Archivos mensuales: junio 2019

REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI/LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL

30 domingo Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

NELLA FISCHER 2

REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI

Dacă în lumea de azi există o figură – precum și un sport – cărora mișcarea homosexuală le datorează foarte multă recunoștință, acestea sunt suedeza Nilla Fischer și fotbalul feminin.

Amândurora în mod egal. Căci, succesele Nillei Fischer în apărarea drepturilor homosexualilor se datorează fotbalului feminin. Aceste succese sunt atât de multe și de mari, încât, în orașul Linköping (capitală a provinciei Ostrogotia, din Suedia meridională), se află expusă – pe durata actualului campionat mondial – în fața clubului de fotbal care poartă același nume, o statuie a Nillei Fischer, fundașă centrală a echipei naționale suedeze de fotbal feminin.

NELLA FISCHER 1

În acest sport, Nilla este o adevărată stea. Într-atât de mult, încât a emigrat în Germania, unde a jucat în echipa Wolfsburg, cu o prestație decisivă pentru ca acest club să câștige 4 campionate naționale, cinci cupe ale Germaniei și o Champions Ligue feminină.

Din punct de vede fizic, această blondă de 34 de ani este un adevărat băiețoi. Primele sale succese în fotbal s-au datorat mai ales forței fizice de care dispune; însă, cu timpul, jocul ei a evoluat, iar, în ziua de azi, este forța gânditoare a strategiilor echipelor în care joacă. În selecționata Suediei a jucat de 180 de ori.

NELLA FISCHER 3

Însă, caracterul Nillei Fischer este foarte diferit. Este delicată, imună la capitolul celebritate și de o sinceritate care depășește cu mult candoarea. Niciodată nu și-a ascuns homosexualitatea, dar, nici nu a făcut caz de ea. Încet, încet, a devenit o figură legendară a mișcării suedeze homo și trans-sexuale; în anul 2014, a fost proclamată, în țara ei, „lesbiana anului”.

În Germania, fermitatea convingerilor și dulceața manierelor sale au cucerit pe toată lumea. Clubul din care face parte, care luptă în ambele variante, feminină și masculină, nu numai că a adoptat banderola de căpitan de echipă în culorile curcubeului, steagul homosexualilor (obișnuit în Suedia), dar, a fost extinsă la toate secțiunile, de la echipele de copii, până la echipa masculină, care joacă în prima divizie.

NELLA FISCHER 5

Nilla Fischer va reveni la Linköping, deîndată ce se va termina campionatul mondial. A anunțat acest lucru fără surle și trâmbițe, dar, a explicat de ce:  vrea să se dedice plenar familiei sale, perechii sale, Mika, și fiului lor. Și știe că nu va merge totul ca pe roze. Statuia sa, expusă în fața clubului de fotbal feminin din Linköping, a fost, recent, mutilată de heterosexuali radicali, iar Nilla nu a vrut să facă niciun comentariu asupra acestui subiect.

NELLA FISCHER 8

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL

NELLA FISCHER 6

Si hay en el mundo actual una figura – y, de paso, un deporte – al que el movimiento homosexual deba estar profundamente agradecido, éstas son la sueca Nilla Fischer y el fútbol femenino.

O, más exactamente, a los dos a la vez. Porque los éxitos de la Fischer en defensa de los derechos de los homosexuales se los debe al fútbol femenino. Y estos éxitos son tantos que en la ciudad de Linköping (capital de la provincia de Ostrogotia, en Suecia meridional) hasta han implantado – para la duración del actual campeonato mundial – delante del club de fútbol de este mismo nombre, una estatua de la defensa central del equipo nacional sueco de fútbol femenino.

En este deporte, Nilla es una auténtica estrella. Tanto, que emigró a Alemania donde ha jugado en el Wolfsburg, siendo decisiva para que el club ganase 4 campeonatos nacionales, cinco copas de Alemania y una Champions Ligue femenina.

Físicamente, esta rubia de 34 años es un verdadero marimacho. Y sus primero éxitos futboleros se debieron, ante todo, a su fuerza física; pero, con el tiempo, su juego ha evolucionado y, hoy en día, es, ante todo, la fuerza pensante de los equipos en que juega. En la selección sueca, lo ha hecho 180 veces.

NELLA FISCHER 4

Pero, el carácter de Nilla Fischer es muy diferente. Suave de trato, inmune a la popularidad y de una franqueza que sobrepasa de largo el candor. No ha escondido nunca su homosexualidad, pero, tampoco ha alardeado nunca de ella. Y, pasito a pasito, ha llegado a ser figura legendaria del movimiento sueco de homo y transexuales; en el 2014, fue proclamada, allá, “la lesbiana del año”.

En Alemania, la firmeza de sus convicciones y la dulzura de sus maneras conquistó a todos. Su club, que milita en las variantes femenina cómo masculina, no solo aceptó adoptar que el brazalete de capitana llevara los colores del arco iris, bandera de los homosexuales (práctica habitual en Suecia), sino que la extendieron a todas las secciones, desde infantiles, hasta el equipo masculino, que milita en 1ª división.

Nilla Fischer regresará a Linköping al finalizar el campeonato mundial. Lo anunció sin bombos ni platillos, pero, explicando por qué: Lo hace para poder dedicarse plenamente a su familia, a su esposa Mika y el hijo de ambas. Y sabe que no todo va a ser un camino de rosas, allá. Su estatua, exhibida delante de la sede del club de futbol femenino de Linköping, ha sido mutilada, hace poco, por heterosexuales radicales y Nilla se ha negado empecinadamente a hacer comentario alguno al respecto.

NELLA FISCHER 7

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL

27 jueves Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

JULIEN

Aici puteți comanda cartea: https://www.ecredu.ro/produs/julien-templierul/

Ce ați zice de un Sancho Panza, scutierul lui don Quijote, care învață să scrie și să citească într-o mănăstire?

Ba chiar un Sancho cunoscător de latină, un litteratus, scrib, copist și traducător, devenit călugăr, și, mai apoi, în Țara Sfântă, călugăr-templier, cunoscător de arabă, ebraică și aramaică. Un Sancho născut în Occitania, tărâmul trubadurilor, care se întinde din Italia, prin tot sudul Franței, până în Spania.

Ce poate fi mai frumos decât un țăran devenit cult, care rămâne sincer cu el însuși, și discret, ponderat și cu măsură, în relația cu cei din jurul său. Cu foarte mult bun simț.

Vulgus electus – vulgus selectus!

Și, după toată peregrinarea aceasta, nu năzuiește altceva decât să se întoarcă în satul lui din sudul Franței, și, cu simbria de templier, să-și cumpere o întindere de pământ, să-și întemeieze o familie și să redevină țăran. Să-și ducă viața în tihnă.

Acest țăran-călugăr-templier există. Este Julien – Templierul. Și cu toate că a trăit prin secolul al XII-lea, este și va rămâne foarte actual: este foarte european.

Are de-a face cu tot felul de instituții.

Mai întâi, cu cea a pelerinajului la Santiago de Compostela. Santiago, adică Sfântul Iacob, apostolul, nu a fost niciodată în Spania. Nu există vreo dovadă, vreun document istoric care să ateste faptul că apostolul Iacob ar fi călcat vreodată pe pământ spaniol. Ar fi vrut, dar, nu există nicio mărturie că ar fi reușit.  Catedrala din Santiago de Compostela este construită peste un vechi altar druidic al celtiberilor.

Julien știe acest lucru.

Și atunci, de ce s-a dezvoltat acest cult al Sfântului Iacob, cu pelerinaje care atrăgeau credincioși catolici din toată Europa Occidentală și Centrală – mergeau la Santiago și foarte mulți polonezi – spre zona atlantică din nordul Spaniei ?

Răspunsul este că principala funcție a cultului iacobeu a fost una anti-maură, să mențină viu interesul europenilor pentru acea fâșie din nordul Spaniei, care nu a fost ocupată de mauri.

Julien, tânărul țăran occitan face acest pelerinaj la Santiago de Compostela. În general, pelerinajul este o inițiere, un exercițiu de voință, dublat de o speranță că va exista un rezultat, o recompensă undeva, pe pământ sau în cer, pentru acest efort. Julien nu vrea vreo recompensă, ci doar să cunoască lumea, să vadă cu ochii lui locuri, oameni și lucruri despre care a auzit povestindu-se. Pentru Julien, pelerinajul este o experiență, un exercițiu și un antrenament.

Văzând că acasă nu i s-a simțit prea mult lipsa, Julien intră într-o mănăstire.

Crede tânărul occitan în Dumnezeu ? Nici măcar nu își pune problema ! Nu că n-ar avea curajul să o facă, dar, nu vrea să deranjeze pe nimeni: nici pe Dumnezeu, nici pe călugării din mănăstire, și nici propria sa conștiință. Are un echilibru și o fermitate naturală în gândire și în comportament, care îi dau puterea de a fi disciplinat, supus și ascultător CU MĂSURĂ ! Obediența sa este totală doar între limitele impuse de rațiunea bunului simț. Dincolo de aceste limite, angajamentele și jurămintele de ascultare și supunere se desfac, nu mai au nicio putere. Julien vine în mănăstire ca să învețe disciplina monastică, dar, numai și numai pentru a avea acces la ceea ce însemna cultura în vremurile acelea, adică, să știe să scrie și să citească – și să înțeleagă – documente și cărți în latină. Are această șansă și profită plenar de ea pentru a învăța.

Are Julien dubii, îl roade îndoiala? Are! Dar, îndoiala nu îl vizează pe Dumnezeu, căci Dumnezeu nu trebuie să fie deranjat nici de necredincioși, nici de cei puțin credincioși!

Îndoiala care i se strecoară în suflet este dacă a ales bine calea pe care merge, dacă a meritat să intre în mănăstire.

Julien descoperă că mănăstirea are și o viață secretă, însă, nu pare a fi surprins. Descoperirea aceasta îi trezește și mai mult atenția și îl face să fie și mai circumspect, pentru a nu prejudicia prestigiului instituției și pentru a nu afecta interesele vreunei părți, indiferent unde și de partea cui se situează dreptatea, corectitudinea sau moralitatea.

Respectul lui Julien este, din oficiu, spontan și egal pentru fiecare și pentru toți cei din jurul său. Cu religiozitate! Nu se revoltă! Pur și simplu constată realitatea, fără indignare și fără reproșuri! Este elogiul discreției.

Totuși, are o armă! Abandonul!

Discreția îl determină să părăsească ceea ce i se pare că nu-i mai convine. De aceea, nu-și ia rămas bun, niciodată, de la nimeni.

Abandonul său, în această etapă, nu e altceva decât un angajament și mai ferm, într-o altă instituție: vrea să devină călugăr-templier. Pentru aceasta se duce până în Țara Sfântă. Nu e un simplu pelerinaj. Rămâne ani buni în Ierusalim, este apreciat ca litteratus și este primit în Ordinul Templierilor. Visul i s-a împlinit! Și totuși, parcă mai rămâne ceva de făcut. Ajunge să cunoască foarte bine din interior Ordinul Templierilor. Înțelege ce interese și dedesubturi au cruciadele și toate organizațiile religioase și militare care vin în Țara Sfântă, pentru a elibera sau pentru a apăra Sfântul Mormânt. Vede cine sunt cei care formează conglomeratul pestriț al localnicilor și mulțimea afacerilor pe care le dezvoltă occidentalii, pe aceste meleaguri, uitând chiar și de Sfântul Mormânt.

Și, vrea să se întoarcă acasă, în sudul Franței. Vrea să fie, din nou, țăran !

