Archivos mensuales: febrero 2018

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile

26 lunes Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

BISERICA SF MORMANT 1Pelerin rugându-se în fața ușilor închise ale Bisericii Sfântului Mormânt, 25 februarie 2018

În prima săptămână a Postului Paștelui, în Duminica Ortodoxiei, Biserica Învierii din Ierisalim s-a închis

Sute de pelerini veniți din lumea întreagă, unii pentru prima dată, să viziteze Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-au rugat, îngenunchiați, ieri, în fața porților ei închise!

În Duminica Ortodoxiei și în prima săptămână a Postului Mare, cei trei lideri ai Bisericilor Creștine din Ierusalim au închis Biserica Sfântului Mormânt/ a Învierii – lucru nemaivăzut vreodată în timp de pace ! Nici sub ocupația otomană nici în timpul mandatului britanic. Cu o excepție: în 1990  Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă, timp de o zi, odată cu alte biserici și locuri sfinte creștine, în semn de protest față de instalarea unor coloni evrei în apropierea ei (Biserica se află în Ierusalimul de Est !)

Pelerini în fața porților de lemn, încuiate, ale Bisericii Sf. Mormânt, Ierusalim, 25 februarie 2018

Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Teofil al III-lea, Custos-ul, Francesco Patton (Custodele franciscan al Țării Sfinte) și Patriarhul Bisericii Armene, Nourhan Manougian – unicii custozi ai Sfântului Mormânt –  au decis, de comun acord, să închidă ieri, pe la prânz, Biserica Sfântului Mormânt… sine die… pe timp nedeterminat.

Ei protestează astfel față de noua politică fiscală/de taxe a guvernului Israelian, împovărătoare, chiar pauperizantă, impusă Bisericii creștine și, totodată, față de proiectul de lege al exproprierii, pe care le numesc un atac fără precedent îndreptat asupra creștinilor și, desigur, împotriva Bisericii creștine din Israel.

În declarația lor comună ei au denunțat „campania sistematică dusă împotriva Bisericilor și a comunității creștine în Țara Sfântă” … o campanie care „a atins acum punctul culminant sub forma unei legi discriminatorii și rasiste a cărei unică țintă este proprietatea comunității creștine în Țara Sfântă”. Tot în declarația de ieri, cei trei custozi ai Mormântului lui Iisus Hristos au spus „Asta ne reamintește de toate legile de aceeași natură impuse evreilor în perioadele întunecate, în Europa”.

Poster pe Biserica Sf. Mormânt, Ierusalim, 25 februarie, 2018

Momentul pe care l-au ales este de un simbolism copleșitor: la începutul Postul Paștelui și… în Duminica Ortodoxiei – ziua de comemorare a restabilirii cultului icoanelor și a luptei împotriva iconoclasmului !

Concret, duminică, 25 februarie, o comisie a Knesset-ului/Parlamentului israelian – ar fi trebuit să discute un proiect de lege care prevede ca toate terenurile/pământurile vândute de Biserica creștină din 2010 încoace, unor firme imobiliare private sau unor proprietari/investitori particulari, să fie expropriate, și ca Bisericile creștine care le-au vândut să fie obligate să plătească despăgubiri pentru aceste exproprieri, noilor proprietari.

Dacă această comisie ministerială a Parlamentului israelian – comisia pentru Constituție, Lege și Justiție – va aproba proiectul de lege, ministrul de finanțe va fi autorizat să purceadă la exproprierea pământurilor vândute de Bisericile creștine. Proiectul de lege – spun specialiștii – este destul de neobișnuit pentru jurisprudența israeliană și pentru că se va aplica retroactiv pentru toate vânzările făcute.

Discuțiile comisiei au fost, însă, amânate cu o săptămână, în urma închiderii Bisericii Sfântului Mormânt și în urma protestelor de stradă organizate de comunitatea creștină din Orașul Sfânt.

Noua lege – promovată de Rachel Azaria de la partidul de centru Kulanu – Noi toți – ar face, pe de o parte, ca Biserica să găsească greu cumpărători, de acum înainte, pentru proprietățile ei imobiliare pe care ar dori să le vândă, dar și să plătească despăgubiri celor cărora le-a vândut terenuri, confiscate/expropriate de statul israelian.

Liderii creștini au subliniat că scopul acestei legi și al noilor măsuri fiscale este slăbirea, diminuarea prezenței creștine în Ierusalim și în Israel, Țara Sfântă.

Cu câteva săptâmâni în urmă, municipalitatea din Ierusalim a ridicat scutirea de taxe pentru proprietățile/bunurile comerciale ale Bisericii, care nu sunt locuri de cult și care desfășoară o activitate comercială: magazine, hoteluri, cămine pentru pelerini, restaurante, abrogând o lege în vigoare de 50 de ani.

Primarul Ierusalimului, Nir Barkat, a scris pe Twitter că era ilogic ca proprietățile comerciale ale Bisericii – hoteluri, magazine – să se bucure, în continuare, de scutire de impozite. „Să fie clar – a scris el – nu vorbim de locașuri de cult, care vor rămâne, în continuare, scutite de taxe pe properietate, conform legii”.

Totuși, am spune noi, din aceste activități comerciale Biserica/Bisericile creștine din Ierusalim supraviațuiau și-și puteau îndeplini misiunea.. bunului samaritean, misiunea socială !

Nir Barkat a spus, deasemenea, că Bisericile creștine datorează Ierusalimului 650 de milioane de șekeli (186 de milioane de dolari sau 152 de milioane de euro) pentru taxele necolectate pe proprietășile bisericești. De ce o sumă atât de mare ? Pentru că Biserica este cel mai mare proprietar de pământ în Ierusalim și cel mai mare vânzător de terenuri către firmele imobiliare/real estate.

Fapt este că primăria Ierusalimului a înghețat activele Bisericii pentru aceste miloane de șekeli…  neplătite, considerate impozite pe bunuri imobiliare: cămine de pelerini, școli, centre religioase, orfelinate, centre comerciale. Impozite punitive – spun specialiștii – impuse retroactiv !

Să se aștepte, oare, Biserica creștină să primească ștergerea acestei uriașe datorii și poate renunțarea la legea exproprierilor/confiscărilor/secularizării averilor bisericești în schimbul recunoașterii Ierusalimului drept capitală a Israelului ?

Cât despre vânzări, cele mai multe ternuri vândute – aproape 125 de acri (un acru are 4.047 m²) sunt în cartierele centrale din Ierusalim, Rehavia, Talbieh și Nayot.

Se pare că aceste vânzări către cumpărători necunoscuți i-ar pune pe jar și pe evrei și pe palestinieni. Pe de o parte, palestinienii se tem că ele vor duce la colonizarea de către israelieni a Ierusalimului de Est, în timp ce evreii sunt îngrijorați cu privire la intențiile pe care le au dezvoltatorii privați cu proprietățile vândute lor de Bisericile creștine.

Arabul Wadi al Huseini, paznicul cheilor Bisericii Învierii, unica persoană care poate descuia și încuia, deschide și închide, în fiecare zi, poarta Bisericii Învierii/a Sfântului Mormânt a pomenit de motive politice. El a declarat ziariștilor ieri: „Grecii, catolicii și armenii mi-au cerut să închid biserica, așa că le-am cerut oamenilor să iasă și am închis-o. Sper că problema se va rezolva cât mai curând. Niciodată Biserica Sfântului Mormânt nu s-a închis din motive politice”.

Să se fi referit la faptul că, cartierul creștin și Biserica Sfântului Mormânt se află în Ierusalimul de Est, palestinian, anexat ilegal de Israel – după cum consideră comunitatea inetranțională ?

Oricum, să sperăm că pe 7 aprilie (pe 8 ortodocșii sărbătoresc Paștele), în Sâmbăta Mare, Sfânta Lumină se va coborî și va aprinde vata de pe Sfântul Mormânt… în prezența Patriarhului grec și, mai ales, în prezența pelerinilor … în biserică.

Patriarhul grec ortodox Teofil al III-lea anunță, alături de Custos-ul franciscan și de Patriarhul armean,  închiderea Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim – 25 februarie 2018

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

RUSIA – TROPĂITUL PE LOC/EL PIAFAR RUSO

26 lunes Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

PUTIN 3

RUSIA – TROPĂITUL PE LOC

Faptul că Vladimir Putin, va fi ales, peste puțin timp, pentru a patra oară președinte al Rusiei, este neîndoielnic, însă, mulți se întreabă, din interiorul și din afara țării, dacă aceasta va fi cea mai bună soluție pentru Rusia.

