi, să ne reamintim că Trump a tot criticat acest acord, iar denunțarea lui a fost una dintre promisiunile sale electorale. În plus, unul dintre atuurile actualului președinte pentru a fi, eventual, reales, este să le demonstreze americanilor că toată politica dusă de Obama a fost o mare greșeală…ori, tratatul cu Iranul l-a semnat, nimeni altul, decât Obama. În politica externă, pilonii pe care se sprijină Trump sunt Israelul și Arabia Saudită pentru a stabiliza Orientul Mijlociu, aceste două țări fiind dușmani totali ai Teheranului. În sfârșit, un posibil beneficiu colateral al unei noi izolări comerciale a Iranului ar fi o piață a petrolului mult mai ușor de controlat de axa Riad – Washington, dacă ar lipsi importanta ofertă iraniană.

Și cu aceasta, am epuizat aspectele pozitive ale unei analize mai mult decât binevoitoare a deciziei președintelui american. Căci, în definitiv, ceea ce  Trump le reproșează ayatolah-ilor este politica lor expansionistă în Orientul Mijlociu și în lumea islamică. Ceea ce este foarte adevărat, dar, acest lucru nu a putut fi menționat în acordul internațional cu privire la renunțarea Iranului la idea de a-și dezvolta un arsenal nuclear.

Pe de altă parte, singurul semnatar care părăsește pactul trezește suspiciunea de a fi și singurul dintre semnatari care nu are dreptate…sau chiar e lipsit de rațiune. Această suspiciune sporește atunci când vedem că nimeni – cu excepția, desigur, a Casei Albe – nu i-a crezut pe israelieni când aceștia au prezentat rapoarte asupra unei presupuse reînarmări nucleare a Iranului.

Iar, dacă ar fi să prezicem vreun succes sau vreun eșec pe măsură, o primă analiză ar indica mai degrabă eșecul, deoarece, la ora actuală, doar Rusia, Arabia Saudită și SUA ar prefera un petrol mai scump. Dacă restul lumii se va încăpățâna să cumpere țiței și gaze iraniene, măsura americanilor pare a fi, din start, un eșec. În plus, să nu uităm că ne aflăm într-un moment de ușoară redresare mondială, ori toate piețele sunt importante, iar cea a Iranului, mare exportator, este deosebit de importantă. Deocamdată, la prima vedere, nu se disting alți aliați totali ai lui Trump împotriva Iranului, decât Israelul și Arabia Saudită.

În sfârsit, acest gest al Casei Albe înseamnă să-i pui zurgălăi terorismului fundamentalist tocmai când acesta se pare că-și pierde suflul. Ori, această activitate atât de irațională și emoțională, cum este terorismul fundamentalist, crește mult mai mult cu o umilire sau cu o demonstrație de mare forță, decât cu înrolarea a mii de luptători sau cu capturarea unui mare arsenal.

Iar, spre deosebire de Coreea de Nord, Iranul nu este nici izolat, și nici nu e, din când în când, secătuit de foamete.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

EL REINO DEL MAL        Washington, Diana Negre

La decisión del presidente Trump de romper unilateralmente el tratado de las grandes potencias con el Irán tiene algunas razones internas y muchas sinrazones de política exterior.

Así, no hay que olvidar que Trump criticó siempre dicho acuerdo y el denunciarlo ha sido una de sus promesas electorales. Además, una de las mejores bazas del actual presidente para su eventual reelección es demostrarle al pueblo estadounidense que la política de Obama fue un error de cabo a rabo…y el tratado con el Irán lo firmó Obama. En política exterior, Trump apuesta más que fuerte por Israel y Arabia Saudí para estabilizar el Oriente Medio y ambos países son enemigos absolutos de Teherán. Por último, un posible beneficio colateral de un nuevo aislamiento comercial del Irán sería un mercado petrolero mundial mucho más fácil de controlar por el eje Riad – Washington sin la importantísima oferta iraní.

Pero aquí se acaban los aspectos positivos de un análisis más que benevolente de la decisión norteamericana. Y es que en el fondo, lo que Trump les reprocha a los ayatolás es su política expansionista en el Oriente Medio y el mundo islámico. Lo cual es cierto, pero este aspecto no forma parte del acuerdo internacional sobre la renuncia iraní al desarrollo de su arsenal nuclear.

Por otro lado, ser el único firmante que rompe un pacto lleva implícita la sospecha de ser el único de los firmantes que no tiene razón… o muy poca razón. Esta sospecha se agrava al ver como nadie – excepto la Casa Blanca, claro – ha dado crédito a los informes israelíes sobre el presunto rearme nuclear iraní.

Además, a la hora de pronosticarle un éxito o fracaso a la medida, un primer análisis apunta más a lo segundo porque en estos momentos sólo Rusia, Arabia Saudí y los EE.UU quieren un petróleo caro. Si el resto del mundo se emperra en comprar crudo y gas iraní, la medida estadounidense parece condenada de antemano. Sin olvidar que, por añadidura, en un momento de tibia reactivación mundial todos los mercados son importantes y el de un Irán gran exportador lo es en grado sumo. A primera vista, en este momento no se ven más aliados incondicionales de Trump contra el Irán que Israel y Arabia Saudí.

Por último, el gesto de la Casa Blanca significa ponerle banderillas de fuego al terrorismo fundamentalista justo cuando este parecía perder fuelle. Y una actividad tan irracional y emocional como es el terrorismo fundamentalista, se crece mucho más con una humillación o con un alarde de prepotencia que con el enrolamiento de unos miles de militantes o la captura de un gran arsenal.

  Ah, y a diferencia de Corea del Norte, Irán ni está aislado ni se ve asolado periódicamente por hambrunas.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.