Pornește pe drumul de întoarcere, se îmbolnăvește și se trezește într-o mănăstire din Carpați, destul de aproape de Țara Bârsei (denumirea din zilele noastre), locul unde s-au stabilit, pentru o vreme, Cavalerii Teutoni, pe care îi admira cândva. În mănăstire, e îndemnat să-și scrie memoriile…ceea ce și face.

VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL e scrisă la persoana întâi.

Narațiunea curge în ritmul și cu bogăția de întâmplări specifice stilului picaresc. Julien este, în același timp, un strămoș al lui Julien Sorel din romanul lui Stendhal (Henri-Marie Beyle), Roșu și Negru. Ambițios, dar, totuși, sincer și moral, „străbate” distanțe geografice și sociale pentru a se realiza, pentru a se împlini. Nu este un arivist. Nu este sărac așa cum este Lazarillo de Tormes, nu este în căutare de aventuri pentru a îndrepta nedreptățile din lume, așa cum este Don Quijote, nici nu se află în vreo pribegie-refugiu, cum este preotul Nazarín (Nazario Zaharín) sau într-un „recorrido”(străbatere, parcurs) de penitență și inițiere, cu elemente fantastice, ca cel al nobilului-zilier Társis-Gil din El Caballero Encantado – aceste două romane din urmă aparținând scriitorului canar, Benito Pérez Galdós (1843-1920).

Julien Templierul vrea să se împlinească prin propriile lui forțe folosind, practic, ambele căi, atât NEGRUL, calea Bisericii, calea călugăriei, cât și ROȘUL, calea militară, adică, devine un călugăr-militar, un CĂLUGĂR-TEMPLIER. (Desigur, în vremea aceea, erau alte culori: templierii aveau mantii albe cu o cruce roșie).

Parcursul acesta nu îl corupe, nu devine mai viclean sau mai rău, sufletul nu i se urâțește. Rămâne pur, sincer și discret. Discret absolut în comportament!

Căci, de văzut, a văzut foarte multe. Și a tăcut, nu a povestit nimănui și nu a comentat experiența lui cu nimeni.

Dar, păcatul? Păcătuiește Julien?

Doar în măsura în care iubirea ar fi un păcat! Julien iubește, în Țara Sfântă, o evreică, Estera, al cărei tată este originar din sudul Franței. Își încalcă jurământul de castitate, dar, nu peste măsură. Și aceasta îl determină să se întoarcă în Occitania.

Și, iată că starețul mănăstirii din Carpați îl îndeamnă să scrie. Scopul este cunoașterea. Adevărul.

VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL este un ghid pentru cunoașterea unor realități și adevăruri crude din Evul Mediu „de mijloc”(secolul al XII-lea), așa cum ar trebui să fie predate în școli și universități. Este un tratat scris în formă de roman picaresc, care arată dedesubturi, interese și scopuri ale unor instituții care au dominat viața europenilor din vremurile acelea. Este un compendiu al ideilor Evului Mediu.

Acest roman a fost scris, acum, în secolul al XXI-lea.

Căci, dacă ar fi fost scris cu câteva secole mai înainte, autoarea, VIORICA S. CONSTANTINESCU, profesoară universitară, specialistă în Evul Mediu, ar fi fost acuzată de plagiat (așa cum a fost acuzat de spanioli francezul Alain-René Lesage (1668-1747) pentru al său Gil Blas de Santillana), atât de specific picarescă este curgerea narațiunii, anecdotica întâmplărilor și atmosfera generală a romanului.

Numai că, Julien este mult mai universal și european decât toți picarii hispani sau hispanizanți de până acum, prin viziunea sa, prin problematica sa și prin faptul că spațiul geografic al romanului se întinde peste Mediterana, de la vest la est, iar la nord, până în Carpați.

JULIEN 2

 

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU/EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR

25 martes Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

Gerhard Schroeder 2Gerhard Schroeder

SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU

Partidele politice tradiționale din Europa Occidentală dau semne, de la o vreme încoace, de o îngrjorătoare decadență, uneori vecină cu decrepitudinea. Toate par să sufere de același rău – neînțelegerea societății actuale -, dar, unele dintre ele suferă, în plus, și de alte patologii.

Este cazul social-democrației germane, născută în secolul al XIX-lea ca instrument politic al proletariatului. Și, cum s-a născut dintr-o realitate socială insuportabilă, aducea cu sine o propunere programatică „ad hoc”; dar, și o enormă povară ideologică și idealistă, care se vroia validă peste timpuri. Dar, pe termen lung, cele două laturi s-au dovedit a fi incompatibile.

Reconstrucția Germaniei (RFG), după cel de al Doilea Război Mondial, crizele Războiului Rece și prăbușirea comunismului stalinist i-au obligat pe germani să se concentreze pe realitățile imediate. Astfel că partidele și oamenii lor politici au trăit, în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, mai mult cu spatele la ideologiile moștenite din trecut. Însă, „miracolul german” a adus bunăstarea și o reconsiderare a politicii pe baze ideologice.

Prima victimă a acestei reîntâlniri cu ideile de odinioară a fost Partidul Liberal (FDP). Minoritar și elitist prin definiție, și-a asumat ideile pe care s-a construit politica Republicii de la Weimar; noua Germanie și cetățenii săi nu mai aveau nimic din acele vremuri. Această ofertă politică nu mai mulțumea pe nimeni, iar, dacă partidul a supraviețuit douăzeci și cinci de ani, aceasta s-a datorat faptului că bi-partidismul german de după război impunea existența unei contra-greutăți care să stabilizeze Parlamentul. În ziua de azi, protagonismul liberal și l-au asumat verzii, un produs autentic al societății germane de la sfârșitul secolului al XX-lea. Iar aceasta a făcut ca bipartidismul să se clatine, acum, în mod alarmant.

Conservatorii (CDU/CSU) – care suferă și ei de același divorț între societate și oamenii politici ai partidelor tradiționale – s-au descurcat mult mai ușor decât liberalii și SPD, deoarece au fost mereu mai puțin dogmatici decât ceilalți, pe lângă faptul că războiul rece a fost un atu puternic pentru postura anti-progresistă.

Cu SPD s-a întâmplat exact invers. După marele său „aggiornamento”-aducere la zi, de după război, când s-a lepădat de marxism (la congresul de la Bad Godesberg), partidul s-a văzut nevoit să lupte cu niște revendicări care nu  slujeau problematicii sociale a vremurilor noi, dar și cu moștenirea din secolul al nouăsprezecelea a unor ideologii de stânga foarte puțin compatibile între ele. Să ne reamintim că partidul a fost măcinat de lupte interne care, la un moment dat, chiar l-au divizat.

SPD 1

Noutatea din actuala criză este că, la incompatibilitățile ideologice s-au adăugat niște intoleranțe umane. Unora dintre oamenii lor de vază, militanții de rând din SPD le-au făcut viața imposibilă, doar pentru faptul că, din punct de vedre uman și intelectual, erau cu mult peste nivelul maselor. Pe Helmut Schmidt – cel mai bun cancelar socialist pe care l-a avut RFG – l-au dat afară din cancelarie, deoarece erau incapabili să-l înțeleagă, și pentru că a îndrăznit să spună că el…„nu era cancelarul numai al socialiștilor, ci al tuturor germanilor…”. Pe Oscar Lafontaine, una dintre mințile sclipitoare ale partidului prin anii 80, l-au impiedicat să preia conducrea, deoarece bazele au fost incapabile să urmărească modalitatea sa de a pune problemele. Iar, dacă l-au aclamat pe Gerhard Schroeder, cancelar între 1998 și 2005, nimeni din partid nu și-a dat seama că odată cu el, distanța dintre popor și propunerile partidului a devenit, de la foarte mare la catatrofală.

Helmut Schmidt 1Helmut Schmidt

Oskar Lafontaine

Oskar Lafontaine

Pentru a încheia această privire rapidă asupra declinului galopant pe care îl suferă partidul, să semnalăm că pe recent demisa șefă a SPD – Andrea Nahles – bazele (dar, și majoritatea colegilor ei !) au boicotat-o încă dinainte de a-și asuma șefia.

Andrea Nahles 1Andrea Nahles

Desigur, dacă acest canibalism intern este o moștenire de prin secolul al nouăsprezecelea, lipsa de idei care să se încadreze din nou în societatea germană este o carență foarte actuală și acută a SPD (și a altor partide) și a conducătorilor lor.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR

Gerhard Schroeder 1Gerhard Schroeder

Los partidos políticos tradicionales de Europa Occidental muestran desde hace tiempo inquietantes síntomas de decadencia, en algunos casos lindantes casi en la decrepitud. Todos parecen aquejados del mismo mal – el desencuentro con la sociedad actual -, pero, algunos sufren, además, de patologías añadidas.

Es el caso de la socialdemocracia alemana, que nació el siglo XIX como herramienta política del proletariado. Y como nació de una realidad social insoportable, llevaba una propuesta programática “ad hoc”; pero, también una enorme carga ideológica e idealista, que pretendía ser válida a lo largo de los tiempos. A la larga, lo uno resultó incompatible con lo otro.

La reconstrucción de Alemania (RFA) tras la II Guerra Mundial, las crisis de la guerra fría y el colapso del comunismo estalinista obligaron a los alemanes a centrarse en las realidades inmediatas. De ahí que sus partidos y políticos vivieron en la 2ª mitad del siglo XX casi de espaldas a las ideologías heredadas del pasado. Pero, con el “milagro alemán” llegó el bienestar y el replanteamiento de la política sobre bases ideológicas.

La primera víctima de este reencuentro con las ideas de otrora fue el Partido Liberal (FDP). Minoritario y elitista por definición, asumió las ideas que vertebraron la política de la República de Weimar; y la nueva Alemania y sus ciudadanos ya nada tenían de aquellos tiempos. Esa oferta política no satisfacía a nadie y si el partido sobrevivió cinco lustros fue tan solo gracias a que el bipartidismo alemán de postguerra exigía la existencia de un balancín que estabilizara el Parlamento. Hoy en día, el protagonismo liberal lo han asumido los verdes, un genuino producto de la sociedad alemana de finales del siglo XX. Lo que ha contribuido a que el bipartidismo se tambalee ahora alarmantemente.

Los conservadores (CDU/CSU) – hoy aquejados del mismo divorcio entre sociedad y políticos de los partidos tradicionales – lo tuvieron mucho más fácil que liberales y SPD porque han sido siempre mucho menos dogmáticos que los otros, aparte de que la guerra fría constituía una poderosa baza para toda postura antiprogresista.

Al SPD le pasa todo lo contrario. Salvado su gran “aggiornamento” de la postguerra, cuando abjuró del marxismo (congreso de Bad Godesberg), el partido no solo tuvo que lidiar con unas reivindicaciones que no servían para la problemática social de los nuevos tiempos, sino que también tuvo y tiene que lidiar con la herencia decimonónica de muchas y muy poco compatibles entre sí ideologías de izquierdas. Recuérdese que el partido tuvo luchas internas que culminaron incluso en su división temporal.

SPD 2

Lo nuevo en la actual crisis es que a las incompatibilidades ideológicas se han sumado las intolerancias humanas. A no pocos de sus prohombres, las bases del SPD les han hecho la vida imposible simplemente porque humana e intelectualmente estaban muy por encima de las masas. A Helmut Schmidt – el mejor canciller socialista que ha tenido la RFA – lo echaron de la cancillería por incomprendido, además de por haberse atrevido a decir que él…”no era canciller de los socialistas, sino de todos los alemanes…”. A Oscar Lafontaine, una de las lumbreras del partido en los 80, le impidieron alzarse con la dirección porque las bases eran incapaces de seguir sus planteamientos. Y si aclamaron a Gerhard Schroeder canciller (1998/2005), nadie en el partido se percató de que con él la distancia entre el pueblo y las propuestas del partido habían pasado de grandes a catastróficas.

