Archivos mensuales: abril 2020

RUTA APROAPE SOVIETICĂ A CHINEI/LA RUTA CASI SOVIÉTICA DE CHINA

28 martes Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

C 3

RUTA APROAPE SOVIETICĂ A CHINEI

Protagonismul vertiginos pe care l-a dobândit Republica Populară Chineză și confruntarea ei crescândă cu SUA ne fac să ne gândim la penultimul act al „războiului rece”: cursa înarmărilor care a făcut ca fosta URSS să dea faliment. Și cu toate că diferențele dintre confruntarea aceea și cea de acum sunt multe și importante, rămâne totuși în picioare un antagonism istoric. Este șocul dintre totalitarism și democrație.

Desigur, comunismul chinez a tras multe învățături din colapsul URSS și a evitat, până acum, să repete cea mai mare parte a erorilor sovietice. A știut să stimuleze inițiativa privată în economie (în decurs de zece ani – 2008/2018 – și-a sporit de trei ori PIB-ul) și, în același timp, și-a mărit la maximum sistemul de securitate publică și disciplina draconică în interiorul partidului, înlăturând, astfel, până acum, pericolul unui „episod Gorbachiov”, ca cel care a aruncat reformismul comunist rus într-un haos al sistemului și al națiunii.

C 7Mihail Gorbachiov

Însă, în Republica Populară progresele economice au mers în paralel cu cele ale poliției, iar absolutismul puterii chinezești este, în ziua de azi, mai mare decât cel al lui Stalin în URSS din anii 30. Căci puterea este o boală politică ce se agravează în funcție de dimensiuni. O putere dictatorială – și cea a președintelui Xi Jinping este dictatorială din 2018, când a reformat Constituția ca să rămână președinte pe viață – își asigură agilitatea și rapiditatea în luarea deciziilor, dar nu are centura de siguranță pe care o presupune o guvernare în echipă. Greșelile politico-financiare ale lui Stalin au declanșat în URSS, în anii 30, o foamete în care au pierit peste 30 de milioane de oameni; dar și o decapitare a intelectualității rusești prin repetatele „purgări”.

C 5Xi Jinping

Îngrijorător pentru China și, indirect pentru întreaga lume, este faptul că, cu toată prudența pe care a arătat-o Biroul Politic din Beijing de la moartea lui Mao Tste-Tung încoace, Xi repetă greșelile care au dus URSS la faliment. Astfel, dirigismul economic împinge țara spre un gigantism asfixiant, în timp ce distanțarea de populație generează o politică de intoleranță internă – cu oprimarea minorităților –; iar clientelismul exterior (Venezuela, Cuba,Cambogia, Coreea de Nord etc.) apasă tot mai mult pe averea națională.

Xi tinde spre o renaștere a dirigimului statal al economiei, iar conglomeratul de întreprinderi statale absoarbe, în ziua de azi, 80% din creditele bancare, însă generează numai 25% din PIB.

În politica internă, obsesia de a rămâne la putere duce la situații ca cele trăite pe vremuri de comunismul stalinist: menținerea în detenție a peste un milion de oameni – de etnii care nu sunt han – în lagăre de concentrare, un naționalism tot mai exacerbat și o intoleranță absolută față de dizidenți și opozanți.

Toate acestea plasează SUA într-o situație paradoxală. Pe de o parte, politica de confruntare permanentă cu Beijing – acutizată mai ales în domeniul economic – pare să repete panorama creată de președintele Reagan în timpul „războiului rece”, dar, pe de altă parte, soliditatea polițienească a regimului lui Xi și bogăția mult mai mare a Chinei în comparație cu cea a URSS din vremea lui Leonid Brejnev nu par să permită repetarea istoriei lui Gorbaciov. Iar în politică nimic nu este mai îngrijorător decât un viitor imprevizibil.

C 1

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

LA RUTA CASI SOVIÉTICA DE CHINA

C 9

El vertiginoso protagonismo alcanzado por la República Popular China y su creciente confrontación con los EE.UU. induce a pensar en una repetición del penúltimo acto de la “guerra fría”: la carrera armamentista que precipitó a la URSS en la bancarrota. Y si bien las diferencias entre aquella confrontación y la actual son muchas e importantes, sí que se mantiene en pie un antagonismo histórico. Es el choque del totalitarismo con la democracia.

Evidentemente, el comunismo chino aprendió muchísimo del colapso de la URSS y ha evitado hasta ahora la mayor parte de los errores estalinistas. Ha sabido estimular la iniciativa privada para la economía (triplicó en diez años – 2008/2018 – el PIB) al tiempo que ha incrementado al máximo el sistema de seguridad pública y de disciplina draconiana dentro del partido, orillando así hasta ahora el peligro de un “episodio Gorbachov”, cómo el que llevó el reformismo comunista ruso al caos del sistema y la nación.

C 2

Pero en la República Popular los progresos económicos han ido a la par con los policiales y el absolutismo del poder chino es hoy aún mayor que el de Stalin en la URSS de los años 30. Y el poder es una enfermedad política que se agrava con el tamaño. Un poder dictatorial – y el del presidente Xi Jinping lo es desde que en el año 2018 reformó la Constitución para proclamarse presidente vitalicio – asegura la agilidad y rapidez de decisión, pero carece del cinturón de seguridad que supone un gobierno colegiado. Los errores político-financieros de Stalin causaron en la URSS de los años 30 la muerte por hambruna de más de 30.000.000 de habitantes; y también la decapitación de la intelectualidad rusa con sus “purgas”.

Lo alarmante para China e, indirectamente, para el mundo es que pese a la prudencia que caracterizó al Politburó de Pekín desde la muerte de Mao Tste-Tung, Xi está repitiendo muchos de los errores que llevaron a la URSS al colapso. Así, el dirigismo económico está llevando al país a un gigantismo asfixiante en tanto que el distanciamiento de la población genera una política de intolerancia interna – con opresión de las minorías –; por su parte, el clientelismo exterior (Venezuela, Cuba, Camboya, Corea del Norte, etc.) presionan cada vez más el erario nacional.

Xi tiende a un renacido dirigismo estatal de la economía y el conglomerado de empresas estatales absorbe hoy en día cerca del 80% del crédito bancario pero genera sólo cerca del 25% del PIB.

Members Of The Standing Committee Of The Political Bureau Of The New CPC Central Committee Make Public AppearancesXi Jinping

En política interna, la obsesión del continuismo del poder lleva también a situaciones vividas en su día por el comunismo estalinista; es el internamiento de más de un millón de personas – todas de etnias no han – en campos de concentración, un nacionalismo cada vez más exacerbado y una intolerancia absoluta con disidentes y opositores.

Todo esto lleva a los EE.UU. a una situación paradójica. Por un lado, la política de confrontación permanente con Pekín – especialmente aguda en el campo económico – parece repetir el panorama planteado por el presidente Reagan durante la “guerra fría”, pero por otro lado la solidez policial del régimen de XI y la mucho mayor riqueza de China que la de la URSS de Leonid Brézhnev no permiten esperar que se repita la historia de Gorbachov. Y en política no hay nada más inquietante que un porvenir imprevisible.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

BALMIS – PRIMA EXPEDIȚIE INTERNAȚIONALĂ DE VACCINARE

24 viernes Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

V 3Dr. Jenner făcând primul vaccin/primul copil vaccinat, James Phipps, 8 ani; 14 mai, 1796.
Ernest Board, aprox. 1910
This work is in the public domain in its country of origin and other countries and areas where the copyright term is the author’s life plus 70 years or fewer.

 

Prima expediție sanitară internațională de vaccinare din lume poartă numele medicului spaniol care a organizat-o și a dus-o la îndeplinire, între anii 1803 și 1806: Francisco Javier Balmis.

În vremea aceea, virusul care făcea ravagii în lume era variola (Variola virus – avea să fie complet eradicat abia în 1980).

Variola a fost o boală infecțioasă gravă, foarte contagioasă și letală. Lăsa cicatrici pe tot corpul, iar uneori, provoca orbirea celor care îi supraviețuiau.

Cu câțiva ani mai înainte, în 1796, medicul britanic de țară, Edward Jenner, a observat că persoanele care mulgeau vacile făceau o formă de variolă ușoară, datorită contactului continuu pe care îl aveau cu aceste animale.

Adică, deveneau imune la varianta severă a variolei.

A luat niște probe de pe mâinile mulgătoarei Sarah Nelmes, infectată de o vacă numită Blossom (pielea acestui animal atârnă și acum de un perete în Biblioteca Școlii de Medicină Sfântul Gheorghe din Tooting), a făcut un ser și i l-a inoculat unui copil de opt ani, James Philips.

Acesta a prezentat simptomele infectării cu variolă într-o formă ușoară.

Și alți copii inoculați cu acel ser au răspuns surprinzător de bine.

Jenner și-a publicat studiile despre vaccin (vaccin vine de la… vacă!) în 1798 și metoda lui s-a răspândit rapid în Europa.

V 4Foto: Wikipedia: Edward Jenner, pictură în ulei; Wellcome Collection gallery.
This file is licensed under the Creative Commons Attribution 4.0 International license.
Free: to share – to copy, distribute and transmit the work/ to remix – to adapt the work

Francisco Javier Balmis a tradus în spaniolă cartea francezului Jacques-Louis Moreau de la Sarthe, în care era descris cu detalii procedeul vaccinării creat de Edward Jenner.

