SIRIA CARE NU SE MAI TERMINĂ

Siria a fost un teritoriu cheie în Orientul Mijlociu de cinci mii de ani încoace și continuă să fie și în zilele noastre. Nou este faptul că Rusia vrea să fie una dintre puterile care încearcă să-și asume controlul acestei țări.

Moscova s-a grăbit să umple golul lăsat în zonă de SUA sub administrația Trump. O prezență militară în Siria a devenit prea costisitoare pentru americani, așa că au optat pentru a-i plăti pe alții să lupte pentru interesele lor – așa cum a fost în războiul împotriva Statului Islamic-, interese, în vremea aceea, mult mai mici, decât cele pe care le au acum.

De neangajarea americană a vrut să profite și Erdogan cu speranța că va deveni un protagonist important, chiar determinant, în devenirea întregii zone. Dacă Ankara nu a prevăzut năvălirea Rusiei în politica Siriei sau nu a avut încotro și a trebuit să intervină în războiul civil din Siria, din cauza avalanșei refugiaților sirieni care au venit în Turcia – peste trei milioane și jumătate – e greu de spus. Realitatea este că Erdogan se află, în acest moment, în Siria, într-o situație foarte asemănătoare cu cea a SUA înainte de era Trump. Adică e prins într-un viespar politic și, din punct de vedere militar, într-o fundătură care îl costă foarte scump, necesitând niște eforturi militare disproporționate.

Erdogan și Putin

Ultimul episod al acestei probleme este actuala ofensivă a guvernului sirian în regiunea Idlib (în partea de nord-vest a țării). După 10 luni de bătut pasul pe loc, atacurile forțelor guvernamentale au obținut importante succese, în ultimele două săptămâni. Cu ajutorul decisiv al aviației ruse, sirienii au cucerit orașele Saraken și Maraat al-Numan, eliberând, astfel șoseaua care leagă Damascul cu Alep. Concentrarea a peste 19.000 de soldați turci și a 2.500 de vehicule militare, în provincia vecină, Afrin, nu a putut opri avansul armatei siriene. Nici în anii anteriori, turcii nu au putut să-i alunge pe islamiștii radicali apropiați de Al Qaeda (HTS) – așa cum se angajaseră prin acordurile ruso-turcești de la Soci (din 2018) – și să pacifice acest teritoriu.

Pentru Erdogan, care are, pe zi ce trece, probleme politice tot mai mari la el acasă, să plece din Idlib cu coada între picioare ar putea avea un preț prea mare. Astfel că, într-o încercare disperată de a-și salva imaginea la el acasă, a reacționat la avansul militar al lui Assad în Idlib cu un ultimatum dat Damascului, care expiră la sfârșitul acestei luni: dacă trupele guvernamentale nu se retrag dincolo de posturile turcești de observație, (mai înainte, în acest teriotriu se aflau forțe HTS), va intra în acțiune armata turcă.

Față de publicul din Turcia, gestul dă bine. Însă, practic, fără consimțământul rușilor, nu se poate realiza. Iar Erdogan, până acum, nu i-a oferit nimic lui Putin pentru ca acesta să-l părăsească pe Assad sau, cel puțin, să-și scoată trupele din Idlib.

În schimb, Ankara se vede acum în fața unei enorme probleme umanitare, dacă Assad ocupă tot Idlib-ul. Căci, sute de mii de locuitori din această zonă vor căuta să se refugieze în Turcia. Ori, să respingi la graniță o masă umană de asemenea proporții este o sarcina aproape imposibilă pentru trupe – doar dacă se va declanșa un dezastru – însă, și mai mare pentru diplomați, în fața presiunii internaționale.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA SIRIA DE NUNCA ACABAR

Siria ha sido un territorio clave en el Oriente Medio desde hace cinco mil años y lo sigue siendo hoy en día. Lo que es nuevo ahora es que sea Rusia una de las potencias que quiere asumir el control del país.

Moscú se ha precipitado a ocupar el vació dejado en esa zona del mundo por los EE.UU del presidente Trump. A éstos, la presencia militar allá les resultaba demasiado cara y han optado por pagar a otros para luchar por sus intereses –como en la guerra contra el Estado Islámico -, unos intereses mucho menores que hasta ahora.

La inhibición estadounidense la ha querido aprovechar también Erdogan con la esperanza de erigirse en protagonista importante – determinante – en el devenir de toda la zona. Si Ankara no previó la irrupción rusa en la política Siria o no tuvo más remedio que meter baza en la guerra civil siria a causa del alud de refugiados de ese país que han huido a Turquía – más de tres millones y medio – es difícil de decir. Pero, la realidad es que Erdogan se halla, en estos momentos, en Siria, en una situación muy similar a la de los EE.UU. antes de la era Trump. Es decir, se ve involucrado en un avispero político y en un callejón militar que le cuestan un dineral y exigen esfuerzos militares desproporcionados.

El último episodio de este problema es la actual ofensiva del Gobierno sirio contra la región de Idlib (en el Noroeste del país). Tras 10 meses de piafar, los ataques gubernamentales han tenido importantes éxitos en las dos últimas semanas. Con la decisiva ayuda de la Aviación rusa, los sirios han conquistado las ciudades de Saraken y Maraat al-Numan, liberando, así, la carretera Damasco – Alepo. La concentración en la provincia vecina de Afrin de 19.000 soldados turcos y 2.500 vehículos militares no ha podido impedir los avances del Ejército sirio. Claro que, en los años anteriores, los trucos tampoco pudieron desalojar a los islamistas radicales próximos a Al Qaeda (HTS) – tal como se habían comprometido en los acuerdos ruso-turcos de Sotschi (2018) – y pacificar ese territorio.

Erdogan

Para Erdogan, que tiene cada día mayores problemas políticos en casa, un irse de Idlib con el rabo entre las piernas también puede tener un precio excesivo. Así que, en un desesperado intento de salvar la cara en casa, ha reaccionado ante el avance militar de Assad en Idlib con un ultimátum a Damasco, que expira este fin de mes: si las tropas gubernamentales no se retiran, hasta entonces, más allá de los puestos de observación turcos (que antes era territorio del THS), entrará en acción el Ejército turco.

De cara al público nacional, el gesto queda muy bien. Pero, es prácticamente irrealizable sin el consentimiento ruso. Y Erdogan no ha ofrecido hasta ahora nada a Putin para que ,éste abandone a Assad o, por lo menos, a Idlib.

Y en cambio, Ankara se ve abocada a un enorme problema humanitario si Assad acaba de ocupar todo el Idlib. Porque entonces serán cientos de miles los habitantes de la zona que buscarán refugio en Turquía. Y rechazar en la frontera una masa de tal magnitud es tarea casi imposible para las tropas – a no ser que se haga una escabechina – y aún más, para los diplomáticos, ante la presión internacional.

Erdogan

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.