Helmut Schmidt 2.pngHelmut Schmidt

Oskar Lafontaine 2

Oskar Lafontaine

Y para acabar este vistazo rápido al declive galopante que sufre el partido, hay que señalar que a la recién dimitida jefa del SPD – Andrea Nahles – las bases (¡ y la mayoría de los colegas !) le boicotearon la jefatura desde antes de asumirla.

Claro que, si ese canibalismo interno es herencia decimonónica, la falta de ideas que encuadren de nuevo en la sociedad alemana es una carencia muy actual y muy aguda del SPD (y otros partidos) de hoy en día y sus dirigentes.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …/MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…

24 lunes Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

MOLDOVA 1

MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …

Din păcate, Moldova este cea mai săracă țară din Europa, însă, și cea mai surprinzătoare. Astfel, la începutul lunii iunie a acestui an, a ajuns să aibe sumultan două guverne, doi primi-miniștri și doi șefi superiori ai poliției. Situația s-a „normalizat”, la jumătatea aceleiași luni, cu un pact între un președinte – Igor Dodon – pro rus cu partidul său socialist (de fapt, neo-comunist) și „Acum”, partidul condus de Maia Sandu, prim- ministru -, partid pro-occidental și arzător filo-român.

Pentru a completa tabloul, să spunem că, în ultimii ani, puterea a exercitat-o, într-o manieră a la „Chicago din anii 20”, un oligarh – Vlad Plahotniuc –, care a reușit să-și supună în asemenea măsură poliția, justiția și administrația publică, încât a putut să delapideze peste un miliard de € de la cele trei bănci mai importante din țară. Dimensiunile acestei delapidări se văd dacă ținem seama de faptul că venitul anual pe cap de locuitor este de 7.300 $ ! Pentru a evita un colaps financiar, Banca Națională a Moldovei și-a asumat această pierdere a celor trei bănci, ceea ce a  provocat o cădere cu 40% a monedei moldovenești.

Vlad Plahotniuc 1Vlad Plahotniuc

Desigur, cauzele actualei situații din Moldova sunt multiple, de la cele istorice (un teritoriu minuscul – 33.851 km2, cu trei milioane și jumătate de locuitori – smuls și sfâșiat de marile puteri – de imperiul rus, de cel otoman, dar, și de regatul lituano-polonez), până la cele financiare. Însă, motorul principal este sărăcia extremă. Jumătate din populația adultă a Moldovei s-a văzut nevoită să emigreze, pentru a putea supraviețui și a-și întreține familiile.

În plus, Moscova și Kiev ridică pretenții asupra Transnistriei (un teritoriu anexat de România în timpul celui de al II-lea Război Mondial) și reținut ca fiind al său, pe urmă, de Republica Socialistă Sovietică a Moldovei, și intervin – mai ales, Kremlinul – foarte mult în politica moldavă. Această intervenție a fost un factor important în ascensiunea lui Plahotniuc la putere… și în căderea sa ! Căci, oligarhul se pricepea foarte bine să corupă și să abuzeze, însă, în fentele politice s-a dovedit a fi un nepriceput, astfel că sprijinul inițial pe care îl primea de la Moscova (și din partea mafiei rusești, care transformase Moldova în spălătoria câștigurilor ilicite, adică zeci de milioane de €) a devenit o respingere radicală din partea Kremlinului, în ultimele luni. Atât de radicală, încât, când a izbucnit criza din iunie, i-a trebuit o săptămână ca să-și dea seama că a pierdut partida. După o săptămână, el și camarila sa au fugit precipitat din țară. La Chișinău, capitala țării, se dă ca sigur că Plahotniuc și-a aranjat un exil de aur în Elveția.

Vlad Plahotniuc 2Vlad Plahotniuc

Și cum totul în Moldova e ieșit din comun, fuga lui Plahotniuc și a apropiaților săi a avut loc la numai un sfert de ceas după vizita ambasadorului SUA la sediul Partidului Democrat, gruparea parlamentară cu care oligarhul a făcut și a desfăcut, după bunul său plac, viața moldovenilor.

Până aici, trecutul; iar, viitorul imediat nu se poate intrevedea…, dar, oricum, va fi foarte complicat. „Acum” și Maia Sandu văd viitorul Moldovei în Uniunea Europeană, ba chiar în România…care ar fi calea rapidă de a intra în Uniunea Europeană. Moscova a considerat dintotdeauna că Moldova este a sa sau „aproape a sa”, contrar a ceea ce consideră „Acum”. Însă, în prezent, puterea parlamentară a președintelui Dodon este mult mai mare decât cea a europeniștilor, iar implicarea rușilor în Moldova este și ea mai mare decât ce a Occidentului.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…

MOLDOVA 3

Triste e innegablemente, Moldavia es el país más pobre de Europa y también, el más sorprendente. Así, a principios de junio de este año, llegó a tener simultáneamente dos Gobiernos, dos jefes de Estado y dos jefes superiores de policía. Y por si esto fuera poco, la situación se “normalizó”, a mediados del mismo mes, con un pacto entre un presidente – Igor Dodon – pro ruso y su partido socialista (en realidad, neocomunista) y “Acum” (en rumano: “ahora”), partido de la jefa de Gobierno – Maia Sandu -, occidentalistas y apasionadamente filorrumanos, tanto la Sandu, cómo sus seguidores.

MOLDOVA 2

Para completar el cuadro, durante los últimos años, el poder lo ejerció, a la manera de “Chicago años 20”, un oligarca – Vlad Plahotniuc –, quien había logrado someter de tal manera a la policía, judicatura y administración pública que pudo desfalcar más de mil millones de € a los tres bancos mayores del país. Las auténticas dimensiones del desfalco se perciben si se tiene en cuenta que ¡ la renta per cápita moldava es de 7.300 $ anuales ! Para evitar un colapsado financiero, el Banco Nacional moldavo asumió esa pérdida de los 3 bancos, lo que provocó una caída del 40% de la moneda moldava.

Naturalmente, las razones de la actual situación moldava son muchas, desde las históricas (un minúsculo territorio – 33.851 km2 con 3.500.000 habitantes – zarandeado y desgajado por grandes potencias – imperios ruso y otomano y el reino lituano polaco) hasta las financieras. Pero, el motor principal es la extrema pobreza. La mitad de la población adulta moldava ha tenido que emigrar para poder sobrevivir y mantener sus allegados de casa.

Vlad Plahotniuc 3Vlad Plahotniuc

Moscú y Kiev, además, tienen sus pretensiones sobre Transnistria (un territorio ruso anexado a Rumania durante la II Guerra Mundial) y mantenido después como propio de la República Socialista Soviética de Moldavia e intervienen – en especial el Kremlin – mucho en la política moldava. Esa intervención fue un factor importante en el ascenso de Plahotniuc al poder… ¡ y en su caída ! Porque el oligarca sabía mucho de corromper y abusar, pero, las fintas políticas no eran su fuerte y logró transformar el apoyo inicial que recibía de Moscú (y de la mafia rusa que habían trasformado a Moldavia en su lavandería de las ganancias ilícitas, decenas de millones de €) en el rechazo radical del Kremlin de los últimos meses. Tan radical, que, al estallar la crisis de junio, tardó solo una semana en percatarse de que había perdido la partida. A la semana, él y su camarilla huyeron precipitadamente del país. En Chisinau, la capital, se asegura que se ha montado un exilio dorado en Suiza.

MOLDOVA 4

Y como todo en Moldavia se sale de lo corriente, la fuga de Plahotniuc y los suyos se produjo a los quince minutos de la visita del embajador de los EE.UU. a la sede del partido de Plahotniuc (Partido Democrático), la agrupación parlamentaria con que el oligarca había hecho y deshecho a su antojo la vida moldava.

Hasta aquí, lo pasado; el futuro inmediato es impredecible…, pero, en cualquier caso, muy complicado. “Acum” y Sandu ven el porvenir de Moldavia en la E.U. e incluso en Rumania…que sería una vía rápida de entrar en la Unión Europea. Moscú consideró siempre a Moldavia como suyo o “casi suyo”, que es todo lo contrario de la visión de “Acum”. Pero, hoy por hoy, la fuerza parlamentaria de Dodon es mayor que la de los europeístas y la implicación rusa en Moldavia también es mayor que la occidental.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

ÎNGHEȚATĂ CU DRAGOSTE… ÎN MANGALIA

21 viernes Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

GELATERIE 1

Dacă treceți prin Mangalia merită să veniți la gelateria GeloSia ITALIAN ART CREAM. Au cea mai bună înghețată din lume. O prepară în propriul lor laborator și, desigur, se mândresc cu asta.  Liliana și Roberto.

Este o afacere de familie. Una de succes !

De îndată ce intri în gelaterie, o doamnă cu o privire de zână – în italiană LA FATA TURCHINA, Zâna albastră – te întreabă:

– CE AROME ?

Și, fără să-ți dea vreun răgaz, precizează:

-TREBUIE SĂ FIE TREI AROME ! VĂ ROG SĂ ALEGEȚI ! – și își întoarce privirea spre tabla-meniu cu felurile de înghețată.

La început, te pierzi, nu știi ce să alegi. L’embarras de choix: înghețată de pepene galben, de grapefruit roșu, de fructe de pădure, de căpșuni, de piersici, de fistic, vanilie, vișine, mentă, lămâie și busuioc… Numele sunt scrise în română și în italiană.

GELATERIE 8 JPG

GELATERIE 4

GELATERIE 9

O italiană prea corectă ca în casă să nu fie … un italian.

– Doamnă, cine este italian aici ?

– Am stat 14 ani în Firenze (Florența). Eu sunt de aici, din Mangalia, și m-am întors acasă. Am adus ce mi s-a părut a fi mai bun: înghețată ! Soțul meu este italian.

Un italian mag al înghețatei, spunem noi. Roberto. Pereții gelateriei sunt plini de diplomele pe care le-a primit.

Roberto Cattani nu este comisar, este un MAG pe care îl iubește toată lumea !

Connoisseur-ii s-au adunat și se adună în tot felul de Foruri și Comisii oficiale pentru a-i da diplome și cupe, care nu lasă nicio urmă de îndoială: Roberto este un MAG-NOBIL, din rangul cel mai înalt.

Aparent, doar atinge cu o baghetă fermecată tot felul de fructe aromate, dulci sau dulci-acrișoare, în culori care de care mai atrăgătoare și mai apetisante, și, pe dată, acestea se transformă în înghețate de care nu te mai saturi, care îți încântă privirea… cerul gurii… și… inima !

În realitate, este vorba de multă și migăloasă muncă: de la aprovizionare – alegerea și transportul fructelor și a tuturor ingredientelor, care trebuie să fie, neapărat, de calitate – până la elaborarea propriu-zisă a înghețatei, după vechi rețete și formule doar de MAGII ÎNALTEI GELATERII știute.

Liliana și Roberto – o ZÂNĂ și un MAG, o lume din povești, cât se poate de reală, în centrul Mangaliei !

Persoana care ne-a recomandat GeloSia ITALIAN ART CREAM ne-a prevenit:

VREȚI O ÎNGHEȚATĂ DEOSEBITĂ, MERGEȚI LA SENSUL GIRATORIU !