Cinci ani după publicarea acestei descoperiri, în 1803, regele Spaniei, Carlos al IV-lea (fiica sa, infanta Maria Teresa a pierit din cauza aceste boli) sfătuit de Balmis, a autorizat organizarea unei expediții pentru a duce vaccinul peste Atlantic, în America și, ulterior, în Filipine, teritorii care făceau parte din imperiul spaniol.

Expediția avea să o conducă însuși Balmis.

Modul în care s-a transportat vaccinul a fost foarte original. Serul rămânea activ doar cinci zile, după care își pierdea eficiența. Balmis a fost cel care a rezolvat problema: a luat cu el un număr de copii și, din cinci în cinci zile, îi inocula vaccinul altui copil. În total au fost 21 de copii orfani, între 3 și 9 ani, cei care au dus vaccinul peste ocean.

La 30 noiembrie 1803, vasul María Pita a pornit din portul La Coruña, avându-i la bord pe Balmis, doi medici asistenți, doi felceri, trei infirmiere, directoarea Orfelinatului din La Coruña și cei 21 de copii.

V 6Vasul María Pita, navlosit pentru expediție, plecând din portul La Coruña, în 1803 (gravură de Francisco Pérez).
This work is in the public domain in its country of origin and other countries and areas where the copyright term is the author’s life plus 100 years or fewer.

Misiunea a dus vaccinul în Insulele Canare, Venezuela, Columbia, Peru, Mexic, Filipine și China. Vasul transporta instrumente chirurgicale și științifice și Tratatul practic și istoric despre vaccin al lui Moreau de Sarthe (2000 de exemplare), pentru a fi distribuit comisiilor de vaccinare care urmau să se formeze.

Pe continentul american, expediția a fost plină de peripeții, dar și-a îndeplinit misiunea: aceea de a răspândi cunoștințele necesare și vaccinul de imunizare la variolă.

La 8 februarie 1805, Balmis a plecat din portul Acapulco spre Manila (Filipine) unde avea să ajungă la 15 aprilie, în același an.

Pentru vaccinarea populației indigene a primit un ajutor foarte important din partea Bisericii locale.

Aflând că vaccinul nu ajunsese în China, Balmis a cerut permisiunea de a merge la colonia portugheză din Macao, în septembrie 1805. Și, din Macao a pornit spre interiorul Chinei, unde a vaccinat locuitorii mai multor orașe, până în provincia Canton.

La întoarcere, spre Spania, a vaccinat populația din insula Sfânta Elena, o posesiune engleză.

Edward Jenner însuși – descoperitorul vaccinului – avea să scrie despre această expediție: „Nu cred că în analele Istoriei va exista un exemplu de filantropie mai nobil și mai cuprinzător decât acesta.”

A fost prima misiune de medicină preventivă din Istoria omenirii.

Iar acum, în 2020, Ministerul Apărării din Spania a hotărât ca dispozitivul de desfășurare militară pentru lupta împotriva pandemiei coronavirus să poarte numele de «Operațiunea Balmis».

***

V 5Edward Jenner, pictură de John Raphael Smith (1752–1812)
This work is in the public domain in its country of origin and other countries and areas where the copyright term is the author’s life plus 100 years or fewer.

V 7Bustul lui Francisco Javier Balmis,
Facultatea de Medicină a Universității Miguel Hernández de Elche, San Juan de Alicante, Spania
This file is licensed under the Creative Commons Attribution-Share Alike 2.5 Generic license.

V 8
Fetiță infectată cu variolă – Bangladesh, 1973

V 9
Fetița Rahima Banu, ultimul copil care s-a mai infectat din natură cu virusul variolei, octombrie 1975

***

AUTOR:  ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com… și autorului, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

WILLIAM SHAKESPEARE ȘI ADEVĂRATA SA DRAGOSTE

24 viernes Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

s 6

Ce poate iubi mai mult un creator decât… propria-i operă prin care devine… nemuritor ?

Pe 26 aprilie știm că a fost… botezat Shakespeare. Este singura informație pe care o avem despre timpul nașterii sale și ea ține locul zilei de naștere.
Desigur există shakespeare-ologi care cred că s-a născut 23 aprilie. Posibil.
Oricum, dacă e să ținem seama de … acte, valabilă rămâne tot ziua de 26 aprilie.

Am dorit să-i omagiem spiritul, traducând unul din sonetele sale foarte intime: Sonetul 107. Cel care ne dezvăluie că avea complexul creatorului nemuritor. Un creator a cărui „true love”, de care nu se va lăsa niciodată, își „sfidează destinul de captivă într-un anume timp și un anume spațiu”… într-o anume epocă, vârstă, lume…

O singură observație: Shakespeare și-a scris Sonetul 107 în ceasurile de meditație asupra valorii sale și asupra… nemuririi sale. Și, desigur, pornind de la o lectură: Oda a III-a a lui Horațiu.

SONETUL CVII (107)

Nici propriile-mi temeri și nici sufletul, ce de profeții se-mbată,
Al lumii largi, visând la lucruri ce-au să vină,
Nu pot să-mi spună să-mi las iubirea-mi cea adevărată,
Ce-i presupusă a fi sfidat destinul ce-o ținea captivă.
Muritoarea lună nu pieri-n eclipsă, ea dăinuie și-acum, la locu-i stând,
Și augurii, cei sătui de toate, de ale lor preziceri își râd acum;
Lucruri de care te-ndoiai că au să fie se-ncununează acum, ele pe ele însele, ca sigur existând,
Și pacea o vestesc măslinii vârstei fără de sfârșit de-acum.
Acum scăldată-n picurii acestui timp, prea-plin de mir, cum altul n-a mai fost,
Iubirea-mi proaspătă și pură se-arată și Moartea mă-îngăduie și-mi dă în scris că pot trăi în veac,
De-acu-nainte, trecându-i peste voie, am să trăiesc în aste biete rime, cu un rost.
În timp ce ea se năpustește asupra neamurilor fără grai și minte, ce-n lume se petrec:
Acesta fi-va monumentul tău, din opera-ți ivit,
Când ale tiranilor panașuri și ale lor morminte de aramă de mult vor fi pierit.

Sonnet CVII

NOt mine owne feares, nor the prophetick ſoule,
Of the wide world,dreaming on things to come,
Can yet the leaſe of my true loue controule,
Suppoſde as forfeit to a confin’d doome.
The mortall Moone hath her eclipſe indur’de,
And the ſad Augurs mock their owne preſage,
Incertenties now crowne them-ſelues aſſur’de,
And peace proclaimes Oliues of endleſſe age.
Now with the drops of this moſt balmie time,
My loue lookes freſh,and death to me ſubſcribes,
Since ſpight of him Ile liue in this poore rime,
While he inſults ore dull and ſpeachleſſe tribes.
And thou in this ſhalt find thy monument,
When tyrants creſts and tombs of braſſe are ſpent.
(versiunea cu grafia originală)

Sonnet CVII

Not mine own fears, nor the prophetic soul
Of the wide world dreaming on things to come,
Can yet the lease of my true love control,
Supposed as forfeit to a confined doom.
The mortal moon hath her eclipse endured,
And the sad augurs mock their own presage;
Incertainties now crown themselves assured,
And peace proclaims olives of endless age.
Now with the drops of this most balmy time,
My love looks fresh, and Death to me subscribes,
Since, spite of him, I’ll live in this poor rhyme,
While he insults o’er dull and speechless tribes:
And thou in this shalt find thy monument,
When tyrants’ crests and tombs of brass are spent.

S 4Portrait of Shakespeare, head and shoulders, with Ben Johnson’s ten lines of verses addressed ‘to the reader’ printed below in letterpress; a later state taken from a copy of the third folio of 1663/4. 1623 Engraving and letterpress

© The Trustees of the British Museum

Iată modelul sonetului 107:

Am ridicat un monument nepieritor, ce durează mai mult decât bronzul,
Și e mai înalt decât piramidele faraonilor,
Pe care nici ploaia ce sapă, nici neputinciosul Aquilo, vântul de Nord,
Nu-l pot distruge, nici trecerea anilor fără șir,
Și nici goana veacurilor.
Nu voi muri de tot, și o parte din mine, o mare parte,
Va ocoli Moartea, pe Libitina, zeița celor trecuți în lumea de dincolo;
Și voi crește mereu tânăr, proaspăt și nou, lăudat de urmași,
Câte veacuri Pontifexul urca-va, pe Capitoliu, urmat de fecioara tăcută.
(Ode, III, 30, 1-9)

[3,30,1] Exegi monumentum aere perennius
regalique situ pyramidum altius,
quod non imber edax, non Aquilo inpotens
possit diruere aut innumerabilis
[3,30,5] annorum series et fuga temporum.
Non omnis moriar multaque pars mei
uitabit Libitinam; usque ego postera
crescam laude recens, dum Capitolium
scandet cum tacita uirgine pontifex.
(Quintus Horatius Flaccus, 65 î. Hr.-8 d. Hr., Ode, III, 30, 1-9)

Notă: La traducerea sonetului 107 am ținut cont de engleza vremii, foarte influențată de franceza veche.

