RFG: DIN NOU SPRE RĂSĂRIT

Partidele tradiționale și chiar cel al verzilor, care este cel mai vechi dintre partidele noi din Germania unificată, sunt îngrijorate peste măsură de cele trei alegeri care vor avea loc, anul acesta, în partea de est a țării, în land-urile Saxonia, Brandemburg și Turingia. Deoarece, dacă le merge rău din punct de vedere electoral în toată țara, în aceste alegeri riscă să înregistreze răsturnări de situații foarte mari.

Declinul ofertelor politice tradiționale este un fenomen general care se manifestă în toată Europa, cu precădere în partea occidentală și centrală.  Dar, în Germania, acestei secete ideologice i se adaugă o rană mai veche: Răsăritul. Toată istoria germanilor e legată de o lungă și complexă relație cu răsăritul (o mare parte dintre triburile germanice care au invadat imperiul roman au venit de dincolo de râul Oder) și care, în vremea naziștilor, s-a acutizat prin trâmbițata năzuință a celui de al Treilea Reich de a se întinde spre răsărit. Prin anii 30, în Berlin s-a vorbit peste măsură de „Drang nach Osten”, năzuința de a se extinde spre răsărit.

La mijlocul anilor 40, sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial a inversat rolurile: Răsăritul a fost cel care a pătruns în Germania, adică, URSS a alipit lumii sovietice o treime – cea orientală – din cel de al Treilea Reich. Pentru germanii din aceste regiuni, anexarea a însemnat înlocuirea unei dictaturi cu alta; celor 12 ani de nazism le-au urmat alți 53 de stalinism. Această succesiune de totalitarisme a fost agravată de antagonismul intergerman – adus de războiul rece – dar, și de crescânda diferență economică. În timp ce Republica Federală devenea cea mai bogată țară din Europa, economia Republicii Democrate Germane – RDG, decădea în mod constant.

Dar, culmea, prăbușirea comunismului, la sfârșitul anilor 80, și unificarea germană au adus o creștere a nivelului de trai în zona fostei Germanii Orientale, dar, care nu se putea compara nici pe departe cu situația financiară și politică din land-urile occidentale; și astăzi acestea sunt mult mai bogate decât cele orientale. 90% dintre milionarii germani locuiesc în zonele occidentale ale țării.

În parte, această situație era inevitabilă, deoarece diferența de dezvoltare și de resurse financiare era imensă. După prețul pe care l-a plătit Bonn-ul  Kremlin-ului pentru ca acesta din urmă să accepte unificarea germană, orice comparație cu sărăcita RDG era de ne-imaginat. Dar, în măsură și mai mare, datorită faptului că, dacă zidul  Berlinului se prăbușise, un zid psihic rămânea, totuși, în mintea germanilor; cei din răsărit și interesele lor au fost lăsate, mai mult sau mai puțin inconștient, pe un plan secundar. Acest lucru a creat o animozitate printre cetățenii din partea răsăriteană și o stare subconștientă de diferență, de deosebire, prezentă și azi printre germanii din partea occidentală a țării.

Realitatea politică este că, în timp ce în Germania Occidentală decăderea partidelor tradiționale este evidentă, în cea Orientală este alarmantă. Partidul de extremă dreaptă AfD (Alternativa pentru Germania) reunește 25% din intenția de vot din toată Germania Răsăriteană; în Turingia,  extremiștii de dreapta au tot atâția adepți câți are CDU (de centru) sau partidul neo-marxist „Die Linke” (Stânga), în Brandemburg îi egalează pe social-democrați (SPD), iar în Saxonia, CDU are doar un ușor avantaj.

Riscul ca viitoarele alegeri din land-uri să ducă Germania spre extremisme este evident, iar partidele tradiționale încep să facă, acum, un „mea culpa” însoțit de promisiuni că vor acorda mai multă atenție investițiilor în teritoriile din fosta RDG. Dacă aceste promisiuni sunt suficiente pentru a evita năzuințele radicale rămâne de văzut… cu toate că puțini sunt cei dispuși să creadă acest lucru.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

    

RFA : OTRA VEZ LA QUERENCIA AL ESTE

A los partidos de siempre e incluso a los verdes, que es el más viejo de los nuevos partidos de la Alemania unificada, les inquietan sobremanera las tres consultas electorales que se celebrarán este año en el este del país, en los Estados federados de Sajonia, Brandemburgo y Turingia. Porque si ya les va mal electoralmente en todo el país, en estos tres comicios se arriesgan a llevarse un revolcón de los grandes.

El declive de las ofertas políticas tradicionales es un fenómeno general en toda Europa y más acentuado, en la occidental y central. Pero, en Alemania, al problema de esta sequía ideológica se suma una vieja herida: el Este. Toda la historia alemana arrastra una larga y compleja vinculación al este (gran parte de las tribus germánicas que invadieron el imperio romano venían de más allá del rio Oder) y que, en la era nazi, se recrudeció con la confiesa querencia del III Reich a ampliarse por el este. En los años 30, se oía hasta la saciedad hablar en Berlín del “Drang nach Osten”, la querencia hacia el Este.

A mediados de los 40, el final de la II Guerra Mundial invirtió los papeles y fue el Este quien penetró en Alemania, anexando la URSS el tercio oriental del III Reich al mundo soviético. Para esos alemanes, tal anexión supuso la sucesión de una dictadura por otra; a los 12 años de nazismo siguieron 53 de estalinismo. Esa sucesión de totalitarismos se vio agravada por el antagonismo interalemán – generado por la guerra fría – y la creciente divergencia económica. Mientras la República Federal se erigía en el ricachón de Europa, la economía en la RDA (República Democrática Alemana) decaía constantemente.

Para colmo, el hundimiento del comunismo a finales de los 90 y la unificación alemana supuso una elevación del nivel de vida en los territorios de la antigua Alemania Oriental, pero ni por asomo una equiparación financiera y política con los Estados federados del oeste; aún hoy éstos son más ricos que los recién adheridos. El 90% de los millonarios alemanes residen en territorio occidental.

En parte, esto era inevitable porque la diferencia de desarrollo y recursos financieros era abismal. Después del precio que pagó Bonn al Kremlin para que aceptase la unificación, la equiparación rápida con la depauperada RDA se había vuelto imposible. Pero, en mayor parte, porque si el muro de Berlín había caído, el muro psíquico seguía en la cabeza de los alemanes; los del este y sus intereses eran más o menos inconscientemente relegados. Eso creó animosidad en los ciudadanos de los nuevos Estados federados y un subconsciente de diversidad que es palpable aún hoy en día.

La realidad política es que, mientras en la Alemania Occidental la decadencia de los partidos políticos de siempre es patente, en la Oriental, es alarmante. El partido de extrema derecha AfD (Alternativa para Alemania) ronda el 25% de expectación de voto de toda Alemania del Este; en Turingia,  los ultraderechistas tienen tantos seguidores como la centrista CDU o la neo marxista “Die Linke” (La Izquierda), en Brandemburgo va a la par con los socialdemócratas (SPD) y en Sajonia, la CDU la aventaja por muy poco.

El riesgo de que los próximos comicios estatales lleven a Alemania por senderos cada vez más extremados es evidente y los partidos de siempre comienzan a entonar, ahora, un “mea culpa”, acompañado de promesas de mayor atención e inversión a partir de ahora en tierras de la antigua RDA. Si esto va a bastar para evitar las querencias radicales está por ver… aunque pocos lo quieran creer.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.