NU O SĂ MAI VREȚI ALTĂ INGHEȚATĂ, DECÂT CEA DE LA GeloSia ART CREAM !

GELATERIE 5Roberto și Liliana

GELATERIE 7JPG

LILIANA ȘI ROBERTO 1

DIPLOME ROBERTO 1

DIPLOME ROBERTO 2

DIPLOME ROBERTO 3

DIPLOME ROBERTO 4

– CUM SĂ FIE ÎNGHEȚATA, MICĂ, MEDIE, MARE ?

– Mare.

Când îți oferă cupa, vezi că-i învelită cu un șervețel, ca un brâu, ca să nu-ți fie prea rece la mâna cu care o vei ține. Și o vei ține multe minute, deoarece înghețata se mănâncă pe îndelete. Se savurează în tihnă. Și înghețata lor chiar se savurează. E dumnezeiască ! E o înghețată de casă, făcută cu… cea mai mare dragoste !

GELATERIE 6

GELATERIE 10

În gelateria GeloSia nu numai că te servesc, dar au grijă de clienți și după ce au fost serviți. Îi interesează micul detaliu de la sfârșit: cum vor pleca acasă – curați pe mâini și pe obrăjori – deoarece la gelaterie vin familii cu copii.

Cum să nu vină copiii într-un loc unde este o FATA TURCHINA și un MAG-NOBIL !?

GELATERIE 15

GELATERIE 16

GELATERIE 14

Liliana, zâna cea bună a înghețatei, a adus în Mangalia rafinamente, gusturi și delicii italiene. Cu noblețe, eleganță și eficiență. Discret și firesc, au devenit rafinamentele, gusturile și deliciile Mangaliei.

Dar, gustul înghețatei ? Farmecul triunic de arome ?  O asemenea înghețată olimpiană te face să te întorci mereu și mereu și să-i duci dorul.

GELATERIE 11

ROBERTO CATTANIRoberto Cattani

GELATERIE 12

GELATERIE 1

GELATERIE 3

GELATERIE NOU

GELATERIE 2

Cum ajungi la GeloSia ITALIAN ART CREAM ?

Simplu: pe Șoseaua Constanței, la Sensul Giratoriu. Puncte de reper: o scucursală BRD, și, mai ales, Biblioteca Franceză, Arthur Rimbaud.

GELATERIE 2

GELATERIE 13

GELATERIE 17

Adresa completă este: GeloSia ITALIAN ART CREAM

Șoseaua Constanței, 15

905500 Mangalia – Constanța

Telefon 0749 99 80 67

20190621_232325

20190621_232345

Este important și orarul, deoarece înghețata care se vinde are nevoie și de câteva ore de muncă !

GELATERIE 3

Deocamdată, nu fac livrări la domiciliu. Dar merită să mergi până acolo. Practic, sunt în spatele falezei. Iar înghețata lor are gustul lui Dumnezeu.

ÎNGHEȚATĂ 1

ÎNGHEȚATĂ 2Înghețată de pepene galben, piersici și căpșuni

GELATERIE 5

***

Roberto și Liliana, ca doi mari alchimiști neobosiți, sunt în căutarea înghețatei… sublime! Deși, tot ce au creat până acum e sublim și l-ar desfăta și pe Dumnezeu ! De câte ori mergi la ei să mănânci înghețata pe care o știai, vezi că te îmbie cu cel puțin trei feluri noi pe care nu le știai și, desigur le ceri. Sunt combinații demne de maeștrii alchimiști gelatieri din toată lumea:

ÎNGHEȚATĂ 3

ÎNGHEȚATĂ 1

ÎNGHEȚATĂ 2

Roberto Cattani-Magul zâmbește generos și înțelegător când vede uimirea și nehotărârea clienților noi. E suficient să-l întrebi: ce îmi recomandați ? și te va sfătui convingător, oferindu-ți și câte o mostră.

Liliana-Zâna e mai directă: vă rog să gustați din sortimentele acestea noi !

Clienții fideli știu să ceară, în câteva secunde, combinația pe care o vor.  Înghețata li se comunică printr-un al șaselea simț !

ÎNGHEȚATĂ 4

ÎNGHEȚATĂ 5

Să spunem că, de câțiva ani, GASTRONOMIA, arta culinară, a fost inclusă în categoria VALORILOR CIVILIZAȚIEI UMANE.

Gastronomia a devenit materie de studiu și de specializare în Universități.

Iar GELATERIA, arta de a face înghețată, a fost, de la bun început, arta și știința secretă a bucătarilor/cofetarilor de la curțile regilor și ale împăraților,  pentru că tehnica frigului și a congelării cerea multă muncă și cunoștințe deosebite (aducerea gheții sau a zăpezii din munți, depozitarea și păstrarea ei, obținerea fructelor, prepararea lor prealabilă, și, desigur, producerea propriu-zisă a înghețatei).

Gelatierul era și este un gastronom de elită.

***

Pentru curioși și studioși prezentăm o scurtă istorie a înghețatei.

Nu știm precis unde a apărut înghețata, știm doar că a evoluat în funcție de progresul tehnicii frigului, de consum și de exigențele consumatorilor.

Băuturi înghețate sau răcite cu zăpadă sau gheață se beau în Babilon.

Regii persani, obișnuiau să deguste, vara, un fel de șerbet de orez îndulcit cu miere și răcit cu gheață. Perșii dominau, cu 400 de ani î. d. Hr., tehnica depozitării gheții aduse din munți. O țineau în pivnițe adânci unde mențineau frigul prin captarea vântului. Făceau un amestec de apă cu șofran, fructe și mirodenii.

Regele macedonean, Alexandru cel Mare, răcea sucurile de fructe și vinurile cu gheață sau zăpadă aduse din munți.

În Evul Mediu, regii arabi se delectau cu deserturi din miere, fructe și mirodenii, răcite cu gheață adusă din munți. Le numeau sharbat. Cuvântul a trecut în turcă, devenind șerbet, și, din turcă, a fost împrumutat în multe limbi europene.

În China, prin secolul al 7-lea î.d.H. se bea lapte cu gheață. Rețeta a trecut în India, Persia, Grecia și Roma.

În Evul Mediu, italianul Marco Polo, în secolul al XIII-lea, a adus din Orient mai multe rețete de înghețată, care au devenit foarte populare la curțile italiene.

Descoperirea, în secolul al XVI-lea, a faptului că azotatul de etil amestecat cu zăpadă producea temperaturi foarte scăzute, a influențat hotărâtor industria înghețatei.

Când Caterina de Medici s-a căsătorit cu Henric al II-lea, bucătarul său italian a adus cu el rețetele secrete de înghețată la curtea regelui Franței.

În Franța, s-au adăugat ouă la aceste rețete.

O nepoată a Caterinei s-a căsătorit cu un prinț englez, și astfel, înghețata a ajuns în Anglia.

Din aceste țări, înghețata a ajuns și  în America, în epoca colonizărilor.

Un sicilian, Francesco Procopio dei Coltelli, a deschis, în 1686, o cafenea la Paris: Caffé Procope, și și-a câștigat o faimă enormă cu cafeaua și varietățile de înghețată pe care le făcea. Se consideră că aceasta ar fi fost prima gelaterie. Pe Francesco Procopio l-a felicitat însuși regele Ludovic al XIV-lea pentru înghețata lui.

Se crede că în timpul lui Ludovic al XIV-lea au început să se introducă vanilia și ciocolata în înghețată, și, mai târziu, și frișca.

În 1913, a fost inventată prima mașină de făcut continuu înghețată: era formată dintr-un cilindru mare din oțel, înghețat de un dispozitiv foarte puternic de produs frig, care, în partea de jos avea niște palete, care amestecau continuu ingredientele, până când acestea dobândeau consistența unei creme înghețate.

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

AFRICA: ÎNCERCAREA MOARTE N-ARE/ÁFRICA: POR INTENTAR QUE NO QUEDE

20 jueves Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

AFRICA 1

AFRICA: ÎNCERCAREA MOARTE N-ARE

Africa este pe punctul de a avea propria sa piață comună. Un spațiu economic continental enorm – un miliard 200 de milioane de locuitori; 84.000 de km de frontiere desființate – cu o dinamică financiară impresionantă (2,5 miliarde de dolari) a fost creat pe Continentul Negru,  pentru a-l scoate din înapoierea sa economică.

Acest obiectiv al Uniunii Africane, constituit în mod oficial la 28 aprilie, anul acesta, (grație celei de a 22ª ratificări a tratatului constituțional) ca spațiu de liber schimb, e logic și absolut necesar pentru ca întregul continent să intre în categoria “primei lumi” economice. Dar, pe cât este de logic și necesar, pe atât pare a fi imposibil de realizat. Disidențele endemice, invidiile și temerile care au marcat din totdeauna istoria acestei părți de lume se pare că deja au condamnat la moarte inițiativa care tocmai s-a născut…în cancelarii.

În ziua de azi, toată această construcție teoretică – teoretică, deoarece tratatul nu a fost ratificat de toate statele care l-au semnat; până acum l-au ratificat 23 din cei 52 de semnatari – arată enormele posibilități care există pe hârtie, iar, în practică, arată dificultățile infinit mai mari pentru ca proiectul să devină realitate.

Astfel, această piață comună africană este de două ori mai mare decât Uniunea Europeană (U.E), însă volumul ei de afaceri nu reprezintă nici măcar a șaptea parte din cel al U.E. Și dacă aceste date incomodează, o privire aruncată asupra conduitei comerciale africane alarmează. Traficul comercial inter-african nu depășește 17% din volumul total al comerțului acestui continent, cu o concentrare copleșitoare la sud de Sahara: 50% din volumul comercial al zonei îl acaparează traficul dintre 5 țări: Africa de Sud, Botsuana, Leshoto, Namibia și Swaziland. În Asia, schimburile reciproce din interiorul continentului ating 50%, iar, în Europa Occidentală, depășesc 70%.

AFRICA 4

Desigur, piedicile la acest mare proiect nu sunt numai de natură politică.  Probabil, s-a mers prea departe cu imaginația… cu toate că, piatra de temelie a acestei viitoare piețe comune africane s-a așezat în 1991, odată cu tratatul de la Abuja. Diferențele economice, culturale și structurale dintre țările africane sunt enorme; prea mari pentru a putea merge repede împreună.

Iar, slăbiciunea financiară a multora dintre ele le face să se sperie de perspectiva unei concurențe feroce cu cele mai dezvoltate… dar, să nu uităm că pentru cele mai înapoiate, taxele vamale reprezintă, în prezent, o importantă sursă de venituri.

Exemplul cel mai clar al acestor mijloace îl oferă tocmai Nigeria, care are cel mai mare volum economic de pe continent, grație celor 190 de milioane de locuitori, țară care nu prea vrea să ratifice acordurile de la Abuja, deoarece se teme că industria mult mai avansată a Africii de Sud ar putea să radă industrializarea ei incipientă, dacă barierele vamale ar dispărea peste noapte.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

AFRICA 2

ÁFRICA: POR INTENTAR QUE NO QUEDE

África está a punto de tener su propio mercado común. Un espacio económico continental enorme – 1.200 millones de habitantes; 84.000 km de fronteras eliminadas – con una dinámica financiera impresionante (2,5 billones de dólares) se ha creado en el Continente Negro para sacarlo de su atraso.