S3Foto: Wikipedia. Title page of the First Folio, by William Shakespeare, with copper engraving of the author by Martin Droeshout. 1623. Beinecke Rare Book & Manuscript Library, Yale University
This work is in the public domain in its country of origin and other countries and areas where the copyright term is the author’s life plus 100 years or fewer.

S 5Inscription Content.

With engraved lettering under image ‘Martin Droeshout sculpsit London’.

Curator’s comments:

First engraved for the first folio of 1623, and re-used for later folios until the 4th of 1685. According to Hind, this impression comes from the 3rd folio of 1663/4.

The Droeshout portrait of Shakespeare is one of only two likenesses of the bard that can lay any strong claim to authenticity. However the source of the engraving is unknown, and the crudeness of the engraver, most notable in the poor proportions and incomplete costume, ensure question marks over the true likeness of Shakespeare remain. For a detailed discussion see Tarnya Cooper, ‘Searching for Shakespeare’ (Yale, 2006) cat.1 pp.48-50.

This portrait is thought to be one of the earliest depictions of the Bard, although it was unlikely that engraver Martin Droeshout ever saw Shakespeare in person. It was commissioned for the First Folio by John Hemmings and Henry Condell who were part of the King’s Players, Shakespeare’s acting company.

 

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ETIMOLOGII XV – ÎNVIEREA – ÎNTOARCEREA LA VIAŢĂ SAU RIDICAREA DIN MORMÂNT

22 miércoles Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , , , ,

I 3Foto: Wikipedia, Învierea Domnului, pictură pe sticlă, zugrav anonim, școala de la Nicula, colecția Arhiepiscopiei Clujului. Free:to share – to copy, distribute and transmit the work/to remix – to adapt the work.

Învierea: un cuvânt prin excelență românesc, martor al trăirii creștine

Învierea – întoarcerea la viață

Înviere este un cuvânt prin excelență… românesc. Nu l-am moștenit din latină, pentru că s-a format în română, și nu există în nici o altă limbă romanică !

Pentru străromâni, învierea însemna… întoarcerea la viață. La a fi viu !

Înviere s-a format din prepoziția în și verbul a via, desigur moștenit din latină: vivo, vivere, a trăi, a avea viață și a fi în viață, a fi viu, a fi însuflețit. Așa cum le-am moștenit și pe viu, din vivus, viu, însuflețit, în viață, și pe viață din vita.

Iar radicalul indo-european din care s-a născut este *gwei- = a trăi (care a dat în greacă: zo, ζῶ, a trăi, a fi viu; vios, βίος, viață și ighiis, ὑγιής, sănătos).

Asta, în timp ce pentru romanici înviere însemna: sculare din morți sau, mai precis, din mormânt

Resurecția – ridicarea din mormânt

În toate celelalte limbi romanice înviere se spune… resurecție: în spaniolă: resurrección, în franceză: résurrection și în italiană: risurrezione.  Și, în engleză: resurrection (împrumutat din franceza veche).

Resurecția, desigur, este cuvântul folosit de Biserica catolică pentru înviere, dar, etimologic, înseamnă nu întoarcere la viață ci… sculare din pat ! De unde, trezire/sculare din morți, din mormânt, din groapă.

Englezii echivalează resurrection cu „rising from death”, „a rising again from the dead” sau „againrising”, iar francezii cu: „action de se lever, action de ressusciter”.

Resurecția vine din latina târzie creștină: resurrectio, ridicare, sculare. Și s-a format din resurrectum, participiul verbului resurgo, resurgere: a se ridica, a se scula… din nou, a se restabili, a-și reveni după o boală, a-și recăpăta forțele, a se însufleți…

La rândul lui, resurgo s-a format din verbul surgo, surgere: a se scula, a se ridica în picioare… din pat, din coșciug, din mormânt…

Iar surgo s-a format din sub- și rego, regere: a duce… drept, drept la țintă, a ține drept… a conduce, a călăuzi, a îndrepta.

Iar radicalul indo-european al lui rego este *reg-: a se mișca/deplasa drept, în linie dreaptă, de unde: a duce pe cineva drept… a conduce…

… radical de unde s-au format în latină: rectus, drept, rex și regina, rege/regină, regula, regulă, etalon, dar și verbul rogo, rogare: a cere, a ruga… și rogatio, rogationis, de unde, în română: rugăciune… adică cererea cea dreaptă, în toate sensurile.

Aceeași idee despre… înviere există și în greacă: anastasis/ἀνάστασις: trezire din somn/sculare din pat, din mormânt, din morţi… pentru a face ceva, pentru a îndeplini o misiune. Anastasis vine din verbul anistame/ἀνίσταμαι: a se ridica din pat, după somn, după boală și din coșciug, văzut ca un pat, sau a reveni din infern…  În general, a se scula în picioare pentru a face ceva, a sta drept. Este format din prefixul ana/ἀνά: în sus, pe spate sau din nou (echivalentul lui re-) și verbul istame/ἵσταμαι: a se pune, a sta, a rămâne în picioare în fața cuiva… a se înfățișa… a se ridica, a sta și a rămâne drept, a rămâne undeva permanent, a exista, a fi…

… verb care vine din radicalul indo-european *sta- = a sta (în picioare), care l-a dat în latină pe sto, stare (de unde îl avem în română pe a sta).

O simplă analiză etimologică ne arată diferența… ce nu poate fi ignorată dintre spiritul românesc, care a făcut ca învierea să fie, esențialmente, întoarcerea la viață, la natura noastră vie, la proprietatea de a fi viu… un spirit al unor trăitori creștini…

… și spiritul latin și grec pentru care învierea este faptul de a te ridica din coșciug sau din mormânt și a sta drept… desigur, unde altundeva decât… la Judecata de apoi. Un spirit al unor… teologi !

Viață și Judecată… Trăire și teologie/dogmă. Desigur Învierea, în adevăratul spirit creștin, se referă mai degrabă la reîntoarcerea noastră la viață, la faptul că redevenim vii, și nu la înfățișarea noastră, drepți, dinaintea lui Iisus Hristos, la Judecată.

Și, ideea învierii ca întoarcere la viață, la ființă, ca re-ființare a noastră (sau re-în-ființare) este o idee de cel puțin 100.000 de ani!

De unde știm ?

De la mormintele (cel mai vechi cunoscut are, spun arheologii și antropologii, 100.000 de ani) în care, peste oase, a rămas ocrul roșu cu care fusese acoperit trupul celui mort, ocru care închipuia sângele care avea să-l… reanimeze, să-l re-însuflețească, să-l învieze cândva.

Și aici trebuie să spunem că ideea învierii a fost întotdeauna asociată (așa cum o demonstrează ritualul înmormântării în epocile preistorice) cu cea a renașterii… o renaștere din pântecul mamei-glii. Pentru că trupurile erau așezate (în mormintele din toată lumea) în poziția fătului…

Desigur, și în cazul creștinilor ideea învierii este dublată de cea a renașterii, doar că, pentru ei, renașterea este și trupească, dar, mai ales spirituală. Un creștin renaște într-un trup impecabil, cu un suflet im-pecabil, adică fără păcate.

AUTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

DIN DEZERTOR NORD-COREAN, DEPUTAT SUD-COREAN/DE DESERTOR NORCOREANO A DIPUTADO SURCOREANO

20 lunes Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

C 3Thae Yong Ho

DIN DEZERTOR NORD-COREAN, DEPUTAT SUD-COREAN

La recentele alegeri din Coreea de Sud – câștigate cu o confortabilă majoritate de Partidul Democratic al președintelui Moon Jae In – s-a evidențiat victoria unui deputat al opoziției conservatoare:Thae Yong Ho, de 57 de ani.

Succesul lui Thae surprinde de două ori: pe de o parte, s-a impus într-o circumscripție electorală din capitală cu oameni foarte înstăriți, cu toate că este un fugar din Coreea de Nord. Iar pe de altă parte, pentru faptul că, în niște alegeri dominate de pandemia COVID-19, el a câștigat criticând politica lui Moon de bună conviețuire între cele două Corei.

C 5Președintele sud-corean Moon Jae In

Noul deputat conservator din Seul a fost, până acum 4 ani, numărul doi în ambasada nord-coreană din Londra. Acolo s-a evidențiat nu numai prin funcția înaltă pe care o avea, ci, mai ales, pentru faptul că a fost unul dintre puținii diplomați nord-coreeni care trăia în străinătate împreună cu soția și copiii săi. Căci, dictaturile de fier obișnuiesc să rețină în țară, ca ostatici, unul sau mai mulți membri ai familiei personalului diplomatic care lucrează în străinătate, iar  privilegiul lui Thae Yong Ho arăta că era vorba de un om de mare încredere al partidului și guvernului nord-corean.

În anii în care a stat la Londra, Thae a strălucit datorită englezei superbe pe care o vorbea, dar și zelului și inteligenței cu care apăra ideologia comuniștilor nord-coreeni. Ori, defecțiunea și mutarea sa tocmai la Seul au însemnat un șoc pentru coreeni, mai ales pentru comunitatea contra-spionajului sud-corean.

C 2

Thae s-a folosit de popularitatea sa de dezertor pentru a scrie câteva cărți politico-autobiografice, care s-au vândut atât de bine în Coreea – cu multe traduceri și în alte țări asiatice – încât, în prezent, dispune de o mică avere. Atât în cărțile sale, cât și în viața sa actuală, fostul om de încredere al regimului nord-corean desfășoară o intensă campanie împotriva președintelui nord-corean Kim Jong Un. Chiar și în campania sa electorală a folosit, de multe ori, expresia: „…aceasta este o luptă directă între mine și președintele Kim!”