Să spunem, totuși, că bilanțul acestor 18 ani ai erei Putin este pozitiv; ba, chiar, foarte pozitiv, dacă luăm în considerare că această mare țară a moștenit de la URSS, în multe domenii, structuri proprii țărilor în curs de dezvoltare. Astfel, trebuie să semnalăm, printre realizările lui Putin, că, în Rusia, nu  domnește, în mod nestânjenit, crima organizată, așa cum se întâmplă în atâtea alte state postcomuniste. De asemenea, trebuie să recunoaștem că, în Rusia din zilele noastre, viața este dură, însă nu există mizerie și nici foamete; după cum nu există nici șomaj cronic sau „cartiere-mizerie” la periferia metropolelor, așa cum există în India sau în America de Sud.

În schimb, sunt foarte mulți cei care îi reproșează actualui președinte rus faptul că scopul prioritar, de-a lungul mandatelor sale, a fost păstrarea și sporirea puterii sale personale. Este un reproș foarte just din perspectiva concepției occidentale despre democrație. Dar, și din abordarea abstractă a democrației.  Însă, Putin trăiește și domnește în niște teritorii europene care, de-a lungul istoriei au fost cele mai influențate de culturile asiatice, peste o populație numeroasă (aproximativ 145 de milioane de locuitori) foarte heterogenă (Federația Rusă englobează 21 de republici), cuprinzând întinderi imense. Cu alte cuvinte: istoria țării arată că guvernele cele mai stabile și eficiente au fost, aproape întotdeauna, și cele mai dure.

Așa că, văzute de la Moscova, președințiile lui Putin era de așteptat să fie dure… dar aceasta nu înseamnă deloc că au fost și cele mai bune.

Căci, a păstra și a spori puterea se plătește, de obicei, cu anchilozarea societății civile; este un preț pe care l-a plătit și Putin. De fapt, l-a plătit Rusia.

RUSIA 1

La nivel macroeconomic, el procentajul statal este enorm de mare în dinamica întreprinderilor. Practic, economia Rusiei merge în ritmul prețului mondial al hidrocarburilor. În anii în care prețul a fost mic -2015/16 – din necesitate Kremlinul a trasat planuri de liberalizare economică, planuri pe care le-a părăsit de îndată ce prețul țițeiului a început, din nou, să urce. La nivel individual, viața este din ce în ce mai grea (de patru ani consecutiv, salariile își tot pierd puterea de cumpărare) și a ajunge la sfârșitul lunii impune întreprinderea unor activități pe piața neagră.

Dar, și acolo, ca în economia oficială, rentabilitatea este minimă, din cauza unor suprareguli și a unei birocrații hipertrofiate, care vrea să supervizeze și să conducă toate activitățile. Consecința imediată a acestui omniprezent amestec birocratic este o semiparalizie comercială și domnia totală a corupției. Desigur, acest fenomen pare a fi ceva natural în Răsăritul Europei de secole, și nu mai miră pe nimeni. În schimb, protagonismul Rusiei în politica internațională este în creștere, iar succesele ei (de la anexarea Crimeei în conflictul cu Ucraina, până la reușitele militare din războiul civil din Siria) au mulțumit orgoliul patriotic al unui enorm sector al populației.

PUTIN 1

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

EL PIAFAR RUSO

PUTIN 2

Que Vladimir Putin conseguirá dentro de poco ser elegido por 4ª vez presidente de Rusia no lo duda nadie, pero que esto sea ahora lo mejor para Rusia sí que se lo preguntan muchos dentro y fuera del país.

A todo esto, el balance de esos 18 años largos de la era Putin es positivo; incluso, muy positivo si se tiene en cuenta que esta gran nación ha heredado de la URSS en muchos aspectos estructuras de los países en vías de desarrollo. Así, hay que anotar en el “haber” de Putin que en Rusia no campee a sus anchas el crimen organizado, como en tantos y tantos Estados postcomunistas. Así mismo hay que reconocerle que en la Rusia actual la vida es dura, pero no hay miseria ni mucha gente que pase hambre; como tampoco tiene la República un gran paro crónico o “villas miseria” en las periferias de sus metrópolis como – por ejemplo – en la India o América del Sur.

En cambio, son legión los que le reprochan al actual presidente ruso que su meta prioritaria a lo largo de todos sus mandatos haya sido el mantenimiento e incremento de su poder personal. Es un reproche muy justo desde un concepto occidental de democracia. Y también desde un enfoque abstracto de la democracia. Pero Putin vive y gobierna en los territorios europeos más influidos a lo largo de la Historia por culturas asiáticas y sobre una numerosa población (cerca de los 145 millones de habitantes) muy heterogénea (la Federación Rusa engloba 21 repúblicas), asentada en un vasto territorio. Con otras palabras : la historia del país señala que los Gobiernos más estables y exitosos han sido casi siempre los más duros.

PUTIN 4

Así que, visto desde Moscú, las presidencias de Putin han sido tan duras como era de esperar… lo que no quiere decir, ni mucho menos, que hayan sido también óptimas.

Porque conservar y afianzar el poder suele pagarse con anquilosamiento de la sociedad civil; es un precio que ha pagado también Putin. Bueno, en realidad quien lo ha pagado ha sido su Rusia.

RUSIA 2

Porque a nivel macroeconómico, el porcentaje estatal es desorbitado en la dinámica empresarial. En la práctica, le economía de la República va al compás del precio mundial de los hidrocarburos. En los años de precio bajo -2015/16 – la necesidad hizo al Kremlin trazar planes de liberalización económica, planes que abandonó en cuanto volvió a subir el precio del crudo. Y a nivel individual, la vida es cada vez más dura (los salarios llevan 4 años consecutivos perdiendo poder adquisitivo) y llegar a fin de mes requiere actividades en el mercado negro.

Y allá, cómo en la economía oficial, la rentabilidad es mínima a causa de una sobrerregulación y una burocracia hipertrofiada que pretende supervisar y dirigir todas las actividades. La consecuencia inmediata de esta omnipresente intromisión burocrática ha sido una semi parálisis comercial y el imperio de la corrupción. Claro que esta tiene carta de naturaleza en el Este de Europa desde hace siglos y no asombra allá a nadie. En cambio, el creciente protagonismo ruso en la política internacional y sus éxitos (desde la anexión de Crimea en el conflicto ucraniano hasta los logros militares en la guerra civil siria) ha satisfecho el orgullo patriótico de un enorme sector de la población.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

Un secol de cruciade/Un siglo de cruzadas

25 domingo Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , ,

Billy Graham 5

Un secol de cruciade                 Washington, Diana Negre

Peste numai câteva luni, ar fi împlinit o sută de ani. Acești aproape o sută de ani de viață i-a dedicat unei cruciade permanente, care nu numai că a ajuns la mai mult de 215 milioane de oameni care l-au ascultat în 185 de țări, dar, a marcat vizibil și durabil politica americană.

Billy Graham, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 99 de ani, a fost reprezentantul maxim al „evangheliștilor” din SUA, cu toate că ideile sale s-au distanțat de fundamentaliști acum mai bine de 60 de ani. Aceștia interpretează Biblia într-un sens literal: ei acceptă ideea că Dumnezeu nu a creat lumea chiar în numai șase zile, calculele lor nu se întind, totuși, dincolo de patru mii de ani.

Graham a fost prezent în politica americană din 1950, când s-a întâlnit cu Harry Truman, președintele SUA din vremea aceea, și a dat sfaturi duhovnicești tuturor celor care s-au succedat în Biroul Oval în ultimii 68 de ani, cu toate că el s-a văzut nevoit să se retragă de la amvon în 2005, din cauza unor suferințe multiple care i-au șubrezit sănătatea.

Într-o țară ca Statele Unte ale Americii, unde „evangheliștii” reprezintă o cincime din populație, importanța unui lider religios ca Graham a dobândit și mai multă greutate în fața activismului politic a acestui segment religios. La alegeri, puterea acestui segment este mult mai mare decât procentajul din populație pe care îl reprezintă și, în ultimele decenii, majoritatea evangheliștilor apără cauza politică a conservatorilor și, în consecință, sprijină președinți și congresmeni republicani.

Cu toate că au aceeași denumire, pe acești evangheliști americani nu trebuie să-i confundăm cu evangheliștii europeni, mai ales cu cei germani. Evangheliști nemți trăiesc și în SUA și sunt cunoscuți sub numele de „luterani”.  Acești protestanți germani, sobri și tăcuți, se situează foarte departe de întâlnirile multitudinare și experiențele mistice colective, atât de frecvente în SUA.

