SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR

Bismark a spus că politica este arta posibilului, și toată politica sa în fruntea Prusiei și mai târziu a Germaniei imperiale a fost un compendiu al posibilismului. În schimb, aspirațiile naționaliste kurde sunt exact reversul medaliei. Năzuințele lor de a-și făuri o țară proprie, unificând teritorii din patru țări vecine (Turcia, Irak, Siria și Iran), unde locuiesc etnii kurde, au sfârșit în eșecuri, timp de aproape un secol.

 Și aceasta nu pentru că le-ar lipsi legitimitatea istorică sau rațiunile culturale și demografice pentru acest proiect; ceea ce le-a lipsit, în tot acest răstimp, au fost prietenii și solidaritatea etnică. Legitimitatea aspirațiilor lor a fost recunoscută în urma Primului Război Mondial, când puterile învingătoare promiteau, prin Tratatul de la Sévres (1920), să sprijine crearea unui stat kurd. Promisiunea era vagă și exprima mai degrabă dorința de a pedepsi Turcia pentru culpa a se fi aliat cu Germania și nu era rezultatul unor interese ale aliaților sau al abilității diplomatice a naționaliștilor kurzi de a cere doar ceea ce puteau să obțină în acel moment.

Miliție kurdă PKK

Proiectul măreț al marii patrii kurde se izbea frontal cu interesele coloniale ale Franței (în Siria) și ale Angliei (în Iran și Irak) în Orientul Mijlociu. Iar, în Turcia, țară unde se afla cea mai mare minoritate kurdă din lume, naționaliștii nu au știut să se folosească de reformele întreprinse de Kemal Atatürk pentru a se erija în colaboratori ai reconstrucției și modernizării țării, preferând să parieze pe confruntare și singularizare. Politica naționalistă kurdă a fost atât de ireală – dincolo de faptul că era neputincioasă din cauza dizidențelor interne, cu multe confruntări armate între diferite facțiuni, stârnite de ambiții personale – încât, în 1923, în Tratatul de la Lausanne, marile puteri au renunțat la idea de a crea un stat kurd pe harta lumii.

Cazul kurd este una dintre marile tragedii care au afectat Orientul Mijlociu dintotdeauna. Dar, alături de Palestina, este, poate, cel mai dramatic, deoarece și-a irosit în mod repetat toate oportunitățile de a se realiza, sacrificiile făcute devenind, astfel, inutile. Ultimul episod din această serie a fost războul civil din Siria. În acest război, milițiile kurde, printre care și cele ale PKK din Turcia (marxiste), au fost echipate, antrenate și subvenționate de SUA, pentru a suplini absența din conflict a trupelor terestre americane. Washington avea atât de mare nevoie de ele, încât s-a prefăcut că nu vede că PKK figura pe lista organizațiilor teroriste întocmită de Departamentul de Stat, și i-a oferit aceleași ajutoare ca și forțelor peshmerga.

Dar, odată cu învingerea Statului Islamic și cu revenirea în formă acută a naționalismului turc al lui Erdogan, kurzii se văd, acum, din nou, în situația de a nu avea prieteni, ca în 1923. Poate, pentru că s-au încăpățânat să ducă aceeași politică, ca în 1920…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS

Mujeres en las milicias kurdas

Bismark dijo que la política es el arte de lo posible y toda su política al frente de Prusia y luego de la Alemania imperial fue un compendio de posibilismo. En cambio, las aspiraciones nacionalistas kurdas constituyen el reverso de la medalla. Su pretensión de hacer una nación propia cercenando a las cuatro (Turquía, Irak, Siria e Irán) donde residen etnias kurdas ha sido un fracaso a lo largo de cerca de un siglo.

 Y no es que los kurdos no tengan legitimidad histórica o razones culturales y demográficas para el proyecto; lo que no han tenido a lo largo de los tiempos modernos han sido amigos y solidaridad étnica. La legitimidad de sus aspiraciones fue ya reconocida a raíz de la I Guerra Mundial, cuándo las potencias vencedoras prometieron en el Tratado de Sévres (1920) ayudar a la creación de un Estado kurdo. La promesa era vaga y mayormente fruto del deseo de castigar a Turquía por su alianza con Alemania y no fruto de intereses de los aliados o la habilidad diplomática de los nacionalistas kurdos de pedir sólo lo que podían obtener en aquellos momentos.

Porque el órdago de la gran nación kurda chocaba frontalmente con los intereses coloniales de Francia (Siria) e Inglaterra (Irán e Irak) en el Oriente Medio. Y en Turquía, país que albergaba el mayor contingente kurdo del mundo, los nacionalistas tampoco supieron aprovechar las reformas de Atatürk para erigirse en colaboradores de la reconstrucción y modernización del país y apostaron por la confrontación y la singularidad. La política nacionalista kurda era tan irreal – amén de impotente por las disidencias internas, con muchas confrontaciones armadas entre las distintas facciones, causadas por ambiciones personales – que ya en 1923, en el Tratado de Lausana las grandes potencias ya habían abandonado la idea de crear en el mundo un Estado pan kurdo.

Milicias kurdas del PKK

El caso kurdo es una de las muchas tragedias que han asolado el Oriente Medio desde siempre, pero es posiblemente la más dramática (juntamente con la de Palestina) por la reiteración de oportunidades perdidas y de sacrificios inútiles. El último episodio en este serial lo ha constituido la guerra civil siria. En ella, las milicias kurdas, incluso las del PKK turco (marxistas), fueron equipadas, entrenadas y financiadas por los EE.UU. para suplir la ausencia de su ejército de Tierra en el conflicto. Washington los necesitaba tanto que incluso hizo la vista gorda en cuanto al PKK, que el Departamento de Estado considera organización terrorista, y le prestó la misma ayuda que a los peshmerga.

Pero, derrotado el Estado Islámico y recrudecido el nacionalismo turco de Erdogan, los kurdos de hoy en día han vuelto a verse tan sin amigos en el mundo, como los de 1923. Quizá, porque siguen emperrados en la política de 1920…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.