Este propósito de la Unión Africana, constituido oficialmente el pasado 28 de abril (gracias a la 22ª ratificación del tratado constitucional) cómo espacio de libre comercio, es lógico e imprescindible para que todo el Continente ingrese en el “primer mundo” económico. Pero, si es lógico e imprescindible, también parece ser poco menos que imposible. Las endémicas disidencias, envidias y miedos que han marcado desde siempre la historia de esa parte del mundo parecen haber sentenciado ya a muerte la iniciativa nada más nacida… en los despachos.

Porque, hoy por hoy, todo este teórico tinglado – teórico, porque ni siquiera han ratificado el tratado todos los países que lo firmaron; hasta ahora solo lo han hecho 23 de los 52 signatarios – muestra enormes posibilidades sobre el papel y muestra en la práctica dificultades aun infinitamente mayores para llegar a ser una realidad.

Así, ese mercado común africano es dos veces mayor que la Unión Europea (U.E), pero, su volumen de negocios no es ni la séptima parte del de la U.E. Y si estos datos incomodan, una mirada a la conducta comercial africana alarma. El tráfico comercial interafricano no pasa del 17% del volumen total del comercio de ese Continente, con una concentración apabullante al sur del Sáhara: el 50% del volumen comercial de la zona lo acapara el tráfico de 5 naciones entre sí: África del Sur, Botsuana, Lesoto, Namibia y Suazilandia. En Asia, los intercambios dentro del Continente son del 50% y en Europa Occidental superan el 70%.

Naturalmente, las trabas a este magno proyecto no son exclusivamente políticas. Probablemente se ha corrido demasiado con la imaginación… a pesar de que la primera piedra de ese futuro mercado común africano se puso en 1991 con el tratado de Abuja. Las diferencias económicas, culturales y estructurales entre las naciones africanas son enormes; demasiado grandes para ir a galope.

Y la debilidad financiera de muchas de ellas las espanta ante la perspectiva de una competencia feroz con las más desarrolladas… sin olvidar que para las más atrasadas, los gravámenes aduaneros constituyen, hoy por hoy, una importante fuente de ingresos.

 El ejemplo más claro de estos miedos lo da justamente Nigeria, con el mayor volumen económico del Continente gracias a sus 190 millones de habitantes, que remolonea a la hora de ratificar los acuerdos de Abuja porque teme que la industria mucho más avanzada de África del Sur arrase su incipiente industrialización si las barreras aduaneras desaparecieran de un día para otro.

AFRICA 3

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

ETIMOLOGII X – CINZECIMEA – POGORÂREA SFÂNTULUI DUH – RUSALIILE

13 jueves Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , ,

CINZECIME 3Hortus Deliciarum/Grădina Deliciilor, Pogorârea Sfântului Duh, manuscris medieval, 1180

Care este legătura între Pogorârea Sfântului Duh și Rusalii ? Moștenirea noastră latină.

Ce este Cinzecimea

În calendarul creștin-ortodox românesc, în dreptul sărbătorii Pogorârea Sfântului Duh/ Cinzecimea scrie în paranteză: Rusaliile.

Avem aici o suprapunere a trei sărbători distincte:

Cinzecimea iudaică sau Sărbătoarea Secerișului, cea mai veche, cu originea în Vechiul Testament …Cinzecimea creștină sau Pogorârea Sfântului Duh, cu originea în Noul Testament…     și

Rosalia cu originea în vechiul calendar roman.

Cinzecime, în română, înseamnă „perioada de cincizeci de zile” și denumește două sărbători complet diferite:

Cinzecimea iudaică sau Sărbătoarea Secerișului și

Cinzecimea creștină sau Pogorârea Sfântului Duh.

Cinzecimea iudaică sau Sărbătoarea Secerișului

În vechiul calendar evreiesc exista o Sărbătoare a Secerișului (în ebr. hag ha-kațir, de la vb. kațar, a culege recolta, a tăia), numită și „Ziua primelor roade” (iom ha-bikurim), pentru că era și o sărbătoare a Recunoștinței (se aduceau la Templul din Ierusalim primele roade ale pământului, mai ales pâini făcute din grâul cel nou, ca jertfă de mulțumire).

Se mai chema și „Sărbătoarea Săptămânilor” (hag ha-șavuot), pentru că se ținea după ce treceau șapte săptămâni de la prima zi a Pesah-ului, Paștele evreiesc, (mai precis, în a 50-a zi de la Pesah).

De aceea, cei 72 de traducători legendari ai Bibliei (numită de cărturari cu un cuvânt latinesc după numărul lor rotunjit, Septuaginta, adică 70), când au tradus, în sec al III-lea î.C., Biblia din ebraică în greacă, au tradus „Sărbătoarea Secerișului” cu Cinzecimea (în gr. Πεντήκοντα/ Pentikonda sau Πεντηκοστή/Pentikosti: Ex. 23, 16 şi 34, 22; Lev. 23, 15-22 și Num. 28, 26-31).

Autorii Noului Testament, care au scris direct în greacă, au spus: „în ziua Cinzecimii” („την ημέραν της πεντηκοστής”): Luca, în Fapte 2, 1-4 și 20,16 și Pavel I Cor. 16,8.

CINZECIME 5Cinzecimea, Duccio di Buoninsegna, 1308

Cinzecimea creștină sau Pogorârea Sfântului Duh

Și în calendarul creștin ortodox există (din secolul al IV-lea) o Cinzecime, o perioadă de 50 de zile, care, însă se încheie cu o cu totul altă sărbătoare, cea a Pogorârii Sfântului Duh.

Cade tot în a cincizecea zi de la Paște, dar, de data aceasta nu de la Pesah, ci de la Paștele creștin, adică de la Duminica Învierii.

Comemorează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, care s-a petrecut la 50 de zile după Înviere.

Comemorează, de fapt, momentul în care, din ucenici, devin Apostoli, adică Trimișii lui Cristos (în gr. aπόστολος/apostolos înseamnă mesager).

Cum Rosalia/Rosaliile se celebrau și în Dacia romanizată în 23 mai, sau, oricum, la sfârșitul lui mai, mereu aproape de Cinzecimea creștină (fixată întotdeauna în funcție de ziua în care cade Duminica Învierii), suprapunerea sau contopirea lor s-a petrecut de la sine.

Să spunem că doar românii au numele de Rusalii pentru Cinzecime/Pogorârea Sfântului Duh și că numai la noi Duminica Rusaliilor înseamnă Duminica Pogorârii Sfântului Duh.

Francezii îi spun Cinzecimii Pentecôte, italienii Pentecoste, iar spaniolii Pentecostés.

CINZECIME EL GRECOEl Greco, Pentecostés/Pogorârea Duhului sfânt, 1597 –  1600, Toledo

Ce sunt Rusaliile ?

Romanii aveau trei mari sărbători ale morților: Feralia (Ziua Ofrandelor) și Parentalia (Zilele Moșilor/Părinților), în februarie, și Rosalia (Ziua Rozelor/Trandafirilor) pe 13 mai şi apoi mutată pe 23 mai.

Rosalia erau a treia ca importanță.

La noi urmele lor s-au păstrat în Moșii de iarnă (Feralia și Parentalia) și în Moșii de vară (Rosalia), în sâmbăta de dinaintea postului Sf. Apostoli Petru și Pavel.

Mai mult, Rosalia au supraviețuit cu tot cu nume, numai la români (Rusaliile) și la greci (τα Ρουσάλια, ta Rusalia).

Grecii sărbătoresc τα Ρουσάλια/Rusaliile lor în două momente: în Lunea Paștelui și în ajunul Pogorârii Sfântului Duh. Este, de fapt, deschiderea și închiderea uneia și aceleiași sărbători extinse.

  1. În Lunea Paștelui se colindă cu Rusaliile/τα Ρουσάλια, un colind-bocet de Paște, specific grecesc, pentru sufletul morților care, spune tradiția, colindă libere, după Înviere, pe pământ, timp de cincizeci de zile, până în ajunul Cinzecimii (Sâmbăta morților/Moșii de vară) când sunt nevoite să se întoarcă în lumea de jos.
  2. În Sâmbăta morților aceeași sărbătoare se cheamă A lu’ Rusalie/Τ’ Αρουσαλιού (nume ce arată că se pierduse cu totul sensul cuvântului Rosalia) și este dedicată răposaților, pentru iertarea și odihna sufletelor cărora se fac rugăciuni și parastase.

Εra un obicei simplu: se duceau trandafiri la mormintele familiei și se făceau ospețe  (parastase) întru amintirea/pomenirea celor morți. În satele grecești ta Rusalia continuă și astăzi.

La un moment dat, la noi Rosalia și-au pierdut definitiv sensul originar. Astăzi Rusalii înseamnă două lucruri complet diferite:

  1. Zânele furtunoase ale lui iunie (aducătoare de ploi distrugătoare, grindină și trăsnete) – parțial asimilate Sânzienelor, Ielelor, Fiicelor lui Rusalim Împărat (datorită asonanței), dar, mai ales, Nemilostivelor slave… și
  2. Sărbătoarea Cinzecimii sau Pogorârea Sfântului Duh.

De la Rosalia la Rusalii

Cum au ajuns, însă, Rosaliile să însemne Iele, Vântoase sau Nemilostive ?

Am moștenit de la romanii așezați în Dacia credința că orice familie are datoria de a se îngriji de sufletele celor adormiți ai săi care, dacă se simt neglijați și neiubiți, pot deveni suflete rătăcitoare și îndreptățite să se răzbune.

Și că aceste suflete rătăcitoare ajungeau așa fiindcă cei vii uitau să le pomenească/să-și amintească de ele și să le cinstească la Rosalii, să le ceară ajutorul, din lumea de sub pământ, la rodire, nesocotindu-l.

O credință ce s-a suprapus peste cea a Ielelor răsplătitoare.

Cu timpul, sufletele neglijate au fost asociate cu pedepsele sub formă de grindină și furtuni și cu întruchiparea lor, vântoasele, pedepse ce loveau exact în ce era mai important: rodnicia.

Așadar Rusaliile-Iele n-au nimic în comun nici cu Sânzienele și nici cu Drăgaicele (alaiul nupțial al Drăgaicei-Mireasa Soarelui).

Au totuși ceva în comun cu Nemilostivele slave (vâlve/”răpitoare”, vezi mai sus) …

… dar și cu zeițele apelor, întâlnite în toată Europa, de la ondinele scandinavilor (ondină vine din unda, val, undă, curentul apei), la rusalcele rușilor (rusalka provine tot din Rosalia), la vilele și samovilele bulgarilor (adică „doritele” și „multdoritele”) până la „La Encantada”/Cea Fermecată  a spaniolilor…

… făpturi ce își fac simțită prezența mai ales în noaptea Sf. Ioan.

La Encantada, spune legenda, era o tânără de o frumusețe rară ce fermeca bărbații tineri, ciobani sau agricultori, care aveau nenorocul să o întâlnească, în Noaptea Sfântului Ioan, pieptănându-și părul lung (apa curgătoare) cu un pieptene de aur, în timp ce treceau pe lângă un castel, o peșteră, pe câmp sau prin pădure.

Oare cine n-ar fi trebuit să fie într-o asemenea noapte sfântă  acolo, ei sau Ea ?

Poate sunt rămășițele unor practici de inițiere sexuală ce aveau loc unde altundeva decât în pădure, neapărat lângă o apă (lac sau râu), simbol al sexualității feminine (apa vie) sau, poate, reprezintă o imagine deformată (sub influența creștinismului) a nimfelor.

UNDINEUndine/Ondina, William Waterhouse, 1872

Călușarii

În mitologia noastră populară, Rusaliile pot fi învinse de … Călușari.

Există în calendarul popular românesc o Săptămână a Rusaliilor, săptămâna care se încheie cu Duminica Rusaliilor/Pogorârea Sfântului Duh.

Se spune că în aceste zile ale lor (care prin unele părți pot fi și în număr de nouă, după R. Vulcănescu), Rusaliile „zboară prin văzduh, cântă și joacă pe la fântâni, pe la cruci, pe la răspântii, prin poieni, iar pe cine prind că lucrează (la câmp-n.n.) se răzbună, schilodindu-l, scoțându-i ochii, asurzindu-l sau înnebunindu-l” (C.D. Niculae, Leacuri…). De ce ?

Îi pedepsesc pe cei ce nu se pregătesc cum se cuvine pentru marele praznic al Cinzecimii (adică muncesc, în loc să se îngrijească de cele ale sufletului).

Îi „pocesc”, adică îi fac paralitici/neputincioși, ca să nu mai poată munci altădată atunci când ar trebui să se reculeagă și să se odihnească, ca să le tihnească sărbătoarea și s-o trăiască cum se cuvine, creștinește, să fie cu adevărat prezenți la ea.

Bătrânii povestesc că Rusaliile „pocesc” pe oricine lucrează în ziua Sfântului Ioan sau în prima zi a postului Sfinților Apostoli.

Îi însemnează și îi fac de rușine ca ne-buni creștini, fiind, într-un fel, uneltele lui Dumnezeu.

Din fericire, pentru „poceala” Rusaliilor și pentru toți cei „luați din Rusalii” există un remediu: dansul sfânt al Călușarilor, călușul.

Dimitrie Cantemir consemnează în Descrierea Moldovei că acești călușari aveau vreo 100 de ritmuri și jocuri „unele atât de măiestrite, încât cei care joacă par că nu ating pământul, ci zboară în aer”.

Tot el povestește cum decurgea pe vremea lui (sec. XVIII) vindecarea „călușerească”: „Vindecarea o fac în acest chip: bolnavul îl culcă la pământ, iar călușarii încep să sară și, la un loc știut al cântecului, îl calcă, unul după altul pe cel lungit la pământ, începând de la cap și până la călcâie: la urmă îi mormăie la ureche câteva vorbe alcătuite într-adins și poruncesc bolii să-l slăbiască. După ce au făcut aceasta de trei ori în trei zile, lucrul nădăjduit se dobândește de obicei și cele mai grele boli, care s-au împotrivit lungă vreme meșteșugului doftoricesc, se vindecă în acest chip, cu puțină osteneală”/ la C.D. Niculae, Leacuri… ..

… și precizează perioada în care „ se activează”: „Călușarii joacă în zilele de la înălțare până la Rusalii; în acest timp ei cutreieră toate satele și orașele, pururi jucând și săltând, și în tot timpul nu se culcă să doarmă într-alt loc, decât sub acoperișul bisericilor, căci, dacă s-ar culca într-alt loc i-ar munci strigoaicele, sau, cum le zic ei, Frumoasele”/ la Tudor Pamfile, Sărbătorile la români.

Cine sunt, de fapt, acești terapeuți-dansatori ? Moștenitorii unor străvechi cavaleri traci, probabil dedicați Soarelui.

Probabil, o confrerie de preoți militari (călușarii au sabie, întotdeauna fără teacă, un steag și un comandant, numit „stareț” sau „vătaf”, și se supun unei stricte discipline militare).

Dansul lor este terapeutic, sacru, extatic și catarctic/purificator. Menirea lor este aceea de a alunga duhurile rele din cei „luați” (de aceea poartă la brâu pelin și usturoi, leuștean și sânziene) și de a vindeca bolile demonice.

Un dans de exorcizare.

Este un dans „călare”. Bastoanele peste care sar în timpul jocului închipuiesc cai înaripați, cu puterea de a-i întoarce din moarte pe cei plecați pe drumul spre lumea cealaltă (calul este un important simbol psihopomb, care trece sufletele în tărâmul de dincolo).

CĂLUȘARCălușar din Orăștie (între 1900-1920)

AUTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ETIMOLOGII IX – IUNIE – LUNA LUI IUNO

12 miércoles Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

JUNO MONETA 3Iuno Moneta, dinar, anul 46 î. Hr.

Iuno – Luna Tânără; zeița feminității împlinite și a familiei

Luna iunie (iunius sau iunonius) s-a numit de la Juno/Iuno, zeiţa/întruchiparea matroanelor/femeilor romane (matrona Iuno, spune Horațiu în Ode, III, 4, 59).

O spune și Ovidiu, în Faste:  Iunius a nostro nomine nomen habet/Iunie şi-a luat numele de la al nostru nume (VI, 26)  și …Lanuvium meum… Est illic mensis Junonius/ în al meu Lanuvium, şi acolo există o lună a Iunonei (VI, 61).

În calendarul roman, ea era regina zeiţelor: ocrotitoarea femeilor, a căsătoriei/a nunților: Iuno Iuga sau Iugalis, „cea care leagă căsnicii”, „cea care unește” și Iuno Pronuba „însoțitoarea miresei”, nașa cum am spune azi.

Ocrotitoarea naşterilor și a gravidității: Iuno Lucina, invocată de femeile în durerile facerii, sau maestra iniţierii fetelor nubile în viaţa de femeie și de mamă: Iuno Sororia.

Cu alte cuvinte, Iuno era ocrotitoarea mamei de familie/mater familias ! Ocrotitoarea familiei !

Era, deasemenea, dublul divin al femeilor, aşa cum genius era dublul divin al bărbaţilor.

Fiecare femeie avea o juno/iuno a ei proprie (la plural iunones): spiritul ei protector, îngerul ei păzitor, esenţa ei fecundă, feminină.

Să spunem că genius și iuno, la plural genii și iunones, erau, la origine, pentru romani, spiritele ocrotitoare și veghetoare ale strămoșilor/strămoașelor, venerate pe altarul domestic, pe care-l avea orice casă/familie romană.

Genius şi iuno erau zeul particular/zeiţa particulară al/a fiecărui bărbat/femeie, care veghea asupra lui/ei de la naştere până la moarte.

Iuno patrona calendele, adică  prima zi a fiecărei luni, ca una ce dădea… naştere lunilor şi anului… şi era o deificare a Lunii Noi (vechiul calendar roman era lunar, nu solar)… a Lunii Noi ca întruchipare a elementului/principiului feminin. Romanii o numeau Iuno Covella sau Novella, Luna Tânără. Iar luna era, zeița, prin excelență, a femeilor ! Iuno – Luna era, desigur, ocrotitoarea menstrelor: Iuno Fluonia.

JUNO 1Iuno (Regina ?), statuetă de bronz, sec. II sau III, Römermmuseum, Weißenburg (Bayern)

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       Numele Numele ei, Juno/Iuno în latina clasică, înseamnă: tinereţe, floarea vârstei, forță vitală, robustețe, puterea deplină pe care o are un om tânăr… un june !

Acest nume îi vine de la radicalul indo-european al tinereţii: *ieu- = tânăr. Radical care a dat în latină: iuvena, fetiţă; iuvenalis, tânăr, juvenil, tineresc; iuvenca, junincă; iuvenix, junincă, fată tânără; iuvencus/iuvenculus, tinerel, bărbat tânăr sau tăuraş; iuvenis, adjectiv: tânăr (şi comparativul lui iunior) şi iuvenis, substantiv: tânăr, tânără, în floarea vârstei, în plină putere (de unde june în română); iuventa și iuventus, tinereţe.

Ca zeiță a forței vitale și a nașterilor, Iuno este, de fapt, o ipostază/rămășiță a Marii Zeițe, a Marii Mame, a Zeiței dătătoare de viață și ocrotitoare a vieții, dar și aducătoare de moarte.

Ca ocrotitoare a vieții era venerată ca Iuno Sospita sau Iuno Victrix, o Iuno – zeiță a războiului, mama lui Marte şi protectoarea poporului roman !

Iuno Sospita înseamnă Salvatoarea/Mântuitoarea, purtând scut, lance și un acoperământ din piele de capră și era venerată în Lanuvium, în Italia Centrală (azi Lanuvio).  Era ocrotitoarea militarilor ! Salvatoarea de vieți !

                                                      JUNO SOSPITAIuno Sospita, Vatican

Desigur că era și o zeiță a fertilității (naturii și oamenilor).

Ea dăruia belșugul și recoltele bune, bogate și nu întâmplător era sărbătorită în iunie, luna fructelor și a recoltelor, dar și a nunților.

Simbolurile ei erau rodia (fructul, prin excelență, al fertilității și al căsătoriilor) şi păunul, pasărea dansului nupţial/a paradei nupţiale.

Dăruia și copiii, Romei și fiecărei familii în parte: Iuno Populona, Iuno care… populează, care înmulțește poporul, iar augmentativul este, și el, sugestiv ! Sau Iuno Caprotina (caper înseamnă țap), invocată mai ales de femeile sterpe.

Așadar, cea care dă viață și care asigură o descendenţă/posteritate îndelungată și puternică. O divinitate a abundenței !

Suntem datori să spunem aici că-i dăm dreptate lingvistului spaniol José L. García-Ramón care spune în articolul său Religious Onomastics in Ancient Greece and Italy (publicat în volumul colectiv de studii Poetic Language and Religion in Greece and Rome, Cambridge Scholars Publishing, 2013, UK) că epitetul Populona nu are nici o legătură cu populus, popor.

Pe bună dreptate, el vorbește de o etimologie populară pe care au popularizat-o mitografii latini: Dicunt et Junonem Populoniam, quod populos multiplicet/Ei (mitografii) o mai numesc pe Iuno şi Populonia, pentru că înmulţeşte popoarele. (Mith., III, 3, 4. 3-4).

El arată că Populona vine din Pupluna, zeiţaTimpului, venerată de oscii din sudul Italiei, şi că acest pupluna vine din *kuklona: Stăpâna Timpului Ciclic, un teonim care, în latină, ar suna *Cyclona. Este foarte probabil: Iuno este stăpâna timpului veşnic reînnoit: ea are în grijă prima zi a fiecărei luni, prima zi a anului, alături de Ianus, zeul cu două feţe, zeul intrărilor şi al ieşirilor și al timpului ciclic.

Profesorul José L. García-Ramón o aproprie pe Iuno şi de zeiţa umbriană Vesuna: Doamna/Stăpâna Anului. Vesuna vine din *ves(s)ona, care la rându-i vine din *vetes-ona, din radicalul indo-european  *wet-, an (în greacă el a dat etos/ἔτος, an şi în latină vetus, bătrân).

Populona este atestat în inscripții osce din Campania, Apulia, Calabria sau Luceria, dar şi din Dacia: IUNONI REGINAE POPULONIAE DEAE PATRIAE, dedicată de un legionar din Samnium…

… precum şi în inscripții din Samnium: IUNONI REG(INAE) POP(ULONAE).

El mai vorbeşte şi de o pereche a zeiţei osce Pupluna,  zeul umbrian Pupriko: Zeul Timpului Ciclic, al Anului care se reînnoieşte mereu. În latină Pupriko ar fi sunat Cyclicus (şi în greacă kyklikos/κυκλικός).

Etruscii îi spuneau Uni (din *iuni-) sau Cupra „Puternica” sau „Războinica”.

La romanii (datorită moștenirii lor indo-europene) Juno/Iuno a devenit perechea lui Jupiter/Iupiter, regele tuturor zeilor. De fapt, ei reprezentau străvechiul cuplu de divinități ale luminii celeste, principiul feminin (Iuno Lucetia, Luminoasa, de la *lucetus, format din *luc – = ființă luminoasă sau Iuno Regina Coeli, Regina Cerului sau Iuno Caelestis) și principiul masculin (Iupiter Lucetius, Luminătorul/Strălucitorul/ Scânteietorul, sau Iupiter Fulgar, Fulgerătorul).

JUNO CU ORB

Iuno Regina Mundi, Stăpâna Universului, cu orb/globul terestru; statuie de marmură restaurată. sec. II. Luvru

Și, ca și soțul ei, Iupiter, zeul indo-european al cerului, Iuno poate fi numită o zeiță a cerului: Iono Regina, reprezentată cu sceptru sau  Iovia Regena, Regina Iupiteriană.

Iuno Moneta

La 1 Iunie era sărbătorită ca Iuno Moneta, care a ajuns să însemne zeița banilor/ finanțelor publice.

Dar Moneta înseamnă „(pre)vestitoarea” sau „prezicătoarea”, „cea care avertizează, previne, inspiră” și vine din verbul latinesc moneo: a prevesti, a prezice, a avertiza, a sfătui, a îndemna, a ilumina, a inspira.

O legendă spune că, în anul 390 î. Hr., gâștele sacre din templul ei de pe Capitoliu i-au avertizat pe romani, cu gâgâitul lor, că galii încearcă să escaladeze zidurile acropolei de pe colină.

Moneta, însă, nu ne arată altceva decât o străveche ipostază a zeiței poliade, care ocrotea Roma de pe acropola Capitoliului și care trebuie că avea un oracol. Moneta, format din verbul moneo, își are originea în rădăcina indo-europeană men- = a gândi, a-și aminti; memorie, amintire, aducere-aminte și, foarte posibil, transă !

O rădăcină care a dat în latină: mens, minte, memoria, memorie, amintire, verbul memini, a avea în minte, a (se) gândi, a(-şi) aminti, a pomeni, commentarius (la plural commentarii: note, notițe, comentarii), și care a dat în greacă familia transei și a nebuniei sacre: verbul menome/ μαίνομαι a fi nebun, în sensul de posedat de divinitate, mania/μανία, nebunia sacră, fervoarea, entuziasmul, adică faptul de a fi locuit de un zeu…, inspirația divină. Sau mandis/μάντις și mandiki (tehni)/ μαντική (τέχνη),  adică profetul/prezicătorul și darul/arta profeției, mantica.

Moneta a ajuns să însemne, în latină, și… monedă, de unde monnaie în franceză, sau money în engleză. Asta pentru că, în templu Iunonei de pe Capitoliu… în anul 268 î. Hr. s-a instalat un atelier de bătut monede de argint.

JUNO MONEDĂ 1

  1. Plaetorius Caestianus. Denarius, 74. AR 4.06 g. MONETA – SC Bust of Juno Moneta r., draped and wearing diadem. Rev. L. PLAETORI – L. F. Q. S. C Victorious athlete (boxer?) running r., holding caestus or open wreath and palm branch. Cr. 396/1b. Syd. 792a. Seaby Plaetoria 2. Very rare. Obv. from worn die, otherwise extremely fine.
    Ex Numismatic Ars Classica, Zurich sale G (1997), 1355

JUNO MONEDĂ 2

T. Carisius III vir. Denar (Silber) 46 v. Chr., Rom. Kopf der Moneta nach rechts

JUNO MONETA 4

Dinar de argint emis sub Titus Carisius, în 46 î.Hr.; avers: capul Iunonei Moneta spre dreapta; revers: coiful lui Vulcan, dedesubt, nicovală, între clește și ciocan; toate încununate cu lauri; T CARISIVS deasupra.

JUNO MONEDĂ 3

T. Carisius. Struck circa 46 BC. AR Denarius. Head of Juno Moneta facing right, two locks of hair loose touching her neck / «T. CARISIVS» Cap of Vulcan over anvil between tongs and hammer. Crawford 464/2. Sydenham 982 b.

JUNO MONEDĂ 4

T. Carisius. AR Denarius, 46 BC. D/ MONETA. Head of Juno Moneta right. R/ T. CARISIVS

JUNO MONEDĂ 5T. Carisius. 46 BC. AR Denarius (18.77mm, 3.92 g, 5h). Rome mint. Head of Juno Moneta right / Implements for coining money: anvil, garlanded cap above, tongs and hammer on either side; all within laurel wreath.

JUNO MONEDĂ 6

T. Carisius. 46 BC. AR Denarius. Head of Juno Moneta right, two locks of hair falling down her neck; MONETA behind / T. CARISIVS, anvil with garlanded die above, between tongs and hammer; all within laurel wreath.

Încheiem cu lista principalelor teonime/epitete ale Iunonei:

Iuno Abeona și Adeona: ocrotitoarea ieșirilor și intrărilor, în toate sensurile (abeo înseamnă a ieși, a pleca, a se duce și adeo, a se întoarce, a veni, a intra). Ieșirile puteau fi nașterile – ieșirea din pântecul mamei -, primii pași ai copilului, plecarea fiilor/fiicelor din casa părinților, la casa lor, plecarea la drum, în călătorie, la război, iar intrările puteau fi: moartea, reîntoarcerea în pântecul Mamei Glii, reîntoarcerea fiilor/fiicelor la casa părintească, a militarilor de la război, teferi, a neguțătorilor, a călătorilor, a pelerinilor… Așadar zeița plecării cu bine și întoarcerii cu bine, un fel de dublu feminin al lui Ianus !

JUNO ABEONAIuno Abeona

Iuno Cinxia: „cea care dezleagă cingătoarea miresei”, de fapt, cea care-i arată mirelui cum să-i desfacă miresei brâul virginal/cingulus.

Iuno Conciliatrix: pețitoarea

Iuno Conservatrix: Salvatoarea

Iuno Cuba sau Cunina: cea care veghează somnul copiilor și care îi păzește în leagăn… doica !

Iuno Domiduca: cea care conduce mireasa în casa soțului și o… trece pragul…

Iuno Interduca: cea care călăuzește o logodnică să devină soție, cea care o duce spre căsătorie

Iuno Educa: cea care-i supraveghează pe copii la masă, mai ales la prima îmbucătură, cea  care-i învață să mănânce.

JUNO 3Iuno din Aquincum.jpg Aquincum Museum

Oricât ar părea de ciudat, peste marea figură a Iunonei romane (care nu este o Hera a grecilor, deși amândouă s-au desprins din figura lui mater familias indo-europeană ), s-a așezat firesc, am spune, figura Maicii Domnului, a Madonei, mai ales în ipostaza ei de Ocrotitoare și de Salvatoare, dar și de Regină a Cerului și a Lumii/Regina Coeli et Mundi sau de Apărătoare Doamnă, ca Iuno Sospita !

JUNO 2Iuno, statuetă de argint, sec. I sau II, Roma (?)

SITE-URI CONSULTATE

https://www.romanoimpero.com/2009/09/romano-impero.html

http://www.thaliatook.com/OGOD/juno.php

https://romanpantheon.wordpress.com/2013/06/01/iuno/

http://elfinspell.com/ClassicalTexts/SteudingMythology/RomanMyth-Iuppiter.html

http://www.cosmovisions.com/$Junon.htm

https://www.cambridgescholars.com/download/sample/59996

https://www.academia.edu/10302188/Poetic_Language_and_Religion_in_Greece_and_Rome_Edited_by_TABLE_OF_CONTENTS

https://www.academia.edu/10302188/Poetic_Language_and_Religion_in_Greece_and_Rome_Edited_by_TABLE_OF_CONTENTS

https://books.google.ro/books?id=SYqFBwAAQBAJ&pg=PA288&lpg=PA288&dq=Iuno+Iuga&source=bl&ots=jusES7F_zC&sig=ACfU3U05xUXeG3Q-U2r9m1EzYp8VoGRVcw&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwjClNvPvOLiAhVQlYsKHSqWAJ0Q6AEwAXoECAMQAQ#v=onepage&q=Iuno%20Iuga&f=false

JUNO TEMPLU 1Templul Iunonei Moneta, 344 î. Hr. ,construit de Lucius Furius Camillus pe Capitoliu

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

DANEMARCA: STÂNGA CU FUSTĂ/DINAMARCA: LA IZQUIERDA CON FALDAS

09 domingo Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

DANEMARCA 2.gif

DANEMARCA: STÂNGA CU FUSTĂ

Câștigăroarea ultimelor alegeri din Danemarca – Mette Frederiksen, de 41 de ani – va fi, în mod sigur, șefa guvernului, devenind astfel cea mai tânără persoană care ocupă această poziție în țară, de la cel de al Doilea Război Mondial încoace.

De asemenea, va fi cea de a doua femeie care ocupă cea mai înaltă funcție politică în Danemarca, și a ajuns să fie considerată un fel de Ioana d’Arc a social-democrației daneze, deoarece victoria sa în alegeri a reînviat un partid care părea să nu-i mai intereze deloc pe danezi, încă din 2015.

Dar, lui Mette Frederiksen nu-i va fi ușor să formeze o coaliție parlamentară. În mare parte, deoarece formula politică cu care a învins la urne e un neverosimil amestec de progresism ideologic și fermitate reacționară. Programul său împletește idei sociale aproape extremiste, cu un naționalism atât de apropiat de xenofobie, încât îi întrece pe franțuzoaica Le Pen și pe ungurul Orban.

Dacă e să ne gândim doar la problematica politică a Danemarcei, formula lui Mette ar putea fi «impusă de împrejurări”. Însă, dacă ne uităm la biografia acestei doamne, care vine dintr-un cartier muncitoresc al orașului Aalborg (situat în nordul țării), vedem că există și alte interpretări. Prima dintre ele este că personalitatea noii eroine social-democrate este conflictivă și complicată.

Conflictivă, deoarece ar putea fi o consecință a îndelungatei sale cariere politice – a intrat în rândul tineretului socialist la 15 ani, iar la 24, deja era deputată în Parlamentul național -, o carieră care presupune în mod obligatoriu un psihic ambițios, dominant. Astfel, cu toate că predecesoarea sa la șefia guvernului – Helle Thorning-Schmidt, tot o social-democrată – nu a ezitat să-i facă un loc în cabinetul ei (a avut, pe rând, portofoliile muncii și justiției), conviețuirea politică și personală între ele, în legislatura 2011/2015, a fost cumplit de tensionată, vecină cu animozitatea.

Mette Frederiksen 1Mette Frederiksen

Helle Thorning-SchmidtHelle Thorning-Schmidt

Dar, și în viața personală, Mette Frederiksen este o persoană difcilă, cu concepții complicate. A avut o căsnicie care s-a desfăcut (din care au rezultat doi copii), o relație sentimentală liberă cu un fotograf și un plan de studii puțin cam ciudat: la universitate, a studiat Științe Sociale și Africane.

Dacă privim aceste studii în lumina programului politic cu care Mette Frederiksen a convins majoritatea (relativă) a danezilor, și concluzia e surprinzătoare: adoptarea unei viziuni de stânga de solidaritate în societate nu a împiedicat-o să fie mai mult decât îndărătnică în aplicarea în practică a acestei viziuni, când a fost vorba despre imigranți, fugari și exilați, care au vrut să se stabilească în Danemarca.

Mette Frederiksen 3Mette Frederiksen

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

DINAMARCA: LA IZQUIERDA CON FALDAS

DANEMARCA

La ganadora de los últimos comicios daneses – Mette Frederiksen, de 41 años – será seguramente la próxima jefa de Gobierno y con ello, la persona más joven en ocupar ese cargo en el país, desde la II Guerra Mundial.

También será la 2ª mujer en alzarse con la jefatura política de Dinamarca y es ya algo así como la Juana de Arco de la socialdemocracia danesa, puesto que su victoria electoral ha resucitado un partido que parecía haber perdido todo atractivo para los daneses, desde el 2015.

Pero, Mette Frederiksen no lo tiene fácil para formar coalición parlamentaria. En gran parte, porque la fórmula política con que ha triunfado en las urnas es una inverosímil mezcla de progresismo ideológico y ultranza reaccionaria. Su programa aúna ideas sociales casi extremistas, con un programa nacionalista tan cercano a la xenofobia, que deja en este campo con un palmo de narices a la francesa Le Pen y al magyar Orban.

Si uno pensara solo en la problemática política danesa, la fórmula de Mette podría parecer «obligada por las circunstancias”. Pero, una mirada a la biografía de esta mujer, oriunda de un barrio obrero de Aalborg (Norte de Dinamarca) da pie también a otras interpretaciones. La primera de todas, que la personalidad de la nueva heroína socialdemócrata es conflictiva y complicada.

Lo de conflictiva podría ser consecuencia de su larga carrera política – ingresó en las juventudes socialistas a los 15 años y a los 24 ya era diputada en el Parlamento nacional -, una carrera que conlleva forzosamente una psique ambiciosa, dominante. Así, si bien su antecesora en la jefatura del Gobierno – la también socialdemócrata Helle Thorning-Schmidt – no dudó en incorporarla a su Gabinete (tuvo, sucesivamente, las carteras de Trabajo y Justicia), la convivencia política y personal de las dos mujeres durante la legislatura del 2011/2015 fue la mar de tensa, rozando la animosidad.

Mette Frederiksen 2Mette Frederiksen

Helle Thorning-Schmidt 2Helle Thorning-Schmidt

Pero, en su vida personal, Mette Frederiksen también resulta ser una persona difícil y de conceptos complicados. Tiene en su haber un matrimonio disuelto (del que surgieron 2 hijos), una relación sentimental libre con un fotógrafo y un plan de estudios un tanto sorprendente: En la universidad, cursó Ciencias Sociales y Africanidades.

Y si se miran esos estudios a la luz del programa político con que Mette Frederiksen ha convencido a la mayoría (relativa) de los daneses, la conclusión también es sorprendente: el adoptar una visión muy de izquierdas de la solidaridad en la sociedad no le ha impedido ser, al mismo tiempo, más que reacia a aplicar esa visión a los inmigrantes, fugitivos y exiliados que pretenden recalar en Dinamarca.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

ETIMOLOGII VIII – PELERINUL … UN CĂLĂTOR DE PESTE MĂRI ȘI ȚĂRI

05 miércoles Jun 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

GHEȚIMANI 1Foto: intrarea în biserica Ghețimani, la poalele Muntelui Măslinilor, Ierusalim. Arhiva autoarei, mai 2019

Pelerinul… cel care străbate ogoare…

Numele… pelerinului. Ce este un pelerin.

În româneşte, cuvântul pelerin este împrumutat din franceză: pèlerin.

Iar pèlerin vine din pelegrinus, atestat în inscripții în latina târzie/creştină… pelerinul !

La rându-i, pelegrinus vine, prin disimilare, din peregrinus care, în latina clasică însemna: cel ce călătoreşte în străinătate, care vine din străinătate, străinul, cel ce vine de departe… de peste nouă mări şi nouă ţări cum am spune noi, unul care nu-i din cetate, un străin de cetate.

De fapt, romanii îi spuneau străinului venit la Roma peregrinus homo (omul venit de departe sau din provincii) de unde, mai târziu, doar peregrinus.

Peregrinus s-a format din adverbul peregre: afară din cetate; într-o/dintr-o ţară străină.

Peregre este compus din prepoziția per-, de-a lungul, peste, şi substantivul ager, ogor și s-ar traduce, la propriu: pe câmpuri, la țară sau… din altă țară…

Există și un adjectiv pereger: cel care străbate câmpuri și ogoare și cel care călătoreşte într-o ţară străină, de unde călătorul… Cum am spune noi: cineva care străbate munţi şi văi și vine de peste mări și țări undeva… într-un loc pe care-l consideră important…

Din peregrinus s-a format în latină verbul peregrinor, peregrinari: a călători/a te afla, a sta în străinătate, într-o ţară străină și din peregrinor s-a format peregrinatio: călătorie/şedere în străinătate; călătorie și apoi, pelerinaj.

Așadar, pentru creştinii latini și greci, pelerinul, era cel ce „străbate ogoare”, adică mari distanţe pe drumuri de țară, pentru a se închina la mormintele martirilor, la moaştele unui sfânt într-o catedrală sau la icoane făcătoare de minuni; cel ce vine… din toată lumea (cunoscută)… umblând pe urmele lui Hristos, ale apostolilor, ale sfinților…

PELERIN 1Pelerin la Santiago de Compostela, Hieronymus Bosch, 1482 – 1516

Pentru creştinii greci, pelerinul este chiar închinătorul, proschinitis (προσκυνητής), adică cel ce vine să se închine și să… sărute ! Adoratorul, cel ce se prosternează (din verbul proskineo/προσκυνέω, a se prosterna, a se închina în fața unei divinități, din care s-au format proskinisis/προσκύνησις, închinare, prosternare și proskinima/  προσκύνημα, pelerinaj).

Să spunem, în treacăt, că verbul kineo/κυνέω din greacă, vine din radicalul indo-european * ku(e)s = a săruta și că este rudă cu kiss din engleză.

Și să mai spunem că a săruta și sărutare, în română, vin din verbul latinesc saluto, salutare, a saluta, adică a ura sănătate (salus).

Iar pentru români pelerinul este tot închinătorul. În românește, a se închina vine direct din latină din verbul inclino, inclinare (a înclina, a apleca, a lăsa în jos capul, privirea, genunchii).

Pelerinaje creștine. Ce este pelerinajul.

Pelerinajul creștin s-a născut, cel mai probabil, după învierea lui Iisus. Pelerinaj la Ierusalim, în Țara Sfântă/Israel, pe urmele Lui și ale Apostolilor, apoi la Sfântul Mormânt, la Biserica Sfântului Mormânt/a Învierii, construită de Constantin cel Mare din anul 326.

Pelerinajul la Sfântul Mormânt, cel mai important pelerinaj creștin, a devenit o adevărată instituție și o adevărată industrie mai ales după secolul al XII-lea, când biserica a fost reconstruită de cruciați. Desigur, pelerinajul de Paște la Ierusalim era tot ce-și putea dori un creștin într-o viață !

Să spunem aici că pelerinul din țările balcanice care se întorcea acasă cu lumina de la Înviere se numea, ca urmare a influenței turcești, hagiu sau hagi. El se întorcea din hagialâc.

Cuvântul, împrumutat din turcă, vine, de fapt din arabă: hajji (hajjah la feminin). Al-hajji/al-hadji este, în arabă, pelerinul la Mecca, cel care a făcut pelerinajul complet (hajj/hadj) la Mecca.

De fapt, cuvântul este semitic: hag în ebraică = sărbătoare, pelerinaj. Vine din verbul hagag = a sălta de bucurie, a dansa, a juca, a fi în sărbătoare, a mânca, a bea, a te veseli, a face un pelerinaj.

Au apărut și alte pelerinaje creștine: la Roma, orașul convertit de Petru și Pavel, la Basilica Sfântului Petru, în Italia creștinată, la mormintele primilor martiri creștini…

… la Compostela, în Spania, la sanctuarul construit pe mormântul despre care se crede că ar fi al Apostolului Iacob devenit Santiago de Compostela. De altfel pelerinajul la Santiago de Compostela a devenit în secol al XV-lea al treilea cel mai important pelerinaj al creștinătății apusene, după cel la Ierusalim și cel la Roma (de altfel, în spaniolă pelerinaj se mai spune și romería, de la romero, pelerin la Roma !).

PELERINI VITRALIUPelerini, vitraliu, Canterbury Cathedral, sec. XIII

Desigur că pelerinajul a fost o realitate vie a lumii din cele mai vechi timpuri.

Era o vizită la „casa Zeiței” în epoca Marii Zeițe, apoi la „casa Marelui Zeu”, după ce Părintele/Stăpânul/Creatorul Lumii i-a luat locul Mamei/Stăpânei/Creatoarei Lumii.

Și o vizită la sălașele zeilor.

Dar era și o vizită la mormintele strămoșilor, ocrotitorii unei comunități.

Era o întâlnire cu ocrotitorii din cer și cu cei din lumea de dincolo. O zi de bucurie a revederii.

Ce căuta un pelerin, un închinător care venea să-i salute ? În primul rând, binecuvântare, sfințenie, protecție.

În Evul Mediu, pelerinii, vizitatorii locurilor sfinte erau niște privilegiaţi. Niște biruitori. Cei care luau cununa sfințeniei. Teologii le spuneau că Dumnezeu le iubeşte osteneala de a veni de la mari distanţe, pe jos, în căruțe, pe cai cei avuți, cavalerii, că le iubeşte cucernicia şi evlavia, dar și râvna de a-şi depăşi neputinţele şi de a birui greutăţile unui drum lung şi anevoios, plin de primejdii.

Le mai spuneau că Dumnezeu le iubeşte credinţa în puterea Domnului Iisus Hristos şi a Maicii Domnului, în puterea sfinților martiri, ocrotitorii nebiruiţi şi atotputernici… cei ce au avut tăria de a se îndumnezei.

Că, iubind şi plăcându-I lui Dumnezeu nevoirea, râvna, smerenia şi credinţa, în puterea Sa, a acestor închinători, El dăruieşte fiecăruia ce-I cere, şi, cu mult mai mult decât atât.

Că, nu în ultimul rând, pelerinii sunt cei care se vor mântui primii !

SF. MORMÂNT 1

SF. MORMÂNT 2Biserica Sfântului Mormânt, Ierusalim. Foto: arhiva autoarei, mai 2019

În Evul Mediu pelerinajul era înțeles, ca și Labirintul – Marele Pelerinaj al vieții – ca o  „Cale a cunoașterii”, „Cale către sine” și „Cale a cunoașterii de sine” și, mai presus de toate,  ca o „Cale spre Dumnezeu”.

O călătorie de purificare și desăvârșire, pe calea penitenței și a smereniei.

Teologic vorbind, pelerinajul, ca și Labirintul, era un drum al perfecțiunii, un iter perfectionis, pe care, străbătându-l, pelerinul se exersează și experimentează, cade și se înalță, se rătăcește și găsește calea cea dreaptă, se înțelepțește, se purifică, se căiește, renaște, progresează, cunoaște, înțelege sensurile vieții și ale lumii, iartă și se împacă, se cunoaște și se găsește pe sine însuși.

Un pelerinaj, la modul ideal, este drumul pe care, parcurgându-l, un pelerin meditează asupra rostului vieții lui. Și, dacă este un pelerinaj reușit, pelerinul înțelege că scopul vieții lui este transfigurarea sau îndumnezeirea, Marea Operă, cum o numeau călugării alchimişti din mănăstiri.

Un drum la capătul căruia îl așteaptă mântuirea, unirea cu Dumnezeu și, nu în ultimul rând, iluminarea.

Într-un cuvânt, un drum al inițierii.

PELERINĂPelerina (haina pelerinului !) și toiagul… unui pelerin la Santiago de Compostella, Stephan Praun din Nürnberg, la 1571, produse în Spania. Germanisches Nationalmuseum, Nürnberg

 

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.