Graham însuși a semnalat că, în ultimii ani, nu a reușit tot timpul să se mențină într-o suficientă neutralitate în fața atitudinilor politice, și cu toate acestea, el a fost „capelanul” președinților din ambele partide din 1950 încoace: democratul Harry Truman a fost primul care l-a primit la Casa Albă; al doilea președinte Bush dădea asigurări că Graham a avut un rol decisiv în depășirea alcoolismului; președintele Obama s-a dus să-l vadă pe predicator – care deja era suferind – în casa sa din Carolina de Nord, în 2010; până și Trump, care nu este un credincios practicant, a venit să-l vadă pe Graham, de ziua lui, acum cinci ani.

Acest om, care s-a născut la un an după Revoluția Bolșevică, a fost educat după cele mai stricte principii evanghelice. De la jumătatea secolului trecut, a început să se desprindă de sectoarele fundamentaliste, care au tendința de a înțelege Scripturile într-un sens literal, însă nu a renunțat la experiența evanghelică de a se simți „renăscut”, într-o trăire de mântuire creștină și de fervoare colectivă.

Hirotonit ca preot protestant la 21 de ani, și-a terminat studiile teologice un an mai târziu. A început să predice de foarte tânăr, însă a devenit cunoscut pe plan național doar în 1948, când a deșfășurat prima din multele sale „cruciade” pentru a apăra valorile creștine.

Billy Graham 1

Graham nu numai că s-a distanțat de sectoarele fundamentaliste, dar a întins mâna altor confesiuni și, spre deosebire de mulți protestanți care folosesc fraze jignitoare pentru a-i descrie pe catolici, el i-a îndemnat să fie fideli credinței lor și să muncească în sânul comunităților lor.

Entuziasmul generat de „cruciadele” sale și prestigiul pe care i l-au adus întâlnirile sale cu președinții americani au constituit un puternic sprijin pentru evangheliști, care au dobândit un reînnoit activism în politica americană.

În ultimele decenii, președinți, congresmeni, guvernatori și judecători conservatori au acordat mare atenție pozițiilor evangheliștilor și s-au străduit să arate din răsputeri fidelitate față de principiile acestui foarte important bloc electoral.

Amprenta pe care au lăsat-o aceste mișcări religioase a fost evidentă în dezbaterile asupra avortului, căsătoriei homosexuale sau eutanasiei. Cu toată această fervoare, avortul continuă să fie legal, perechile de același sex se pot căsători, iar „suicidul asistat” este acceptat în patru state americane, însă, realitatea este că evangheliștii sunt cei care înclină balanțele electorale și mențin vie cruciada pe care Graham a lansat-o acum 80 de ani.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Billy Graham 3

Un siglo de cruzadas                 Washington, Diana Negre

Le faltaban tan solo meses para cumplir los cien años, pero su casi cien años de vida los dedicó a una cruzada permanente que no sólo llegó a más de 215 millones de personas que lo escucharon en 185 países, sino que ha dejado una marca visible y duradera en la política norteamericana.

Billy Graham, que murió esta semana a los 99 años, era la mayor representación de los “evangélicos” del país, aunque sus ideas se distanciaron hace ya más de 60 años de los fundamentalistas, que interpretan la Biblia en un sentido literal aunque aceptan que el mundo quizá no lo creó Dios en 6 días – pero no estiran la cuenta mucho más de los cuatro mil años.

Presente en la política norteamericana desde 1950, cuando se reunió con el entonces presidente Harry Truman, ha dado consejos espirituales a todos los ocupantes de la Oficina Oval en los últimos 68 años, aunque él mismo tuvo que retirarse de los púlpitos en el año 2005, aquejado por múltiples dolencias.

Billy Graham 2

En un país como Estados Unidos, donde los “evangélicos” representan la quinta parte de la población, el significado de un líder religioso como Graham adquiere aún más importancia ante el activismo político de este sector religioso. Su impacto electoral es probablemente mucho mayor que el porcentaje de población que representan y, en los últimos decenios, la mayoría defiende causas políticas conservadoras y, en consecuencia, apoya a presidentes y congresistas republicanos.

Aunque la palabra sea la misma, a estos evangélicos americanos no hay que confundirlos con los europeos, especialmente los alemanes, cuya religión también está representada en Estados Unidos, y a los que se les conoce aquí como “luteranos”.  Este protestantismo alemán, sobrio y silencioso, está muy lejos de los actos multitudinarios y las experiencias de mística colectiva frecuentes en Estados Unidos

Aunque el propio Graham señaló en sus últimos años que no había sabido mantener una neutralidad suficiente ante las actitudes políticas, lo cierto es que fue el “capellán” de los presidentes de ambos partidos desde 1950: el demócrata Harry Truman fue el primero en recibirlo en la Casa Blanca; el segundo presidente Bush aseguraba que Graham había sido decisivo para superar el alcoholismo; el presidente Obama fue a visitar al ya enfermo predicador en su casa de Carolina del Norte en 2010; y hasta Trump, al que nadie le conoce grandes aficiones religiosas, asistió a la fiesta de cumpleaños de Graham hace casi cinco años.

Este hombre, nacido exactamente un año después de la Revolución Bolchevique, se educó en los principios evangélicos más estrictos. Desde mediados del siglo pasado, se fue separando de los sectores fundamentalistas que tienden a dar una lectura literal de las Escrituras, aunque no renunció a la experiencia evangélica de sentirse “renacido” en una vivencia de la salvación cristiana y de fervor colectivo.

Ordenado como ministro protestante a los 21 años, no acabó sus estudios teológicos hasta un año más tarde y, si bien empezó a predicar desde muy joven, tan solo se convirtió en  una figura nacional en 1948, en la primera de sus muchas “cruzadas” defendiendo los valores cristianos.

Billy Graham 4

Graham no solo se distanció de los sectores fundamentalistas, sino que tendió la mano a otras confesiones y, a diferencia de muchos protestantes que usan frases vejatorias para describir a los católicos, les exhortó a ser fieles a su fe y trabajar en el seno de sus comunidades.

El entusiasmo generado por sus “cruzadas” y el prestigio que le dieron sus reuniones presidenciales fueron un enorme apoyo para los evangélicos que adquirieron un activismo renovado en la política norteamericana.

En los últimos decenios, presidentes, congresistas, gobernadores y jueces conservadores han prestado atención a las posiciones evangélicas y han tratado por todos los medios de mostrar fidelidad a los principios de tan importante bloque electoral.

La marca que han dejado estos movimientos religiosos ha sido evidente en el debate en torno al aborto, el matrimonio homosexual o la eutanasia.  Aunque, a pesar de tanto fervor, el aborto siga siendo legal, las parejas del mismo sexo puedan casarse y el “suicidio asistido” esté aceptado en cuatro estados, los evangélicos siguen inclinando balanzas electorales y mantienen viva la cruzada que Graham lanzó hace 80 años.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?

22 jueves Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

MANDIBULA DE CAL 3

Acum 500 de ani sau acum 24 de mii de ani ?

INDIILE OCCIDENTALE

De la descoperirea „modernă”, în 1492, abia a trecut o jumătate de mileniu. Cristofor Columb, cel care a descoperit continentul în anul 1492, era convins că, navigând spre Apus, a ajuns în India, adică în Răsărit.

AMERICA

Cel care și-a dat seama că era vorba de un nou continent a fost florentinul Amerigo Vespucci. Din anul 1507, Lumea Nouă îi poartă numele: America. Vespucci a navigat în slujba regilor Spaniei și ai Portugaliei și a ajuns pe coastele de sud, în Brazilia, Uruguay și Argentina din zilele noastre.

DAR MAI ÎNAINTE ?

Erik cel Roșu, un viking islandez care a navigat, în secolul al XI-lea, dincolo de Groenlanda a ajuns până în marea insulă Terra Nova (Newfoundland), astăzi aparținând Canadei. Ar însemna că vikingii au descoperit America cu cinci secole înaintea lui Cristofor Columb. Da, dar au descoperit-o doar pentru ei ! Și nici măcar atât, deoarece urmașii vikingilor au uitat sau nici măcar nu au știut de această descoperire, până după Cristofor Columb.

AMERICA DE NORD

LOCUITORII AMERICII

Descoperirea europeanului Columb (Italia, Spania și Portugalia îl revendică fiecare cu tenacitate!) este cea care contează, deoarece, din octombrie 1492 încoace, America a fost definitiv legată de restul omenirii.

La sosirea europenilor, America era locuită de diferite popoare. Civilizațiile cele mai înfloritoare au fost cea a mayașilor din Mexic, și cea a incașilor din Peru și Ecuador.

Se considera că a existat, acum 12 mii de ani, o migrație a unor populații siberiene, prin strâmtoarea Bering, spre continentul care astăzi se numește America.

