DIN SUMMIT ÎN SUMMIT        Washington, Diana Negre

O privire rapidă asupra dialogului ruso-american ne obligă să vorbim de un șirag al întâlnirilor la nivel înalt, deoarece, de la multilateralele de la Teheran și Yalta, din timpul celui de al Doilea Război Mondial, până la cele mai recente conversații dintre Trump și Putin, trecând prin cele mai apreciate reuniuni la vârf din Potsdam, Geneva, Reikjavik etc., toate aceste convorbiri, pe termen scurt, nu prea au folosit,… reușind doar să impresioneze presa mondială.

Însă, pe termen lung, s-au dovedit a fi folositoare, deoarece, chiar cu conducători histrionici ca Donald Trump, politica externă a acestor două mari puteri s-a făurit treptat, în cadrul unei concepții realiste, cu obiective de perspectivă, ținând cont de posibilitățile momentului. În acest context, întâlnirile la nivel înalt sunt simple piese de verificare: pentru a ratifica sau a rectifica, în caz de nevoie, obiectivele pe termen lung, și a constata, în măsura în care este posibil, reușitele sau erorile momentului, atât din strategia proprie, cât și din cea a celelalte țări.

Acest lucru a fost și este valabil în cazul marilor puteri. Dar și în întâlniri cu țări mai mici, ca, de exemplu, Iranul ayatolah-ilor sau cu actuala Arabia Saudită, norma aceasta se poate aplica, deoarece deciziile luate la nivel înalt sunt ale breslei, ori izbucniri sau toane ale vreunui dictator sunt de neconceput.

O excepție în acest scenariu o constituie întâlnirea lui Donald Trump cu nord-coreanul Kim Jong-il. Caracterul excepțional al acestui caz nu constă în trăsătura dictatorială a șefului nord-corean, ci, mai degrabă, în felul în care a abordat Kim problema care a adus, față în față, prima putere din lume cu o țară bântuită de foamete după foamete.

Kim Jong-il își exercită dictatura în cel mai pur stil absolutist și, prin urmare, deciziile pe care le ia au un considerabil procentaj de imprevizibilitate. Însă, ceea ce este evident pentru puținii amici pe care îi are Kim, dar și pentru mulțimea rivalilor săi este că el practică, în prezent, în Asia, politica pe care a practicat-o Hitler, în anii 30, pentru a mări cel de al III-lea Reich…și care a declanșat cel de al Doilea Război Mondial.

Tocmai jocul acesta, totul sau nimic, de a amenința că nu mai respectă cele convenite s-a străduit să-l anihileze Trump, făcându-i lui Kim concesii spectaculoase, însă, la fel de goale ca cele ale interlocutorului său. După întâlnirea celor doi, întreaga lume a văzut că Coreea de Nord nu își îndeplinește promisiunile de dezarmare nucleară, și că nici SUA nu dispun de mai multe mijloace ca înainte pentru a o obliga să se dezarmeze. Însă, zarva iscată de succesele lui Kim i-a slăbit acestuia considerabil sprijinul pe care îl avea în propia sa țară, dar, și din partea Chinei, pentru a-și continua șantajul nuclear. Cu puțin optimism, se poate spune că la „întâlnirea înșelătoriilor” cel care a fost cel mai jecmănit a fost jucătorul din Asia… care, desigur, nu este un obișnuit al întâlnirilor la nivel înalt.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

DE CUMBRE EN CUMBRE        Washington, Diana Negre

Una mirada superficial al historial del diálogo ruso-estadounidense obliga a hablar del rosario de las cumbres, porque, desde los encuentros multilaterales de Teherán y Yalta, durante la II Guerra Mundial, hasta los últimos de Trump con Putin, pasando por las siempre híper valoradas cumbres de Potsdam, Ginebra, Reikiavik etc., todas estas conversaciones sirvieron, a la corta, de muy poco… más que de conmover a la Prensa de todo el mundo.

A la larga, tampoco han servido de mucho más porque, incluso con dirigentes histriónicos como Donald Trump, la política exterior de estas dos grandes potencias se ha ido fraguando poco a poco en el marco de una concepción realista, que tiene objetivos a largo plazo y conciencia de las posibilidades del momento. En este contexto, las cumbres son meras piezas de comprobación: ratificar – o rectificar, de ser necesario, – los objetivos a largo plazo y comprobar, en la medida de lo posible, los aciertos o errores del momento en la estrategia propia – así como del otro país.

Este planteamiento es y ha sido válido para el escenario de las grandes potencias. Incluso con naciones menores – como, por ejemplo, el Irán de los ayatolás o la Arabia Saudí actual – se puede aplicar esta norma porque las decisiones a máximo nivel son gremiales y los saltos de humor de un dictador resultan impensables.

Una excepción en este escenario lo constituye el encuentro de Donald Trump con el norcoreano Kim Jong-il. Y lo excepcional del caso no es tanto el carácter dictatorial de la jefatura norcoreana, como el planteamiento que ha hecho Kim del problema que enfrenta a la primera potencia mundial con un Estado que va de hambruna en hambruna.

Kim Jong-il ejerce una dictadura del más puro estilo absolutista y, consecuentemente, sus decisiones tienen un buen porcentaje de imprevisibilidad. Pero, lo que es evidente para los pocos amigos de Kim, como para la multitud de sus rivales, es que está practicando, hoy, en Asia, la política que aplicó, en los años 30, Hitler para engrandecer el III Reich… hasta provocar la II Guerra Mundial.

Este juego del todo o nada, de la amenaza de romper la baraja, lo ha querido abortar Trump, haciéndole a Kim concesiones aparatosas, pero, tan huecas como las de su interlocutor. Tras el encuentro de estos dos dirigentes, todo el mundo vio que Corea del Norte ni cumplía con sus promesas de desarme nuclear, ni los EE.UU. tenían, después del encuentro, más medios que antes, para forzar tal desarme. Pero, la algarabía armada en torno a los logros de Kim ha debilitado grandemente el apoyo que había tenido hasta entonces en su propio país y en el Gobierno chino para el chantaje nuclear. Con un poco de optimismo, se puede decir que en la “cumbre de los engaños” el que salió más trasquilado fue el jugador asiático… claro que, éste tampoco es un habitual de las cumbres.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.