Acest lucru i-a adus victoria în fața unui electorat puțin numeros, dar înstărit. În restul țării, politica sanitară a președintelui Moon – una dintre cele mai eficiente din lume față de actuala pandemie – a fost cea care i-a convins pe alegători. Partidul Democratic a câștigat 180 din cele 300 de fotolii ale Parlamentului¸ iar conservatorii au obținut 103.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

C 1

DE DESERTOR NORCOREANO A DIPUTADO SURCOREANO

C 4Thae Yong Ho

En las recientes elecciones surcoreanas – ganadas con holgada mayoría por el Partido Democrático del presidente Moon Jae In – ha destacado la victoria de un diputado de la oposición conservadora: Thae Yong Ho, de 57 años.

El éxito de Thae es doblemente sorprendente: por un lado, se impuso en un distrito de gente adinerada de la capital a pesar de ser un reciente desertor de Corea del Norte. Y por otro lado, que, en unos comicios dominados por la pandemia del covid-19, él se llevara la mayoría a base de criticar la política de Moon de coexistencia entre las dos Coreas.

El nuevo diputado conservador de Seúl fue hasta hace 4 años el segundo de a bordo de la embajada norcoreana de Londres. Y no solo destacó allá por el alto cargo, sino sobre todo por el hecho de ser uno de los pocos diplomáticos norcoreanos que vivía en el extranjero con su mujer e hijos. Dada la práctica habitual de las dictaduras férreas de retener en casa como rehenes a uno o varios familiares de su personal diplomático destinado fuera del país, el privilegio de Thae Yong Ho indicaba que se trataba de un hombre de máxima confianza del partido y del Gobierno.

Durante sus años de residencia en Londres, Thae brilló tanto por su excelente inglés como por el celo e inteligencia con que defendía la ideología de los comunistas norcoreanos. De ahí que su deserción y traslado a Seúl provocaran una conmoción en el mundo coreano y aún más, en el mundo del contraespionaje surcoreano.

Thae aprovechó su popularidad de desertor para escribir varios libros político-autobiográficos que se vendieron tan bien en Corea – con muchas traducciones en el mundo asiático – que hoy en día dispone de una pequeña fortuna. Tanto en sus libros como en su vida pública actual, el antiguo hombre de confianza del Gobierno norcoreano se decida ahora a desarrollar una intensa campaña de desprestigio contra Kim Jong Un. Incluso en su campaña electoral usó infinitas veces la frase: “… esto es una lucha personal entre el presidente Kim y yo…”.

C 6El presidente norcoreano Kim Jong Un

Esto le valió la victoria ante un pequeño electorado muy adinerado. En el resto del país fue la política sanitaria del presidente Moon – una de las más exitosas del mundo en la actual pandemia – la que convenció a los votantes. El Partido Democrático ganó 180 de los 300 escaños del Parlamento¸ los conservadores obtuvieron 103.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

KAVAFIS, CEI ȘAPTE SFINȚI TINERI DIN EFES ȘI MĂRTURISIREA ÎNVIERII

16 jueves Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , , , , , ,

KA 3

Foto: Wikipedia, Icoana celor Șapte Sfinți Tineri,  anonim, anul 985, Constantinopol. Inluminură din Minologhion-ul/Sinaxarul împăratului bizantin Vasile al II-lea.

Învierea trece întotdeauna prin somnul trecerii dincolo.

CEI ȘAPTE SFINȚI TINERI

Ce frumos scrie Sinaxarul:
„și, în timp ce bazileul stătea de vorbă” cu sfinții
„și episcopii și mulți alți arhonți…
„sfinților li s-a făcut somn și au adormit puțin”
și sufletele lor și le-au predat lui Dumnezeu.

Cei Şapte Sfinți Tineri din Efes (sunt cei) care
au fugit și s-au ascuns într-o peșteră,
de prigoana păgânilor (și care) au adormit acolo
și a doua zi s-au trezit; a doua zi pentru ei.
Dar, între timp, trecuseră aproape două sute de ani.

(Și) s-a trezit a doua zi și s-a dus
unul din ei, Iamvlihos, să cumpere pâine,
și a văzut un alt Efes,
unul sfințit, plin de biserici și de cruci.

Și s-au bucurat cei Şapte Sfinți Tineri
și creștinii i-au cinstit și li s-au închinat –
și a venit și bazileul de la Constantinopol,
Teodosie, fiul lui Arcadie,
și li s-a închinat și el,
așa cum se cuvine, prea-cucernicul (împărat).

Și se bucurau cei Şapte Sfinți Tineri
în lumea asta, frumoasă și creștină,
sfințită cu biserici și cruci.

Dar, totuşi, toate erau atât de schimbate,
şi ei aveau atâtea de aflat și de povestit,
(o bucurie atât de mare poate fi la fel de istovitoare și ea!),
că cei Şapte Sfinți Tineri au obosit curând,
venind dintr-o altă lume,
după aproape două veacuri,
și i-a luat somnul în timp ce vorbeau –
și și-au închis sfinții lor ochi.

Nu există Înviere fără moarte și moarte fără Înviere!

E ispititor să adormi, când treci printr-o mare primejdie sau printr-o mare durere, și să te trezești mai târziu când răul a trecut.

Să adormi, pe nesimțite, într-o lume urâtă, plină de frică și de pericole, de moarte, de durere, de suferințe și de neputințe, o lume bolnavă care mutilează tupuri și spirite și suflete… și să te trezești dintr-o dată, într-o lume curată, frumoasă, plină de lumină, sănătoasă, ocrotită, binecuvântată, în care trupul, spiritul și sufletul înfloresc, învăluite într-o fericire necuprinsă, iar mintea saltă de o bucurie nemaitrăită.

Și totuși… Dumnezeu nu lasă să se întâmple așa ceva. Nu pentru că n-ar iubi „lumea pe care a zidit-o cu dreapta Sa” sau oamenii pe care i-a făcut și cărora le-a dat viață din suflarea Sa, ci pentru că nici El nu poate încălca legea pe care ne-a dat-o, aici, pe pământ. Legea morții și a Învierii!

Potrivit acestei legi, uneori, nu putem fugi/scăpa de ce ne e scris. De pildă, nu putem scăpa de moarte. Dar o putem primi cu speranța că urmează Învierea. Așa cum a făcut chiar Fiul Lui, Iisus Hristos, și așa cum au făcut-o toți martirii din toate timpurile.

Și Învierea urmează întotdeauna! Orice moarte e urmată, întotdeauna, de o Înviere!
Dar Înviere fără moarte nu se poate!
Și nu există Înviere fără moarte și moarte fără Înviere!
Pentru că, spun inițiații, moartea nu-i decât o minunată reînnoire și atât.

K A4Foto: Wikipedia, împăratul Decius ordonă „zidirea” în peșteră a celor Șapte Adormiți din Efes. Inluminură din Legenda Sfinților, de Jeanne et Richard de Montbaston, manuscris din secolul al XIV-lea, Paris.

Kavafis și mărturisirea Învierii

Am ales acest poem al lui Konstantinos Kavafis pentru că exprimă atât de bine sensul morții și al Învierii… oricând va fi ea!. Dar, mai ales, sensul morții obligatorii! Care poate fi cât se poate de blândă, de lină… ca o oboseală plăcută și un somn dulce și desfătător!

Și, desigur, am dorit să-l omagiem în aprilie, luma în care… s-a născut și a murit (29 apr. 1863 – 29 apr. 1933)

Dar, l-am ales și pentru că este un… comentariu, o foarte concentrată omilie, în stilul lui ușor ironic, la Înviere ! O piesă rară pentru Kavafis!

Mesajul lui este: nu există Înviere fără moarte ! O dogmă esențială a Bisericii creștine despre care nu prea se vorbește.

Cei Şapte Sfinți Tineri este, spun criticii literari, un poem neterminat, pe care Kavafis l-a scris în 1925, cu 8 ani înainte de a muri. Probabil într-un moment de spaimă sau de extremă claritate a minții, în care se întreba dacă, după moarte, și noi vom învia la fel ca Hristos.

Sau, poate, într-o zi când, răsfoind prețiosul Sinaxar al familiei, a dat peste povestea celor șapte tineri adormiți din Efes.
Un lucru neobișnuit pentru poet, pentru că nu viețile sfinților îl interesau pe Kavafis. Nici Biserica, nici teologia. Nici creștinismul.

Kavafis iubea Grecia lui Homer. Și Grecia filosofilor, a poeților și sculptorilor păgâni, înclinați spre voluptate și hedoniști până peste poate. O Grecie păgână, cu cele două jumătăți ale sale, europeană și asiatică, care a refuzat timp de secole să se predea creștinilor și Bisericii.

Ne putem întreba de ce tocmai această poveste din Viețile sfinților i-a atras atenția poetului alexandrin. De ce tocmai această poveste ? Și de ce nu și-a terminat poemul pe care ea i l-a inspirat ?

Răspunsul la cea de-a doua întrebare: de fapt, poemul este terminat și autorul n-ar mai fi avut nimic de adăugat. Poemul este complet și închis. Rotund ca o sferă perfectă. Este perfect așa cum este, nelipsindu-i nimic. Doar că n-a dorit să-l publice.