Însă, anul trecut, în Peninsula mexicană Yucatan, în peștera inundată Chan Hol, aproape de stațiunea balneară Tulum, statul Quintana Roo, a fost descoperit un schelet uman vechi de cel puțin 13 mii de ani. Scheletul ar fi aparținut unui tânăr adult ale cărui caracteristici fizice îl apropie mai mult de grupul populațiilor din India, din sudul continentului asiatic, după cum afirmă cercetătorul mexican, Arturo González González.

Chan Hol., Yucatan, MexicResturi umane găsite în peștera inundată  Chan Hol, Yucatan, Mexic

În plus, peninsula Yucatan s-a aflat în afara rutei migrațiilor populațiilor siberiene.

Această descoperire întărește ipoteza că prima migrație prin zona strâmtorii Bering ar fi avut loc acum 24 de mii de ani. Dovezi – controversate – în acest sens ar fi niște obiecte găsite într-o peșteră de la granița Canadei cu Alaska, pe malul râului  Bluefish. Situl acesta a fost studiat între anii 1977-1987 de arheologul Jacques Cinq-Mars, care, pe baza analizelor efectuate cu carbon radioactiv, a avansat ipoteza că așezarea umană de la Bluefish ar fi veche de 30 de mii de ani.

Însă, comunitatea științifică internațională a pus la îndoială această datare, semnalând că nu s-au găsit situri cu vechime similară, iar prezența unor oase de cal, mamut, bizon și caribu nu se datora neapărat vreunei activități umane.

Un studiu efectuat de Ariane Burke și Lauriane Bourgeron, de la Departamentul de Antropologie al Universității din Montreal, Canada, împreună cu Thomas Higham, de la Universitatea din Oxford, Marea Britanie,  publicat de revista PLOS ONE, pe baza examinării a 36 de mii de fragmente de oase găsite în peștera Bluefish, constată că 15 oase poartă urme clare de activitate umană, iar alte 20 de fragmente arată urme probabile de prezență umană.

„Seria de linii drepte în formă de V de pe suprafața oaselor au fost făcute cu unelte din piatră pentru jupuit animale” semnalează Ariane Burke. „Sunt tăieturi făcute, fără nicio îndoială, de ființe umane”.

MANDIBULA DE CAL 4Mandibulă de cal, cu urme de tăieturi făcute de mâna omului, găsită în Peștera II de la Bluefish, în apropierea graniței Canadei cu Alaska

os coaxal de caribuUrme de tăieturi făcute de mâna omului pe un os coaxal de caribu, Peștera Bluefish II

Lauriane Bourgeron a supus oasele, din nou, unei datări cu carbon radioactiv. Cel mai vechi fragment, o mandibulă de cal, care poartă urmele unor tăieturi cu o unealtă de piatră, probabil pentru a extrage limba animalului, indică o vechime de 23-24 de mii de ani.

Așadar, America a fost locuită de multe mii de ani. Europenii au descoperit-o acum 500 de ani – o jumătate de mileniu, dar dezvoltarea ei, de atunci încoace, este mai mult decât semnificativă.

AMERICILE 1

AUTOR:  ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Doi și cu doi/Dos y dos

18 domingo Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

TRUMP 3Doi și cu doi                                   Washington, Diana Negre

Pe măsură ce trece timpul cu Donald Trump la Casa Albă, care încă se bucură de sprijinul republican în ambele camere ale Congresului, devine din ce în ce mai clar că nici retorica președintelui, nici promisiunile adepților săi nu pot să schimbe rezultatul unei operații de adunare pe care toți copiii o învață în școala primară: 2 + 2 continuă să facă 4, oricât s-ar strădui să obțină altceva voința politică a momentului.

După un an întreg de când se află la Casa Albă, aceasta este o realitate care începe să-i deranjeze chiar și pe trumpienii cei mai fideli, care, de acum, își exprimă îndoielile în comentarii pe care le fac la diferite televiziuni care obișnuiau să-l apere pe Trump până în pânzele albe. Cu toate că încă îl sprijină, nu-și ascund decepția față de o realitate care nu le place.

Este vorba de probleme pe care nicio retorică nu le poate acoperi, deoarece se reflectă în cifrele bugetului național propus de Casa Albă și care nu îndeplinesc, nici de departe, promisiunile pe care le-a făcut Trump în timpul campaniei sale electorale.

În campania electorală, în fața a mii de oameni care îl ascultau extaziați, Trump a amintit ceea ce a fost lozinca sa în ramura industrială a construcțiilor, unde și-a câștigat averea de milioane de dolari: să predai lucrarea înainte de termen și cu costuri mai mici decât cele prevăzute inițial.

Însă, lucrarea președintelui se pare că nu mai ascultă de această lozincă, iar bugetul nu numai că nu reduce deficitul public – așa cum a promis președintele –  dar, chiar îl sporește. Și nici nu oprește creșterea datoriei naționale, căci o aproprie periculos de limita pe care Trump însuși o consideră a fi începutul sfârșitului economiei americane: a ajuns la 20 de bilioane de dolari, iar Trump consideră că prăpastia este la 24 de bilioane.

E ușor să înțelegem ce a dus la această situație: Trump, care toată viața sa s-a aflat mai aproape de democrați, decât de republicani, nu a propus reduceri ale cheltuielilor sociale care, în ziua de azi, sunt responsabile pentru două treimi din buget, în schimb, a sprijinit o reformă fiscală care taie impozite.

Concepția președintelui este că, cu toate că impozitele sunt mai mici, colectarea lor va aduce mai mulți bani, datorită avântului pe care îl vor produce reducerile fiscale în economie. Dar, așteptatul avânt, așteptata creștere este… doar „așteptată”, căci proiecțiile se fac pe baza unor cifre reale.

De aceea, unii dintre cei mai mari susținători ai săi au început să nu-și mai ascundă decepțiile, doarece Trump nu vine cu un plan pentru a reduce pensiile sau serviciile medicale pentru pensionari sau săraci. De fapt, Trump se află într-un loc plin de amărăciune: pe de o parte, partizanii săi sunt decepționați, iar, pe de alta, opoziția nu încetează să-i condamne  propunerile, pe care le consideră nemilioase. Un exemplu este propunerea sa de a-i obliga să muncească pe cei care beneficiază de ajutoare sociale și sunt sănătoși, apți de muncă. O altă propunere sunt reducerile fiscale: dacă Trump vede în întreprinderi și în oamenii bogați motorul creșterii, pentru progresiști, aceștia sunt sursa inepuizabilă a impozitelor pentru a putea plăti prestațiile sociale.

La fel se întâmplă și cu problema imigranților, care, cu toate că are o componentă economică importantă, cei mai pasionați o văd ca pe o chestiune exclusiv socială. Ultraconservatorii văd în masa imigranților un fel de cancer care afectează supraviețuirea societății americane, în timp ce, cei mai progresiști văd doar rasism printre cei care vor să controleze frontierele.

IMIGRANTI

Adevărul este că o creștere economică de peste 3% , pe care o promite Trump, cu greu se va putea realiza în condițiile actuale: este posibil ca în următoarele luni să depășească 3% sau chiar să se apropie de 4%, grație repatrierilor de capitaluri ale unor întreprinderi americane din străinătate și stimulării imediate a reformei fiscale, dar, în SUA, ca în orice altă țară, creșterea economică merge mână în mână cu creșterea populației și, la fel ca în Europa Occidentală, populația activă scade, dacă nu există imigrație.

La ora actuală, „baby boomer-ii”, adică cei care s-au născut după cel de al Doilea Război Mondial, au început să se pensioneze, reducându-se astfel populația activă. Probabilitatea ca milioanele de americani apți de muncă să se întoarcă pe piața muncii este foarte mică, după cum nici automatizarea nu va putea compensa, prin creșterea productivității, lipsa muncitorilor.

BABY BOOMERS

Dar, se pare că sprijinitorii lui Trump nu sunt în stare să înțeleagă acest lucru, până într-atât, încât legiuitorii se tem să aprobe legi pentru a normaliza situația imigranților ilegali, care au sosit în țară când erau copii și care se bucură de simpatía tuturor: când se pune problema de a alege între cruzimea de a-i expulza pe acești tineri sau riscul de a-și pierde fotoliul de congresman, se pare că fotoliul este mai important.

TRUMP 1

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parc

ial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

IMIGRANTI 2

Dos y dos                           Washington, Diana Negre

A medida que avanza la presidencia de Donald Trump, quien tiene además el apoyo republicano de las dos cámaras del Congreso, queda más y más de manifiesto que ni la retórica del presidente, ni las promesas de sus seguidores pueden cambiar el resultado de la suma que todos los niños aprenden en la escuela elemental: 2 y 2 siguen siendo 4, por mucho que se empeñen en obtener lo contrario las voluntades políticas del momento.

