Colacul de salvare a lui Trump                 Washington, Diana Negre

Pentru președintele Trump, ultimele două săptămâni au fost o perioadă mult mai agitată decât de obicei, și dacă e să ne luăm după tot ce transmit despre activitățile prezidențiale marile mijloace tradiționale americane de informare în masă, ar trebui să ne gândim că președintele e deja cu un picior afară din Casa Albă, iar președinția sa se află pe marginea prăpastiei.

Declarațiile sale în urma tulburărilor din Charlottesville, statul Virginia, au fost interpretate ca un sprijin dat grupurilor neonaziste; hotărârea de a întări prezența militară americană în Afganistan a fost criticată, deoarece nu oferea detalii, sau respinsă ca inutilă; discursul  rostit în Arizona, în care își acuza niște rivali politici, laudele aduse unui fost polițist condamnat pentru abuz de putere, sau criticile formulate împotriva a doi senatori din propriul său partid au umplut comentariile cu condamnări și chiar cu avertismente, conform cărora capul președintelui nu ar mai funcționa prea bine.

Protestatari rasiști în  Charlottesville

Ceea ce ar vrea mulți dintre rivalii săi politici – lucru pe care l-au vrut chiar din ziua alegerilor – este pur și simplu să scape de el. Nu au acceptat niciodată rezultatul alegerilor, iar acum, sunt încredințați că mandatul i se va sfârși înainte de termen, fie prin incriminarea specială cunoscută sub numele de „impeachment”, pentru președinții acuzați de „delicte grave”, fie pentru că va arunca el însuși ștergarul, pentru a scăpa de hărțuirea și batjocura la care este supus. Ba chiar sunt unii, cum este congresswoman-a din statul Missouri, Maria Chapelle-Nadal, care, în fața perspectivei ca niciuna din cele două posibilități să nu se materializeze, pe pagina ei de Facebook  afirmă: „sper ca Trump să fie asasinat”.

Maria Chapelle-Nadal

Dacă disprețul și chiar ura față de Trump domină în centrele cosmopolite din țară, cum sunt orașele de pe coastele atlantică și pacifică și unele din interiorul țării, pe lângă organizațiile progresiste cum sunt asociațiile oamenilor de culoare sau sindicatele, această atitudine contrastează totuși cu cea a susținătorilor președintelui, care încă se mai așteaptă la minuni din partea sa, se bucură că există o voce care vorbește în numele lor și vin cu entuziasm să-l aplaude de fiecare dată când există întruniri publice.

Pozițiile divergente care corespund, mai mult sau mai puțin, celor două mari partide politice și repartiției lor în teritoriu, nu sunt noi. Dar, situația s-a acutizat cu un Trump care a știut să articuleze nemulțumirea unor mari sectoare ale populației care deplâng atât consecințele gestiunii lui Barak Obama, pe care îl consideră responsabil pentru că a impus niște parametri social-culturali pe placul elitelor progresiste, precum și crescânda inegalitate economică, și compară abundența elitelor din orașele situate pe coastele de est și de vest cu lipsa oricărui orizont pentru muncitori și pentru localitățile din interiorul țării.

Este o perspectivă limitată în care nu se încadrează și locuitorii principalelor orașe din California, sau din centrele universitare cum este Boston, sau din marea aglomerare urbană a New York-ului, și cu atât mai puțin cei din oaza de privilegii și putere care este Washington. În aceste ultime două orașe stau marea majoritate a corespondenților de presă străini, care, desigur, informează despre ceea ce văd și trăiesc pe viu, deci, pentru restul țărilor de pe glob sosește o imaginea SUA care prezintă doar o parte a țării.  Și nu este tocmai partea care l-a adus pe Donald Trump la Casa Albă.

În fața acestei opoziții, Trump are, totuși, un colac de salvare, care este sprijinul popular total, aproape sinucigaș, al anumitor sectoare ale populației: dacă printre democrați există convingerea că negrii și imigranții sunt discriminați, conservatorii cred că cei discriminați sunt albii și cei care profesează diferite confesiuni creștine…, iar Trump tocmai pe aceștia îi apără !