Cât despre interesul pe care Kavafis i l-a arătat, într-un mod atât de neașteptat, un răspuns poate fi acesta: o străfulgerare, un moment de iluminare, de înțelegere profundă a faptului că există Înviere, dar că învierea nu poate exista decât… după moarte.

Pentru el, acest poem echivalează cu o mărturisire, implicită, a lui Iisus Hristos, a Răstignirii și a Învierii Sale. A Învierii după moarte. O mărturisire rarisimă. Și foarte prețioasă, tocmai pentru că vine din partea unui spirit atotîndrăgostit de Ellada păgână.

Kavafis era un fin cunoscător al elenismului de la periferia creștinismului: o lume amestecată, cu neamuri amestecate care se înțelegeau între ele vorbind elina, cu filosofii, religii, idei și credințe despre zei și Dumnezeu, și ele amestecate, cu erezii și gnoze și sisteme, și ele amestecate. Din Iran, Mesopotamia, Egipt, Anatolia, Grecia și peninsula italică.

Îl atrăgeau tocmai ideile și sistemele care se opuneau creștinismului. Și un astfel de sistem a fost religia lui Mani. Lui îi răspunde, peste veacuri, cu acest poem publicat foarte târziu după moartea sa (de către Renata Lavagnini, în volumul K.P. Kavafis, Poeme neterminate, 1918-1932).

K 5Foto: Wikipedia, Kavafis, în anul 1929.

Cei Șapte Sfinți Tineri din Efes

Povestea celor șapte tineri adormiți din Efes este, de fapt, un răspuns convingător la erezia maniheistă care nega moartea pe cruce a lui Iisus și învierea Lui a treia zi. Și care-L considera nu Fiul lui Dumnezeu, ci un… maestru înălțat la ceruri, ca toți maeștrii nemuritori ai budismului… ce deveneau nemuritori prin transsubstanțierea trupului. Erezia persano-mesopotamianului Mani. Călător în India și admirator al budismului.

Iată, pe scurt povestea celor șapte sfinți din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan (sau Antonin) și Constantin (Μαξιμιλιανός, Εξακουστωδιανός, Ιάμβλιχος, Μαρτινιανός, Διονύσιος, Ιωάννης/Αντωνίνος, Κωνσταντίνος).

Erau șapte tineri creștini (Kavafis îi numește Παίδες, copilandri, și nu Νέοι, tineri, subliniindu-le inocența) care au trăit în Efes (provincie a Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin), în vremea împăratului Decius (249-251).

Decius, care, la un an după ce a devenit împărat, a dat un edict prin care Roma se întorcea la vechea sa religie și la zeii ei.

Edictul le lăsa creștinilor doar două posibilități: fie aveau să se dezică, să se lepede de Iisus Hristos, fie aveau să moară.

Iată ce spune Sinaxarul (una din variante):

Cei șapte și-au împărțit săracilor tot ce aveau și apoi s-au ascuns într-o peșteră, temându-se că nu vor fi destul de puternici ca să îndure martiriul. Acolo L-au rugat pe Dumnezeu să-i desfacă din legăturile trupului, ca să nu poată fi predați împăratului, și și-au încredințat Lui sufletele.

Au dormit și s-au trezit… a doua zi… adică peste aproape 200 de ani ! Se spune că oamenii lui Decius i-ar fi aflat în peșteră (îi căutau ca să-i silească să aducă jertfe zeilor ! Ceea ce ne arată că erau din familii importante…) și, văzându-i adormiți, fie au crezut că au murit, fie au vrut să-i îngroape de vii, și au acoperit intrarea peșterii cu pietre.

Când tinerii s-au trezit… a doua zi… peste aproape 200 de ani, cel mai mic, Iamvlihos, s-a dus în oraș, în Efes, să cumpere pâine. Numai că s-a trezit într-un alt Efes, cu biserici și cu o mulțime de cruci care se vedeau peste tot.

Împărat era acum Theodosius al II-lea, cel Tânăr sau Caligraful (408-450). Un bazileu creștin și nespus de evlavios. Care trăia aproape ca un monah, ca un ascet chiar, și care-și petrecea timpul copiind manuscrise bisericești.

Iamvlihos a cumpărat pâinea cu o monedă care avea pe ea efigia lui Decius… veche de 200 de ani… și povestea continuă cu aventurile lui cu brutarii de la cuptorul de pâine. Crezând că băiatul găsise o comoară, l-au dus, în cele din urmă, la proconsul. Aici l-a văzut episcopul Efesului și… a înțeles că era vorba de o minune.

Povestea se sfârșește când Theodosius vine din Constantinopol la Efes, anume să-i vadă pe cei 7 tineri și să li se închine ca unora ce înviaseră din morți. Se sfârșește când ei adorm din nou, în timp ce stăteau de vorbă cu bazileul și cu arhonții lui (nobilii din Senat). De data aceasta, somnul lor va fi cel până la a doua venire a lui Hristos.

Sinaxarul mai spune că Dumnezeu a făcut această minune anume pentru oamenii Bisericii care fuseseră atrași de gnoza maniheană, apărută cam tot atunci când tinerii efesieni adormeau în peștera lor de pe muntele Ohlon (Mani a primit revelația noii sale religii după anul 240 d. Hr.). O gnoză care spunea că nu există Înviere și că Iisus n-ar fi murit pe cruce, așadar că nici n-ar fi putut învia.

Iată ce putea scrie Sfântul Augustin, pe vremea când era maniheu:

Vrăjmașul, care spera că l-a răstignit pe Mântuitor, pe Tatăl celor Drepți, s-a aflat răstignit în locul lui. [Una a fost atunci realitatea și alta aparența*] Căci Arhontele Întunericului a fost cel țintuit pe cruce, el și tovarășii lui au purtat cununa de spini, el a fost înveșmântat și în mantia de purpură. Numai el a băut oțetul și fierea din care s-a crezut că a băut Domnul. Tot ce s-a părut că a suferit Domnul au suferit [în realitate] Puterile Întunericului. Și tot pe ele le-au străpuns cuiele și sulița. (De fide contra Man. 27/la I.P. Culianu, Arborele Gnozei, pag. 255-256, Nemira, 1998).

EFES 1

Învierea… reconfirmată ?

Rămâne să mai răspundem la o ultimă întrebare: de ce era nevoie ca Învierea să fie… reconfirmată și, mai ales… fără participarea lui Iisus Hristos?

Nu putem să nu observăm cât de ciudat este faptul că, în secolul al V-lea, a fost nevoie ca Învierea să fie… adeverită din nou, de vreme ce este însăși temelia religiei creștine. O temelie care fusese foarte bine pusă de evangheliști și de Părinții Bisericii de până atunci.    Și, mai ales că, de atunci până astăzi, nimeni n-a mai simțit nevoia s-o facă… Să ne încredințeze că Învierea există…

Pentru că, iată ce spune troparul celor șapte sfinți din Efes:

Mari sunt isprăvile credinţei ! În peşteră, ca într-o cămară împărătească, au petrecut cei şapte sfinţi tineri şi fără stricăciune au murit. Iar după multă vreme, ca dintr-un somn s-au sculat, pentru încredinţarea învierii tuturor oamenilor. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

Și ce spun două fragmente din Canonul de rugăciune către cei șapte sfinți, pomeniți de Biserică pe 4 august și pe 22 octombrie:

Cei şapte tineri, care vieţuiseră pentru Hristos mai înainte în omorârea trupului, primind minunată moarte ca un somn, iarăşi s-au sculat, întărind dogma despre învierea morţilor. (…)
Voi, tinerii Efesului, murind odinioară pe pământ fără de simţire cu moartea cea de obşte, aţi înviat iarăşi în chip mai presus de fire, lămurit încredinţând învierea morţilor.

De fapt, mesajul poveștii nu are legătură cu Învierea propriu-zisă. Nu ea este reconfirmată. Reconfirmat și reamintit este adevărul atât de greu de acceptat că ea trece întotdeauna… prin moarte. Moarte care poate fi blândă, ca un somn… regenerator.

***

Povestea celor Șapte Sfinți Tineri apare, pentru prima oară, la episcopul sirian Iacob de Sarug (azi Suruç, în Turcia; aprox. 450-521) care a luat-o dintr-un sinaxar grecesc, pierdut astăzi. O găsim și la Sf. Grigorie de Tours (aprox. 538-594), în De gloria martyrum și la Pavel Diaconul (aprox. 720-799), în Istoria Lombarzilor. Dar cea mai cunoscută versiune apuseană se află în Legenda Aurea (Legenda Sanctorum) a lui Iacob de Voragine. Și, o mai găsim și în Coran (sura 18/Grota, v. 9-26) ca povestea „Oamenilor Peșterii”.

Să mai spunem că săpăturile arheologice făcute în anii 1927-1928 în vechiul Efes, lângă orașul nou, și, mai ales, pe muntele Ohlon (astăzi Muntele Pion sau Coelian), au scos la iveală deasupra peșterii ruinele unei biserici și, în jurul ei, o necropolă creştină, formată din mici grote, cu morminte din secolele V-VI și cu inscripții votive în care apar numele celor 7 sfinți tineri din Efes.

K 6Foto: Wikipedia: împăratul bizantin Theodosius al II-lea (408-450 d. Hr.). marmură, sec. al V-lea. Luvru.