Después de un año largo de ocupar la Casa Blanca, es una realidad que empieza a molestar incluso a los trumpistas más fieles, que comienzan a expresar sus dudas en los comentarios de los programas de televisión que hasta ahora han defendido a ultranza a Trump. Aunque todavía le apoyan claramente, no disimulan su decepción ante realidades que no les gustan.

Se trata de problemas que ninguna retórica puede superar, pues se reflejan en los números del presupuesto nacional propuesto por la Casa Blanca y que no cumple ni de lejos con las promesas que Trump hizo durante su campaña.

Durante la campaña electoral, ante miles de seguidores que lo escuchaban extasiados, Trump recordó lo que era su lema en la industria de la construcción en que amasó sus millones: entregar la obra antes de la fecha prevista y a un costo más bajo del presupuesto.

Pero, la obra presidencial no parece plegarse a estas normas y el presupuesto no sólo no recorta el déficit público – tal como había prometido hacer- sino que lo aumenta. Tampoco pone coto al crecimiento de la deuda nacional, sino que la acerca peligrosamente al límite que el propio Trump considera como el principio del fin de la economía norteamericana: está hoy en 20 billones de dólares y Trump considera que el precipicio está en 24 billones.

No cuesta entender el por qué de la situación: Trump, que ha estado toda su vida más cerca de las causas demócratas que las republicanas, no propuso recortes en los gastos sociales que hoy en día son responsables de los dos tercios del presupuesto, pero en cambio apoyó una reforma fiscal que recorta los impuestos.

La teoría del presidente es que, si bien los impuestos son más bajos, la recaudación será mayor por el ímpetu que los recortes fiscales han de dar a la economía. Pero, el esperado aumento en el crecimiento es… eso, “esperado” y las proyecciones se hacen sobre cifras reales.

Por esto, algunos de sus partidarios más acérrimos no ocultan su decepción al ver que no ofrece un plan para recortar las pensiones o los servicios médicos a los jubilados o a los pobres. En realidad, Trump se halla en un lugar amargo: por una parte, sus seguidores están decepcionados, pero, al mismo tiempo, la oposición no para de condenar sus propuestas que considera desalmadas. Un ejemplo es su propuesta de obligar a trabajar a los beneficiarios de ayudas sociales que gozan de buena salud. Otra son los recortes fiscales: si Trump ve a las empresas y a las personas adineradas como motores de crecimiento, para los progresistas son la fuente inagotable de impuestos para pagar las prestaciones sociales.

DREAMERS

Otro tanto ocurre con la cuestión migratoria que, si bien tiene un importante componente económico, los más apasionados la ven exclusivamente como una cuestión social. Los ultraconservadores ven en la masa de emigrantes algo así como un cáncer que afecta la supervivencia de la sociedad norteamericana, mientras que los más progresistas sólo ven racismo entre quienes quieren controlar las fronteras.

Lo cierto es que el crecimiento económico de más del 3% que Trump promete, difícilmente puede alcanzarse en las circunstancias actuales: es posible que en los próximos meses supere el 3% o incluso se aproxime al 4%, gracias a las repatriaciones de capital de empresas norteamericanas en el extranjero y al estímulo inmediato a la reforma fiscal,  pero, en Estados Unidos, como en cualquier otro lugar, el crecimiento económico va de la mano del demográfico y, al igual que en la Europa Occidental, la población activa va en descenso si no hay inmigración.

En estos momentos, la generación de los “baby boomers”, es decir de los que nacieron después de las Segunda Guerra Mundial, ha empezado a jubilarse y con ello se reduce la población activa. La probabilidad de que millones de norteamericanos capaces de trabajar vuelvan al mundo laboral es pequeña, como lo es que la automación compense, con un aumento de productividad, la falta de trabajadores.

BOOMERS

Pero, los seguidores de Trump no parecen capaces de entenderlo, hasta el punto de que los legisladores temen aprobar leyes para normalizar la situación de los inmigrantes ilegales que llegaron al país de niños y que gozan de la simpatía general: a la hora de escoger entre la crueldad de deportar a estos jóvenes o el riesgo de perder el escaño, parece que el escaño vale más.

TRUMP 2

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

COSTA RICA: SEX ȘI URNE/COSTA RICA: SEXO Y URNAS

15 jueves Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

COSTA RICA 1

COSTA RICA: SEX ȘI URNE                Washington, Diana Negre

Invazia moralei în politică se întâmplă și în alte țări decât în SUA. Dovada o reprezintă alegerile prezidențiale din Costa Rica, care vor avea un al doilea tur, la 1 aprilie viitor, deoarece, în primul tur, niciun candidat nu a obținut 40% din voturi, cât cere Constituția pentru a putea prelua președinția.

Și chiar dacă aceste alegeri în două tururi nu au nimic extraordinar, ele totuși ies din rutina pe care o avea viața politică în această țară. Pe de o parte, au ajuns la departajare doi candidați care până în ultimul moment păreau a fi simpli actori secundari ai puterii  – Fabricio Alvarado, de 43 de ani, din partea  partidului conservator PRN (Partido de Reconstrucción Nacional), și Carlos Alvarado, de 38 de ani, din partea PAC (Partido de Acción Ciudadana), partidul președintelui care își termină mandatul, Luís Guillermo Solís. Dar, singularitatea constă în tema centrală a acestei duble campanii –prezidențială și legislativă: căsătoria homosexuală.

Saltul registrelor civile la urne l-a hotărât o decizie a Tribunalului Interamerican al Drepturilor Omului (Tribunal Interamericano de Derechos Humanos – TIDH) care, consultat de guvernul costarican, a decis că, în privința efectelor patrimoniale, căsătoriile tradiționale sunt perfect egale cu cele homosexuale.

Fabricio Alvarado, creștin evanghelist foarte activ ca enoriaș, a văzut în această decizie o blasfemie la adresa credinței și a criticat aspru, cu pasiune de iluminat și vehemență de matrir, această idee. A ajuns chiar să spună că, dacă va ajunge să fie președinte, va sfida decizia TIDH și nu va pune în aplicare sentința.  Spre surprinderea hetero și homosexualilor populația și-a asumat chestiunea aceasta ca o problemă de viață și de moarte, iar adeziunea electorală în favoarea lui Fabricio Alvarado a ajuns, în mai puțin de un an, de la  2% la 25%, procent cu care s-a situat în fruntea scrutinului din primul tur.

Carlos AlvaradoCarlos Alvarado

Carlos Alvarado, scriitor progresist și fost ministru al PAC, a văzut și el că e rost să se afime și s-a erijat în campion al egalității căsătoriilor. Pariul său s-a dovedit a fi un succes, și, dintr-un candidat cu șanse de a obține mai puțin de  10%, a ajuns să termine primul scrutin al alegerilor pe locul al doilea, cu 22% din voturi. Și, cum este logic, atât candidații cât și partidele care îi susțin, vor rezolva bătălia finală pentru președinție cu strigătul de „egalitate homosexuală, DA!”, cei ai lui Alvarado cel tânăr; și „egalitate homosexuală, NU!”, cei ai lui Alvarado cel bătrân.

Oricum, în timp ce candidații, partidele, presa și o bună parte din opinia publică se înfruntă și se scandalizează în jurul acestei teme, grosul electoratului  – adică, marea majoritate a țării – merge pe alte căi. În alegerile legislative care au avut loc odată cu cele prezidențiale, a câștigat  – cu 57 de fotolii -, PLN (Partido de Liberación Nacional) al fostului președinte, doamna Laura Chinchilla.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Los dos Alvarado candidatos a presidenteLos dos Alvarado candidatos a presidente

COSTA RICA: SEXO Y URNAS                        Washington, Diana Negre

Que la invasión moralista en la política no es exclusiva norteamericana, lo demuestran las elecciones presidenciales costarricenses, que tendrán una segunda vuelta el próximo 1 de abril porque en la primera vuelta ningún candidato alcanzó el 40%, mínimo exigido por la Constitución para hacerse con la presidencia.

Y si bien esa elección en dos vueltas no tiene nada de extraordinario, estos comicios en cambio se salen totalmente del uso político del país. Por un lado, han pasado al desempate dos candidatos que hasta última hora parecían meros teloneros del poder – Fabricio Alvarado, de 43 años, del conservador PRN (Partido de Reconstrucción Nacional), y Carlos Alvarado, de 38 años, del PAC (Partido de Acción Ciudadana) del presidente saliente, Luís Guillermo Solís. Pero la singularidad radica en el tema central de esta doble campaña –presidencial y legislativa -: el matrimonio homosexual.

El salto de los registros civiles a las urnas lo decantó una sentencia del Tribunal Interamericano de Derechos Humanos (TIDH) que a consulta del Gabinete costarricense saliente sentenció que a efectos patrimoniales debían equipararse totalmente los matrimonios tradicionales con los homosexuales.