Este un avantaj indiscutabil: lăsând la o parte întrebarea cine are dreptate, albii sunt mult mai numeroși (70%) decât negrii (12%) sau hispanicii (18%).

Cu religia se întâmplă la fel : diferitele religii creștine depășesc procentajul de 70%, dintre care, grupul cel mai mare (25,4%) îl formează „evangheliștii”, care sunt cei mai habotnici și, în general, cu o agendă politică foarte conservatoare.

O dovadă a motivelor pe care le au adepții lui Trump pentru a-l sprijini, este că 47% din țară (aproape de procentajul celor care au votat în favoarea lui) crede că mijloacele de informare sunt împotriva președintelui și generează informații potrivnice.  Pentru a putea face o comparație, să spunem că, atunci când a fost președinte Obama, 48% din populație credea că ziarele și televiziunile îl favorizau.

O altă mostră este reacția la sentința judiciară împotriva „sheriff-ului” Joe Arpaio, un om de 85 de ani, care, până anul trecut, lucra în comitatul Maricopa, din statul Arizona, și nu și-a lăsat postul pentru că s-ar fi pensionat, ci pentru că nu a mai fost reales, atunci când tribunalele l-au condamnat pentru abuz de putere în eforturile lui de a curma imigrarea ilegală. Arpaio este cunoscut și prin satele din Mexic ca un personaj odios, în schimb, este văzut ca un erou de cei care vor să închidă frontierele și care continuă să strige „ridică zidul”, de îndată ce îl văd pe Trump.

Joe Arpaio

La toate acestea se adaugă o redresare economică în zonele care au avut de suferit de pe urma restricțiilor impuse, pentru a proteja mediul înconjurător, de echipa Obama: producția de cărbune și petrol. Astfel, Virginia de Vest, care are, acum, o producție mai mare de cărbune, datorită politicii lui Trump, și Texas, care produce și rafinează țiței, au avut, în primul trimestru al acestui an, o creștere al PNB de 3,9% și respectiv 3% , față de 1,2%, cât a fost în celelalte state ale țării.

Și astfel, în timp ce unii experți îl consideră ignorant, iar alții, nebun, Trump se aferează de un colac de salvare format din sprijinul entuziast al sprijinitorilor săi și din redresarea economică.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

El salvavidas de Trump                 Washington, Diana Negre

Las dos últimas semanas han sido para el presidente Trump un tiempo más agitado que de costumbre y si nos enteramos de sus actividades por los grandes medios informativos tradicionales norteamericanos, habría que pensar que tiene un pie ya fuera de la Casa Blanca y su presidencia está al borde del precipicio.

Sus declaraciones después de los disturbios de Charlottesville, en Virginia, han sido interpretadas como apoyo a grupos neonazis; la decisión de reforzar la presencia militar en Afganistán ha sido criticada por no dar detalles o descartada como inútil; el discurso en Arizona acusando a sus rivales políticos e incluso alabando a un ex policía condenado por abuso de poder, o las críticas a dos senadores de su propio partido, han llenado los comentarios de condenas e incluso de advertencias de que su cabeza no funciona demasiado bien.

Manifestación anti-racista en Charlottesville

Lo que desean muchos de sus rivales políticos, desde el mismo día de las elecciones, es simplemente librarse de él. Nunca aceptaron el resultado de las urnas y ahora confían en que su mandato acabará prematuramente, ya sea por la vía del encausamiento especial conocido como “impeachment” para los presidentes acusados de “delitos graves”, o porque tirará la toalla para librarse del acoso y las burlas a que es sometido. Hay quien incluso, como la congresista del estado de Missouri, Maria Chapelle-Nadal, ante la perspectiva de que ninguna de estas posibilidades se materialice, ha expresado en su página de Facebook “espero que asesinen a Trump”.

Maria Chapelle-Nadal

Si el desprecio y hasta el odio a Trump dominan en los centros cosmopolitas del país, como son las ciudades de las dos costas y algunas del interior, además de organizaciones progresistas como las asociaciones negras o los sindicatos, su actitud contrasta con los seguidores del presidente, que siguen esperando maravillas de su gestión, celebran tener una voz que habla en su nombre y acuden entusiasmados a aplaudirle cada vez que hay algún acto público.

Las posiciones divergentes que corresponden, más o menos, a los dos grandes partidos políticos y a la geografía, no son nuevas. Pero, la situación se ha agudizado con Trump, que ha sabido articular el descontento de grandes sectores de la población que lamenta tanto las consecuencias de la gestión de Barak Obama, al que consideran responsable de imponer unos parámetros socio-culturales a gusto de las elites progresistas de las dos costas, como la creciente disparidad económica y compara la abundancia de las elites urbanas con la falta de horizontes de la clase obrera y del interior del país.

Es una perspectiva limitada que no viven los residentes de las principales ciudades de California, o de los centros universitarios como Boston, o la gran aglomeración urbana de Nueva York, ni mucho menos la burbuja de privilegio y poder que es Washington. Y precisamente es en estas dos ciudades donde vivimos la mayoría de los corresponsales extranjeros, que naturalmente informamos de lo que vemos y vivimos, con lo que al resto del mundo llega una imagen de Estados Unidos que sólo corresponde a una parte del país.  Y no es la parte que puso a Donald Trump en la Casa Blanca.

Ante toda esta oposición, Trump tiene un salvavidas, que es el apoyo popular casi numantino de ciertos sectores de la población: si entre los demócratas hay la convicción de que los negros y los inmigrantes están discriminados, los conservadores creen que los discriminados son los blancos y los que profesan diferentes confesiones cristianas… ¡ y ahí está Trump para defenderlos !

Es una ventaja indiscutible: al margen de si la razón la tienen los unos o los otros, hay muchos más blancos (70%) que negros (12%) o hispanos (18%).

En cuanto a la religión, ocurre otro tanto: las diferentes confesiones cristianas superan el 70%, de las cuales el mayor grupo (25.4%) son los llamados “evangélicos”, que son los más fervientes y, en general, con una agenda política muy conservadora.

Una muestra de los motivos que tienen los seguidores de Trump para apoyarlo, es que nada menos que el 47% del país (casi tantos como los que votaron por él) cree que los medios informativos están en contra del presidente y generan una información sesgada. En comparación, cuando Obama era presidente, el 48% creía que los diarios y televisiones le favorecían.

Otra muestra es la reacción a la sentencia contra el “sheriff” Joe Arpaio, un hombre de 85 años, que, hasta el año pasado, trabajaba en el Condado de Maricopa, del estado de Arizona y no dejó su puesto por jubilación, sino porque perdió la reelección cuando los tribunales le condenaron por abuso de poder en sus esfuerzos por poner coto a la inmigración ilegal. Arpaio es conocido incluso en los pueblos de México como un personaje odioso, pero es un héroe para los que quieren cerrar las fronteras y siguen gritando “construye el muro” en cuanto ven a Trump.

Joe Arpaio

A todo esto se añade una recuperación económica en zonas que han sufrido especialmente por las restricciones que, en aras del medio ambiente, aplicó el equipo de Obama: la producción de carbón y petróleo. Así, West Virginia, que se beneficia de una mayor producción de carbón gracias a la política de Trump y Texas, que produce y refina petróleo, tuvieron en el primer trimestre de año un crecimiento del PNB del 3.9 y el 3% respectivamente, comparado al 1.2% de todo Estados Unidos.

Y así, mientras unos expertos le tratan de ignorante y otros de loco, Trump se aferra a un salvavidas formado por el apoyo entusiasta de sus seguidores y la recuperación económica.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.