***

Oι Άγιοι Επτά Παίδες

Έμορφα που εκφράζεται το συναξάριον:
«ενώ δε συνωμίλει ο βασιλεύς» με τους αγίους
«κ’ οι επίσκοποι και άλλοι πολλοί άρχοντες,
«ενύσταξαν ολίγο οι άγιοι»
και τες ψυχές των στον θεό παρέδωσαν.

Οι Άγιοι Επτά Παίδες της Εφέσου που
κατέφυγον εις σπήλαιον να κρυφθούν
από τον διωγμόν των εθνικών, κ’ εκεί εκοιμήθησαν –
και την επαύριον εξύπνησαν. επαύριον γι’ αυτούς.
μα εν τω μεταξύ, είχαν παρέλθει σχεδόν δύο αιώνες.

ξύπνησε την επαύριον και πήγε
ένας των, ο Ιάμβλιχος, γιά ν’ αγοράσει άρτον,
κ’ είδεν εμπρός του άλλην Έφεσον,
όλην καθηγιασμένη μ’ εκκλησίες, και σταυρούς.

κ’ εχάρηκαν οι Άγιοι Επτά Παίδες,
και τους ετίμησαν και τους προσκύνησαν οι χριστιανοί-
κ’ ήλθε κι απ’ την Κωνσταντινούπολιν ο βασιλεύς,
ο Θεοδόσιος, ο γιός του Αρκαδίου,
και τους προσκύνησεν κι αυτός,
ως πρέπον, ο ευλαβέστατος.

και χαίρονταν οι Άγιοι Επτά Παίδες
σ’ αυτό τον κόσμο τον ωραίο, και τον χριστιανικόν,
τον αγιασμένο μ’ εκκλησίες, και σταυρούς.

μα έλα που ήσαν όλα τόσο διαφορετικά,
και τόσα είχαν να μάθουν και να πουν,
(και τέτοια δυνατή χαρά ίσως εξαντλεί κι αυτή)
που γρήγορα κουράσθηκαν οι Άγιοι Επτά Παίδες,
από άλλον κόσμο φθάσαντες,
από σχεδόν δυό αιώνες πριν,
και νύσταξαν μες στην συνομιλία –
και τους αγίους οφθαλμούς των έκλεισαν.

 

Oι Άγιοι Επτά Παίδες… de mâna lui Kavafis:

K 1

K 2

K 3

K 4

Χειρόγραφο του ποιήματος «Οι Άγιοι Επτά Παίδες», με διαγραφές και διορθώσεις, στις δύο όψεις φύλλου και στο recto δεύτερου φύλλου. Αυτοσχέδιος φάκελος με χειρόγραφο τίτλο και χρονολογική ένδειξη.

(https://cavafy.onassis.org/el/object/3ctb-29pm-f927/)

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

KIEV: TRĂIASCĂ COVID-19!/KIEV: ¡VIVA EL COVID-19!

15 miércoles Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

U 3Igor Kolomoisky

KIEV: TRĂIASCĂ COVID-19!

Ucraina este, poate, singura țară din lume care beneficiază de pe urma pandemiei cu COVID-19. Datorită norilor grei financiari ai economiei ucrainiene din cauza virusului, Parlamentul a dat lumină verde pentru două proiecte de legi care se aflau în așteptare de ani de zile. În felul acesta, țara va primi împrumuturi internaționale în valoare de zece miliarde de $.

De fapt, cele două aprobări sunt, în realitate, una și jumătate – votarea legii bancare urmează să mai fie ratificată –, însă, dată fiind importanța ultimului „da”, este mai mult ca sigur că se va obține. Legea care este deja aprobată este o reformă agrară care va permite vânzarea liberă de terenuri arabile. În felul acesta, până în luna iulie a anului 2021, persoanele fizice vor putea cumpăra parcele de până la o sută de hectare, iar din 2024, persoanele juridice vor putea achiziționa până la 10.000 de hectare.

Prin această măsură se va depăși blocajul absurd al agriculturii ucrainiene, care are mari suprafețe de terenuri necultivate, deoarece parcelarea s-a dovedit a fi neproductivă. Ucraina dispune de cea mai mare suprafață agrară din Europa (33 de milioane de hectare), însă agricultura ei are cea mai mică rentabilitate, cel mai mic procentaj de investiții și cel mai mic preț de arendă de pe continental nostru.

U 2

Legea Bancară este un alt fenomen foarte ucrainean, cu toate că nu este singurul de acest gen din țară: cârdășia politico-mafiotă care a apărut în aproape toate țările din fostul Tratat de la Varșovia, după prăbușirea URSS-ului, la sfârșitul secolului trecut. În cazul Ucrainei, cel mai mare scandal financiar a fost falimentul fraudulos al „Privatbank”, proprietate a oligarhului Igor Kolomoiski. Statul s-a văzut nevoit să-i naționalizeze banca pentru a evita colapsul întregului sistem de creditare și dacă nu izbucnea pandemia, Kolomoiski și-ar fi redobândit banca – sau o desbăgubire – în niște condiții incredibil de favorabile pentru el.

Cele zece miliarde de $ pe care le va primi Kievul în urma aprobării acestor două legi vor veni de la Fondul Monetar Internațional (8 miliarde) și de la Uniunea Europeană (2 miliarde) și vor servi, mai ales, plății imediate a datoriei sale externe scadente (4 miliarde de $).

Dacă acest lucru înseamnă o mare ușurare pentru economia ucraineană, panorama generală este infinit mai rea decât la sfârșitul anului trecut, când nimeni nu se gândea la COVID-19. Atunci, creșterea economică era cea mai mare din ultimii 8 ani, inflația se afla sub control, iar datoria externă reprezenta 52% din PIB. Acum, previziunile cele mai optimiste anunță o recesiune de 5% (pesimiștii vorbesc de 20%), pe lângă o mare pierdere de valută din cauza reîntoarcerii în țară a majorității ucrainienilor care lucrau în străinătate.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

U 1

KIEV: ¡VIVA EL COVID-19!

U 4Igor Kolomoisky

Ucrania es quizá el único país del mundo que le ha sacado un beneficio a la irrupción de la pandemia del covid-19 en su territorio. Gracias a los nubarrones financieros que se ciernen sobre la economía ucraniana por culpa del virus, el Parlamento ha dado luz verde a dos proyectos de ley que estaban pendientes desde hace años. Con ello el país recibirá empréstitos internacionales por valor de diez mil millones de $.

En realidad, las dos aprobaciones son una y media – la votación de la ley bancaria ha de ratificarse aún –, pero dada la importancia del último “sí”, se da por seguro que se dará. La ley ya aprobada es una reforma agraria que permitirá la venta libre de tierras de cultivo. Así, hasta julio del 2021 las personas físicas podrán adquirir parcelas de hasta 100 hectáreas; y a partir del 2024, podrán hacerlo las personas jurídicas hasta un total de 10.000 ha.

Con esta medida se supera el absurdo bloqueo de la agricultura ucraniana, que tiene grandes superficies de terreno sin cultivar, porque la parcelación resulta improductiva. Ucrania dispone de la mayor superficie agraria de Europa (33 millones de ha), pero su agricultura es la que tiene la menor rentabilidad, menor índice de inversión y menor precio de arriendo de todo el Continente.

La ley Bancaria es también un fenómeno muy ucraniano, aunque no exclusivo de este país: el contubernio político-mafioso que surgió en casi todos los Estados del extinto Pacto de Varsovia, tras el colapso de la URSS, a finales del siglo pasado. En el caso de Ucrania, el mayor escándalo financiero fue la quiebra fraudulenta del “Privatbank”, propiedad del oligarca Igor Kolomoiski. El estado tuvo que nacionalizar la entidad bancaria para evitar un colapso de todo el sistema crediticio y, hasta el estallido de la pandemia, Kolomoiski estaba a punto de conseguir que se le devolviera la entidad – o se le indemnizara – en unas condiciones increíblemente favorables para él.

U 5Igor Kolomoisky

Los 10.000 millones de $ que recibirá Kiev tras la aprobación de esas dos leyes proceden del Fondo Monetario Internacional (8.000) y la Unión Europea (2.000) y servirán, ante todo, para que Ucrania pueda hacer frente al pago inminente de parte (4.000 millones de $) de su deuda externa.

Y si esto supone un gran alivio para la economía del país, el panorama general no deja de ser ahora infinitamente peor que a finales del año pasado, cuando nadie pensaba en el covid-19. En aquel entonces, el crecimiento económico era el más alto de los últimos 8 años, la inflación estaba controlada y su deuda externa rondaba el 52% del PIB. Ahora, los pronósticos más optimistas prevén una recesión del 5% (los más pesimistas hablan del 20%), amén de una pérdida de ingresos de divisas fuertes, debido al regreso de gran parte de los ucranianos que trabajaban en el extranjero.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

STARMER, LABURISTUL DE OȚEL/STARMER, EL LABORISTA DE ACERO

13 lunes Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , ,

K 1Keir Starmer

STARMER, LABURISTUL DE OȚEL

După 14 ani de când nu a mai deținut puterea, Partidul Laburist britanic își pune speranțele într-un om – Keir Starmer, de 58 de ani – care, practic, este antiteza lui Boris Johnson, actualul prim ministru.

Acesta face parte din înalta societate, în timp ce Keir este fiul unor muncitori. Boris este un antieuropenist de conveniență, excentric, nedisciplinat și mai preocupat să obțină succese, decât să fie fidel unor ideologii sau adevărului strict; Keir este riguros, minuțios, un socialist pasional (a fost botezat cu numele de Keir în onoarea lui Keir Hardie unul dintre fondatorii partidului), europenist convins și om cu o disciplină de fier atât în munca sa cât și în relațiile cu colaboratorii.

Keir a fost singurul dintre cei patru frați ai săi care și-a luat bacalaureatul. A urmat cursurile universității din Leeds, pentru a-și lua licența în Drept, iar, pe urmă, a obținut titlul de doctor, la universitatea din Oxford.  „Curriculum-ul” său era strălucitor și ar fi putut să lucreze în orice birou de avocați de succes pentru a câștiga rapid bani mulți. Însă, a preferat să se angajeze la biroul Doughty Street Chambers, specializat în drepturule omului și libertatea presei. Unul dintre colegii săi de acolo a fost Amal Clooney, una dintre figurile mondiale în această materie.

Totuși, Keir nu a făcut carieră cu drepturile omului, ci cu politica. Partidul i-a recunoscut capacitățile profesionale

și, în 2008, a fost numit șef al Procuraturii Regatului Unit, unde avea în subordine 9.000 de persoane. Iar în guvern, la umbra lui Jeremy Corbyn – predecesorul său în fruntea partidului -, a fost principalul referent pe tema „Brexit-ului”.

Încă mai înainte de a fi ales în fruntea partidului, Stramer a apărat deschiderea și pragmatismul. Cu toate că întotdeauna i-a fost fidel lui Corbyn, în prezent, luptă pentru o linie aproape antagonică politicii acestuia. Înainte de toate, deoarece este convins că îndepărtarea de centru a fost prima cauză care a determinat pierderea puterii de către laburiști.

În profilul politic și de muncă al lui Keir Starmer, riguros și amănunțit, se evidențiază pasiunea cu care luptă împotriva antisemitismului laburist din ultimii ani – „… trebuie să facem din nou din Partidul Laburist o patrie pentru evrei…”- a spus de curând… În această chestiune se pare că vorbește mai mult din afecțiune personală decât din convingere intelectuală: soția lui Keir este evreică…

K 3Keir Starmer și soția sa, Victoria

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

K 6Keir Starmer și soția sa, Victoria

STARMER, EL LABORISTA DE ACERO

K 2Keir Starmer

Tras 14 años alejado del poder, el Partido Laborista británico ha puesto sus esperanzas en un hombre – Keir Starmer, 58 años – que es, prácticamente, la antítesis de Boris Johnson, el actual primer ministro.

Este pertenece a la alta sociedad; Keir es un aldeano (Surrey), hijo de trabajadores. Boris es anti europeísta de conveniencia, excéntrico, indisciplinado y más apegado al éxito que a las fidelidades ideológicas o la estricta verdad; Keir es riguroso, minucioso, pasionalmente socialista (fue bautizado Keir en honor a Keir Hardie uno de los fundadores del partido), europeísta convencido y hombre de una disciplina férrea tanto en su trabajo como en su trato con los colaboradores.

Keir fue el único de los 4 hermanos que logró acabar el bachillerato. Pasó a la universidad en Leeds, para licenciarse en Derecho y se doctoró, luego, en Oxford. El “currículo” era brillante y podría haberse colocado en cualquier bufete de éxito para ganar rápidamente un buen dinero. Pero, prefirió enrolarse en el bufete Doughty Street Chambers, especializado en derechos humanos, cívicos y libertad de Prensa. Uno de sus colegas allá  fue Amal Clooney, una de las figuras mundiales en la materia.

Keir no hizo, sin embargo, carrera en los derechos humanos, sino con la política. Su capacidad profesional la reconoció el partido y, en el 2008, fue nombrado jefe de la Fiscalía del Reino, un departamento con una plantilla de 9.000 personas. Y en el Gabinete en la sombra de Jeremy Corbyn – su predecesor al frente del partido -, fue el principal ponente en el tema del “Brexit”.

Desde antes de su elección al frente del partido, Stramer ha defendido el aperturismo y el pragmatismo. Pese a que fue siempre fiel a Corbyn, propugna ahora una línea casi antagónica a la política de éste. En primer lugar, porque está convencido de que el apartarse del centro ha sido la primera causa de la pérdida del poder del laborismo.

En el perfil político y laboral de Keir Starmer, riguroso y detallista, choca la pasión con que combate el antisemitismo laborista de los últimos años  – “… hemos de hacer de nuevo del Partido Laborista una patria para los judíos…”, dijo recientemente -. Y es que aquí parece hablar más por afección personal que por convicción intelectual: la esposa de Keir es judía…

K 5Keir Starmer y su mujer Victoria

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

TALIBANI INDESTRUCTIBILI/TALIBANES INDESTRUCTIBLES

12 domingo Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

T 7

Pacea dintre talibani și americani, semnată la sfârșitul lunii februarie a acestui an, atârnă de un singur fir… din cauza unor neînțelegeri între afgani! Talibanii nu acceptă să negocieze cu președintele afgan, deoarece delegația acestuia nu ar reprezenta, după opinia lor, întreaga societate. Iar opoziția nici măcar nu-l recunoaște pe președintele Ashraf Ghani, deoarece consideră că titular ar trebui să fie Abdalah Abdalah.

T 5Ashraf Ghani y Abdalah Abdalah

Dar, relitatea este mult mai amplă decât atât. De-a lungul întregii sale istorii, Afganistanul (36 de milioane de locuitori) a fost împărțit în puzderii de grupuri și facțiuni învrăjbite. Chiar și ultimele două invazii străine (cea a URSS-ului din 1979 și cea a SUA și a aliaților săi, în urma atentatelor asupra turnurilor gemene din New York) au fost declanșate de o lovitură de stat, dată de comuniștii afgani împotriva guvernului de la Kabul.

Noutatea din Afganistanul din zilele noastre este o revenire a talibanilor. În prezent, aceștia controlează peste 20 la sută din teritoriul național și țin piept cu succes celor aproximativ 13.000 de militari americani care încă luptă în această țară.

Originile talibanilor se află în traficul cu droguri al mafiei militare pakistaneze, care recruta și antrena, prin anii 60 ai secolului trecut, patrule afgane ca să protejeje camioanele cu care transportau opiaceele spre Europa. În vremea aceea, nu erau decât o bandă înarmată, însă pentru țară reprezentau un factor de care trebuia să se țină seama. Cel care a ținut cel mai mult seama a fost mulah-ul  Mohamed Omar, care, în 1989, a creat – cu vreo cinzeci de adepți ai săi – mișcarea talibanilor (adică a studenților, a celor care îl urmau pe el).

Era o mișcare islamistă radicală în care s-au înscris imediat mii de combatanți – bine înarmați și antrenați de SUA – rămași fără slujbe și fără salarii după retragerea trupelor sovietice. La apelul lui Omar au venit masiv și musulmanii afgani din madrase (școli religioase finanțate în principal de Arabia Saudită) și care aveau o concepție foarte primitivă și intolerantă despre islam.

T 2

Omar a pus mâna pe guvern (în 1996) și a instaurat un regim de teroare și intoleranță în țară, care a culminat cu înfruntarea cu SUA, când l-a găzduit pe Bin Laden.

Omar a pierdut acel război, dar nici SUA nu l-au câștigat.  Pentagonul nu a reușit să învingă gherilele din munți, iar Washingtonul nu a știut să dialogheze cu o lume morală, credințe și obiceiuri aproape antagonice celor americane.

În schimb, talibanii au învățat multe lucruri din domeniile politicii și ale războiului. În luptele de gherilă, cunosc perfect strategia americană, deoarece, în timpul invaziei sovietice, SUA au antrenat peste o sută de mii de combatanți afgani ca să lupte împotriva unei armate moderne.

În domeniul politic, au învățat din eșecurile mulah-ului Omar și, în loc să solicite sprijinul populației cu apeluri la intransigență religioasă, au copiat formula cu care Iranul a reușit ca Hamas și Hizbolah să domine rezistența palestiniană: își pun organizația și resursele economice la dispoziția celor mai nevoiași cetățeni din teritorille pe care le domină.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

T 1

TALIBANES INDESTRUCTIBLES

T 8

La paz talibano-estadounidense firmada a finales de febrero está pendiente de un hilo…¡ por disputas entre los afganos ! Los talibán se niegan a negociar con el presidente afgano porque la delegación de este no representa, según los talibán, a toda la sociedad. Y la oposición no reconoce siquiera al presidente Ashraf Ghani porque considera que el titular debería ser Abdalah Abdalah.

T 4

Ashraf Ghani y Abdalah Abdalah

Todo esto es en realidad más de lo mismo. A lo largo de casi toda su historia, el Afganistán (36.000.000 de habitantes) ha estado dividido en miles de banderías enfrentadas. Incluso las dos grandes invasiones extranjeras últimas (la de la URSS en 1979 y la de los EE.UU. y sus aliados a raíz de los atentados contra las torres gemelas de Nueva York) se originaron por un golpe de Estado de los comunistas afganos contra el Gobierno de Kabul.