Fabricio Alvarado, cristiano evangelista con gran protagonismo parroquial, vio en el dictamen un agravio a la fe y se puso a despotricar con pasión de iluminado y vehemencia de protomártir contra semejante idea. Llegó incluso a decir que si se alzaba con la presidencia, desafiaría al TIDH y no acataría la sentencia. Para sorpresa de héteros y homosexuales la población asumió el tema como cosa de vida o muerte y la adhesión electoral de Fabricio pasó en menos de un año del 2% al 25% con que encabezó el escrutinio de la primera vuelta.

Fabricio AlvaradoFabricio Alvarado

Carlos Alvarado, escritor progre y exministro del PAC, también vio su oportunidad en el tema y se erigió en adalid de la igualdad de matrimonios. La apuesta fue un acierto y de un candidato con pronóstico de voto bien alejado del 10% terminó la 1ª vuelta de los comicios en segundo lugar, con el 22% de los votos. Y como es lógico, tanto los candidatos como sus partidos van a dirimir la batalla final de la presidencia al grito de “igualdad homosexual, sí”, los de Alvarado el joven; e “igualdad homosexual, no”, los de Alvarado el viejo.

De todas formas, mientras candidatos, partidos, prensa y buena parte de la opinión pública se enfrenta y escandaliza en torno a ese tema homosexual, el grueso del electorado – es decir, la gran mayoría del país – va por otros derroteros. En las legislativas que se celebraron simultáneamente con las presidenciales, el ganador fue – con 57 escaños, el PLN (Partido de Liberación Nacional) de la expresidenta, Laura Chinchilla.

COSTA RICA 2

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Casa nemăturată/La casa sin barrer

13 martes Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

TRUMP 1

Casa nemăturată                                   Washington, Diana Negre

Într-o atmosferă politică dominată de învrăjbiri și resentimente, economia americană merge foarte bine: salariile cresc, șomajul scade, indicii de creștere urcă și – deocamdată – bursele bat recorduri.

Situația s-a îmbunătățit de când a sosit Donald Trump la Casa Albă, dar, acest mers favorabil a început din vremea predecesorului său, Barak Obama, cu toate că, în prezent, s-a accelerat.

Există dezacorduri în privința interpretării acestor îmbunătățiri în funcție de prisma prin care sunt privite de democrați sau republicani: se culeg, acum, roadele a ceea ce a semănat Obama, sau este o consecință a ceea ce s-a întâmplat în noua etapă în care domină republicanii?

Desigur, reacția întreprinderilor la reforma fiscală a fost spectaculoasă, cu prime generoase pentru angajați și planuri de extindere, dar, pentru moment, americanii nu-i atribuie lui Trump aceste beneficii. Și, evident, reforma fiscală este o lege care, ca orice lege, a fost dată de Congres și nu de Casa Albă, dar, la fel de adevărat este că, în cazul acesta, Trump s-a folosit de „amvon” pentru a îndemna opinia publică să fie în favoarea noii legi, lucru pe care nu l-a făcut cu reforma asigurărilor medicale, care a sfârșit într-un eșec.

Cu atât mai mult, cu cât reforma fiscală, ale cărei rezultate nu se pot culege încă, deoarece de abia a intrat în vigoare, beneficiază de un impuls care i se datorează clar lui Trump, în sensul că se desființează norme. În timpul campaniei electorale, a promis că va desființa câte două norme vechi la fiecare normă nouă care va intra în vigoare, dar, realitatea a depășit cu mult promisiunea, căci, pentru moment, proporția este de 24 la 1.

Pentru o țară care publică tot timpul liste comparative cu piedici pe care le întâmpină întreprinzătorii în diferite locuri din lume, și a cărei filosofie oficială este să permită la maximum manifestarea inițiativei private, este dureros să se vadă cum tocmai ea a rămas codașă în materie de libertate economică: de pe locul al cincilea în lume, pe care îl ocupa la începutul secolului, a trecul pe locul al 17-lea, din cauza piedicilor birocratice.

Chiar dacă lui Trump i se datorează avântul economic sau dacă acesta se înscrie în ciclurile obișnuite de creștere și contracție, adevărul este că datele sunt foarte pozitive: șomajul este de 4%, cu un punct sub nivelul de la care economiștii consideră că folosirea mâinii de lucru este deplină; întreprinderile măresc salariile și se întrec în a angaja muncitori; iar inflația este atât de moderată, încât salariile nu pierd din puterea de cumpărare.

Dar, atâta frumusețe iși are totuși dificultățile ei, care, în acest caz, sunt o repetare a unei probleme pe care America o are de sute de ani: lipsa mâinii de lucru. În prezent, patronii au atâta nevoie de personal, încât au ajuns să dea prime angajaților care găsesc oameni care să ocupe locurile rămase goale; pun anunțuri în localurile de vânzări pentru public: „Nu ați vrea să lucrați în întreprinderea noastră?”, în timp ce, în zonele afectate de dezastre naturale, cum sunt uraganele sau incendiile, cu foarte mare greutate găsesc muncitori care să reconstruiască instalații publice și case.

La toate acestea, președintele Trump și cei care se opun imigrării continuă să încerce să reducă numărul muncitorilor străini  și deja au reușit să taie din numărul permiselor de muncă pentru imigranți, oricât de mult ar solicita întreprinderile să fie importați muncitori, pentru a-și putea mări producția și clientela.  Și urmează să vedem cum va rezolva situația  Apple, care speră să creeze 20.000 de locuri de muncă prin repatrierea a 250 de miliarde de $, beneficii acumulate în străinătate.

Apple en EEUU

De ani buni, exploatările agricole sau zonele de pescuit suferă consecințele acestei lipse, care, acum, se pare că s-a extins în toate sectoarele. Trump savurează faptul că reformele „sale” au generat atât de mult optimism printre întreprinzători, încât cresc salariile pentru a împărți banii care se economisesc în impozite. Și desigur, întreprinderi ca „Walmart”, cel mai mare vânzător cu amănuntul  din țară, a crescut salariul minim de la 9 la 11 $ pe oră, dar, este posibil ca măsura să fie o motivație și mai mare pentru a-și păstra lucrătorii și pentru a atrage în plus alții.

Organizațiile care se opun imigrării susțin că problema nu există și că unica rațiune care ar explica lipsa mâinii de lucru sunt salariile mici, puțin atrăgătoare pentru americani, care preferă să stea acasă, în loc să se întrece pentru obține niște salarii dorite doar de străini. La rândul lor, întreprinzătorii dau asigurări că, practic, este imposibil să–i atragă pe americani spre anumite munci, pe cât de grele, pe atât de lipsite de posibilități de promovare.

Dezbaterea se aseamănă cu cea a oului și a găinii, dar, în timp ce diferite grupuri își apără pozițiile, casa economiei americane n-a mai fost de mult măturată, cu fabrici care nu pot să producă cât ar putea să vândă, și întreprinderi care renunță să mai crească, din lipsă de personal.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

TRUMP 2

La casa sin barrer                              Washington, Diana Negre

En medio de un ambiente político dominado por divisiones y resentimientos, la economía norteamericana va viento en popa: los salarios suben, el paro baja, los índices de crecimiento aumentan y – por ahora – las bolsas van batiendo records.

La situación ha mejorado desde que Donald Trump llegó a la Casa Blanca, pero la marcha favorable había empezado ya con su predecesor Barak Obama, aunque en estos momentos se ha acelerado.

Hay desacuerdo a la hora de interpretar estas mejoras y corresponden al cristal con que lo miran demócratas o republicanos: ¿están ahora recogiendo los frutos de lo que sembró Obama, o es una reacción a lo ocurrido en la nueva etapa de dominio republicano?

Ciertamente, la reacción empresarial a la reforma fiscal ha sido espectacular, con generosos bonos entregados a sus empleados y planes de ampliación, pero, de momento, el público norteamericano no atribuye estos beneficios a Trump. Y ciertamente, la reforma fiscal es una ley que, como todas, corresponde al Congreso y no a la Casa Blanca, pero también es cierto que, en este caso, Trump utilizó el “púlpito” para jalear la opinión pública en favor de la nueva ley, algo que no hizo en la fracasada reforma del seguro médico.

Tanto o más que en la reforma fiscal, cuyos frutos todavía no se pueden recoger porque apenas está entrando en vigor, hay un impulso debido claramente a Trump, que consiste en eliminar normativas. En campaña prometió acabar con dos normas por cada una que entraba en vigor, pero la realidad ha superado de lejos estas promesas y de momento la proporción es de 24 a 1.

