SPD ÎN CĂUTAREA LUI ÎNSUȘI

„Partidului Social Democrat German din secolul al XX-lea niciodată nu i-a mers atât de bine ca în anii în care nu a practicat o politică socialistă” – este ceea ce se poate afirma, acum, când socialismul German luptă disperat pentru a fi din nou – din punct de vedere electoral – un pilon al politicii germane.

De când s-a dezis de marxism (la congresul de la Bad Godesberg, pe la mijlocul anilor 50), avântul SPD a fost continuu, până a ajuns să domine total deceniul anilor 70, și să revină, din nou, după alți zece ani – sub conducerea lui Gerhard Schroeder – pentru a-și pune iarăși amprenta în politica germană, timp de încă un deceniu. În ambele faze ale apogeului, socialismul German a situat pe primul loc nevoile statului și pe al doilea, ideologia partidului. Rezultatul a fost o prosperitate economică cu consecința ei, adică pacea socială.

În acest proces – de altfel, normal în orice democrație – a apărut un factor nou: schimbările de generații și cele din contextul mondial le-au prins pe picior greșit pe toate partidele parlamentare; în mod deosebit pe cele ale căror ideologii erau înrădăcinate în viziuni sociale vetuste, de prin secolul al optsprezecelea. Iar acest lucru a avut consecințe demolatoare în cazul Partidului Social Democrat german, SPD.

Succesele din a doua jumătate a secolului XX au declanșat egoismele multor conducători – dar, și mai rău – i-au orbit pe cei mai radicali, convinși, acum, că, cu bani, se vor putea înfăptui toate utopiile. Fenomenul, mutatis mutandis, a fost universal, însă, în cazul socialismului german, a fost mai grav, deoarece partidul a avut întotdeauna o atracție spre frondă și idealism oniric. Poate de aceea, în Germania, declinul socialismului a fost mai spectaculos și mai acut decât în alte țări occidentale. SPD, după cel de al II-lea Război Mondial, mobiliza, întotdeauna, peste 40% din electorat, dar acum, e o realizare deosebită când obține peste 20%, la alegeri.

Norbert Walter-Borjans și Saskia Esken

Partidul se străduiește de ani buni să revină la protagonismul de odinioară. Astfel, a promovat lideri cu certă capacitate politică, care au pariat pe linia moderată a lui Helmut Schmidt și Gerhard Schroeder, însă, noile generații au continuat să nu aibă încredere în partid. Acum, SPD încearcă să se refacă, pariind pe calea opusă: cea a unei stângi radicale și maximaliste (noua conducere formată din doamna Esken și economistul Walter-Borjans), dar, rezultatele nu par să se îmbunătățească. Proba de foc a noului tandem – urnele – nu a avut loc încă, dar, presiunea centrifugă continuă să fie mare.

Adevărul este că acestui partid îi lipsește, azi, ceea ce îi prisosea când a avut probleme cu Bismarck: o ideologie care să vină în întâmpinarea nevoilor și aspirațiilor societății și generației actuale. Sau, spus mai direct: partidului îi lipsesc gânditorii și îi prisosesc activiștii.

 Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

EL SPD EN BUSCA DE SI MISMO

“Al SPD del siglo XX nunca le fue tan bien como en los años en que no practicó una política socialista” se podría decir hoy, cuando el socialismo alemán lucha desesperadamente por volver a ser – electoralmente – un pilar de la política alemana.

Desde que el partido abjuró del marxismo (congreso de Bad Godesberg a mediados de los 50) el auge del SPD creció constantemente hasta dominar totalmente el decenio de los 70 y resurgir diez años más tarde – dirigido por Gerhard Schroeder – para volver a imponer su impronta en la política germana durante todo el decenio. En ambas fases de apogeo, el socialismo alemán antepuso las necesidades del Estado a la ideología del partido. El resultado fue una bonanza económica y la consecuente paz social.

En este proceso – por lo demás, normal en toda democracia – apareció un factor nuevo: los cambios generacionales y del contexto mundial cogieron con el pie cambiado a todos los partidos del mundo parlamentario; especialmente, a aquellos cuyas ideologías estaban arraigadas en visiones sociales vetustas, decimonónicas. Y esto tuvo consecuencias demoledoras en el caso del SPD.

Los éxitos de la segunda mitad del siglo XX habían disparado los egoísmos de sinnúmero de dirigentes y – peor aún – cegado a los más radicales, convencidos ahora de que con dinero se podrían llevar a cabo todas las utopías. El fenómeno, mutatis mutandis, ha sido universal, pero en el caso del socialismo alemán fue más grave porque el partido tuvo siempre una querencia a la fronda y al idealismo onírico. Quizá por eso, en Alemania el declive del socialismo ha sido más espectacular y agudo que en otras naciones occidentales. El SPD que tras la II Guerra Mundial había movilizado siempre a más del 40% del electorado, ahora se da con un canto en los dientes cuando supera el 20% en unos comicios.

Norbert Walter-Borjans și Saskia Esken

El partido lleva ya lustros luchando por recuperar el protagonismo de otrora. Así, ha dado protagonismo a líderes de indudable capacidad política que apostaron por la línea moderada de Helmut Schmidt y Gerhard Schroeder, pero las nuevas generaciones siguieron negándole la confianza al partido. Ahora, el SPD intenta rehacerse, apostando por la vía opuesta: la de una izquierda radical y maximalista (la nueva directiva formada por la señora Esken y el economista Walter-Borjans) y los resultados no parecen mejorar. La prueba de fuego del nuevo tándem – las urnas – falta aún, pero la presión centrífuga sigue siendo tan grande como hasta ahora.

Y es que al SPD de hoy en día le falta justamente lo que le sobraba al partido que se las tenía tiesas con Bismarck: una ideología que atienda las necesidades y aspiraciones de la sociedad y generación actuales. O dicho con más crudeza: al partido le faltan pensadores y le sobran activistas.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.