T 6

Ashraf Ghani y Abdalah Abdalah

Lo que es nuevo en el Afganistán de hoy en día es el resurgir de los talibán. Estos controlan actualmente más del 20% de todo el territorio nacional y le hacen frente con éxito a los cerca de 13.000 soldados estadounidenses que aún luchan en el país.

Los orígenes de los talibán está en el tráfico de drogas de la mafia militar pakistaní que reclutaba y adiestraba en los 60 patrullas afganas para proteger los camiones con que enviaba los opiáceos a Europa. No eran por aquél entonces más que una banda armada, pero para el panorama del país eran ya un factor a tener en cuenta. Y quien más lo tuvo en cuenta fue el mulá Mohamed Omar que en 1989 creó – con una cincuentena de seguidores – el movimiento de los talibán (palabra que significa alumnos, seguidores).

Era un movimiento islamista radical al que se apuntaron de seguida millares de guerrilleros – bien armados y entrenados por los EE.UU. – que se habían quedado sin oficio ni beneficio tras la retirada de las tropas soviéticas. Y también afluyeron masivamente a la llamada de Omar los afganos musulmanes criados en las madrasas (financiadas principalmente por Arabia Saudí) y que, consecuentemente tenían un concepto muy primitivo e intolerante del islamismo.

T 3

Omar se hizo con el Gobierno (1996) e instauró un régimen de terror e intolerancia en el país que culminó con el enfrentamiento a los EE.UU. al dar albergue a Bin Laden.

Y si bien Omar perdió esta guerra, los EE.UU. tampoco la ganaron. El Pentágono no ha encontrado la manera de combatir a las guerrillas en las montañas y Washington no ha sabido dialogar con un mundo de moral, creencias y costumbres casi antagónicas a las norteamericanas.

En cambio los talibán han aprendido muchas cosas tanto política como militarmente. En la guerra de guerrillas conocen a la perfección la estrategia estadounidense ya que durante la invasión soviética los EE.UU. entrenaron a más de 100.000 afganos a luchar contra un ejército moderno.

Y en el terreno político, aprendieron de los fracasos del mulá Omar y en vez de seguir apelando al apoyo de la población con llamamientos a la máxima intransigencia religiosa, han copiado la formula con la que el Irán ha logrado que Hamas y Hizbolá dominen la resistencia palestina: poner su organización y recursos económicos a disposición de los ciudadanos más necesitados de los territorios que dominan.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

HĂITUIREA BOSCHETARĂ ȘI CEA MECANIZATĂ

12 domingo Abr 2020

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

M 1

Pandemia COVID-19 oferă un bogat material de studiu pentru cercetătorii din toate domeniile de activitate.

Medicii din toate specialitățile, de la virusologi, ftiziologi, nefrologi… până la epidemiologi, psihiatri și generaliști se confruntă cu lucruri noi, neștiute, nedescoperite și nesesizate până în prezent. Dar, și politologii, sociologii, economiștii, experții militari, specialiștii în gestionarea dezastrelor și în relansarea economiei se văd, brusc, în fața unor realități care îi copleșesc și la care încearcă să „se adapteze” din mers. La fel, juriștii.

Psihologii au de studiat fenomenul exasperării și al abandonului profesional din prima linie, spontan și de durată, deoarece este posibil ca științele medicale să nu mai atragă, în următorii ani, tineri care să dorească să devină medici sau asistenți medicali.

Experții în mijloacele de comunicare în masă au șansa să studieze cum reușesc posturile de televiziune și de radio – mai ales acestea din urmă – să-și sporească funcția de amfitrion un pic și mai ospitalier, în condițiile izolării individuale, de cuplu și familiale, când marea majoritate a populației rămâne închisă în casă. Ce idei, cum le-au pus în practică, ce gesturi au făcut, cum și-au îmbogățit limbajul în acest sens și ce rezultate și efecte au obținut? Sau, poate, nici măcar n-au avut ideea!

Se știe că, în condiții extreme, omul și societatea își arată mai pregnant unele aspecte latente. În general, omul bun, omul de caracter devine și mai bun, iar cel mai puțin generos devine și mai meschin, și mai rău. Cultura și educația nu schimbă comportamentul ființei umane! Doar îl rafinează! Bunătatea devine și mai bună, iar răutatea, și mai tăioasă.

Coronavirus in Italy

Intervalul  de timp 11.00 – 13.00, în care persoanele în vârstă pot să iasă la cumpărături, concentrează destul de vizibil această categorie de vârstă în piețe și în magazinele alimentare. Figuri îngrijorate, resemnate, dar și indiferente… Sunt tratate, în general, cu politețe și respect.

Există și excepții. Puține, dar totuși, există.

Sâmbătă, 11 aprilie 2020, am ieșit la cumpărături. În apropierea Pieței Moghioroș, am văzut o scenă incredibilă. O persoană fără adăpost care venea dinspe piață s-a apropiat la mai puțin de un metru de o doamnă care mergea în fața mea – la vreo 4 metri distanță de mine – și I-A TUȘIT ÎN CREȘTET. Repet, ca să nu rămână niciun dubiu: persoana fără adăpost a părăsit marginea din dreapta a trotuarului, dreapta pe direcția ei de deplasare, a venit spre marginea din stânga și I-A TUȘIT ÎN CREȘTET CU O TUSE VOITĂ ȘI CONTROLATĂ, unei doamne care se deplasa spre piața Moghioroș.

Îmi place să cred că doamna și-a ținut respirația 10 -15 secunde, până a ieșit din zona posibil infectată și, de asemenea, îmi place enorm de mult să cred că persoana tușitoare nu era purtătoare de Coronavirus. Oricum, sunt covins că nu exagerez, INTENȚIA A FOST CRIMINALĂ!

A trecut prin dreptul meu, destul de aproape, însă agresivitatea i s-a redus doar la o  privire amenințătoare. Salvarea mea a fost un coș de gunoi care a atras-o pe experta tușitoare mai mult decât persoana mea.

M 3

Cum să te comporți în asemenea situații? Cum să te comporți dacă asiști la o asemenea agresiune?

Persoana fără adăpost era o femeie de 40-45 de ani.

Ce spune legea despre asemenea gesturi? Ești în legitimă apărare? Lovești distructiv o femeie care, fără niciun dubiu, are discernământ și îți încalcă agresiv spațiul, distanța socială, adică, vrea să te omoare?

O altă experiență am trăit-o la întoarcerea acasă de la piață. Pe Bulevardul Timișoara, în apropiere de Complexul COMPASULUI, pe o alee care flanchează acest complex venea – la început – cu o viteză prudentă (se afla la vreo 30 de metri de distanță) o furgonetă.

Am hotărât să traversez aleea. La viteza aceea, aveam timp suficient, căci vehicolul ar fi ajuns în dreptul meu la 3 sau 4 secunde după ce aș fi fost dincolo.

Șoferul venea încet și, oricum, aveam prioritate. În plus, dumnealui s-ar fi oprit, venid din lateral, înainte de a se înscrie pe Bulevardul Timișoara: urma să se asigure că are drumul liber, că nu vin vehicule dinspre Romancierilor.

Ei bine, brusc, șoferul furgonetei a accelerat în asemenea măsură, încât am fost nevoit să alerg, să sar în lături din calea vehicolului.

În urma mea venea o doamnă care l-a întrebat pe șofer:

-Domnule, chiar așa…???!!!

Soferul a oprit, nu se mai grăbea deloc. Avea tot timpul din lume. A coborât geamul portierei și a întrebat:

-Doamnă, am dat peste dumneavoastră?

Avea o voce superbă! Impostația vocii, felul cum articula cuvintele revelau o persoană cu educație, foarte inteligentă. Nu era un simplu șofer. Ce păcat că nu avea caracter!

-Oare, trebuia să dați peste noi?

Nu a răspuns, deoarece nu a mai avut ce.

L-am privit și a înțeles din tăcerea și din privirile mele că eram uimit de comportamentul unui om cu care societatea a cheltuit niște bani pentru a-l educa și forma, iar el nu reușea întotdeauna să se comporte demn și uman.

M 4

Răutatea, disprețul și nemulțumirea de sine formează fondul comun al întâmplărilor de acest gen.

Femeia aceea fără adăpost nu ezita să încerce să ucidă printr-o simplă tuse.

Iar domnul acela – este drept – nu a dat peste noi, dar ne-a fugărit, a turat motorul vehicolului ca să ne sperie. Nu ne-a lovit, doar s-a repezit la noi!

Probabil, există o diferență între modul cum este perceput  acest  interval  orar 11.00 – 13.00:

persoanele în vârstă îl văd ca pe „o fereastră”, o frântură de LIBERTATE, în care li se permite să iasă din casă pentru a face cumpărături, în timp ce alții, nu prea numeroși, dar destui, îl consideră un PRIVILEGIU prea generos acordat bătrânilor. Aceștia sunt roși de o fobie față de bătrâni! GERONTOFOBIA! Percep LIBERTATEA altora ca pe un BUN NECUVENIT!

În încheiere, menționez că ar fi trebuit să-l întreb, totuși,  pe domnul de la volan:

-Domnule dragă, aveți cumva vreo ARMĂ DE VÂNĂTOARE la dumneavoastră?  –  căci eu mă simt, acum, ca un IEPURE HĂITUIT de cei care tușesc și de cei care turează motoare!

G 1

 

G 2

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.