Para un país que divulga constantemente listas comparativas de las trabas que los empresarios encuentran en diversos lugares del mundo, y cuya filosofía oficial es permitir al máximo la iniciativa privada, es doloroso ver cómo se ha ido quedando a la zaga en libertad económica: del quinto lugar del mundo a principios de siglo, ha pasado al puesto 17º a causa de las cortapisas burocráticas.

Tanto si Trump ha impulsado la bonanza económica, como si corresponde a los ciclos habituales de crecimiento y contracción, lo cierto es que los datos son muy positivos: el paro está en el 4%, un punto por debajo de lo que los economistas consideran en la práctica pleno empleo; las empresas van aumentando los sueldos y compiten por contratar trabajadores; y la inflación es tan moderada que los sueldos no pierden poder adquisitivo.

Pero tanta belleza tiene sus dificultades también que, en este caso, son una repetición de un problema secular norteamericano: la escasez de mano de obra. Hoy en día, los patronos van tan faltos de personal que incluso dan primas a los empleados que les consiguen a alguien para llenar vacantes; ponen avisos en los locales de venta al público “¿no quisiera usted trabajar en nuestra empresa?”, mientras que lugares afectados por desgracias naturales como huracanes o incendios, tienen dificultades para conseguir obreros que reconstruyan casas e instalaciones públicas.

A todo esto, el presidente Trump y los que se oponen a la inmigración, siguen tratando de reducir el número de trabajadores extranjeros y ya han conseguido recortar los permisos de trabajo para inmigrantes, por mucho que las empresas clamen por importar gente que les permita aumentar su producción y clientela. Y habrá que ver como resuelve la situación Apple, que espera crear 20.000 puestos de trabajo con la repatriación de 250.000 millones de $ en beneficios acumulados en el extranjero.

Tienda de AppleTienda de Apple

Hace ya años que las explotaciones agrícolas o zonas pesqueras sufren las consecuencias de esta escasez, que ahora parece haberse extendido a todos los ámbitos. Trump celebra que “sus” reformas hayan generado tanto optimismo entre los empresarios que ahora suben los sueldos para repartirse el dinero que se ahorran en impuestos. Y ciertamente, empresas como” Walmart”, el mayor detallista del país, ha subido el sueldo mínimo de 9 a 11 $ por hora, pero es probable que estén tanto o más motivados por la necesidad de retener a sus empleados y atraer a otros.

Trabajadores agrícolas extranjeros en EEUUTrabajadores agrícolas extranjeros en EEUU

Las organizaciones anti-inmigración aseguran que el problema no existe, que la única razón por la falta de mano de obra es que los salarios son insuficientes para atraer a los norteamericanos que prefieren quedarse en su casa en vez de competir con los sueldos que resultan atractivos para los extranjeros. Por su parte, los empresarios aseguran que es prácticamente imposible atraer a norteamericanos a ciertos tipos de trabajo que ofrecen pocas probabilidades de ascenso y garantizan una jornada dura.

El debate se parece al del huevo y la gallina, pero mientras los diferentes grupos defienden sus posiciones, la casa de la economía norteamericana está sin barrer, con fábricas que no pueden producir lo que podrían vender y empresas que renuncian a crecer por falta de personal.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

FÂNTÂNA DORINȚELOR ȘI CENTURA LUI KUIPER… SE LASĂ FOTOGRAFIATE DE NASA

11 domingo Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , ,

NEW HORIZONS 1

5 decembrie 2017 – o zi cu două recorduri istorice pentru NASA

Agenția Spațială Americană (NASA) a publicat, pe 8 februarie anul acesta, câteva fotografii pe care tocmai le-a primit de la sonda spaţială New Horizons.

Fotografiile – istorice ! –  au surprins pentru prima dată imagini unice din roiul de stele deschis Wishing Well/Fântâna Dorințelor și din misterioasa Centură a lui Kuiper.

New Horizons se afla, pe 5 decembrie 2017, la o distanţă de 6, 12 miliarde de km de planeta noastră sau, altfel spus, la 40,9 unități astronomice  (aproape de 41 de ori distanţa medie Pământ-Soare)…

… adică la cea mai mare distanţă faţă de Pământ la care a ajuns vreodată o sondă spațială a pământenilor.

În timp ce făcea o calibrare de rutină a cadrului camerei sale telescopice, Long Range Reconnaissance Imager (LORRI), îndreptată spre Wishing Well (Fântâna Dorinţelor) – o formaţiune stelară galactică deschisă pe care are misiunea să o observe –  New Horizons, a captat, pentru prima dată, o imagine unică a Fântânii Dorințelor:

Wishing Well Fântâna DorinţelorIată imaginea surprinsă de camera de fotografiat a sondei

Distanța la care se afla New Horizons atunci când a făcut această fotografie, pe 5 decembrie 2017, este mai mare decât distanța la care se afla nava Voyager 1 când, pe 14 februarie 1990, aceeași cameră Long Range Reconnaissance Imager (LORRI), aflată atunci pe Voyager 1, a fotografiat Pământul, când și-a îndreptat camerele spre sistemul solar, înainte de a și le închide.

Pe 14 februarie 1990, Voyager 1 era la o depărtare de 6,06 miliarde de km de Terra (40,5 unități astronomice) când a făcut o fotografie devenită celebră a planetei noastre, văzută ca un punct de un albastru pal (de aceea s-a și numit Pale Blue Dot).

Pale Blue Dot

Pale Blue Dot – o poză unică compusă din 60 de imagini pe care Voyager 1 le-a captat când și-a întors camerele spre Pământ, înainte de a și le închide.

Această depărtare de 6,06 miliarde de km de Terra, la care se găsea Voyager 1 când a făcut „din depărtare” „portretul Pământului”, a fost, până pe 5 decembrie 2017, timp de 27 de ani, cea mai mare distanță de la care s-a realizat o fotografie în spațiu !

LORRI – spun entuziasmați cei de la NASA, și-a depășit, după 27 de ani, propriul record, pe 5 decembrie anul trecut, când a fotografiat roiul de stele Fântâna Dorințelor … de la bordul sondei New Horizons, aflată mai departe de casă decât se afla Voyager 1 când a realizat Pale Blue Dot.

Cel mai spectaculos lucru este că, în aceeași zi de 5 decembrie 2017, două ore mai târziu după ce a surprins un colțișor din Fântâna Dorințelor, LORRI și-a depășit noul record, reușind să capteze imaginile a două corpuri/obiecte cerești din misterioasa Centură a lui Kuiper, pe care are misiunea de a o explora.

Cele două „obiecte” cerești (numite KBO/ Kuiper Belt objects) sunt numitele: 2012 ΗΖ84 şi 2012 ΗΕ85.

KBO„Obiectele cerești” 2012 ΗΖ84 şi 2012 ΗΕ85

„New Horizons este de multă vreme o misiune care a înregistrat mai multe premiere: este prima sondă spațială care a studiat planeta Pluto (pentru prima data în 2015-n.n.), prima care va studia Centura Kuiper și cea mai rapidă navă spațială care a fost lansată vreodată. Acum putem face fotografii de la o distanță mai mare de Pământ decât a făcut vreodată vreo navă în toată istoria cuceririi spațiului cosmic” – a declarat cercetătorul principal, Alan Stern, de la Southwest Research Institute in Boulder, Colorado. (“New Horizons has long been a mission of firsts — first to explore Pluto, first to explore the Kuiper Belt, fastest spacecraft ever launched,” said New Horizons Principal Investigator Alan Stern, of the Southwest Research Institute in Boulder, Colorado. “And now, we’ve been able to make images farther from Earth than any spacecraft in history).

În continuare sonda New Horizons este programată să se întâlnească cu planetoidul 2014 MU69 din ΚΒΟ, la 1 ianuarie 2019. Aceasta va fi întâlnirea cu cel mai îndepărtat obiect ceresc de Pământ, din istoria zborurilor spațiale.

În misiunea sa extinsă în Centura Kuiper, începută în 2017, New Horizons va studia cel puțin 20 de obiecte cosmice (ΚΒΟ), planete pitice și „Centauri” (foste ΚΒΟ cu orbite instabile care se încrucișează cu orbitele planetelor gigant din sistemul solar). Le va analiza forma și suprafața și va constata dacă au sau nu luni sau inele și  va face aproape neîntrerupt măsurători ale plasmei, ale prafului și ale gazelor neutrale pe care le va întâlni pe drum.

Acum sonda se află în stare de hibernare, dar operatorii de la Laboratorul de Fizică Aplicată de la Johns Hopkins University, Laurel, Maryland, o vor trezi din somnul ei electronic pe 4 iunie 2018, ca să se pregătească de întâlnirea-i istorică, de Anul Nou, în 2019, cu planetoidul  2014 MU69, despre care vrea să afle dacă are sateliți.

New Horizons 3

Sursa: site-ul oficial al NASA, 8 februarie 2018.

Note:

  1. Fotografiile au fost publicate de NASA pe 8 februarie la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ.
  2. New Horizons (Orizonturi Noi) este o sondă spațială creată de NASA cu misiunea specială de a studia planeta pitică Pluto și sateliții ei, pe care le-a survolat pentru prima dată la jumătatea lui iulie 2015. Un alt obiectiv al misiunii sale este studierea Centurii lui Kuiper, din care face parte sistemul plutonian. New Horizons este prima misiune spațială care explorează această regiune a sistemului solar, foarte puțin vizibilă de pe Pământ, chiar și cu cele mai bune telescoape . Obserațiile făcute de ea se așteaptă să aducă informații importante despre procesul de formare a sistemului nostru solar.

AUTOR:  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Trump se etalează/ Trump se pone de largo

11 domingo Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, ,

TRUMP 1

Trump se etalează                                                         Washington, Diana Negre

Se împlinește un an de când e președinte Donald Trump. Aniversarea a sărbătorit-o în orașul elvețian Davos, alături de cei pe care nu vroia deloc să-i vadă  anul trecut, deoarece reprezentaru polul opus față de poziția sa în legătură cu comerțul global și mediul înconjurător.

Dar, în cei aproape trei ani de când a apărut pe scena politică, ne-am obișnuit să vedem că milionarul new-york-ez nu se sperie de neînțelegerile reale sau posible, ci mai degrabă savurează situațiile în care își provoacă interlocutorii, mai ales atunci când nu este de acord cu pozițiile lor politice.

Întâlnirile de la Davos sunt un fel de Sfânta Sfintelor a marilor figuri politice și economice din lumea întreagă și, de obicei, sunt dominate ideologic de partizanii globalizării și de miliardarii care încearcă să-și etaleze concepțiile lor progresisite, ambele poziții contrare crezului trumpian.

Președintele american a sosit cu un bagaj mixt, dar, totuși, pozitiv, și, în orice caz, mult mai bun decât se aștepta toată lumea: a reușit să înfăptuiască o reforma fiscală de mare anvergură, a sădit optimismul printre întreprinzători, a stimulat economia, și chiar a stiut să navigheze pe furtunoasa mare a negocierilor asupra bugetului, care au obligat guvernul federal să-și ia o mică pauză-vacanță, deoarece nu mai avea bani.

TRUMP 2Donald Trump la Davos

Din punctul său de vedere – și cel al milioanelor de americani care l-au votat – aceste realizări compensează copios respingerea cauzată de renunțarea la acordurile internaționale asupra protejării mediului înconjurător, sau de aporofobia  exprimată față de vecinii săraci ai continentului.

La Davos, Trump a avut ocazia de a apăra o politică eficientă, care a dat rezultate, căci economía americană merge bine grație încrederii pe care o au investitorii. Dar, la Washington, mulți se întreabă dacă președintele știe să prindă ocazia pentru a apăra „marca Trump”, care aduce prosperitatea de moment în SUA, deoarece exista riscul să-și irosească, ca în atâtea alte ocazii, mesajul său propriu în frenezia postărilor pe twitter, căci omul acesta chiar nu se poate stăpâni.

Indiferent de rezultat, Davos i-a servit ca estrada de dans de odinioară, pe care se etalau domnișoarele, ca să fie văzut de aproape de un prestigios for internațional, departe de coastele americane.

La întoarcere, la Washington l-a așteptat Congresul–și țara întreagă – pentru tradiționalul discurs asupra „stării națiunii”, la sfârșit de ianuarie, când președintele are ocazia să ofere țării și lumii întregi viziunea sa asupra realității americane și a perspectivei ei internaționale.

Din acel moment, lupta reîncepe.

Scurta întrerupere a activității guvernului din ianuarie  ar putea să se repete în februarie, cu toate că, pentru moment, democrații nu doresc noi înfruntări. Chiar și așa, diferențele apărute atunci în privința ridicării zidului la granița cu Mexicul și a reformei sistemului migrator rămân nerezolvate.

Și mai nerezolvate sunt fotoliile congresmenilor și senatorilor de la viitoarele alegeri legislative, din noiembrie viitor: istoria arată că, în aceste alegeri, partidul președindelui pierde  fotolii, ceea ce ar putea să se traducă prin faptul că una sau ambele Camere ale Congresului își schimbă semnul, ori, în asemenea caz, Trump nu se va înfrunta numai cu antipatia democraților, ci și cu realitatea crudă a partidului său care se va afla în minoritate.

Nu se poate prezice, pentru moment, dacă se va întămpla așa, dar este posibil ca președintele, în cel de al doilea an al mandatului său și ceva mai  tăbăcit, să încerce să impună pe repede înainte reformele pe care nu le-ar mai  putea face, dacă ar pierde sprijinul Congresului, ceea ce ar însena o succesiune de intense lupte politice…și, și mai multe serii de salve de tun pe twitter și în mitinguri politice.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

TRUMP 3

Trump se pone de largo                                           Washington, Diana Negre

Se cumple un año de la presidencia de Donald Trump, quien ha decidido celebrar este aniversario en la ciudad suiza de Davos, con los mismos a quienes el pasado año no tenía deseo alguno de ver, por representar nada menos que los polos opuestos de su posición en cuanto al comercio global y medio ambiente.

Pero, en sus casi tres años de presencia política, nos hemos acostumbrado ya a ver que el millonario neoyorkino no se amilana ante desavenencias reales o posibles, sino que más bien parece disfrutar cuando provoca a su audiencia, especialmente si no está de acuerdo con sus posiciones políticas.

La reunión de Davos es algo así como el Sancta Sanctorum de las grandes figuras políticas y económicas del mundo entero y acostumbra a estar dominado ideológicamente por los partidarios de la globalización y por millonarios que tratan de lucir sus credenciales progresistas, posiciones ambas contrarias al credo trumpiano.

El presidente norteamericano llega con un bagaje mixto, pero, en general, positivo y, en cualquier caso, muchísimo mejor que las expectativas que el mundo y muchos norteamericanos tenían ante su gestión: ha conseguido impulsar una reforma fiscal de gran envergadura, ha logrado infundir optimismo entre los empresarios y estimular la economía y hasta ha sabido navegar por el proceloso mar de las negociaciones presupuestarias que llevaron a un breve cierre del gobierno federal, por falta de fondos.

Desde su punto de vista – y de millones de norteamericanos que votaron por él -, esto compensa de largo el rechazo generado por abandonar los acuerdos internacionales de protección ambiental, o por calificar despectivamente a los vecinos pobres del continente.

Trump encontró en Davos la oportunidad de defender una política que ha dado ya resultados, pues la economía estadounidense va viento en popa gracias a la confianza de los inversores.  Pero, desde Washington muchos se preguntaban si supiera aprovechar la oportunidad que se le presentaba para defender la “marca Trump”, como inductora de la prosperidad del momento en EEUU, porque existía el resigo de que arruinara, como tantas otras veces, su propio mensaje, en el frenesí de tuits y falta de disciplina mental.

Independientemente del resultado, Davos le ha servido como la pista de baile a las damiselas que otrora se ponían de largo, para que le vean de cerca, en un foro internacional prestigioso, lejos de las costas americanas.

A su regreso, le espera, en Washington, el Congreso – y el país – para el tradicional discurso del “estado de la Unión”, de fines de enero, en que el presidente tiene la oportunidad de ofrecer al país y al mundo su visión de la realidad norteamericana y su perspectiva internacional.

A partir de entonces, las luchas se suceden.

TRUMP 4Donald Trump en Davos, Suiza

El breve cierre de gobierno de enero puede repetirse el próximo mes, aunque de momento los demócratas le sacaron tan poco provecho que tal vez no tengan deseos de nuevos enfrentamientos. Aun así, las diferencias planteadas entonces por la construcción de la muralla en la frontera mexicana y la reforma del sistema migratorio siguen pendientes.

Todavía más pendientes están los escaños de congresistas y senadores, que se presentan a las elecciones legislativas el próximo mes de noviembre: la historia indica que, en este tipo de comicios, el partido del presidente pierde escaños, lo que podría traducirse en que una o las dos Cámaras del Congreso cambian de signo, en cuyo caso, Trump no se habrá de enfrentar sólo a la antipatía de los demócratas, sino a la dura realidad de su partido en minoría.

Es imposible predecir, ahora, si esto ocurrirá, pero es probable que el presidente, ya en su segundo año y algo más curtido, trate de imponer a marchas forzadas las reformas que no podría aplicar si pierde el apoyo del Congreso, lo que significa una sucesión de intensas luchas políticas… y más andanadas en tuits y en mítines políticos.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA