• ACERCA DE NOSOTROS
  • ANUL NOU: DE PRIMĂVARĂ, DE TOAMNĂ ȘI DE IARNĂ
    • ANUL NOU (II) – ANUL NOU DE IARNĂ – ZEUL SOARE – MOȘ CRĂCIUN
  • ARTA ÎNALTEI BUCĂTĂRII
    • MIC DEJUN CU RODIE, ZMEURĂ ȘI MENTĂ
    • SPANACUL – SPIRITUL PERSAN AL VIEȚII
    • OMLETA – SPUMĂ DE OUĂ LA TIGAIE
    • CARTOFUL – TRUFA ANZILOR
    • BORCANUL FERMECAT CU CASTRAVEŢI MURAŢI
  • CĂLĂTORIILE ARIADNEI
    • BAPTISTERIUL DE LA MANGALIA
    • ÎNGHEȚATĂ CU DRAGOSTE… ÎN MANGALIA
  • CARMINA BURANA
    • CARMINA BURANA – Omnia sol temperat/Soarele pe toate le îmblânzeşte
  • CELE MAI FRUMOASE POEME
    • INFINITUL
    • Kemal – Manos Hatzidakis/Nikos Gațos
  • CELE MAI FRUMOASE POEME DE DRAGOSTE
    • APOSTOLUL PAVEL – IMNUL IUBIRII
    • Caballo Viejo – omagiu lui Simón Díaz
    • DANTE, Vita Nuova, IX
    • DE TE-AI PLICTISIT, O, DOAMNĂ…
    • JORGE LUIS BORGES – ÎNDRĂGOSTITUL
    • MICHELANGELO – RIME (9)
    • QUAND JE T΄AIME/CÂND TE IUBESC
    • RĂBDARE SĂ MAI AI, PUȚINĂ
    • SAN JUAN DE LA CRUZ – CÂNTĂRI ÎNTRE SUFLET ȘI MIRE
    • TU EȘTI OMUL MEU – PERISTERIS/MATSAS
    • UMBRA MEA ȘI CU MINE (POLIGONUL) – TSITSANIS/VIRVOS/GALANI
    • VERONICA FRANCO, TERZE RIME, III
    • MIKIS THEODORAKIS – 90 DE ANI
    • Imn, Baudelaire
    • SFÂNTUL IOAN AL CRUCII, LLAMA DE AMOR VIVA
    • ÎNDRĂGOSTITA, PAUL ELUARD
  • Chrétien de Troyes
    • Chrétien de Troyes – De Iubirea ce mă răpi pe mine, mie însumi, și mă prădui
  • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI 2022
    • DESCIFRÂNDU-L PE BRÂNCUȘI I
  • EDITORIALES
    • NE CONDUC ELITE POLITICE ADMIRABILE !
    • SALVAȚI SOLDATUL DRAGNEA!!! – BRAND DE ȚARĂ
    • TABARNIA – IMAGINEA DIN OGLINDĂ
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI OCCIDENTALE II : UE ȘI REGATUL MAROCULUI
    • 8 MARTIE – ZIUA ÎMPOTRIVA FEMINICIDULUI ?
    • ALARMĂ DIN SPAȚIUL VIRTUAL CÂT „UN ATAC PEARL HARBOUR”
    • AMERICA FIRST – AMERICA MAI ÎNTÂI DE TOATE !
    • APOROFOBIA – CUVÂNTUL ANULUI 2017
    • BREXIT-TIXERB
    • CATALUÑA SAU CATALUNYA ?
    • CULTUL IMPUNITĂȚII ȘI…PURGATORIUL
    • DE CE RAMBLA, BARCELONA ?
    • GARDUL ÎL FAC EU, DAR, ÎL PLĂTEȘTI TU !
    • IERUȘALÁIM HABIRÁ – IERUSALIM CAPITALA
    • LECTURINA… DE ZIUA CĂRȚII
    • RADONUL – AMENINȚAREA TĂCUTĂ
    • SPANIA – COABITARE SAU… URĂ DE CLASĂ?
    • SPANIA – ÎNTRE COABITARE ȘI ABȚINERE
    • UE – MAREA BRITANIE: A FI, DAR, MAI ALES, A NU FI !
    • UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI CUBA
    • VA FI ROMÂNIA DIN NOU MONARHIE ?
    • VALORILE DEMOCRAȚIEI EUROPENE: UE ȘI SAHARA OCCIDENTALĂ
    • ACESTEA SUNT FRUNZELE MELE !
    • DONALD TRUMP… ȘI ZIUA HISPANITĂȚII/DONALD TRUMP Y… EL DÍA DE LA HISPANIDAD
    • SPAŢIUL EUROPEAN ŞI CEL… PARAEUROPEAN !
    • GORBACIOV ÎNSUȘI NE SPUNE CĂ NU ILESCU L-A UMILIT PE REGE ÎN 1990!
    • ISLAM ȘI ISLAMISM
    • REPUBLICA….. DIN REGAT !
    • DE 9 MAI…
    • El 9 de Mayo …
    • TENTAȚIA ABSOLUTISMULUI SAU SIMFONIA ÎNTREBĂRILOR
    • ALEP – GUERNICA SECOLULUI XXI
    • Opinia publică… ?! Oare ?
    • „Numai… lei, fără de ” !
    • BREXIT…ȘI NU PREA!
    • DÍA DEL LIBRO … SANCHO SIN RUCIO
    • ISLAM E ISLAMISMO
    • EL SINDROME TIMOSHENKO Y EL FINAL DE LA ERA PUTIN
    • SIDROMUL TIMOȘENKO ȘI SFÂRȘITUL EREI PUTIN
    • SINDROMUL IOHANNIS
    • „Fahrenheit 451” la Mosul
    • Noul președinte al Greciei, calul troian al lui Al. Tsipras
    • TURCIA A UMILIT RUSIA!
    • ¡TURQUÍA HUMILLÓ A RUSIA!
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • ACULTURAȚIE…CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE
    • ALEGERI ÎN GRECIA: MARELE PERDANT ESTE OMUL CARE A DESFIINȚAT RADIOTELEVIZIUNEA PUBLICĂ
    • HOLOCAUSTUL NUCLEAR … și elegantul domn Mihail Vanin!
    • LIVIU DRAGNEA … ȘI PRIMUL CERC
    • A gândi altfel ! sau инакомыслящий/inacomâsleașcii
    • GUCCI ȘI SCANDALUL MARMURELOR PARTENONULUI
  • EDITORIALES II
    • 10 AUGUST 2018 – GUVERNELE DRĂGNILĂ ȘI DĂNCILĂ
    • ALEGERILE DIN GRECIA – VOTUL MÂNIEI
    • ANGLICISME VECHI ȘI NOI
    • BALMIS – PRIMA EXPEDIȚIE INTERNAȚIONALĂ DE VACCINARE
    • GRECIA – PRIZONIERĂ A DATORIEI EXTERNE
    • GRIPA SPANIOLĂ NU A FOST CHIAR…SPANIOLĂ !
    • HĂITUIREA BOSCHETARĂ ȘI CEA MECANIZATĂ
    • ILUZIA AUTOEXILULUI de Camelia Stănescu Ursuleanu
    • JUNE ALMEIDA – FEMEIA CARE A DESCOPERIT CORONAVIRUSUL
    • PROGRAMUL 3 – O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC
    • SOLDATUL SOVIETIC ELIBERATOR – UNEORI, A CĂUTAT ICOANE !
    • SPAȚIILE NAȚIUNII
    • SUNTEM SAU NU SUNTEM… ISRAELIENI ?
    • TAXA PE LĂCOMIE SE DOVEDEȘTE A FI PREA…LACOMĂ!
    • TRUMP ARUNCĂ TURCIA ÎN BRAȚELE UNIUNII EUROPENE
    • UNDE NE SUNT MELEȘCANII?
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA (I)
    • VIZITA PAPEI FRANCISC ÎN ROMÂNIA II – „SĂ MERGEM ÎMPREUNĂ”
    • Ziua Internaţională a Limbii Greceşti
    • MATI – UN NOU POMPEII ?
    • ATENA ȘI ANKARA, MAI APROPIATE SAU MAI DEPĂRTATE CA NICIODATĂ ?
    • VIZITA PREȘEDINTELUI EDOGAN ÎN GRECIA: UN BRAS DE FER DIPLOMATIC
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile
    • Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis
    • Mircea Cărtărescu a primit premiul Formentor pentru Literatură 2018
  • EDITORIALES III
    • VA ȘTI PUTIN SĂ IASĂ DIN FUNDĂTURĂ?
  • EFEMERIDES
    • DAN URSULEANU – COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA/MEMORII
    • KAFKA ŞI PĂPUŞA CĂLĂTOARE
    • PANAIT ISTATI – ENRACINEMENT
    • VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL
    • ZIUA CĂRȚII – Ida Vitale, Uruguay
  • ESPERPENTO – FIŞE DE ROMAN
  • ETIMOLOGIAS I
    • AURUL – MATERIA DIVINĂ
    • ETIMOLOGII XI: A ÎNVĂȚA, A CÂȘTIGA, A PEDEPSI
    • ETIMOLOGII XII – A VINDECA – ADICĂ A RĂSCUMPĂRA DIN SERVITUTEA BOLII
    • ETIMOLOGII XIII – LUMEA SAU LOCUL CEL LUMINAT
    • ETIMOLOGII XIV: MEDIC – DOCTOR – IATROMANT
    • ETIMOLOGII XV – ÎNVIEREA – ÎNTOARCEREA LA VIAŢĂ SAU RIDICAREA DIN MORMÂNT
    • ETIMOLOGII XVI – APORIA SAU PROVOCAREA MINȚII PERPLEXE
    • PĂMÂNT – ȚARĂ – GLIE
    • POST – AJUN – PRIVEGHERE
    • PUSTA – CUVÂNT ROMÂNO-SLAV
    • ROST – A ROSTI – A SE ROSTUI
    • VATRĂ – ȚEST – CUPTOR
    • A CERE – A CUCERI – CUCERNIC
    • A VĂTĂMA SAU A LOVI DIN VOIA LUI DUMNEZEU
    • A VOI – A DORI – A POFTI
      • La hora de la verdad
    • AUGUST – AUGUR – AUTOR
    • IERT – ELIBEREZ – SUNT LIBER
    • Parlament – Parlement – Parliament
    • AMOR – DRAGOSTE – IUBIRE
    • LOGODNA – CUVÂNTUL DAT ȘI VREMEA CEA BUNĂ
    • SUFLET – SPIRIT – DUH
    • VINDECAT – SALVAT – MÂNTUIT
    • HAR ȘI EUHARISTIE
    • MAG – MAGISTER – MĂIESTRU
  • ETIMOLOGIAS II
    • ETIMOLOGII I – Dragostea-puterea atotțiitoare și stihia atotstăpânitoare
    • ETIMOLOGII II – RELIGIA – UN PERPETUU EXERCIȚIU DE PIETATE
    • ETIMOLOGII III – MARTIE – LUNA LUI MARTE
    • ETIMOLOGII IV – DE LA CALENDELE FEMEILOR LA RĂZBOIUL FEMEILOR DE 8 MARTIE
    • ETIMOLOGII IX – IUNIE – LUNA LUI IUNO
    • ETIMOLOGII V – APRILIE – LUNA LUI VENUS (I)
    • ETIMOLOGII VI – APRILIE – LUNA FLOREI (II)
    • ETIMOLOGII VII – MAI– LUNA ZEIȚEI MAIA
    • ETIMOLOGII VIII – PELERINUL … UN CĂLĂTOR DE PESTE MĂRI ȘI ȚĂRI
    • ETIMOLOGII X – CINZECIMEA – POGORÂREA SFÂNTULUI DUH – RUSALIILE
    • ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI
  • IORGOS SEFERIS – POEME
    • IORGOS SEFERIS – AGHIA NAPA I
  • Isaac Bashevis Singer
    • Yentl, băiatul de la ieșiva
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE
    • AMINTIRI URÂTE…/MALOS RECUERDOS…  
    • De la vorbe la fapte/Del dicho al hecho
    • Mea culpa a lui Buffalo Bill/El mea culpa de Buffalo Bill
    • Nici ciment și nici zidari/Ni cemento, ni brazos
    • ¿Quo Vadis America? Încotro te îndrepți, America ?
    • Acum e acum !/La hora de la verdad
    • Apele se întorc la matcă/Las aguas a su cauce
    • BÂJBÂIND/PALOS DE CIEGO
    • Colacul de salvare a lui Trump/El salvavidas de Trump
    • Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump/Las comparaciones y paradojas de Donald Trump
    • Contrareforma /La contrarreforma
    • Cum se mută președinții/Una mudanza especial
    • De la Reconquista, la imigrare/De la Reconquista a la inmigración
    • Exact pe dos! /El tiro por la culata
    • Istoria unei neînțelegeri/Historia de un desencuentro
    • LUÂNDU-L LA BANI MĂRUNȚI/DESHOJANDO LA MARGARITA
    • Nu există dușman mic/No hay enemigo pequeño
    • Președintele nu pleacă de tot/El presidente no se va
    • Statele–încă–Unite ale Americii/Estados–todavia-Unidos de America
    • ULTIMUL ZID/EL ÚLTIMO MURO
    • Vremea lui Trump/La hora de Trump
    • Apele nu se liniștesc/Las aguas no se calman
    • Cine, cui dă ordine ?/¿A las órdenes de quién?
    • Momentul adevărului
    • Confuzie generală/Confusión general
    • Israel, de la Carter până la Obama/Israel, de Carter a Obama
    • La hora de la verdad
    • ¿Parón o recuperación?
    • Banca câștigă întotdeauna/La banca siempre gana
    • Istoria nu are un punct final/La historia sin final
    • Putin râde în hohote /La carcajada de Putin
    • Totul îi merge foarte bine lui Trump /Viento de popa para Trump
    • Cu fața la perete /De cara a la pared
    • Milioane și grade militare /Millones y galones
    • Puterea sau aurul? / ¿El poder o el oro?
    • Stagnăm sau ne redresăm ?
    • Las guerras del retrete
    • Mai întâi de toate, buzunarul/El bolsillo, lo primero
    • Ucenicul, ucenicii și cei șapte magnifici/El aprendiz, los aprendices y los siete magníficos
    • Todo al revés
    • Un panorama de paradojas
    • Elecciones con okupas
    • Ganó la otra América
    • Las otras elecciones
    • Sin hora de la verdad
    • ÎNTORCÂND SPATELE ELITELOR /DE ESPALDA A LAS ELITES
    • La elección y sus murallas
    • Paradoxuri ale democrației/Paradojas de la democracia
    • Uluire și descumpănire electorală/Pasmo y desconcierto electoral
    • Dilema republicană/El dilema republicano
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE II
    • “TRIO INFERNAL” SAU CAZUL KASHOGGI/“TRIO INFERNAL” O CASO KASHOGGI
    • A LĂTRA ȘI A MUȘCA/LADRAR Y MORDER
    • AJUTORUL OBLIGATORIU AL RUSIEI PENTRU VENEZUELA /LA OBLIGADA AYUDA RUSA A VENEZUELA
    • AMERICANII CEI CAȘTI /LOS CASTOS AMERICANOS
    • APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI /APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE
    • AUTOCRATUL IGNORANT/EL AUTÓCRATA IGNORANTE
    • BICIUIND CU DOLARUL/FUSTIGANDO CON EL DÓLAR
    • Căsătorie de conveniență /Matrimonio de conveniencia
    • CEALALTĂ FAȚĂ A VENEZUELEI/LA OTRA CARA DE VENEZUELA
    • CEI DINTÂI, ÎN TOATE/EL PRIMERO EN TODO
    • COADA MOSCOVEI /LA COLETA DE MOSCU
    • COPIII SEPTUAGENARI /LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS
    • Din lac, în puț… /De Málaga en Malagón
    • DIN SUMMIT ÎN SUMMIT /DE CUMBRE EN CUMBRE 
    • Două Americi /Dos Américas
    • Este, oare, Trump un poet frustrat ?/¿Es Trump un poeta frustrado?
    • Jumătate de secol, multe bătălii, pace în zare/Medio siglo, muchas batallas, paz a la vista
    • KASHOGGI, EGOLATRUL/KASHOGGI, EL EGÓLATRA
    • Libertate între gratii/Libertad entre rejas
    • Mai roșie decăt o găină/Mas roja que una gallina 
    • PAIUL DIN OCHIUL VECINULUI/LA PAJA EN EL OJO AJENO
    • Bilanțul primului an/Balance del primer año
    • Cadou de Crăciun/Regalo de Navidad
    • Casa nemăturată/La casa sin barrer
    • COSTA RICA: SEX ȘI URNE/COSTA RICA: SEXO Y URNAS
    • Doi și cu doi/Dos y dos
    • În fața realităților, Trump se dă pe brazdă /Los menguantes desamores de Trump con la realidad Washington
    • Între două ziduri/Entre dos murallas
    • Măsurarea forțelor pentru hegemonie, pe cele două maluri ale Pacificului/Pulso hegemónico a los dos lados del Pacífico
    • Nici cu tine, nici fără tine/Ni contigo, ni sin ti
    • O țară în flăcări / Un país en llamas
    • PARADISURILE /LOS PARAÍSOS
    • Puerto Rico (portul bogat) cel sărac/ Puerto Pobre
    • Trump se etalează/Trump se pone de largo
    • Un inchizitor în căutare de culpe/ Un inquisidor en busca de un delito
    • Un secol de cruciade/Un siglo de cruzadas
    • Pericolul nord-corean:azi, nu,… mâine,cine știe ?/El peligro norcoreano: hoy no, mañana quizá
    • GENERAȚIA INTERNETULUI /LA GENERACION DEL INTERNET
    • A fost odată…/Érase una vez…
    • A pleca la timp/Marcharse a tiempo
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE IV
    • 0 CIUDATĂ TÂRGUIALĂ ÎNTRE KIM ȘI TRUMP/ EL EXTRAÑO REGATEO DE KIM Y TRUMP  
    • Banii nu aduc fericirea/El dinero no hace la felicidad 
    • Calea americană/The American Way 
    • CELE O MIE DE FEȚE ALE POPULISMULUI/LAS MIL CARAS DEL POPULISMO 
    • CRIZA IRANIANĂ FĂRĂ PASIUNE, NICI PROPAGANDĂ/LA CRISIS IRANÍ SIN PASIÓN NI PROPAGANDA
    • Exasperarea democraților/ Exasperación demócrata 
    • Fată în casă bună la toate/Chica para todo 
    • ÎNDRĂZNEALA PRUDENTĂ NORD-COREANĂ/LA PRUDENTE OSADÍA NORCOREANA
    • IRAN: LA CE AR SERVI UN NOU RĂZBOI ?/IRÁN: ¿Y PARA QUÉ UNA GUERRA? 
    • Legat de mâini, cu cenușă în cap… și Trump pentru multă vreme/Maniatado, con ceniza en la frente… y Trump para rato
    • MIZERABILUL JOC AL MIZERIEI/ EL MISERABLE JUEGO CON LA MISERIA
    • Mult procuror și puțină pricină/Mucho fiscal y poca causa
    • NOUA CRIZĂ IRANIANĂ/NUEVA CRISIS IRANÍ
    • O AMBASADOARE FEMINISTĂ FOARTE ACTIVĂ /UNA EMBAJADORA DE FALDAS TOMAR 
    • Politica vacilor slabe/Política de vacas flacas
    • Problema de nerezolvat a rasismului/El insoluble problema del racismo 
    • PRUDENȚĂ ȘI BRAVADE/PRUDENCIA Y BRAVATAS
    • RAȚIUNILE LUI TRUMP/LAS RAZONES DE TRUMP  
    • SI TRUMP FUERA DE GAULLE…/DACĂ TRUMP AR FI DE GAULLE…
    • Știe dar, nu răspunde/Si sabe, no contesta
    • UN TRUMP BÍBLICO/UN TRUMP BIBLIC
    • E frica sau graba?/¿Es la por o la pressa?
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE V
    • Acelerație virotică/ Aceleración vírica
    • Așa este, dacă așa vi se pare/Así es, si así os parece
    • BALTIMORE: NEGRU PRECUM CRIMA/BALTIMORE: NEGRO COMO EL CRIMEN
    • Candidata cui?/¿Candidata de quién?  
    • Candidatul improbabil/El candidato improbable
    • Caritatea începe cu noi înșine: afacerea politică/La caridad empieza por uno mismo: el negocio de la política  
    • Cele două Americi/Las dos Américas 
    • Celelalte ambarcațiuni improvizate /Las otras pateras 
    • Cenzura presei/Censura de prensa
    • Cronica din cealaltă Americă: procese care aduc milioane/Crónica desde la otra América: pleitos milenarios
    • Cronică din cealaltă Americă/Crónica desde la otra América
    • DE LA PING PONG, LA BIG BANG /DEL PING PONG AL BIG BANG
    • De la vacile sfinte, la vacile cu lapte/De vacas sagradas a vacas lecheras 
    • Democrați pentru Trump/Demócratas por Trump
    • Două convenții pentru două Americi/Dos convenciones para dos Américas 
    • DROGURI PENTRU TOȚI, BANI PENTRU PUȚINI/DROGAS PARA TODOS, DINERO PARA POCOS
    • ERDOGAN E MAI TARE DECÂT TRUMP /ERDOGAN LE PUEDE A TRUMP
    • FANTEZII ELECTORALE/FANTASIAS ELECTORALES
    • FRAGILA BOGĂȚIE A CHINEI/LA FRAGIL RIQUEZA DE CHINA
    • Frontierele COVID-ului/Les fronteres del covid
    • HONG KONG, PROBLEMĂ ÎMPĂRTĂȘITĂ/HONG KONG, PROBLEMA COMPARTIDO
    • Început agitat de campanie/Agitado inicio de campaña  
    • IRAN-SUA: DE CE 52/IRAN-EE.UU. : POR QUÉ 52  
    • IRAN, RĂUL INSTITUȚIONAL/IRÁN, EL MALVADO INSTITUCIONAL
    • IRAN: RĂDĂCINILE URII/IRÁN: LAS RAÍCES DEL ODIO
    • Isterii și putere/Histerias y poder  
    • MILIONARI ȘI SEPTUAGENARI/MILLONARIOS Y SEPTUAGENARIOS
    • Nu există inamic mic/No hay enemigo pequeño
    • O criză cu surprize financiare/Una crisi amb sorpreses financeres
    • O curte vraiște/Un patio revuelto 
    • Pe zi ce trece, știm tot mai puțin/Cada dia sabem menys
    • PLACIDO DOMINGO ÎN SUA ȘI ÎN EUROPA/DOS DOMINGOS Y DOS MUNDOS 
    • PRIETENI ÎN EMISFERĂ/AMIGOS EN EL HEMISFERIO 
    • PROST E CINE CREDE/TONTO, EL QUE SE LO CREA
    • RĂUL TUTUROR…/MAL DE MUCHOS…
    • SĂ FACEM LUNA MARE DIN NOU/VOLVER A HACER GRANDE LA LUNA
    • Scape cine poate/Sálvese quien pueda
    • SFÂNTUL BIDEN CONTRA FERICITULUI TRUMP/SAN BIDEN CONTRA BEATO TRUMP
    • SOCOTELILE PE DOS /LAS CUENTAS AL REVES 
    • SUA: O SOCIETATE FOARTE APRIGĂ/EE.UU: UNA SOCIEDAD DE ARMAS TOMAR 
    • Talibani americani/Talibanes americanos
    • Trump sărind într-un picior/Trump a la pata coja  
    • TRUMP, PREȘEDINTE DEMOCRAT/TRUMP, PRESIDENTE DEMÓCRATA 
    • UN POST ÎN CARE DAI FALIMENT ORICUM/CARGO DE FACASO OBLIGADO
  • LA PAGINA DE EUGEN HAC
    • SECȚIA AROMÂNĂ
    • ȘI TOT NOI LE SUNTEM DATORI !
    • STATUL SATANIC
    • 9 MAI – SINGURĂTATEA CRIMINALULUI
    • GÂNDIREA LUI PUTIN
    • ÎNCERCAREA DE DEPORTARE MASCATĂ A REFUGIAȚILOR UCRAINENI
    • PUTIN ȘI LAVROV AU AVUT DREPTATE!
    • ANSCHLUSS
    • DOMULE ZELENSKI, CEREȚI-I LUI PUTIN DESPĂGUBIRI DE RĂZBOI!
    • HOLOCAUSTUL CA „OPERAȚIUNE SPECIALĂ”
    • VLADIMIR: ORI EȘTI A MEA, ORI NU VEI FI A NIMĂNUI!
    • DOMNULE VOLODIMIR ZELENSKIY DĂ-L ÎN JUDECATĂ PE PUTIN!
    • PUTIN NEPUTINCIOSUL
    • LIMBAJUL INVERSAT: ISTERIE, E PREA CURÂND, NAZIȘTI, DROGAȚI, NEGOCIERI
    • MAESTRUL VALENTIN… NU MAI ESTE!
    • PUTINISMUL – NOUL NUME AL HITLERISMULUI
    • UNDELE SCURTE – O BREȘĂ PE CARE PUTIN NU O POATE CONTROLA
    • GALIONUL SAN JOSÉ – AUR, ARGINT ȘI PIETRE PREȚIOASE
    • OARE I-A PĂCĂLIT BIDEN ȘI PE ROMI ?
  • LA PAGINA DE GEORGES MOUSTAKI
    • GEORGES MOUSTAKI – METECUL
  • LA PAGINA DE MICHELANGELO BUONARROTI
    • MICHELANGELO – RIME – MANUSCRISUL DE LA ASHMOLEAN
    • MICHELANGELO – SILLOGE 6
  • LA PAGINA DE SAN FRANCESCO DI ASSISI
    • SFÂNTUL FRANCISC DE ASSISI – CÂNTECUL FRATELUI SOARE
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU
    • LA OTRA CORRIENTE MIGRATORIA
    • VULNERABILITATEA FRONTIEREI TURCO-BULGARE
    • CEALALTĂ MIGRAȚIE
    • MISERIAS FRONTERIZAS BÚLGARAS
    • AYER CONTRA HOY
    • XENOFOBIA, SÍ PERO…
    • IERI ÎMPOTRIVA LUI AZI
    • XENOFOBIE, ÎNTR-ADEVĂR, ȘI TOTUȘI…
    • DRAMA MIGRATORIO A LA GRIEGA
    • SIRIA . LA PAZ CASI IMPOSIBLE
    • DRAMA REFUGIAȚILOR ÎN STIL GRECESC
    • ÎN SIRIA, PACEA ESTE APROAPE IMPOSIBILĂ
    • EL YEMEN SE LE INDIGESTA A ARABIA SAUDÍ
    • STRATEGIA STATULUI ISLAMIC ÎN LIBIA
    • ARABIEI SAUDITE… I S-A APLECAT DE ATÂTA YEMEN
    • LA ESTRATEGIA GUERRILLERA DE E.I. EN LIBIA
    • ARABIA, MÁS PASIÓN QUE LÓGICA
    • HEKMATYAR INTENTA VOLVER
    • ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ
    • HEKMATYAR VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ
    • ¿ CRISIS SOCIALISTA O CRISIS POLÍTICA GENERAL ?
    • RĂZBOIUL PE CARE IRANUL ÎL DUCE ÎN SIRIA
    • CRIZĂ SOCIALISTĂ SAU CRIZĂ POLITICĂ GENERALĂ ?
    • LA GUERRA SIRIA DEL IRÁN
    • ISLAM : LA ÚLTIMA GUERRA FRATRICIDA
    • ISLAM : ULTIMUL RĂZBOI FRATRICID
    • QUIERO Y NO PUEDO EN LIBIA
    • VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • GÜLLEN CONTRA ERDOGAN
    • LA MAFIA SE PASA A ERDOGAN
    • MAFIA TRECE DE PARTEA LUI ERDOGAN
    • CEA DE A DOUA REVOLUȚIE DIN TURCIA
    • LA SEGUNDA REVOLUCIÓN TURCA
    • NATALIA ERRE QUE ERRE
    • NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ
    • SIRIA, PARADISUL BANDELOR
    • SIRIA, EL PARAÍSO DE LAS BANDERÍAS
    • INDEPENDENTISTA HASTA EN LA CAMA
    • INDEPENDENTISTĂ PÂNĂ ȘI ÎN PAT
    • DE LA HITLER LA TRUMP
    • DE HITLER A TRUMP
    • VALENTIN POPESCU – UN MARE JURNALIST SPANIOL
  • LA PAGINA DE VALENTI POPESCU II
    • CELELALTE ALEGERI IRANIENE/LAS OTRAS ELECCIONES IRANÍES
    • ADEVĂRATUL BREXIT/ EL AUTÉNTICO BREXIT
    • ALBANIA : A MAI RĂMAS VREUN NECORUPT ?/ALBANIA : ¿ QUEDA ALGUIEN POR CORROMPER ?
    • BELARUS ȘI-A PIERDUT RĂBDAREA/BIELORRUSIA HA PERDIDO LA PACIENCIA
    • ESCAPADA MILITARĂ A TURCIEI ÎN SIRIA/LA BREVE GUERRA TURCA DE SIRIA
    • MACEDONIA : ABSURDITATE MAJORĂ/MACEDONIA : ABSURDO MÁXIMO
    • RANCHIUNA FĂRĂ SFÂRȘIT /RENCORES INEXTINGUIBLES
    • ROMÂNIA… PITOREASCĂ/RUMANIA RIZA EL RIZO
    • TERORISM ÎN INDIA/TERRORISMO EN INDIA
    • U.E. CENTRIFUGĂ/LA U.E. CENTRÍFUGA
    • VIETNAM : CORUPȚIE ȘI IDEOLOGIE/VIETNAM : CORRUPCIÓN E IDEOLOGÍA
    • CARE BREXIT?/¿QUÉ BREXIT?
    • CU TOTUL ALTUL ESTE VALSUL PREȘEDINȚILOR…/EL VALS DE LOS PRESIDENTES ES OTRO…
    • EGO-UL ȘI RAȚIUNEA DE STAT /EL EGO Y LA RAZÓN DE ESTADO
    • ERDOGAN, COLECȚIONAR DE DUȘMANI/ERDOGAN, COLECCIONISTA DE ENEMIGOS
    • PICIOARELE DE LUT ALE LUI ERDOGAN/LOS PIES DE BARRO DE ERDOGAN
    • PSEUDO-VIRAJ SPRE STÂNGA ÎN RĂSĂRITUL EUROPEI /EL PSEUDO GIRO A LA IZQUIERDA DE EUROPA ORIENTAL
    • BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI/EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO
    • ERDOGAN, PÂNĂ LA CAPĂT/ERDOGAN, A POR TODAS
    • MARXISM ÎN ELVEȚIA/MARXISMO EN SUIZA
    • AMARA REPATRIERE A AFGANILOR/AMARGA RETROMIGRACIÓN AFGANA
    • ARABESCURI PERSANE ÎN IRAK/ARABESCOS PERSAS EN IRAK
    • CIPRU, „RUTA CEA REA” A MIGRAȚIEI/CHIPRE, “RUTA MALA” DE LA MIGRACIÓN
    • DRAGOSTEA AMARĂ DINTRE RUSIA ȘI BELARUS/LOS DESAMORES DE RUSIA Y BIELORRUSIA
    • REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO
    • ESTONIA : A ȘASEA OARĂ, DA!/ ESTONIA : A LA SEXTA VA LA VENCIDA
    • ESTONIA : AU VENIT RUȘII !/ESTONIA : HAN VUELTO LOS RUSOS
    • EMIGRAȚIE ȘI NEPĂSARE/ EMIGRACIÓN Y DESIDIA
    • BOSNIA ȘI TRECUTUL EI …ȚEAPĂN/BOSNIA Y EL PASADO TENAZ
      • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
    • GROZAVUL…S-A DAT PE BRAZDĂ!/DÓNDE DIJE DIGO, DIJE….
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU III
    • CU BOGĂȚIE ÎȚI GĂSEȘTI ȘI PATRIE / UBI FORTUNA, IBI PATRIA
    • TOȚI ÎMPOTRIVA KURZILOR/TODOS CONTRA LOS KURDOS
    • ALEXANDRU CEL NESUFERIT/ALEJANDRO EL INCORDIANTE
    • AMINTIRI TRISTE/TRISTES RECUERDOS
    • ARMENIA, MAI DEGRABĂ INDIGNARE, DECÂT REVOLUȚIE /ARMENIA, MÁS INDIGNACIÓN QUE REVOLUCIÓN
    • AUSTRIA : ULCIORUL MERGE CE MERGE LA IZVOR, DAR …/AUSTRIA : TANTO VA EL CÁNTARO A LA FUENTE…
    • BREXIT CU FORCEPS/BREXIT CON FORCEPS
    • CAMERUN, ÎN PRAGUL RĂZBOIULUI CIVIL/CAMERÚN AL BORDE DE LA GUERRA CIVIL
    • CLEȘTE RUSO-TURC CONTRA UCRAINEI/PINZA RUSOTURCA CONTRA UCRANIA
    • CLOPOȚELUL PISICII IRLANDEZE/EL CASCABEL DEL GATO IRLANDÉS
    • DESIGUR, MAI MULTĂ COLABORARE MILITARĂ, ÎNSĂ…/MÁS COOPERACIÓN MILITAR, SÍ PERO…
    • ERDOGAN, ÎNCĂ ESTE FAVORIT/ERDOGAN, FAVORITO AÚN
    • EU, ULTIMUL SUMERIAN/YO, EL ÚLTIMO SUMERIO
    • GERMANIA : ATUNCI CÂND TREI SUNT, DE FAPT, PATRU /ALEMANIA: CUANDO UN TRIO SON CUATRO
    • ROHINGYA, ULTIMA MINORITATE/LOS ROHINGYA, LA ÚLTIMA MINORÍA
    • A FOST RĂU CU GADDAFI, DAR E MAI RĂU FĂRĂ EL/MAL CON GADDAFI, PEOR SIN ÉL
    • LA SÚPER VIKINGA/ LA SÚPER VIKINGA
    • QATAR : EXACT PE DOS !/QATAR : EL TIRO POR LA CULATA
    • A OMORÎ LA PREȚ DE SOLDURI/MATANZAS A PRECIO DE SALDO
    • ARABESCURI DINASTICE/ARABESCOS DINÁSTICOS
    • MICA MARE PROBLEMĂ COREANĂ/EL PEQUEÑO GRAN PROBLEMA COREANO
    • TURCOFOBIA DIN RĂZBOIUL CONTRA STATULUI ISLAMIC/LA TURCOFOBIA EN LA GUERRA CONTRA EL E.I.
    • ÎN CECENIA, HOMOSEXUALITATEA E LETALĂ/HOMOSEXUALIDAD LETAL EN CHECHENIA
    • BOSNIA : CELE DOUĂ FEȚE ALE ARABIZĂRII/BOSNIA : CARA Y CRUZ DE LA ARABIZACIÓN
    • REFORMA DIN SERBIA/SERBIA Y SU REFORMA
    • DISPAR COMUNITĂȚI DE CREȘTINI DIN TURCIA/PENURIAS CRISTIANAS EN TURQUÍA
    • QATAR: CAUZELE CRIZEI/LAS CAUSAS DE LA CRISIS QATARÍ
    • IRLANDA : STEAUA ORIENTULUI/IRLANDA : LA ESTRELLA DE ORIENTE
    • TERORISM ISLAMIC ÎN BALCANI/TERRORISMO ISLÁMICO EN LOS BALCANES
    • A PIERDUT TRENUL SOCIALISMUL ?/¿ HA PERDIDO EL TREN EL SOCIALISMO ?
    • UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII/EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA
    • YEMENUL MOARE DE HOLERĂ /EL YEMEN SE MUERE DE CÓLERA
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IX
    • A VOTA CU MAȚELE/VOTAR CON LAS TRIPAS
    • EVITÂNDU-I PE SOCIALIȘTI/EVITANDO A LOS SOCIALISTAS
    • GERMANO-ROMÂNUL IOHANNIS/EL GERMANO-RUMANO IOHANNIS
    • INDEPENDENȚA DE ARAMĂ/LA INDEPENDENCIA DE COBRE
    • IRAN: RĂU ENDEMIC/IRÁN : MAL ENDÉMICO
    • KOSOVO : GHERILA, AFARĂ !/KOSOVO : ¡ GUERRILLA, FUERA !
    • O FEMEIE LIBERALĂ ÎN ASCENSIUNE/LA LIBERAL EMERGENTE
    • POST BREXIT/POST BREXIT
    • PREȘEDINTĂ GRAȚIE… ULTRADREPTEI ?/¿ PRESIDENTA POR GRACIA DE… LA ULTRADERECHA ?
    • PROBLEMELE REFORMELOR SAUDITE/EL TRÁGALA DE LAS REFROMAS SAUDITAS
    • RADICALISM BRITANIC/RADICALISMO BRITÁNICO
    • SPD ÎN CĂUTAREA LUI ÎNSUȘI/EL SPD EN BUSCA DE SI MISMO
    • TURCIA: CORODAREA PUTERII/TURQUÍA: LA EROSIÓN DEL PODER
    • ZURICH: INDIGESTIE DE MAURI/ZURICH: INDIGESTIÓN DE MOROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU V
    • ABSURDITATEA CONFLICTULUI UCRAINEANO-MAGHIAR/ABSURDO CONFLICTO UCRANIANO-MAGYAR
    • ASTA DA ! …DREPTATE FĂCUTĂ DE POPOR !/ESO SÍ QUE ES JUSTICIA POPULAR
    • AURUL ANKAREI/EL ORO DE ANKARA
    • CĂMILE ȚI-AI LUAT, CĂMILE MĂNÂNCI/CAMELLOS TIENES, CAMELLOS COMES
    • CONGO, UMBRA PRELUNGITĂ A LUI MOBUTU/CONGO, LA LARGA SOMBRA DE MOBUTU
    • DEMOCRAȚIE ÎN STIL TURCESC/DEMOCRACIA A LA TURCA
    • FRĂȚIA POLONO-FILIPINEZĂ/LA HERMANDAD POLACO-FILIPINA
    • FUNDAMENTALISM SAU NEPUTINȚĂ/FUNDAMENTALISMO O IMPOTENCIA
    • GERMANIA: CEVA IDEOLOGIE… ȘI MULT EGO/RFA: ALGO DE IDEOLOGÍA Y MUCHO EGO
    • KOSOVO ȘI RAȚIUNEA/KOSOVO Y LA RAZÓN
    • LETONIA: LOVITURĂ… PENTRU A CONTINUA LA FEL/LETONIA: VARAPALO PARA SEGUIR IGUAL
    • LIBIA, HAOS TOTAL/LIBIA, EL CAOS MÁXIMO
    • NU STRĂINII SUNT CAUZA/LOS FORASTEROS NO SON LA CAUSA
    • ORAȘUL CĂRUIA ÎI ESTE RUȘINE DE MADONNA/DONDE SE AVERGÜENZAN DE MADONNA
    • SCHISMA DIN ORIENT/EL CISMA DE ORIENTE
    • TĂTARII DIN TATARSTAN/LOS TÁRTAROS DEL TARTARISTÁN
    • UN «POST NO MORTEM” PENTRU CSU DIN BAVARIA/UN “POST NO MORTEM” PARA LA CSU BÁVARA
    • VARĂ ARABĂ/EL ESTÍO ÁRABE
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VI
    • 1918 – 2018, O SUTĂ DE ANI AMEȚITORI/1918 – 2018, CIEN AÑOS DE VÉRTIGO
    • ACOLO UNDE DRAGOSTEA SE MĂSOARĂ PRIN…COARNE/DÓNDE EL AMOR ES CUESTIÓN DE CUERNOS
    • ASTA DA DIVERSITATE !/¡ ESO SÍ QUE ES DIVERSIDAD !
    • AUTOCEFALIA BISERICII ORODOXE UCRAINIENE/EL PRIMER PATRIARCA DE LA IGLESIA UCRANIANA
    • CAPCANE JURIDICO-ELECTORALE CONGOLEZE/TRAMPAS JURÍDICO-ELECTORALES CONGOLEÑAS
    • COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT/LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE
    • CURSURI UNIVERSITARE ȘI POLITICĂ/AULAS Y POLÍTICA
    • GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ/GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL
    • IVIRI ALE UNEI OPOZIȚII EFICIENTE ÎN RUSIA/BROTES DE OPOSICIÓN EN RUSIA
    • KOSOVO: NU EXISTĂ, DAR ARE PROPRIA SA ARMATĂ /KOSOVO: EN EL LIMBO, PERO CON EJÉRCITO
    • MINSK: APĂSĂTOAREA PRIETENIE A RUSIEI/MINSK: LA OPRESORA AMISTAD RUSA
    • PACE ÎN AFGANISTAN, FĂRĂ AFGANISTAN/
    • RUSIA: POPORUL SUSȚINE CU BANI OPOZIȚIA/RUSIA: EL PUEBLO FINACIA LA OPOSICIÓN
    • VIESPAR ISRAELIAN/AVISPERO ISRAELÍ
    • ZIDURI ȘI IAR ZIDURI/MUROS Y MÁS MUROS
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VII
    • ALGERIA ÎȘI SCHIMBĂ STĂPÂNUL/ARGELIA CAMBIA DE AMO
    • ALGERIA: MAFIA PUTERII/ARGELIA: LA MAFIA DEL PODER
    • AMARA DRAGOSTE TURCO-CHINEZĂ/LOS AMARGOS AMORES CHINO-TURCOS
    • COLONIZAREA CHINEZĂ ÎN BALCANI/COLONIZACIÓN CHINA DE LOS BALCANES
    • DECLINUL BANCAR DE DRAGUL POLITICII/DECLIVE BANCARIO POR MOR DE LA POLÍTICA
    • EMINENȚA GRI A LUMII ARABE/LA EMINENCIA GRIS DEL MUNDO ÁRABE
    • ERDOGAN LE VREA PE TOATE/ERDOGAN VA A POR TODAS
    • IN SPATELE PERDELELOR VENEZOLANE/TRAS LAS BAMBALINAS VENEZOLANAS
    • INDEPENDENTISMUL UITAT/EL INDEPENDENTISMO OLVIDADO
    • ISRAEL ȘI RĂZBOIUL DIN NAGORNO KARABAH/ISRAEL Y LA GUERRA DE NAGORNO KARABAJ
    • ISRAEL: SPRE DREAPTA !/ISRAEL: A LA DERECHA, ¡ ARRE !
    • KAZAHSTAN: EU SUNT TOTUL/KAZAJISTÁN: YO SOY TODO
    • KIEV: O PREȘEDINȚIE DE DOUĂ MILIARDE/KIEV: UNA PRESIDENCIA DE 2.000 MILLONES
    • LIBIA: CINE POATE, POATE/LIBIA: QUIEN PUEDE, PUEDE
    • LIBIA: RĂZBOIUL CIVIL AL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA CIVIL DE TODOS
    • Mongolia: multă putere, dar justiție, ioc!/Mongolia: Mucho poder y poca justicia
    • NEGRU, NICI MĂCAR ÎN ISRAEL/NEGRO, NI EN ISRAEL
    • O GAURĂ NEAGRĂ NUMITĂ AFGANISTAN/UN AGUJERO NEGRO LLAMADO AFGANISTÁN
    • RFG: DIN NOU SPRE RĂSĂRIT/RFA : OTRA VEZ LA QUERENCIA AL ESTE
    • TURCIA DANSEAZĂ CU TIGRI /TURQUÍA BAILA CON TIGRES
    • ZIDUL PE CARE L-A DĂRÂMAT MOSCOVA/EL MURO QUE DERRIBÓ MOSCÚ
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU VIII
    • 12 AUGUST 2019 – AMBARCAȚIUNE DE DE TIP KON-TIKI PENTRU MAREA EGEE/12 VIII 2019 – UNA KON-TIKI PARA EL EGEO
    • 149 la 0/149 a 0
    • AFRICA: ÎNCERCAREA MOARTE N-ARE/ÁFRICA: POR INTENTAR QUE NO QUEDE
    • ALA, BALA, PORTOCALA…/MATARILE, RILE, RO…
    • ARMENIA: INDIGESTIE DE PUTERE/ARMENIA : INDIGESTIÓN DE PODER
    • BALCANII NEDORIȚI/MALQUISTOS BALCANES
    • BIROCRAȚIA CONTRA REFUGIAȚILOR/BUROCRACIA CONTRA REFUGIADOS
    • CEVA E PUTRED ÎN REPUBLICA MOLDOVA/ALGO APESTA EN MOLDAVIA
    • CIPRU: AL CUI E GAZUL ?/CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?
    • CONCURENȚĂ ÎN STIL BULGAR/COMPETENCIA “A LA BÚLGARA”
    • DANEMARCA: STÂNGA CU FUSTĂ/DINAMARCA: LA IZQUIERDA CON FALDAS
    • DOWNING STREET, 10: CASA …PUTERII/DOWNING STR., 10 : CASA DE… PODER
    • GRECIA CLANURILOR/LA GRECIA DE LOS CLANES
    • HONG KONG: CEALALTĂ FAȚĂ A REBELIUNII/HONG KONG: LA OTRA CARA DE LA REBELIÓN
    • JAVID, MAREA SPERANȚĂ A BREXIT-ULUI/JAVID, LA GRAN ESPERANZA DEL BREXIT
    • LECȚIA LUI SALVINI/LA LECCIÓN DE SALVINI
    • MAGNATUL NECUNOSCUT DIN RĂSĂRIT/EL DESCONOCIDO MAGNATE DEL ESTE
    • MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …/MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…
    • OMUL PĂCII DIN CORNUL AFRICII/EL HOMBRE DE LA PAZ EN EL CUERNO DE ÁFRICA
    • PATRIA MEA, ARMATA MEA/MI PATRIA, MI EJÉRCITO
    • RADICALISM ESTONIAN/ RADICALISMO ESTONIO
    • REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI/LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL
    • REVOLUȚIE SAU NEPUTINȚĂ ?/¿ REVOLUCIÓN O IMPOTENCIA ?
    • SIROFOBIA LUI ERDOGAN/LA SIRIOFOBIA DE ERDOGAN
    • SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU/EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR
    • SUDAN: UCENICUL VRĂJITOR/SUDÁN: EL APRENDIZ DE BRUJO
    • UNIUNEA EUROPEANĂ: SĂRACII AFARĂ !/UNIÓN EUROPEA : ¡ POBRES, FUERA !
    • YEMENUL INDIGEST/EL YEMEN INDIGESTO
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU X
    • AFRICA: CORUPE ȘI UCIDE/ÁFRICA: CORROMPER Y MATAR
    • CARANTINĂ ALBĂ, MOARTE NEAGRĂ/CUARENTENA BLANCA, MUERTE NEGRA
    • CELĂLALT CORONAVIRUS/EL OTRO CORONAVIRUS
    • CORONAVIRUS TOCMAI BUN PENTRU O ÎNCLEȘTARE/CORONAVIRUS DE ARMAS TOMAR
    • DECLINUL SOCIALISMULUI/EL DECLIVE SOCIALISTA
    • DEZASTRU SAUDIT ÎN YEMEN/  DEBACLE SAUDÍ EN YEMEN
    • DIN DEZERTOR NORD-COREAN, DEPUTAT SUD-COREAN/DE DESERTOR NORCOREANO A DIPUTADO SURCOREANO
    • DOMNIA URII/EL IMPERIO DEL ODIO
    • IRAN: CAPCANA PÂINII/IRÁN: LA TRAMPA DEL PAN
    • IRLANDA: NUMAI BANII NU SUNT DE AJUNS/IRLANDA: CON EL DINERO NO BASTA
    • KIEV: TRĂIASCĂ COVID-19!/KIEV: ¡VIVA EL COVID-19!
    • KOSVO: LUNGUL BRAȚ AMERICAN/KOSVO: EL LARGO BRAZO ESTADOUNIDENSE
    • NECAZURILE DREPTEI GERMANE/CUITAS DE LA DERECHA ALEMANA
    • PATRU CARICATURI POLITICE GROTEȘTI/CUATRO ESPERPENTOS POLÍTICOS
    • PIAȚA DE MIZERII/MERCADO DE MISERIAS
    • RAȚIUNILE NESĂBUINȚEI/LAS RAZONES DE LA SINRAZÓN
    • RFG: CINE POARTĂ VINA?/RFA: ¿DE QUIÉN ES LA CULPA?
    • RUTA APROAPE SOVIETICĂ A CHINEI/LA RUTA CASI SOVIÉTICA DE CHINA
    • SIRIA CARE NU SE MAI TERMINĂ/LA SIRIA DE NUNCA ACABAR
    • STARMER, LABURISTUL DE OȚEL/STARMER, EL LABORISTA DE ACERO
    • TALIBANI INDESTRUCTIBILI/TALIBANES INDESTRUCTIBLES
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XI
    • „AXA” MUSULMANĂ/EL “EJE” MUSULMAN
    • AFGANISTAN: TRĂIASCĂ REVOLUȚIA/AFGANISTÁN: VIVA LA REVOLUCIÓN
    • AGUAS ETÍOPES/AGUAS ETÍOPES
    • BELARUS: O ȚARĂ CARE ÎȘI CAUTĂ TRECUTUL/BIELORRUSIA: UN PAÍS EN POS DE UN PASADO
    • CALEA CHINEZĂ SPRE HEGEMONIE/LA VÍA CHINA HACIA LA HEGEMONÍA
    • CELE TREI GRAȚII DIN MINSK/LAS TRES GRACIAS DE MINSK
    • COVID-19 ȘI SEZONIERII/COVID-19 Y LOS TEMPOREROS
    • CROAȚIA: CENTRISM AMAR/CROACIA: CENTRISMO AMARGO
    • ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN/ERDOGAN, COMO PUTIN
    • GAZUL DISCORDIEI/EL GAS DE LA DISCORDIA
    • LIBAN, A FOST ODATĂ…/LÍBANO, ÉRASE UNA VEZ…
    • LIBIA: RĂZBOIUL TUTUROR/LIBIA: LA GUERRA DE TODOS
    • MINSK: PĂCATE ALE DICTATURII/MINSK: PECADOS DE DICTADURA/
    • NECAZURILE VIROTICE ALE SAUDIȚILOR/CUITAS VÍRICAS DE LOS SAUDÍES
    • POLITICI ȘI CALCULE POLITICE CU HAGIA SOPHIA/POLÍTICAS Y POLITIQUEOS CON HAGIA SOPHIA
    • QUANTUM DE BESTIALITATE/QUANTUM DE BESTIALIDAD
    • RIGODON-UL COREAN/EL RIGODÓN COREANO
    • SĂ-L ADORĂM PE BAAL/ADOREMOS A BAAL
    • SIRIA: COVID-19 ȘI ISRAEL, ÎMPOTRIVA IRANULUI/SIRIA: COVID-19 E ISRAEL, CONTRA IRÁN
    • SOLEIMANI, MITUL ÎMPĂRTĂȘIT/SOLEIMANI, EL MITO COMPARTIDO
    • UN PREȘEDINTE ETERN/PRESIDENTE ETERNO
    • Vaccinuri electorale/Vacunas electorales
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU XII
  • MISCELANEA
    • ARAD – PRIMA CAPITALĂ A MARII UNIRI
    • FÂNTÂNA DORINȚELOR ȘI CENTURA LUI KUIPER… SE LASĂ FOTOGRAFIATE DE NASA
    • FERMA ANIMALELOR – UN SPECTACOL EVENIMENT
    • PASCUA DE RESURRECCIÓN ORTODOXA
    • ¿Por qué SEMANA ILUMINADA?
    • DE EXEMPLU, DE PILDĂ şi… SPRE EXEMPLIFICARE
    • DECLINUL ALBINELOR
    • LIMBA ROMÂNĂ, LIMBĂ NEOLATINĂ !
    • NIVEL-NIVELURI ȘI NIVELĂ-NIVELE
    • ¡Este país de mierda… !
    • ¿Por qué es Rumanía una isla de latinidad?
    • CUVINTE DIN SPANIOLA MEDIEVALĂ PĂSTRATE… ÎN ROMÂNĂ !
    • Gramatica lui Nebrija – La Gramática de Nebrija
    • Zgomotina și efectele ei
    • PETALOS – UN SUPERB CUVÂNT NOU NĂSCUT
    • VOCATIVUL DESPECTIV:Doamna!… Domnu´!
  • NOSTRADAMUS – PROFEȚII
    • NOSTRADAMUS, II, 34 (INVADAREA UCRAINEI ?)
  • ODYSSEAS ELYTIS – POEME
    • Odysseas Elytis – O singură rândunică
    • Primăvara, dacă n-o găseşti, ţi-o faci
  • PARABOLELE LUI IISUS II
    • PARABOLELE LUI IISUS (L) – IISUS HRISTOS – DUMNEZEUL REFUGIAT
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIV) – DUMNEZEUL ASCET
    • PARABOLELE LUI IISUS (XL) – EXORCIZAREA DE LA GADARA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLII) – BOGATUL FĂRĂ NUME ȘI SĂRACUL LAZĂR
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLIII) – RABINUL CEL DREPT ȘI BUNUL SAMARITEAN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVI) – TALENTAȚII VOR MOȘTENI ÎMPĂRĂȚIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVII) – FEMEIA CARE NU PUTEA PRIVI CERUL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLVIII) – DEZMOȘTENIȚII, COMESENII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XLXI) – IISUS REGE AL ISRAELULUI ȘI MÂNTUITORUL LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIX) – PARABOLA SEMĂNĂTORULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVII) – OMUL HARIC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVIII) – EPIFANIA DE LA NAIN
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXVI) – RABINUL CARE PREDICĂ DIN BARCĂ
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIV) – BOTEZUL ȘI NAȘTEREA DE SUS
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXV) – URMAREA LUI HRISTOS ȘI ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXIII) – IISUS ATOTȚIITORUL, TEMELIA ȘI COROANA CREAȚIEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXII) – URMAREA LUI IISUS, CHEIA MÂNTUIRII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXXI) – IERTAREA DE ZECE MII DE TALANȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXX) – LECȚIA PE CARE N-AU ÎNVĂȚAT-O UCENICII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVI) – CURAJ, FIULE, AI ÎNCREDERE, IERTATE-ȚI SUNT PĂCATELE !
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXV) – DEMONII ȘI PORCII DEMETREI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXVII) – IISUS RESTAURATORUL
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIV) – CREDINȚA, CHEIA INTRĂRII ÎN LUMEA LUI DUMNEZEU
  • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE
    • POEZIE ȘI BUCĂTĂRIE DE SFÂNTUL VALENTIN
    • Poezie și bucătărie de… Dragobete
  • POVEȘTILE LUI HANS CHRISTIAN ANDERSEN
    • Băiatul cel poznaș/The Naughty Boy
    • OMUL DE ZĂPADĂ/THE SNOW MAN
    • TALISMANUL/THE TALISMAN
  • RUMI
    • RUMI, ODE MISTICE, 340
  • SONETELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE
    • SHAKESPEARE – Sonetul 14
    • SHAKESPEARE – Sonetul 2
    • SHAKESPEARE – SONETUL 3
    • SHAKESPEARE – Sonetul 34
    • SHAKESPEARE – SONETUL 4
    • SHAKESPEARE – SONETUL V
    • SHAKESPEARE – SONETUL X
    • SHAKESPEARE – SONETUL XIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL IX
    • SHAKESPEARE – SONETUL VI
    • SHAKESPEARE – SONETUL VII
    • SHAKESPEARE – SONETUL VIII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XI
    • SHAKESPEARE – SONETUL XII
    • SHAKESPEARE – SONETUL XV
    • SHAKESPEARE, SONETUL 1
    • Sonetul 102 – Și eu, ca Philomela…
    • WILLIAM SHAKESPEARE ȘI ADEVĂRATA SA DRAGOSTE – SONETUL 107
  • TRISTAN ȘI ISOLDA – GOTTFRIED DE STRASBOURG
    • GOTTFRIED DE STRASBOURG – TRISTAN ET ISOLDE/TRISTAN ȘI ISOLDA (FRAGMENTE)
  • LA PAGINA DE VALENTIN POPESCU IV
    • EUROPA DE AZI, PE DINĂUNTRU ȘI PE DINAFARĂ/LA EUROPA DE HOY, POR DENTRO Y POR FUERA
    • GAZE NATURALE ISRAELIENE CARE NU PREA SE VÂND/GAS ISRAELÍ DE MAL VENDER
    • GREU MAI E SĂ FII FIUL LUI PAPÁ!/ES DIFÍCIL SER HIJO DE PAPÁ
    • IRANUL TROZNEȘTE/IRÁN CRUJE
    • ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ/ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO
    • KURDOFOBIA LUI ERDOGAN/LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN
    • MAI BINE MORT DECÂT VIU/MEJOR MUERTO QUE VIVO
    • MARIHUANA ALBANEZĂ/MARIHUANA ALBANESA
    • MOȘTENIREA BLESTEMATĂ/LA HERENCIA MALDITA
    • PARADOXURI COMUNITARE/PARADOJAS COMUNITARIAS
    • PARADOXURI TURCEȘTI/PARADOJAS TURCAS
    • PEKIN: PRIETEN DE SUFLET/PEKÍN: EL AMIGO DEL ALMA
    • POLONIA, ÎNTRE JUSTIȚIE ȘI PUTERE/POLONIA, ENTRE LA JUSTICIA Y EL PODER
    • R.F.G.: MOTIVE PENTRU ȘI ÎMPOTRIVA UNEI ALIANȚE/RFA: RAZONES Y SINRAZONES DE UNA ALIANZA
    • ROMÂNIA: CANIBALISM POLITIC/RUMANIA: CANIBALISMO POLÍTICO
    • RUSIA – TROPĂITUL PE LOC/EL PIAFAR RUSO
    • SCHOLZ, EMINENȚA GRI/SCHOLZ, LA EMINENCIA GRIS
    • SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR/LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS
    • SIRIA : AȘA PRIETENI SĂ AI /SIRIA : AMIGOS ASÍ TENGAS  
    • SIRIA, RĂZBOAIELE CARE NU SE MAI TERMINĂ/SIRIA, LAS GUERRAS DE NUNCA ACABAR
    • SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE/SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON
    • TURCIA ÎI ATACĂ ȘI PE KURZII DIN IRAK/TURQUÍA ATACA A LOS KURDOS DEL IRAK
    • VEȘNICUL YEMEN /YEMEN ETERNO
    • VIJELIA VIENEZĂ/EL VENDAVAL VIENÉS
    • ZIMBABWE, DEDESUBTURILE/ZIMBABUE, EL TRASFONDO
    • MONEDA EURO CA PANACEU UNIFICATOR/EL EURO COMO PANACEA UNITARIA
    • RECTIFICARE ÎN STIL POLONEZ/RECTIFICAR A LO POLACO
    • ANO DECLANȘEAZĂ ALARMELE/ANO DISPARA LAS ALARMAS/ANO DISPARA LAS ALARMAS
  • PARABOLELE LUI IISUS I
    • PARABOLLE LUI IISUS (XXIII) – ISPITIREA VĂZULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXI) – MISIUNEA APOSTOLILOR: SALVAREA LUMII
    • PARABOLELE LUI IISUS (XXII) – CEI TREI UCENICI SPECIALI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XX) – IISUS – NEMURIREA ȘI CUNOAȘTEREA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIX) – IISUS, COREGENTUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVIII) – IISUS, TRIMISUL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVII) – SEMINȚELE CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XVI) – IISUS AJUTORUL PE CARE NU-L MAI AȘTEPȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XV) – TAINA MORMÂNTULUI GOL
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIV) – PREGĂTIREA APOSTOLILOR ȘI DEZVĂLUIREA SFINTEI TREIMI
    • PARABOLELE LUI IISUS (XIII) – IISUS – LOGOS-UL LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (XII) – UNGEREA DIN BETANIA
    • PARABOLELE LUI IISUS (XI) – Și i-a spus femeii: fie-ți ție iertate păcatele
    • PARABOLELE LUI IISUS (X) – CODUL ÎMPĂRȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (IX) – URMAREA LUI HRISTOS – ACTIVAREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI DUMNEZEU
    • PARABOLELE LUI IISUS (VIII) – BUNUL PĂSTOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (VII) – FIUL LUI DUMNEZEU ȘI FIUL OMULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (VI) – POSTITORUL PREFĂCUT
    • PARABOLELE LUI IISUS (V) – PARABOLA ÎNFRICOȘATEI JUDECĂȚI
    • PARABOLELE LUI IISUS (IV) – IERTAREA FIULUI RISIPITOR
    • PARABOLELE LUI IISUS (III) – RUGĂCIUNEA VAMEȘULUI
    • PARABOLELE LUI IISUS (II) – CANANEANCA ȘI PUTEREA STĂRUINȚEI
    • PARABOLELE LUI IISUS (I) – MÂNTUIREA LUI ZAHEU
  • DOCUMENTALES I
    • BARBAR – AJAM – NEMETS
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • CODUL LUI EL GRECO
    • MĂRȚIȘORUL SAU ÎMBUNAREA LUI MARTE
    • NUNTĂ – CUNUNIE – CĂSĂTORIE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ I – CRUCEA
    • CEL MAI VECHI VIN DIN LUME
    • DOCHIA – O AMINTIRE A MARII ZEIȚE
    • DUH – RUAH – PNEVMA
    • FEBRUARIE II – DE LA LUPERCALII LA VALENTINE’ S DAY
    • IANUARIE – LUNA LUI IANUS – ÎNCEPUTUL CEL BUN
    • PEȘTERILE DIN YUCATAN – UN TUNEL AL TIMPULUI
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ II – SVASTICA
    • Secretul mormântului neolitic de la Dirós
    • TEMPLUL ZEULUI FĂRĂ CHIP DE LA AIN DARA
    • ANUL NOU I – ANUL NOU DE TOAMNĂ: SAMHAIN ȘI SÂMEDRU
    • FEBRUARIE I – LUNA PURIFICĂRILOR ȘI A ÎNTOCMIRII PERECHILOR – DRAGOBETE
    • SCRIEREA ȘAMANICĂ III – SPIRALA
    • MOAȘĂ – MOȘ- MOȘIE
    • CODUL LUI HOMER
    • El Código de Homero
    • SÂNZIENE – DRĂGAICE – RUSALII (Noaptea Sfântului Ioan și sabia de Toledo)
    • SEMNUL LABIRINTULUI (I)
    • TEZAURE: PIETROASA ȘI GUARRAZAR
    • Lumina de Paște de la Ierusalim
    • MOŞ CRĂCIUN… SANTA CLAUS („SFÂNTUȚ CULIȚĂ”)? NICIDECUM !
    • ANUL NOU (III) – ANUL NOU DE PRIMĂVARĂ
    • NAȘTEREA DOMNULUI
    • SEMNUL LABIRINTULUI (II) – LABIRINTUL CATEDRALELOR
    • SEMNUL LABIRINTULUI III – LABIRINTUL TEOLOGILOR
    • VINUL – PHARMAKON-UL MEDITERANEI
  • DOCUMENTALES II
    • Argentina, ţara care s-a redresat prin forţe proprii
    • CÂND A FOST DESCOPERITĂ AMERICA?
    • ERT DE DUPĂ ERT
    • Historia del Servicio Español de Radio Rumanía Internacional
    • Eduardo Galeano și poveștile Americii Latine
    • REGELE SPANIEI, JUAN CARLOS I, RENUNȚĂ LA TRON ÎN FAVOAREA FIULUI SĂU, FELIPE
    • BREVE HISTORIA DE LOS COMIENZOS DE LA RADIO EN RUMANIA
    • 95 de ani de la prima transmisiune radio destinată publicului – Enrique Telémaco Susini, părintele conceptului de radio
    • DESFIINȚAREA RADIOTELEVIZIUNII PUBLICE DIN GRECIA SAU ÎN SPATELE ECRANULUI NEGRU
    • PRINȚUL AURULUI ȘI MĂRTUISITORUL LUI HRISTOS
  • LA PAGINA DE DIANA NEGRE III
    • Acasă, pentru a se odihni/A casa de descansar
    • NAȘUL VENEZOLAN /EL PADRINO VENEZOLANO
    • NUNTĂ COREANĂ /BODAS COREANAS
    • PARADOXURI AMERICANE/PARADOJAS AMERICANAS
    • PENDULUL TURCO-AMERICAN/EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO
    • PENTRU TOATE GUSTURILE/PARA TODOS LOS GUSTOS
    • PODGORIA RUSEASCĂ A WASHINGTONULUI/LA PARRALA RUSA DE WASHINGTON
    • SALVATORI AI PATRIEI?/¿SALVADORES DE LA PATRIA?
    • SINGURĂTATEA LUI TRUMP/LA SOLEDAD DE TRUMP
    • Zidul discordiei/La muralla de la discordia
    • Cei o sută de mii de fii ai Sfântului Jeff/Los cien mil hijos de San Jeff
    • FRĂȚIA CIUDATĂ /LA EXTRAÑA HERMANDAD
    • Hispanii se roagă la fel/Los hispanos rezan igual
    • REGATUL CELUI RĂU/EL REINO DEL MAL
    • Trump, între cer și infern/Trump, entre el cielo y el inferno
    • Cenușăreasa și tatăl vitreg/La cenicienta y el padrastro
    • PACIFISMUL PRAGMATIC AL LUI KIM/EL PRAGMATICO PACIFISMO DE KIM
  • MISCELANEA BIBLICA
    • DE LA OUL COSMIC LA OUL DE PAȘTE
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (II) – PAŞTELE LUI IISUS
    • FLORIILE – SĂRBĂTOAREA INTRĂRII LUI IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM
    • SEFER MASA’OT – CARTEA CĂLĂTORIILOR – Binyamin de Tudela
    • DE LA PESAH LA PAŞTE (I) – PAŞTELE LUI MOISE
    • IUDAISMUL – O CULTURĂ A MIDRAŞ-ULUI, O CULTURĂ A PIETĂŢII
  • KAVAFIKA/ΚΑΒΑΦΙΚΑ
    • «Nous n’osons plus chanter les roses»
    • AȘTEPTÂNDU-I PE BARBARI/ΠΕΡΙΜΕΝΟΝΤΑΣ ΤΟΥΣ ΒΑΡΒΑΡΟΥΣ
    • CÂND SE TREZESC
    • KAVAFIS – AEDUL
    • KAVAFIS – LA JEUNESSE BLANCHE
    • KAVAFIS – PE STRADĂ
    • Kavafis – Zile din 1909, ’10, și ’11
    • KAVAFIS – CÂT POȚI
    • KAVAFIS – CUVÂNT ȘI TĂCERE (1892)
    • KAVAFIS – DECEMBRIE 1903
    • KAVAFIS – ÎN CASA SUFLETULUI
    • KAVAFIS – ITACA – UN POEM GNOSTIC
    • KAVAFIS – LUMEA DE DINCOLO ȘI „CE-A MAI RĂMAS DE SPUS, ÎN HADES, CELOR DE JOS, O SĂ LE SPUN.”
    • KAVAFIS – NOTE DESPRE POEZIE ȘI MORALĂ, VIII
    • KAVAFIS – ZILE DIN 1903
    • KAVAFIS, CEI ȘAPTE SFINȚI TINERI DIN EFES ȘI MĂRTURISIREA ÎNVIERII
    • KAVAFIS, EPOSUL INIMII, DIN SERTAR, M-AM ASCUNS…
    • MORMÂNTUL GRAMATICULUI LYSIAS
    • PLĂCERE/ΗΔΟΝΗ ȘI DEPARTE/ΜΑΚΡΥΑ
    • ÎN LUNA ATHYR
    • Un tânăr, al Artei Cuvântului, în al 24-lea an al său
    • MAREA ÎN ZORI
    • ÎNȚELEPȚII… CELE CE SE APROPIE
    • Pe la nouă și Am înțeles
    • IDELE LUI MARTIE
    • PE UN ȚĂRM DIN ITALIA
    • TEODOT
  • HIEROGAMII… VEGETALE
    • LEURDA ȘI UNTIȘORUL. PRIMA HIEROGAMIE
    • ȘTEVIA ȘI SPANACUL – A DOUA HIEROGAMIE
    • LOBODA ȘI LEUŞTEANUL – A TREIA HIEROGAMIE
    • PĂPĂDIA ȘI SOVÂRVUL – A PATRA HIEROGAMIE
    • MENTA ȘI TARHONUL – A CINCEA HIEROGAMIE
  • IERBURI ȘI MIRODENII
    • GHIMBIRUL – RĂDĂCINA CARE NE STATORNICEȘTE
    • MUȘTARUL – SIMBOLUL PIETREI FILOSOFALE
    • SCORŢIŞOARA – MIRODENIA CRĂCIUNULUI
    • USTUROIUL DE IARNĂ – ZEUL FOCULUI INTERIOR
    • VANILIA – ESENȚA ÎMBRĂŢIŞĂRII FĂRĂ SFÂRŞIT
    • VANILIA – MIRODENIA ANULUI NOU
    • CUIȘOARELE – ESENȚA IUBIRII ABIA ÎNMUGURITE
    • CUIȘOARELE ȘI NUCȘOARA – HIEROGAMIE DE IARNĂ
    • HREANUL – CĂLĂUZA SPRE CUNOAȘTEREA DE SINE
    • SCORŢIŞOARA – ESENȚA PARADISULUI
    • CEAPA – PÂNTECUL ÎN CARE SE … COACE SPIRITUL NOSTRU ÎNALT
    • NUCȘOARA – ESENȚA CUNOAȘTERII DE SINE
    • ANASONUL STELAT – ESENȚA ADEVĂRATEI SEDUCȚII
    • ANASONUL MEDITERANEAN – ESENȚA MICILOR FERICIRI DE ACASĂ
    • TARHONUL – IARBA ȘAMANILOR
    • LEUȘTEANUL – ESENȚA VENUSITĂȚII
    • MĂRARUL – ESENȚA TINEREȚII ȘI A ÎNFLORIRII
    • PĂTRUNJELUL – ESENȚA PUTERII DE VIAȚĂ ȘI A BĂRBĂȚIEI
    • CORIANDRUL–GUSTUL SUBLIM AL MANEI
  • IERBURILE AFRODITEI
    • MAGHIRANUL – IARBA MIRILOR
    • SOVÂRVUL – IARBA CASTEI IUBIRI
    • ROSMARINUL – IARBA NUBILITĂȚII FERICITE
    • SALVIA – IARBA CARE DEȘTEAPTĂ SIMȚURILE ȘI MINTEA
    • MENTA – IARBA MINȚII
    • BUSUIOCUL – IARBA REGILOR
    • CIMBRIŞORUL – IARBA DUHULUI
    • CIMBRUL – IARBA CARE TE SATURĂ
    • LAVANDA – IARBA CĂMINULUI
    • ROINIȚA – IARBA INIMII
  • POVEȘTI GRECEȘTI
    • Cutea sau piatra răbdării/Η πέτρα της υπομονής
    • POVEȘTI CU ANIMALE
  • CAMINOS Y SENDEROS
    • Poeme de Donosti Bleddyn
    • O, DIVIN CREATOR !
    • No te enamores/Nu te îndrăgosti de o femeie care citește
  • ENTREVISTAS
    • EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA/FOLCLORUL SEFARD ÎN ROMÂNIA
    • EL HEBREO ESTEREOTIPO-ESBOZO DE HISTORIA CULTURAL

ghemulariadnei

~ Site-ul care îți arată ieșirea din Labirint

ghemulariadnei

Archivos mensuales: junio 2020

COVID-19 ȘI SEZONIERII/COVID-19 Y LOS TEMPOREROS

30 martes Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

abator, COVID-19, economie, Germania, industria cărnii, Renania Westfalia, sezonieri, Tönnies

G 2

COVID-19 ȘI SEZONIERII

Marile reizbucniri recente ale pandemiei COVID-19 în Germania au o trăsătură specifică: există un focar comun bine stabilit – abatoarele din Renania Westfalia – și majoritatea celor contagiați sunt sezonieri străini.

Definiția acestor reizbucniri s-ar putea reduce și mai mult – prima cauză este lupta pentru a reduce costurile -, dar, acest lucru nu mai este o trăsătură specifică a cărnii și nici a nemților. Concurența prețurilor pe piață este universală. Îar pe piața germană a cărnii, pentru a vinde un kilogram de carne de porc sub 10 €, e nevoie să se recurgă la cei mai ieftini sezonieri.

Era de așteptat ca eventualele noi focare să izbucnească în abatoare. Mai întâi, deoarece în abatoare se lucrează în condiții optime pentru virusuri: temperatura mediului ambiant este între 6º și 10º, iar vecinătatea muncitorilor este foarte apropiată la banda de tranșare.

G 8

Ceea ce surprinde, într-o oarecare măsură, este prezența masivă a sezonierilor străini în abatoarele germane. Desigur, surpriza se mai reduce dacă ținem seama de faptul că lucrătorul din abator nu mai este un specialist, ci un muncitor fără calificare pus să muncească mult, pentru un salariu mic. În abatoarele din Renania Westfalia, slariul brut al unui lucrător de rând este de 2.000 de € pe lună, cu săptămâna de lucru de 50 de ore. Nemților li se pare a fi un salariu mic pentru o mucă grea; însă, pentru locuitorii din fosta Europă comunistă este un salariu de rege. Polonezii, care se află printre cei mai bine plătiți muncitori din Europa de Răsărit, primesc la ei în țară pentru aceeași muncă, echivalentul a 1.150 €; iar pentru bulgari și români salariul oferit de nemți este de vreo câteva ori mai mare decât salariile lor de acasă.

G 5

În aceste condiții, este ușor de înțeles de ce cea mai mare întreprindere procesatoare de carne din R.F.Germania – Tönnies -, cu o schemă de 6.500 de persoane, a angajat 4.000 de ne-germani: 2.000 de români, 1.500 de polonezi și 500 de bulgari. De fapt, i-a angajat, dar fără contract. Imensa majoritate muncesc pentru întreprinderi subcontractate de către abatoare, ceea ce simplifică enorm activitatea de recrutare pentru întreprinderile de procesare a cărnii.

Paradoxal este faptul acest lucru este rezultatul creșterii nivelului de viață. Odată cu bunăstarea, lumea nu numai că a început să consume mai multă carne, dar și de mai bună calitate. Ramura mezelurilor a evoluat de la nivelul aproape artizanal (așa era încă în 1960) la cel industrial, în 1970. Atât de industrial, încât Tönnies prelucrează, acum, aproximativ 18.000 de tone de carne pe an.

Contrapartida acestei situații este că dependența industriei cărnii de prețul mânii de lucru a devenit prioritară. Atât de mult, încât, acum, cu criza cauzată de COVID-19 și sporirea severă a controalelor sanitare în abatoare și în reședințele  sezonierilor, multe dintre marile întreprinderi germane din această ramură se gândesc foarte serios să-și mute instalațiile în țări cu salarii mici.

Mai ales, deoarece cred că e viabil să reduci costurile și foarte greu să mărești prețurile.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

G 1

COVID-19 Y LOS TEMPOREROS

G 4

Los grandes rebotes recientes de la pandemia del covid-19            en Alemania son un tanto peculiares: tienen un foco común bien definido – los mataderos de Renania Westfalia – y la mayoría de los “contaminados de primera hora” son temporeros extranjeros.

La definición de estos rebrotes se podría resumir aún más – la causa primera es la lucha por reducir costes -, pero esto ya no es específicamente cárnico y alemán. La competencia de precios en los mercados es universal. Y en el alemán de la carne, para poder vender el kg de porcino a menos de 10 € el kg. se ha de recurrir al peonaje más barato.

Era de esperar que, si surgían rebrotes, éstos se registrasen en los mataderos. En primer lugar, porque allá se trabaja en condiciones óptimas para el virus: temperatura ambiente de entre 6º y 10º y la estrecha vecindad de los trabajadores en la cadena despiezadora.

Lo que sorprende un tanto es la presencia masiva de temporeros forasteros en los mataderos germanos. Claro que la sorpresa se desvanece si se tiene en cuenta que hoy en día el matarife ya no es un especialista, sino un trabajador sin cualificar del que se espera que cobre poco y trabaje mucho. En los mataderos de Renania Westfalia el sueldo bruto de un peón es de 2.000 € brutos mensuales, con semana de 50 horas laborales. A los alemanes les parece poco dinero por un trabajo pesado; pero a los habitantes de la Europa excomunista les resulta un salario regio. Los polacos, unos de los mejor pagados del mundo laboral euro-oriental, cobran en casa por el mismo empleo el equivalente de 1.150 €; y para búlgaros y rumanos los emolumentos alemanes significan múltiplos de sus salarios domésticos.

G 6

En estas condiciones se entiende que la mayor empresa cárnica de la RFA – Tönnies -, con una plantilla de 6.500 personas, emplee a 4.000 no germanos: 2.000 rumanos, 1.500 polacos y 500 búlgaros. En realidad, los emplea, pero no los contrata. La inmensa mayoría de los temporeros extranjeros trabajan para empresas subcontratadas por los mataderos, lo que simplifica enormemente la labor de contratación de las cárnicas.

Lo paradójico de esta situación es que es producto de la subida del nivel de vida. Con el bienestar, la gente no sólo empezó a consumir más carne sino que también de mayor calidad. Y el ramo charcutero pasó de casi artesanal (todavía en el 1960) a industrial ya en 1970. Tan industrial, que Tönnies elabora actualmente en torno a las 18.000 toneladas de carne al año.

G 7

La contrapartida de esta situación es que la dependencia de la industria cárnica del precio de la mano de obra se ha vuelto prioritaria. Tanto que ahora, con la crisis del covid-19 y el incremento severo de los controles sanitarios de los mataderos y las residencias de los temporeros, muchas de las grandes empresas alemanas del ramo están considerando seriamente el traslado de sus instalaciones a las naciones de salarios bajos.

En primer lugar, porque creen que es viable bajar costos, pero muy difícil subir precios.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

DAN URSULEANU – COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA/MEMORII

28 domingo Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Camelia Stănescu, Dan Ursuleanu, Programul III, radio

Ariadna vă propune o lectură specială: câteva fragmente din cartea în curs de apariţie a lui Dan Ursuleanu COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA.

U 1

Camelia Stănescu şi Dan Ursuleanu

Nota Ariadnei : L-am cunoscut pe Dan Ursuleanu în primăvara lui 1990. Lucram de puţin timp la Radio, la Redacţia Greacă din REPS, adică Redacţia Emisiunilor pentru Străinătate. Într-o zi, am simţit nevoia să-i scriu o scrisoare în care-i spuneam că emisiunea lui, Exploratorii lumii de mâine, mă salvase de la marasm. Camelia, cred că ea a avut idea, a publicat-o în Programul Radio. M-am simţit puţin jenată că fusese publicată şi, într-o zi, pe la amiază mi-am luat inima în dinţi şi m-am dus să-l caut în birou şi să-i spun că aş fi preferat să nu fi apărut. Aşa ne-am cunoscut. Era înconjurat de o lumină blândă, liniştită, frumoasă, bună. Mi-a plăcut imediat. Am şi uitat de ce venisem. Lângă el stătea, în picioare, Camelia Stănescu, soţia lui. Şi ea răspândea o lumină vie, colorată, binefăcătoare, misterioasă şi… foarte tânără, foarte proaspătă… şi la fel de bună. Pe Camelia o urmăream pe furiş când venea în cabina de înregistrări, chiar vizavi de biroul nostru de la etajul I. O recunoscusem, într-o zi, după voce. Câţiva ani mai târziu Camelia m-a luat cu ea în Grecia în cadrul proiectului Pe urmele lui Panait Istrati, proiect care mi-a descoperit, pentru prima data, Grecia reală, Grecia vie… Pentru un absolvent de Clasice, era un miracol !

Iată că acum Camelia îmi trimite câteva fragmente din Memoriile/Amintirile lui Dan. Mă bucur să le postez în Ghemul Ariadnei. Ce de amintiri mi-au trezit…

NB: Clubul Curioşilor, al Cameliei Stănescu-Ursuleanu, şi Exploratorii lumii de mâine, emisiunea lui Dan Ursuleanu au fost cele mai minunate emisiuni de la Radio Tineret şi printre cele mai bune ale Radioului din toate timpurile.

ARIADNA

U 2

Dan Ursuleanu

În martie 2012, DAN trăia momente de mare depresie. După o activitate prestigioasă la Radio era uitat. Atunci, i-am amintit că în vremurile grele s-a salvat prin  umor şi autoironie. L-am îndemnat să scrie. Era singura  modalitate de a scăpa de gânduri negre. Scria noaptea. Îmi citea fiecare nouă pagină. O făcea ca şi când ar fi făcut o năzdrăvănie.  Şi eu eram încântată. Chiar şi cei mai talentaţi dintre noi, au, iată, nevoie de laudă. Un an mai târziu, Dan Ursuleanu se stingea din viaţă, lăsându-mi această carte prin care îşi propunea să transmute grijile în zâmbet. Cartea s-a rătăcit în calculator. Am descoperit-o, după îndelungi căutări, într-un mail către o prietenă. O voi publica în acest an.

Camelia Stănescu-Ursuleanu

CDU

Camelia Stănescu şi Dan Ursuleanu

 

FRAGMENTE DIN COMEDIA SALVEAZĂ ROMÂNIA (MEMORIILE LUI DAN URSULEANU)

Cuvânt.  Înainteee !!!

Volumul pe care tocmai l-aţi deschis poate fi asemuit cu visul unui alchimist. Alchimiştii trăgeau nădejde să găsească o şmecherie prin care să poată transforma orice lucru în aur. Aveau şi un precedent ilustru în vremurile mitologice. Legendarul Midas, regele Frigiei, l-a rugat pe Dionysos să-i facă favorul ca orice lucru va atinge să se metamorfozeze în aur. Zeul i-a îndeplinit dorinţa. Nesăbuită dorinţă: Midas fu cât  pe-aci să moară de foame, pentru că până şi mâncarea i se prefăcea în aur, înainte de a ajunge la gură. Spăşit, şi-a recunoscut în faţa lui Dionysos necugetarea şi l-a implorat să facă la loc comanda, ceea ce zeul a acceptat.

Această pildă veche a rămas valabilă pentru toată lumea, mai puţin pentru alchimişti, care – în caz de succes – ar fi putut repeta păţania nefericitului rege frigian. Norocul lor a fost că nu le-a ieşit figura: deşi s-au dat peste cap, aur tot n-au izbutit să producă.

Ceva, însă, alchimiştii au reuşit să facă. Anume, mi-au lăsat moştenire un model de lucru şi o ambiţie transformatorie. Aceea de a preschimba necazul în haz, grijile în zâmbet şi dramatica Românie a neajunsurilor, în comedie. Nu e puţin lucru. Ce altceva mai de preţ aş putea oferi celor nevoiaşi, decât nişte momente de bună dispoziţie, pe fondul întunecărilor de fiecare zi. Credeţi că mi-a fost uşor? Nici pomeneală. Când dificultăţile se rostogolesc peste tine, când orice neghiob se dă mare pe micul ecran, când bădărănia îşi dă întâlnire cu brutalitatea, pentru a te intimida şi pune la colţ, când vezi năruindu-se în jurul tău cultură, valori morale, sentimente alese, idealuri înalte, îi mai arde cuiva de râs ?

Ei bine, da. Mie, unuia, îmi arde. Mai bine zis, îi voi arde cu râsul meu coroziv pe cei ce se fac vinovaţi de prăbuşirea societăţii noastre. Vă rog să fiţi alături de mine întru acest râs însumat, pentru ca usturimea să le fie mai mare.

Priviţi încă o dată jur-împrejurul vostru. Totul e de plâns. Totul e de râs. Orice aspect are două chipuri, asemena lui Ianus bifrons, şi el tot locatar al mitologiei (ca să fac caz de cultura mea generală).

Nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă – totul se transformă, pretinde o lege a fizicienilor. Să-i credem pe cuvânt, or fi ştiind ei ceva. Transformarea, metamorfoza, schimbarea, prefacerea, mimetismul, avatarul, deghizarea, masca, grima şi fardul, iată numai o parte din multiplele aspecte ale aceluiaşi fenomen de disimulare. Prototipul tuturor acestor ipostaze a fost – convingerea mea e formată – biblica „schimbare la faţă”.  Iar Hristos a fost, de asemenea,  protagonistul prefacerii apei în vin, dar şi al transformării câtorva pâini, a câtorva peşti, în multe pâini şi mulţi peşti.

În cadrul relaţiilor interumane, dorinţa unora de a fi luaţi drept altul dă naştere la situaţii de o mare diversitate. Cineva se ascunde în spatele măştii de carnaval. Fapt banal. Într-o celebră piesă de teatru, Caragiale ridică o atare situaţie la rang de mare comedie. Să mai zăbovim o clipă în preajma scenei. Un mărunt funcţionar, călcat în picioare de şefi şi de colegi, îşi îndreaptă şira spinării într-un moment măreţ de demnă răzvrătire. Şi astfel Mitică Blajinu se transformă în Mielul turbat, din comedia tandră lui Aurel Baranga. Regele Lear constată la greu că două din fiicele sale, pe care le credea îngeri iubitori, sunt de fapt demoni ingraţi. Harap Alb şi Spânul fac schimb de identitate între ei, la fel ca Prinţul şi Cerşetorul. Voit sau nevoit, fiecare din ei devine celălalt. Există indivizi care, din raţiuni mai mult sau mai puţin profesionale, recurg la tehnicile deghizării. Actorii conduc clasamentul, maeştri fiind la capitolul întruchipării a nenumărate personaje. Machiaj, peruci, bărbi şi mustăţi false, deghizări ingenioase, roluri de compoziţie, travestiuri, un întreg arsenal de arme actoriceşti sunt puse în slujba iluziei scenice. De la un spectacol la altul, omul din luminile rampei schimbă vârstele, înfăţişările, epocile.

La antipodul moralei, îi avem pe acei profesionişti ai răului, figurând în nomenclatorul meseriilor anti-sociale ca spărgători de bănci. Ei dau buzna la sediul banilor, cu o armă în mână şi, ameninţători, devalizează sertarele cu lovele, cărând cât poate duce fiecare. Prinde orbul, scoate-i ochii: camerele de supraveghere, ca şi martorii vor reţine imaginea unui individ deghizat, cu un ciorap lycra tras peste figură, sau purtând o mască. Spărgătorii cu simţul umorului preferă chipul de împrumut al unei fantome, dacă nu, al unui preşedinte american (Nixon, Clinton, Bush jr…).

Chirurgia estetică este mama schimbării la faţă. Din obsesia întineririi, din foamea de a fi în pas cu moda, unii oameni se lasă supuşi caznelor transformatoare. Lifting, silicoane, botox, corecţii de nas, de urechi, liposucţii, piercing, inele trecute prin buze, cristale Zwarowski aplicate pe piele, nimic nu e destul pentru a truca aspectul natural. Cât despre doamnele cam trecute, ele aspiră să-şi ascundă, cu ajutorul ultimelor descoperiri ale cosmeticii, vârsta respectivă. Nici măcar copiii nu pot scăpa de fascinaţia modificării. Printre jucăriile lor preferate se numără transformerele, ciudăţenii care, prin câteva mişcări, se prefac din tigru în războinic spaţial şi din rinocer în Baba-Cloanţa. Unde mai pui, atracţia aceloraşi copii pentru „jocul de-a mama şi de-a tata”, ce implică deghizarea comică în hainele părinteşti.

O, dar câte alte exemple îmi stau la dispoziţie. Justificată folcloric, poate religios, observăm pasiunea unor triburi (amerindiene/de piei-roşii sau africane) pentru a-şi zugrăvi tenul cu diferite simboluri indescifrabile, a-şi înfige în păr tot soiul de podoabe rupte din natură,  a se împopoţona până la a deveni de nerecunoscut. Străvechi tehnici tribale au ca rezultat deformarea capetelor, alungirea gâturilor, micşorarea labei piciorului, prelungirea limbii şi câte şi mai câte. Când vrea, omenirea poate fi foarte nebună, Dumnezeu s-o ierte!

Hai, încă un pic, până nu mă plictisesc. Mai adaug, deci, figura din basme cu datul de trei ori peste cap, având ca rezultat transformarea unui personaj în cu totul alceva. Tava cu jăratic oferită calului răpciugos, cu corolarul acestui gest, metamorfozarea animalului într-un armăsar first class, capabil să zboare până la nori, tur-retur. Spionul care, în primejdie să fie demascat, îşi rade barba, se ascunde după nişte ochelari fumurii şi se pierde în mulţime, devenit un om nou (altfel de cum gândea acest concept Nicolae Ceauşescu). Glasul modificat la telefon atunci când, la capătul celălalt al firului, recunoşti vocea unei persoane care te inoportunează. Operaţia atroce a schimbării de sex, ajunsă sport naţional în China ultimilor ani, până şi la copii. Luptătorii ninja înveşmântaţi în negru, camuflându-se în decor, de parcă nici n-ar exista. Excentricul (sau ghinionistul) care, sorbind o poţiune fermecată, devine invizibil în paginile romanului lui Wells. Cărţile poştale illustrate, capabile să ofere o imagine diferită, după cum bate lumina. Gata. Presupun că am reuşit să vă conving. Ideea de care mă voi ţine ca scaiul este transformarea, cu uneltele amuzamentului, a unei Românii vremelnic triste, într-un tărâm al comediei… duioase, burleşti sau bufe. Promit să mă ţin de Cuvânt. Înainteee !!!

Desigur, autorul.

P.S. – Pe şomajul ăsta este greu să găseşti chiar şi un post… scriptum !

U 4Camelia Stănescu

 

RADIOCOMEDII

Locul meu statornic de muncă a fost Radioteleviziunea Română, apoi, după scindarea instituţiei, Societatea Română de Radiodifuziune. Organizaţie serioasă de presă audio, cu greutate şi influenţă. Acum, ajuns la vârsta memorialistului, simt nevoia să împărtăşesc şi altora întâmplări trăite sub zodia microfonului.

Nu vă aşteptaţi să downloadez în aceste pagini amintiri sobre, încărcate cu virtuţi educative. Nu-mi permite firea mea sprinţară, înclinată spre persiflare. Voi extrage din trecut portrete şi păţanii cu haz care să vă mai descreţească un pic frunţile boţite de grijile zilnice.

Chiar la etajul 5 al clădirii din Berthelot 60-64, nivelul la care se afla redacţia mea, funcţiona biblioteca instituţiei. Avea un fond de cărţi impresionant, acumulat în ani şi ani de donaţii şi de achiziţii făcute cu cap. Bătrânul bibliotecar de acum 4-5 decenii era o figură ! Om cumsecade, cu frica lui Dumnezeu, dar cam ipohondru, maniacal şi oarecum temător de oameni. Prudent să nu se molipsească de vreun virus luat de la cititori, se ascundea în spatele unui ghişeu, manipulând cărţile şi fişele numai cu mănuşi. Avea o grijă aproape paranoică pentru comoara care-i fusese încredinţată în gestiune, iar marea lui obsesie era să nu-i fie furate tipăriturile peste noapte. La încheierea fiecărei zile de muncă, oferea martorilor ocazionali un spectacol de neuitat. Încuia şi descuia uşa minute în şir, ca pentru a găsi poziţia ideală a cheii în broască. Când era mulţumit de rezultat, începea partea a doua a recitalului. Cramponat de clanţă, trăgea de uşă alte minute bune, pentru a se convinge în forul său interior că e bine închisă. Convins în fine că mai mult de atât nu poate face, dădea să plece cu paşi şovăielnici, dar brusc se întorcea şi relua procedurile de la capăt. Una peste alta, despărţirea bibliotecarului de uşă dura circa o jumătate de oră. Când părăsea definitiv locul faptei, tot se mai găsea câte un răutăcios să-l atenţioneze: „Vedeţi că n-aţi încuiat cum trebuie !”. Bătrânelul tresărea, dădea să reia războiul lui cu clanţa, apoi ridica din umeri şi, cu chipul trist, se scuza: „Cum mi-o fi norocul…”.

Când s-a pensionat, l-am regretat cu toţii. În ciuda tipicăriilor sale, era un bibliotecar bun. Ştia pe dinafară tot ce avea pe rafturi şi, mai mult, citise aproape totul. Îi spuneai ce anume temă cauţi, iar el te îndruma precis la volumele corespunzătoare. De atunci, nici un alt bibliotecar al Radioului nu i-a mai egalat performanţele. Anii au trecut şi colecţia de cărţi a instituţiei a început să bată pasul pe loc din lipsă de fonduri pentru achiziţii. A venit Revoluţia, în vâltoarea evenimentelor  s-au furat cărţi cu nemiluita, noile generaţii de redactori născuţi gata culţi n-au mai simţit nevoia să citească. În mod firesc, a venit un preşedinte al Radiodifuziunii care a dat bibliotecii lovitura de graţie, desfiinţând-o, pentru a da spaţiului respectiv o altă destinaţie. Fugit ireparabile tempus. Sau où sont les neiges d’antant… Sau cum vreţi dumneavoastră, dar tot înainte era mai bine.

Acum mulţi ani, discoteca instituţiei noastre era în grija unui alt maniac al ordinii, dar care a rămas un reper în istoria Radiodifuziunii. Ştia pe dinafară coperţile miilor de discuri aflate pe rafturi, ascultase tot, îţi putea oferi referinţe despre muzici, interpreţi, dirijori, concursuri şi festivaluri muzicale, curente, momente istorice, stiluri de interpretare. Era un autentic muzicolog eşuat într-un depozit de discuri. Cel mai greu lucru era să împrumuţi de la el un disc, măcar pentru o jumătate de oră, ca să copiezi un fragment într-o cabină de lucru. Dacă schiţai rugămintea respectivă, chipul magazionerului erudit se schimonosea, ca sub efectul unei dureri atroce de burtă. Nu se poate, discul nu trebuie să părăsească încăperea, acul pick-up-ului nu trebuie să mai treacă prin şanţurile lui, căci îl uzează. Discoteca este un tezaur care trebuie apărat şi conservat, ceva cam ca o rezervaţie naturală. Dar, spre deosebire de o rezervaţie, nimeni nu bibileşte leii aşa cum îngrijea discotecarul nostru comoara din gestiune. Cum mai ştergea de praf fiecare vinil în parte, cum mai înlătura amprentele digitale, trecând peste ele vată îmbibată în alcool medicinal. În momentele de răgaz dregea câte o anvelopă de disc deteriorată, ca un legător de cărţi adâncit în restaurarea unei coperţi.

Asemenea personaje dedicate până la exagerare meseriei lor nu erau o raritate în rândurile slujbaşilor Radioului. Se cuvine să-l evoc aici pe Toto Mihăilescu, sufletul „zgomotecii”, cum numeam noi familiar fonoteca de sonorizări a Radiodifuziunii. De cum auzea că un reporter urmează să plece pe teren, Toto îl implora: „Adu-mi şi mie nişte zgomote înregistrate”. Şi astfel, în colecţiile atert păstorite de el se acumulau sunetele specifice activităţilor industriale, sonorităţi decupate din natură, cele ale mijloacelor motorizate, imagini sonore ale sălilor de spectacol, ale restaurantelor, ale ambianţei casnice, ale întrecerilor sportive, ale, ale, ale… El însuşi cumpăra uneori din străinătate, pe banii proprii, discuri de sonorizări editate de radiodifuziunile lumii. Găseai la Toto, atunci când îţi erau necesare în vreo emisiune, zgomote şi sunete istorice, de epocă, datând de la începuturile gramofonului şi ale magnetofonului. Doreai semnalele orologiului din turnul Big Ben, claxonul primelor automobile Ford, rafalele Katiuşei sau semnalele emise de sateliţii artificiali ai Pământului ? Le găseai ordonate pe benzile lui Toto Mihăilescu. Răgetele fiarelor sălbatice, cântecul păsărilor din toată lumea, şuieratul vânturilor sau canonada războaielor, zgomotul cascadelor sau pur şi simplu cel al apei care curge de la robinet, îţi erau accesibile, distincte şi perfect înregistrate, graţie strădaniei acestui om de neînlocuit.

Când Toto a ieşit la pensie, zgomoteca a început să se subţieze şi nimic n-a mai fost ca pe vremea lui. Mulţi redactori iresponsabili, în loc să completeze, să îmbogăţească diversitatea sonorizărilor din colecţie, le împuţinau tăind cu foarfeca secvenţa necesară şi lăsând un gol în urma intervenţiei lor reprobabile. Omul Toto îşi sfinţea locul, alţii după el l-au prăduit.

Un personaj excepţional a fost „urechea absolută” Virgil Oniţiu. Deşi orb din tinereţe şi luptând mulţi ani cu un cancer care avea să-l răpună în cele din urmă, Virgil a avut timpul necesar să facă proba unor calităţi puţin obişnuite. Făcea parte din comisia de avizare tehnică a înregistrărilor efectuate de formaţiile muzicale ale Radioului. Era capabil să perceapă orice tăietură şi lipitură făcute pe banda de magnetofon, chiar dacă operaţiunea fusese întreprinsă ireproşabil. Cufundat în întunericul său absolut, îşi exersase acuitatea auditivă până la un nivel greu de egalat. De verdictul lui depindea trecerea examenului tehnic  al opusului respectiv.

Dotat cu aptitudini remarcabile de matematician, Oniţiu beneficia şi de o memorie ieşită din comun. Ţinea minte tabele comparative de preţuri din diferite ţări, cursuri valutare la zi, valorile meteorologice pentru oraşele României. Alcătuia horoscoape impecabile cunoscuţilor săi, era un pianist de valoare şi juca şah blind la un nivel care-l propulsase în echipa Radiodifuziunii. Obişnuia să facă turism, în compania unui însoţitor, care-i relata în detaliu imaginea traseelor străbătute. După care, Virgil avea orgoliul să povestească altora itinerarele parcurse de el, făcându-le recomandări în legătură cu cele „văzute” la faţa locului. Un alt amănunt picant: Oniţiu mergea adeseori la cinema, percepând filmul din replici şi din sonorităţi.

Primul meu redactor-şef, Victor Popa, mai trăieşte şi astăzi. Îi sunt recunoscător pentru că el m-a angajat la Radio şi îi doresc viaţă lungă. A fost un şef bun, respectat, cu experienţă profesională şi fler. Era sobru, părea uneori sever, dar adesea nu-şi reprima căldura sufletească. Printre hobby-urile lui se număra şi jocul de şah. În momentele de răgaz, sau după amiaza, până seara târziu, înnădea partidă după partidă cu secretarul general de redacţie Gavrilă Săcădat. Prin biroul lui mai trecea nu de puţine ori, în acelaşi scop, Octavian Paler, redactor şef la Literar şi, ulterior, vice-preşedinte al Radioteleviziunii. Scorurile meciurilor lor se contabilizau în timp, atingând numere mari cu trei cifre. Eu însumi, pasionat de şah, primeam permisiunea de a-i chibiţa, cu condiţia să respect obligaţia de a nu-mi da cu părerea şi de a mă menţine într-o muţenie neutră. Cred că jucau pe bani, deşi acest lucru nu era de domeniul evidenţei. Dacă aşa stăteau lucrurile, deconturile se făceau în ziua de salariu. Când Popa juca împotriva lui Săcădat, ţineam cu cel dintâi, dar deveneam suporterul lui Paler atunci când acesta se aşeza în faţa tablei. Nivelul meciurilor se menţinea la o valoare bunicică, aveai ce vedea. Doamne, dar totuşi, să ajungi în câteva luni la un scor de 627-584, asta nu era ceva normal!

De altfel, apetitul pentru jocuri în redacţia Tineret a Radiodifuziunii, se manifesta nedisimulat, adus la rang de lăcomie. Tablele de şah nu ne lipseau, nici cutia de mini-biliard. Personal organizasem şi un mare concurs de pariuri şi pronosticuri fotbalistice, care a atras echipe din toată instituţia. Denumirea lui, parafrazând „Daciada”, era DACUS (Deplină Afirmare Competiţională a Ucenicilor Sportului). Se dezvoltase un întreg limbaj criptic al participanţilor, unde COCO însemna cotizaţia de concurs, COCOCAR desemna carnetul în care se ţinea evidenţa COCO, CASCO era casierul concursului în persoană şi aşa mai departe. Echipele se identificau prin denumiri, embleme şi fanioane proprii (a noastră se numea Leopardon). Ţinta era să dăm pronosticuri asupra scorului exact, iar cei mai buni „ghicitori” primeau premii în bani. Sumele câştigate erau modeste, însă ofereau suficiente motive de împăunare. O parte din cotizaţii erau reportate pentru cheful de la sfârşitul campionatului. O petrecere anuală pentru care închiriam salonul unui restaurant. Acolo acordam diplome, ne duelam în epigrame, glumeam şi ne simţeam bine. Bărbaţi în toată firea care ne jucam de-a copiii mari.

Apropo de restaurant, cârciumile, bodegile, braseriile şi grădinile de vară existau în exces prin jurul clădirii Radioului. Mulţi colegi îşi dădeau acolo un modest obol. Într-o zi, rotofeiul nostru confrate Gigi Enache intră în birou, cu figura alarmată. Îl întrebăm ce s-a întâmplat. „Fraţilor, nu mai avem salvare ! Ăştia de la T.A.P.L. ne-au încercuit. Eu nu mai pot face faţă, m-am predat lor în mod necondiţionat. Capitulare scrie pe mine.”

Unul din cei care semnau condica la restaurantul „Codrii Cosminului”, era foarte talentatul ilustrator muzical Mihai Roman, un geniu al pupitrului de montaj. Culmea e că dacă se abţiguia un pic lucra mai bine. Omul acesta era o comoară nepreţuită de folclor bahic şi a lăsat multe calambururi şi vorbe de duh-neală pentru arhivele nescrise ale chefliilor. El e cel care a transformat titlul piesei de teatru „Răzvan şi Vidra” în „Răzvin şi Vadra”. Tot el parodia în stil etilist numele unor colegi. Constantin Sărbăutoreanu (Săbăreanu), George E…mache (Enache), Litrus (Titus) Vâjeu, Marius Troznea (Grozea), fără a se scuti nici pe el însuşi : Mihai Rom-an ! Supărat pe nevastă-sa, Geta, pentru că îl bombănea pe tema păhărelului, a lansat o nestemată de replică – „Pleacă, Geto, d-acia, că sunt stirpe de roman”. Geto-dacii şi romanii, întreaga etnogeneză a poporului român, în numai câteva cuvinte. Roman avea acasă un papagal vorbitor, pe care-l învăţase să spună măscări în prezenţa musafirilor. De fapt Mihăiţă al nostru nu obişnuia să bea mult, dar se trotila repede, din doar câteva sorbituri. Săracul murit pe la 60 de ani, dintr-o cauză firească – maladie a ficatului pus la grea încercare. Cu toţii l-am regretat mult, ilustrator şi om hâtru ca el nu am mai întâlnit în anii următori. Asta, în ciuda faptului că făcea şi boacăne. Într-o noapte i-a venit rândul să fie ofiţer de serviciu pe instituţie. Locaţia acestei îndeletniciri era cabinetul vice-preşedintelui. Pe atunci înalta funcţie era îndeplinită de generalul Dumitru Nicolae, care îşi ţinea uniforma militară într-o garderobă din biroul său. Din plictiseală, Roman i-a cotrobăit în dulap şi, descoperind uniforma, a vrut să vadă cum îi şade în ţinută militară. S-a îmbrăcat în general, s-a admirat în oglindă şi, obosit fiind s-a întins pe o canapea, unde l-a luat somnul. Aşa l-a găsit dimineaţa şeful cel mare. Vă imaginaţi ce tărăşenie a ieşit. Altă dată, din raţiuni numai de el ştiute, a dat foc la o perdea. Au venit pompierii, i-au tras o amendă, dar lucrurile s-au oprit aici. Firea simpatică şi valoarea profesională a lui Mihăiţă îl făceau inexpugnabil la sancţiuni mai drastice.

Printre oamenii incomparabili ai Radioteleviziunii s-a numărat, fără dubii, şi Andrei Bacalu, pe numele său real Adolf Bacal. Era un evreu cu o minte scăpărătoare, cultivat, cunoscător al vreo zece limbi străine şi având audio-vizualul în sânge. Medic la un dispensar dintr-o comună dobrogeană, a fost descoperit şi adus la Televiziune de către oamenii lui Tudor Vornicu. Tot Vornicu l-a instalat în redacţia Ştiinţă, conştient de apetenţa noului angajat pentru acest domeniu. Un an mai târziu, americanii trimiteau primul echipaj cosmic pe lună. Bineînţeles, din studioul Televiziunii românii transmiteau în direct evenimentul. A fost ocazia care l-a consacrat pe Bacalu ca mare specialist în cosmonautică. Era tobă de informaţii, asculta în căşti numeroase posturi străine, reda impecabil tot ce era mai interesant şi comenta live imaginile recepţionate de la Cape Canaveral. Deşi şeful redacţiei Ştiină era Ion Petru, vioara întâi devenise Andrei Bacalu, expert fiind şi în cursele auto de Formula Unu, de la care realiza minunate transmisiuni în direct.

Andrei părea a fi ajuns pe cai mari, dar a venit şi pentru el ceasul rău. Ghinionul său a fost Congresul internaţional al Chimiei de la Bucureşti, patronat de Elena Ceauşescu. Ştiţi, aceea cu polimerii, cu poliperii şi cu „codoi” (aşa cum pronunţa ea formula chimică a bioxidului de carbon). Bacalu s-a dat peste cap să reflecte în mod cât mai cuprinzător evenimentul, numai că tovarăşei i s-a năzărit că imaginea lui apare mai frecvent în emisiuni decât a ei. „Ce caută broscoiul ăla pe micul ecran ? Să dispară imediat de la Televiziune !”

Mai marii instituţiei nu s-au îndurat să-l demită pe un redactor atât de valoros, aşa că, pentru a-l ascunde de furia cotoroanţei, l-au transferat la Radio. Până când Ceauşeasca a prins de veste şi nu s-a mai putut face nimic. Lui Andrei Bacalu i s-a desfăcut contractul de muncă. A mai lucrat vreo trei ani pe la nişte institute ştiinţifice, unde s-a ciocnit de mentalitatea unor şefi obtuzi. „Aha, ai fost vedetă ? Află că aici nu mai eşti vedetă !” Mâhnit, fosta glorie a Radioteleviziunii şi-a strâns catrafusele şi a emigrat în Israel, unde a lucrat… tot la radio, ca redactor muzical. În ultimii ani a mai revenit de câteva ori în ţară, prilejuri pentru a fi primit ca un oaspete de onoare. Deh, binecunoscutul oportunism românesc. Care a deturnat nu puţine destine y compris pe cel al lui Adolf Bacal.

Nu sunt evreu, dar unii au presupus că aş fi. „Argumentele” lor, hilare şi ticăloase simultan, mi-au creat o falsă identitate etnică. Anume că numele meu, Ursuleanu, ar proveni dintr-un Berman disimulat. Că prenumele Dan ar trimite la una din cele 12 seminţii ale poporului lui.

Israel. Şi că tatăl meu, fie-i amintirea de neşters, avea urechile cam clăpăuge. Atribuirea abuzivă a unei obrâşii evreieşti mi-a pricinuit uneori neajunsuri în „ţara noastră antisemită”, nu-i aşa. La absolvirea, cu note mari, a facultăţii, profesoara universitară Zoe Dumitrescu Buşulenga  mi-a comunicat o veste stupefiantă :„Să ştii că te propusesem ca asistent la catedra de literatură română. Din păcate, decanatul s-a opus, pentru că eşti evreu. Sunt vremuri în care nu sunt admişi alţi evrei în colectivele de catedră.” Şi totuşi, în facultate existau personalităţi de rit mozaic, cu o platformă bine consolidată. Printre ei, acad. Alexandru Graur, Savin Bratu, Vera Călin.

Reputaţia nemeritată de evreu mi-a fost betonată de infamul articol despre „Evreii care au pus mâna pe Radioteleviziune”, publicat în revista „România Mare” de către directorul ei Corneliu Vadim Tudor. Lista neagră a lui Vadim includea de-a valma evrei şi creştini, incriminaţl fără discernământ că ar fi clienţi ai sinagogii şi, din acest motiv, demni de toate consideraţiile abjecte. Revoltată, cumnata mea a cerut audienţă la C.V.T., care a primit-o flancat de avocatul său personal şi de un consilier. Femeia i-a fluturat bossului pe sub nas certificatul meu de botez. După ce l-a examinat cu o grimasă de neîncredere, Vadim a dat verdictul :„Pe mine nu mă convingi cu prostiile astea. Rămâne cum am stabilit. Evreu”.

Nu m-ar fi deranjat deloc ca acel mârşav articol să aibă dreptate asupra religiei mele. Radioteleviziunea beneficia de aportul multor evrei cu un binemeritat statut de vedetă. Pentru a nu-i enumera aici decât pe celebrii Alexandru Stark, Iosif Sava, Elisabeta Mondanos, David Naftuli, Andrei Bacalu, Eugen Preda, Andrei Banc, Magdalena Boiangiu, Sergiu Deleanu sau Eduard Jurist. Mulţi au trecut deja în lumea umbrelor, dar aportul lor la istoria instituţiei este evocat şi astăzi cu un deosebit respect.

În cele ce urmează, îmi face plăcare să scot din tolba cu amintiri întâmplări simpatice pe care le-am trăit la locul meu de muncă şi portrete duioase ale unor colegi de care m-au apropiat relaţiile de serviciu. Voi începe cu un episod petrecut înainte de sosirea mea în Radio, dar păstrat în folclorul oral al organizaţiei.

Pe vremea când în fruntea instituţiei trona Melita Apostol, zbir comunist de tristă reputaţie, angajaseră ca liftier un biet om, niţeluş retardat sau, cum s-ar spune în argoul de azi, „dus cu capul”. Într-o zi, şefii lui l-au postat la liftul preşedintei, considerându-se că apăsatul unui buton nu e mare filosofie. Dimineaţa, fix la ora 8, tovarăşa Apostol intră în ascensor, unde, ce să vezi ? Prăpăditul trăgea viguros dintr-o ţigară proastă. A urmat un dialog halucinant:

– Ce faci, omule, fumezi ?

– Da. Un pachet pe zi.

– Dumneata ştii cine sunt eu ?

– Nu.

– Eu sunt Melita Apostol.

– Mi se fâlfâie !

Soarta omului era pecetluită. A doua zi a fost exilat într-o magazie de la subsol, ca să nu mai cadă sub ochii marii şefe.

La polul opus al ierarhiei se afla peste ani Eugen Preda, colos al jurnalismului, ajuns director general al Radioului obiectiv şi să aplaneze în mod corect eventualele conflicte şi tensiuni dintre salariaţi. Sub cristalul de pe biroul său pusese un  cartonaş cu deviza „Diplomaţia este arta de rotunji colţurile ascuţite”, împrumutată de la Disraeli. Era sever în privinţa disciplinei, dar milos cu subalternii care treceau prin momente nefericite ale vieţii. Tuturor încerca să le fie de ajutor. Când a murit tatăl unui instalator sanitar, m-a chemat ca  să-mi dicteze textul scrisorii de consolare pentru meşterul cu pricina. Din ciorna pe care am păstrat-o, vă redau câteva rânduri :

„Dragul nostru Stelian, sunt alături de dumneata în suferinţa care te încearcă. Pierderea tatălui este un moment greu prin care am avut nefericirea să trec şi eu, cunosc amarul unei asemenea nenorociri. Totuşi, sunt convins, tatăl dumitale a fost mândru că a crescut şi educat un om destoinic ca dumneata, că a părăsit această lume lăsând un urmaş care poartă cu cinste numele familiei sale…” Iar Eugen Preda nu făcea niciodată complimente gratuite.

O perioadă i-am fost lui Preda secretar şi şef de protocol. Pentru diferitele momente festive organizate de Radiodifuziune, mă pusese să alcătuiesc o listă de personalităţi care urmau să fie invitate. De fapt, erau chiar două liste, una cu VIP-urile de primă linie, iar alta extinsă. Cu ocazia unui concert de Crăciun, organizat la sala Mihail Jora, Preda mi-a cerut să pun în operă lista.

– Îi invităm pe toţi ? l-am întrebat.

– Pe toţi.

– Şi pe rabinul şef Moses Rosen ?

– Şi pe el.

– Respectuos vă atrag atenţia că e un concert de Crăciun.

– Nu, nu. Pe el nu !

Obsesia lui Eugen Preda era să aducă la perfecţiune fluxul programelor de actualităţi. Promptitudinea şi calitatea ştirilor se asigurau cu disciplină şi cu bună organizare. Crease birouri şi plantase corespondenţi de ştiri la ONU, la UE, în teatrele de război şi în toate ţările importante ale lumii. Radiodifuziunea se abonase la fluxurile marilor agenţii de ştiri, dar îşi înfiinţase şi o agenţie proprie, RADOR. Actualitatea internă era acoperită printr-o reţea de corespondenţi harnici, ca şi de studiourile teritoriale are Radioului. Preda asculta toate radiojurnalele şi, dacă avea observaţii de făcut, suna imediat la „camera ştirilor”. Asta se putea întâmpla la ceas de după amiază sau la ora 3 dimineaţa. Pe mulţi „ştirişti” i-a trimis să se perfecţioneze la marile posturi de radio europene sau americane. Nu de puţine ori a invitat la Bucureşti directori de la Radio France sau de la BBC, pentru a ne împărtăşi aspecte din valoroasa lor experienţă profesională şi organizatorică.

Îmi amintesc că, într-o vară, vreo 20 de cursanţi ne găseam faţă în faţă cu un anume domn Martin, director economic al BBC-ului. Omul ne-a pus să descriem cum se face managementul financiar la Radiodifuziunea Română. După ce ne-a ascultat atent, oaspetele străin a făcut o mutră lungă, uluită, şi a spus :

 – Sistemul dvs. de management este mult superior celui practicat la BBC. Dacă noi am fi procedat ca dvs., eram de mult în faliment.

Revenind la Preda, ultimii ani ai carierei sale profesionale începuseră să ne îngrijoreze. Parcă nu mai era la fel ca mai înainte. Devenise mai incoerent şi mai lacrimogen. Aţipea des, uneori chiar în timp ce vorbea conducând o şedinţă. Am pus asta pe seama unei îmbătrâniri precoce. Într-un fel chiar asta era, dar cu agravanta unui Alzheimer, care avea să îl răpună peste câţiva ani. Oricum, Eugen Preda şi-a făcut datoria, devenind unul din personajele importante din istoria Radioului românesc. În holul de la intrarea principală a instituţiei au fost expuse mai mulţi ani biroul la care a lucrat Preda şi fotografia fostului director general.

Observ că am momente când eşuez în pasaje sobre, uneori chiar solemne. Nu acesta e tonul pe care îl doresc pentru cartea mea. Nu cu seriozitatea vom salva România, deşi dl. Ion Ţiriac crede cu convingere acest lucru. Eu unul cred că destinul neamului nostru a fost marcat de faptul că dacii mureau râzând. Trebuie să desprindem un înţeles dintr-un atare sfârşit al vieţii, şi acela nu poate fi altul decât „comedia salvează România”. Comedia şi nimic altceva. Cum anume ? Habar n-am, dar sunt sigur că o cale trebuie să existe. Poate cea a lui „ridendo castigat mores”. Romanii nu erau proşti când au gândit aserţiunea asta. Nici n-ar fi putut să fie nătângi, câtă vreme noi, urmaşii Romei, suntem atât de deştepţi. Sau poate nu.

Ca toate mass-media din România, şi Radioteleviziunea a trecut în anii ceauşismului prin furcille caudine ale cenzurii. „Pieptănându-ne” adeseori emsiunile, cenzura atingea de multe ori cote groteşti. Circula chiar o anecdotă: stâlpul este un brad trecut prin cenzura Radioteleviziunii. Această „botniţă” politică te lua la puricat pe baza unei săptămânale liste de concepte şi de cuvinte declarate indezirabile până la noi dispoziţii. Uneori motivaţia interdicţiei era descifrabilă, dar adeseori ea rămânea total ocultă. Desigur, cenzura vâna în primul rând „ereziile” la linia partidului, sau inadecvarea textului la dogmele statuate de cuvântările secretarului general. Dar se mai întâmplau şi evenimente nedorite, mai mici sau mai mari, având drept consecinţă repudierea unor zone din dicţionar.

Un atare eveniment a fost agresiunea unui câine asupra soţiei lui Dumitru Popescu-Dumnezeu, secretarul cu propaganda al Partidului. Marele demnitar comunist a hotărât condamnarea câinilor la uitare, prin interzicerea publicării oricărei referinţe la aceste animale culpabile. „Căţeluşii” mai mici din propaganda de partid au extins din propria iniţiativă interdicţia până la „nimic despre animale”. Emisiunea „Noapte bună, copii” a primit astfel un croşeu în plină (fi)gură, câci îi era aproape imposibil să supravieţuiască fără „Capra cu trei iezi”, „Balaurul cu şapte capete” sau „Povestea porcului”. Nenumărate creaţii ale poeziei, prozei şi teatrului au intrat sub obroc, de la „Pescăruşul” lui Cehov la poemul „Moartea căprioarei” scris de Labiş şi de la „Broaştele” lui Aristofan la „Racii” lui Ivasiuc. Ca să nu mai vorbim de scriitorii Constantin Turturică şi Corneliu Leu, de actorii Cornel Vulpe, Lazăr Vrabie şi Dem Rădulescu-Bibanu sau de oraşele Lupeni şi Lyon, de peştera Urşilor şi de lacul Capra. Eu însumi am ezitat o vreme să mă mai prezint pe post cu formula „La microfon Dan Ursuleanu”. Să nu se interpreteze că…

Se cunoaşte că între România şi Ungaria, deşi ambele vajnice membre ale acum răposatului Tratat de la Varşovia, nu au lipsit şi unele momente politice tensionate. Ca urmare a unui asemenea moment, presa a primit indicaţia (absurdă) să sancţioneze statul vecin prin eliminarea din textele difuzate a tuturor cuvintelor cu etimologie maghiară. Au devenit astfel tabu vocabule precum „meleag”, „oraş”, „meşteşug”, „papricaş”, „palincă” şi altele asemenea. Excesele, ca de obicei, nu au întârziat să apară. Îmi amintesc că mi-a fost scoasă dintr-o emisiune o biată îngrijitoare de şcoală, care nu reuşea să pronunţe cuvântul „igienizare”. Orice făcea, îi ieşea pe gură „ighenizare”. Cenzorul a pretins că femeia îşi desconspiră maghiarismul, pentru că utilizează cuvântul „igen”, adică „da” pe ungureşte ! A trebuit să o dau afară din reportaj, cu „igen-ul” ei cu tot.

Titlurile melodiilor îţi dădeau adeseori bătăi de cap. Şlagăre la modă, cântece foarte populare au căzut sub foarfecele „vigilenţilor”. Îmi amintesc, la întâmplare, „Ochii verzi să nu-i crezi” (tovarăşul Jivkov ne vizitează ţara şi … are ochii verzi), „Ce cauţi tu în viaţa mea” (e o vizită de lucru a tovarăşului Ceauşescu în judeţul Maramureş) „Ilenuţa tractorista” (lăsaţi-o pe tovarăşa în pace) sau „Nicuşor are o tobă” (de ce să îl ironizaţi pe fiul tovarăşului ?).

Tot la coşul de gunoi a ajuns un comentariu despre filosoful grec Epicur (e bine să evităm trivialităţile în graiul moldovenesc). Cât despre numele politicianului englez Michael Foot, e indecent să fie pronunţat pe post !

Printre preocupările cenzorilor era şi aceea de a feri familia prezidenţială de supărări pricinuite de presă. Imaginea Ceauşeştilor trebuia protejată de aluzii ironice. Oricât de mici, ele căpătau conotaţiile unei crime de lezmajestate. În scenete umoristice, nu era permis să apară personaje numite Nicolae sau Elena. Termenul „cizmar” era de preferat să fie evitat. Bancurile cu gângavi sau cu bâlbâiţi erau interzise cu desăvârşire (să nu fie cumva o trimitere la…).

Prin anii ’80, pe vremea cartelelor alimentare, raţionalizarea unor produse de-ale gurii obliga românii să facă foame. Era perioada nechezolului, a tacâmurilor de pui, a surogatelor de tot felul. Din cabinetul 2, Lenuţa recomanda cu fervoare tăiţeii cu varză şi ne sugera ca, în caz de nevoie, să paştem iarbă. În schimb, ouăle, carnea, uleiul, zahărul, făina şi alte „raţionalizate” se puteau procura doar în cantităţi derizorii. O revistă de ştiinţă popularizată făcea pe atunci elogiul sâmburilor de struguri prăjiţi, ca substitut al cafelei. Se năştea atotbiruitorul salam cu soia care, după revoluţie, avea să-i învingă pe candidaţii la preşedinţie reveniţi din Occident (Păi dacă n-ai mâncat salam cu soia, ca noi, cum ai neruşinarea să pretinzi cârma ţării ?). Pe acest fundal de carenţe nutriţionale, cenzura veghea ca până şi noţiunea de chef, de ospăţ, să fie eradicată. Emisiunile speciale de Revelion, altădată bazate pe pilonul central al mesei îmbelşugate, stropită cu băuturi alese, se rezumau pe atunci la dialoguri sterile, în jurul a nimic. Subiectele momentelor umoristice se limitau acum la birocraţie, frizeri, neînţelegeri între soţi şi penele de automobil. A, era să uit, şi conflictele cu vecinii de palier !

Dar apoteoza cenzurii  am îndurat-o după o noapte a Învierii. Poetul Adrian Păunescu se angajase să deturneze tinerii de la slujba de Înviere, organizând în aceeaşi noapte o uriaşă şedinţă a Cenaclului Flacăra pe un stadion. Punct ochit, punct lovit: 30 000 de tineri, în majofritate elevi şi studenţi, au muşcat momeala. Numai că, pe la două noaptea, când cenaclul s-a spart, aceiaşi tineri au aprins lumânări şi s-au revărsat în şuvoaie luminoase pe bulevardele oraşului. A ieşit bucluc mare. Sancţiuni, exmatriculări, în unele cazuri procese. Povestea s-a reflectat şi la Radio. Câinii de pază ai purităţii ideologice ne pândeau de după colţ cu noile liste de interdicţii lexicale, pe al căror antet scria : Nimic despre misticism, nimic despre supranatural. Se isprăvise cu bisericile şi cu catedralele, devenite peste noapte „ctitorii”. Adio mănăstiri, numele vostru mediatic este pentru moment „monumente istorice”. Ileana Cosânzeana se lua de mână cu Sfântul Aşteaptă pentru a pleca în uitare. Păsări-Lăţi-Lungilă şi Dealul Mitropoliei aveau o soartă comună: afară de pe undele hertziene ! Îmi revin în amintire câteva intervenţii ale cenzurii în emisiunile mele : „Mâna divină a meşterului Brâncuşi” (renunţaţi la „divină”, e în plus) ; „Dosarele zac înmormântate într-un sertar” (vă trebuie neapărat şi înmormântate ?) ; „Cele două accelerate fac cruce la Teiuş” (să facă orice, cerc, pătrat, triunghi, numai cruce nu !) ; „Tânărul îi cam trăgea clopotele fetişcanei” (nu poate să-şi exprime sentimentele fără clopote ?).

Vă mărturisesc, campania antireligioasă a cenzurii m-a cam enervat. Aşa că am scris (şi afişat la gazeta de perete a redacţiei) următorul scheci :

Trenul

– text de nedifuzat la radio –

Se auzi un clopot de alarmă şi trenul se opri în plină câmpie. În ger şi în zăpadă.

– De ce ne-am oprit aici ? se auziră întrebări din toate compartimentele.

Aşteptăm câteva minute, până face cruce cu acceleratul din sens invers. Uşa compartimentului se deschide şi intră un tinerel.

– Eu mi-s Tică, se recomandă el simpatic şi ocupă un loc. Mă întreabă fără tranziţie

– Ce slujbă aveţi ?

– O, făcui eu mândru, Am un serviciu divin: redactor la Radio.

– Trebuie să fiţi un om cult !

– Vă împărtăşesc un adevăr. Cultura e tot ce-ţi rămâne după ce ai uitat totul.

– Bine cuvântat !

Apoi tinerelul se ridică şi începu să cotrobăiască prin bagajul său din plasă.

– Ştiţi, am îngropate aici, în sacoşă, nişte cărţi de joc. Facem un popa prostu?

– Mulţumesc, nu. Am mântuit cu obiceiul ăsta.

Tinerelul renunţă şi scoase o ţigară.

– Aveţi cumva un foc ? mă întrebă el.

– Nu, dar poate o să vă dea Domnul de alături.

Plodul din poala femeii de la geam se trezi şi începu să urle.

– Iii, coană, fă-l să tacă !

Maică-sa îi îndesă biberonul în gură şi dădu o comandă scurtă :

– Papă !

– Afurisită iarnă… Grija ni-e că o să înţepenim în tren. Şi, pe deasupra, e frig ca la Arhanghelsk.

Care a fost, în deceniile cenzurii, episodul cel mai caraghios pe care l-am îndurat ? Pe atunci mi se păreau vexante, caraghioase au devenit  doar din perspectiva timpului, aşa, ca întâmplările din anii de armată. Totuşi, pentru că insistaţi, vă spun. Într-un articol de ştiinţă, autorul, un tânăr fizician, vorbea despre „acţiune şi reacţiune, un cuplu de forţe”. A venit cenzorul, a ascultat şi a decis : „Nu e bine. În România socialistă forţele reacţiunii au fost anihilate de mult. Textul trebuie să sune aşa – „Un cuplu de forţe, acţiunea şi iar acţiunea”.

La Programul III, cel al emisiunilor pentru tineret, unde lucram, un loc de cinste îl ocupau farsele colegiale. Excelau în această privinţă Liviu Tudor Samuilă şi Titus Vâjeu. Amândoi erau foarte imaginativi şi dotaţi cu talentul imitaţiilor. Liviu avea ce avea cu Mariela Oţoiu, colegă candidă şi cu frica lui Dumnezeu. Odată, Mariela era ofiţer de serviciu pe instituţie. La ora 20,30 urma să fie înlocuită de o altă persoană. Tocmai când îşi strângea catrafusele, sună telefonul. Liviu Samuilă, cu vocea generalului Nicolae Dumitru, vicepreşedinte pe atunci al Radioteleviziunii, o întreabă viclean : Aveţi ceva de mâncare ? Îngrijorată, Mariela îngaimă : Nu, nu mai am… Liviu dă lovitura de graţie : Poate trimiteţi pe cineva să vă cumpere nişte biscuiţi. Schimbul dvs. nu mai poate veni. Are o problemă gravă de familie. Aşa încât urmează să faceţi şi tura de noapte. Mariela abia a apucat să mai băiguie : Ei, dacă trebuie…

Bineînţeles, lucrurile aveau să se rezolve peste zece minute, când a venit ofiţerul de schimb. O fi ştiind Mariela Oţoiu cine a fost, în realitate, falsul general ?

Încă o dată, duetul Liviu – Mariela. Scena este acum biroul lor redacţional de toate zilele. Peste o oră expira termenul-limită de predare a planurilor trimestriale de emisiuni. Mariela era cu sacii în căruţă, mai puţin unul singur. Aştepta cu înfrigurare un telefon de la profesorul Ovid S. Crohmălniceanu, care urma să-i comunice titlurile colaborărilor sale pentru emisiunile viitoare. Minutele treceau şi Mariela stătea ca pe ghimpi. Este momentul în care atacă Liviu, instalat în acelaşi birou. Până atunci citise liniştit un ziar de sport. Pune mâna pe telefon şi formează numărul vecinei de birou. Aceasta ridică receptorul, plină de speranţă. Urmează un dialog halucinant, în care Liviu adoptă vocea graseiată a profesorului :

L – Alo ! Sunt prrofesorrul Crrohmălniceanu…

M – Vă mulţumesc că aţi sunat.

L – Notaţi, vă rrog, titlurrile.

M – O secundă !

Descoperă că nu are hârtie la îndemână şi îi cere o coală… tocmai lui Liviu. Acesta o serveşte prompt.

M – Sunt gata, domnule profesor.

L – Drramaturrgia ţărrănesc-intelectuală în publicistica lui Eminescu // Mihail Sadoveanu în conştiinţa secolului al XVII-lea…

M – Da, am scris, domnule profesor.

Dictarea a continuiat implacabil, cu titluri unul mai aberant ca altul. Concentrată să scrie, Mariela nu dădea atenţie înţelesurilor. Crritica literrară de salon trranspusă în arrena sporrtivă // Bătrrâneţea scrriitorrilorr copii ajunşi la maturritate // Chipul comunistului de omenie în drramaturrgia lui Carragiale // Efectul literraturrii memorrialistice asuprra perrsoanelor uituce // Accente masculine în crreaţia Anei Aslan / Mielofagia, concept cheie în teatrrul interrbelic…

La fiecare câteva titluri, Mariela, care avea scrisul lăbărţat, îi mai solicita o coală călăului ei. La sfârşit, după mulţumirile de rigoare, a zburat cu textul la dactilografe.

Din fericire, adevăratul Crohmălniceanu a telefonat la timp, reparând posibilile consecinţe catastrofale pe care le putea aduce farsa lui Liviu.

Nici eu nu am scăpat din ghearele lui Liviu Samuilă. De două ori m-a prins cu garda jos. Şi, ca întotdeauna, bizuindu-se pe două arme – telefonul şi darul de imitator.

O duminică dimineaţă, pe la ora 9. Dormeam dus. Telefonul sună. Răspund cu ochii cârpiţi de somn.

– Alo…

– Marciuc de la personal, la aparat. Vino repede la mine, că trebuie să te rezolv de urgenţă.

Vocea lui Marciuc era inconfundabilă. Niţel chelălăitoare şi cu un puternic accent rusesc.

– Să mă rezolvaţi ?! În ce sens ?

– Nu ţi-a spus şefa dumitale ? Ai la mine în lucru o Budapestă.

Să vă traduc. Asta însemna că Marciuc pregătea dosarul meu de plecare în delegaţie la Budapesta. Eram uluit. Abia mă întorsesem de la Budapesta cu o lună în urmă.

 – Iar ?!! Tot la Budapesta ?

– Asta nu mă priveşte pe mine. Eu primesc dispoziţia şi mă conformez. A, să-mi aduci două fotografii.

– Ce fel ?

– Cum, ce fel ? Gol, pe blană.

Abia atunci am înţeles că Liviu Samuilă (cine altul ?) îşi ţesea plasa la telefon. Evident, nu m-am mai dus cu pozele la serviciul personal.

Alt telefon,în preajma sărbătorilor de iarnă.De unde să-mi închipui că tot Liviu mă suna?

– Sunt inginerul Buzilă de la Telefoane.

– Vă salut cu respect, tovarăşe inginer. Ce doriţi ?

– V-am sunat să vă urez Sărbători Fericite ! Aşa procedăm mai nou cu clienţii noştri importanţi.

– Sunteţi foarte amabil. La Mulţi Ani şi dumneavoastră !

Scurtă pauză. Apoi domnul Buzilă a spus :

– A, aş dori să vă informez. Ne-au sosit primele 100 de telefoane cu claviatură. N-aţi dori cumva să vă instalăm şi dumneavoastră unul ?

– Mie ?! De ce tocmai mie ?

– Pentru că aveţi o notă de plată foarte consistentă. Apelaţi mult la serviciile noastre.

Mulţumesc mult, sunt onorat, ba noi suntem onoraţi, chestii din astea, formale. Inginerul mai are de făcut o precizare.

– Veniţi chiar acum cu o cerere la Palatul Telefoanelolr. Etajul 7, camera 74. Întrebaţi de inginerul Buzilă.

Cu cererea scrisă, am zburat spre Telefoane. Inutil să vă spun că, oricât m-am învârtit pe acolo, n-am dat peste nici un Buzilă…

Să nu credeţi că, în materie de farse, am fost mereu victima. Când am avut ocazia, nu m-am dat în lături să le orchestrez. Una din ele i-a fost regizată, cu ajutorul unor colegi, lui George Enache. Gigi, băiat cu multe calităţi, avea totuşi un punct slab – suferea de păcatul invidiei. Speculând această meteahnă, am lansat zvonul că urmează să plec într-o deplasare de serviciu în Finlanda. Mircea Munteanu avea sarcina de a-l învenina pe Gigi, misiune de care s-a achitat cu multă plăcere.

– Auzi, măi Enache, al dracu’ băftos e Ursuleanu ăsta. Are casă, maşină, tablouri de valoare, a pus mâna pe Camelia şi tot el e trimis în Finlanda. Păi, e drept lucru ?

Gigi se înverzea la faţă şi îşi rodea unghiile de obidă. Până şi şeful secţiei, Eduard Jurist, turna gaz peste foc în şedinţe:

– Când Ursuleanu ne va transmite din Finlanda…

Cât despre mine, simulam că învăţ rudimente de limbă finlandeză şi ţineam pe birou câteva cărţi despre ţara celor o mie de lacuri.

După un timp, Enache mi s-a adresat ţâfnos :

– Auzi, tu nu mai pleci odată ?

– Unde să plec ?

– În Finlanda aia a ta.

– Ce să caut eu în Finlanda ?!?

Gigi a rămas total siderat şi n-a mai vorbit cu mine vreo patru zile. Pe urmă i-a trecut paraponul, că aşa era în redacţia noastră.

Maestru al farselor era şi Titus Vîjeu, intelectual rafinat, spiritual şi tobă de carte. Imita la perfecţie vocile şi stilul de vorbire al unor persoane publice şi, pe deasupra  s-a afirmat şi ca un excelent poet. Într-o zi îi lua un interviu în direct pe post filmologului Florian Potra. Pe parcursul dialogului, vocea lui Titus s-a modificat treptat, până la a da impresia că discută Florian Potra cu… Florian Potra. Culmea e că oaspetele nu şi-a dat seama, dar pentru ascultători era stupefiant !

Capodopera farselor lui Titus Vîjeu l-a avut ca obiect pe un şofer modest şi umil al autobazei Radio. Acesta conducea o maşină ce îl servea pe Adrian Păunescu, pe vremea când poetul susţinea un ciclu de emisiuni la redacţia literară condusă de Iulius Ţundrea. Şoferul în cauză, pe numele său Perieţeanu, avea de mai multă vreme o problemă personală nerezolvată. Omului îi trebuia un apartament şi, pentru a-l obţine, îi era necesar un aviz al redactorului şef. Ţundrea însă, din neglijenţă sau din nepăsare, întârzia nepermis de mult să-i dea semnătura.

Acestea erau premisele de la care Titus Vîjeu a pornit la urzirea farsei. L-a sunat pe Perieţeanu la garaj şi, cu o impecabilă voce Adrian Păunescu, i-a spus:

– Domnule, m-am gândit de ceva vreme, dumneata eşti un şofer foarte bun. Îmi placi. Ce salariu ai dumneata acolo ?

Perieţeanu şi-a divulgat confidenţiala sa leafă.

– Rahat, domnule. E o nimica toată pentru un om de valoarea dumitale. Uite ce-ţi propun. Vino la mine, la Flacăra, îţi dublez salariul, primeşti pe mână un Mercedes şi, pe deasupra, îţi dau şi casă. Eşti de acord?

Câştigătorul lozului cel mare a capitulat instantaneu şi necondiţionat, cu un DA rostit din inimă, gata să-i sărute telefonic mâna binefăcătorului său.

Cu promisiunea maestrului în minte, iepuraşul devenit, ca prin farmec, leu, s-a dus să-l înfrunte pe lupul cel rău. A intrat în biroul lui Ţundrea, trântind uşa de perete.

– Ani de zile m-ai desconsiderat, ţi-ai bătut joc de mine, m-ai călcat în picioare ca pe un gândac de bucătărie ! Dar uite că soarta îndreaptă lucrurile şi repară nedreptăţile!

Speriat de izbucnirea intempestivă a subalternului său, redactorul-şef i-a arătat un scaun.

– Vă rog, luiaţi loc, tovarăşe Perieţeanu ! Poate îmi explicaţi şi mie despre ce anume e vorba…

Şoferul s-a aşezat şi a expus faptele.Ţundrea a căzut pe gânduri. A rupt tăcerea spunând:

– Mă, băiatule, îl cunosc bine pe Păunescu, nu e el omul care să promită asemenea binefaceri. Şi, pe urmă, de unde să ştie el problema ta cu casa. I-ai spus tu ?

– Păi… nu…

– Vezi ? Ceva nu e în regulă. Probabil ţi-a făcut-o Titus Vîjeu. El e cel mai autentic Păunescu, după Păunescu însuşi.

Intrat la idei, Perieţeanu a ieşit cu coada între picioare şi a început căutarea lui Titus prin întreaga clădire. L-a găsit şi l-a înşfăcat de reverele hainei.

– Dumneata ai fost, banditule ?

Luat prin surprindere, autorul farsei s-a predat cu arme şi bagaje.

– Eu ! Dar mi-ar plăcea să îţi dau tot ce ţi-am promis!

Nu trebuie să-l compătimiţi pe săracul păcălit. Întâmplarea i-a căzut bine, căci Ţundrea a semnat până la urmă cererea lui de casă.

Închei turul farselor colegiale cu una pusă la punct de Mircea Munteanu şi îndreptată împotriva Elisabetei Iosif. În aprilie 1982 agenţiile de ştiri vuiau. Timp de 72 de zile, insulele Malvine (Falkland) devin obiectul unui război aprig între Argentina şi Marea Britanie.

Mircea Munteanu nu putea rata ocazia. Cu o mină încruntată, se adresă victimei Liz Iosif: Păi de ce tocmai Helmis şi Grozea să plece în Malvine ? Ştim noi cine are liber să plece în Occident ! Vor face transmisii de acolo şi or să se umple de bani. Timp de douiă luni, Liz a suferit enorm ; în calitate de realizatoare a emisiunii Meridian Club, se considera ea îndreptăţită să plece afară. Întrând în joc, toţi îi căinau pe cei doi pretendenţi la Malvine : Nu plecaţi ! La familiile voastre nu vă gândiţi? Dacă n-o să muriţi de glonţ, în cel mai bun caz vă veţi stinge de foame pe front !

Şi totuşi ambii „corespondenţi de război” au plecat… în concediu la Mamaia. Gluma s-a finalizat cu două transmisii umoristice din Malvine. Autorul lor, Titus Vîjeu, le-a afişat la gazeta de perete a redacţiei.

CORESPONDENŢĂ DE FRONT

De din vale de Malvine

Grăim, doamnă, către tine,

Nu din gură, ci din carte,

Că ne eşti aşa departe…

Port Stanley, 15 aprilie (agenţia Helmis – Press Service)

Soarele, neaşteptat pentru această lună a anului – ne aflăm la doar câteva mii de mile de Tierra del Fuego – acordă recentului conflict din Falkland şansa unei încleştări cordiale. Garnizoana locală rezistă eroic, cu aceeaşi încăpăţânare cu care Ursuleanu apără cauza emisiunilor SF. Pentru întărirea efectivelor au fost mobilizaţi vânătorii localnici de fluturi care – înarmaţi cu plase – sunt gata să atace la sol avioanele britanice aflate încă în zbor. Se semnalează mare agitaţie în cadrul turmelor de oi din insulă, care se pare că vor fi supuse unui plebiscit local pentru a-şi exprima, evident, opţiunile. Latino-americanii, atinşi de febra luptelor de cocoşi, le ademenesc cu mirajul luptelor de berbeci. Englezii, mai pragmatici, le promit sticle de whisky. Desigur că, în aceste condiţii, colegul nostru Mihai Roman s-ar dori berbec sub protecţia lui United Kingsd(r)om. Chiar în aceste momente, primele lovituri de tun de pe portavioanele argentiniene se fac auzite până în adăpostul antiatomic unde mă găsesc alături de o focoasă băştinaşă, care-şi exprimă speranţa că insula va fi ocupată de redacţia emisiunilor pentru tineret. Asediul acestei femei fiind mai violent decât cel al desantului aerian, mă văd nevoit să închei brusc transmisia. Ar fi păcat să ratez ocazia…

Puerto Argentina, 15 aprilie (agenţia Grozea News)

Plouă năzdrăvan pentru această perioadă a anului, lucru firesc dacă ne gândim că, la puţine mile, se află Ţara de Foc. Insula prezintă un aspect la fel de paşnic ca un Club al Invitaţilor condus de Săbăreanu. Vreau să spun că se trage din toate părţile.

În ce mă priveşte, nervul sciatic mă anunţă că vor învinge englezii. Se repetă deci situaţia din al II-lea Război Mondial. Dacă ar fi conduşi de Petre Idriceanu cu pipa în gură, s-ar putea crede că a reînviat Winston Churchill. Aşa le trebuie. În tabăra anglo-saxonă toată lumea îşi dă întâietatea cu ultra-politicosul please, fapt ce-mi aminteşte de Liz. Iată însă că vechiul meu reumatism se activează aici, printre străini, departe de cabinetul medical al Radiodifuziunii, ceea ce mă determină să sintetizez concluziile : mâine va începe derby-ul Conflictelor mondiale curente între Regatul Unit şi Argentina. Arbitrează sub pavilion ONU o brigadă de cavaleri ai fluierului, supervizată de Mircea Sandu. Stop.

P.S. – Pe insulă nu există femei. Mare păcat !

U 5

Camelia Stănescu şi Dan Ursuleanu

Mare figură, doctorul Paul Bernstein ! Nu ştiu dacă practicase medicina măcar o singură zi, dar la Radio părea a lucra dintotdeauna. Era salariat la Direcţia Relaţii Internaţionale, specializat în limba germană. Avea un talent deosebit de a simula tot timpul că este foarte ocupat. Maşina lui de scris era mereu încărcată cu o coală. Stătea visător în faţa ei fără să facă nimic. Dar când uşa se deschidea, începea să dactilografieze la întâmplare, ca împins de un resort. Nu se ştie ce şef intră, e bine să te vadă că munceşti, era principiul lui sănătos de viaţă.

Doctorul Paul avea reputaţia de om descurcăreţ, capabil să scoată un beneficiu din orice situaţie. Vă voi relata două întâmplări ilustrative în acest sens.

În anul 1953, Bucureştiul a organizat Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor. Tânărul – pe atunci – Paul a fost trimis ca translator la aeroport, unde urma să sosească delegaţia oaspeţilor din R.D.Germană. Numai că acolo s-a anunţat că avionul de la Berlin va întârzia vreo trei ore. Între timp soseşte avionul chinezilor. Prin staţia de amplificare a aeroportului se face apelul Dacă există cineva cunoscător al limbii chineze, este rugat să se prezinte la secretariatul Festivalului. Tacticos, doctorul Paul se înfiinţează la biroul cu pricina. Eu sunt omul. Înţeleg şi pot traduce chineza, dar nu o pot vorbi. I se explică situaţia. Translatorul român de chineză nu s-a prezentat la aeroport. Trebuie tradusă scurta alocuţiune a conducătorului delegaţiei şi nu se pune problema ca translatorul să vorbească în limba marelui popor asiatic. Va ieşi şi un ban la trebuşoara asta.

Să fie primit, zice Paul şi se îndreaptă domol spre salonul de protocol. Acolo, distinsul musafir rosteşte în microfon frază cu frază, pe care traducătorul providenţial le face inteligibile pentru auditoriul român

Suntem fericiţi să păşim pe pământul ţării dumneavoastră… Sperăm ca delegaţia noastră să fie un factor activ în desfăşurarea Festivalului… Va fi o întâlnire a păcii şi a prieteniei între popoare… Trăiască străvechea legătură de nezdruncinat dintre poporul chinez şi poporul frate român !

Asta a fost tot. Doctorul îşi încasează onorariul şi se întoarce în holul aeroportului, pentru a-i aştepta pe nemţi.

Seara, momentul „chinez” este prezentat la radio. Colegii lui Paul îl ascultă stupefiaţi în reportajul respectiv. A doua zi, tabără cu întrebările asupra lui :

– Mă, tu chiar ştii limba chineză ?

– Câtuşi de puţin.

– Păi atunci, cum ai…

– Prin logică deductivă. Ce altceva credeţi că ar fi putut spune băiatul ăla ?…

Peste mulţi ani, după Revoluţie, fata lui Paul Bernstein s-a căsătorit cu un neamţ şi s-a stabilit în Germania. Doctorul o vizita în fiecare an, parcurgând drumul la volanul automobilului. Odată l-a prins noaptea într-o mică localitate austriacă. A căutat o cameră, a văzut pe un gard anunţul Zimmer şi a intrat. Gazda, o femeie mărunţică a anunţat preţul, 100 de şilingi, şi i-a pus în vedere că nu are voie să-şi prepare decât cel mult un ceai. Orice altceva de-ale gurii îi va da ea, contra cost. Au bătut palma, după care femeia i-a solicitat datele personale pentru a le înscrie în cartea de imobil. Paul s-a recomandat ca „medic, din Bucureşti”.

 – Chiar sunteţi medic ? a întrebat austriaca.

– Natürlich. Unul apreciat în ţara mea !

– O, Dumnezeu v-a adus în casa noastră !

A urmat o stufoasă relatare despre bătrânul ei soţ, care suferă de o afecţiune sâcâitoare la un picior. Şi, consecutiv, rugămintea de a-l consulta. Doctorul Paul a acceptat cu amabilitate, a stat vreo 20 de minute cu bolnavul, pe care l-a pus să facă tot soiul de mişcări ale piciorului cu pricina. Şi-a dat imediat seama că e vorba de gută, dar a prelungit consultul medical ca să dea impresia că a muncit din greu cu pacientul. La sfârşit i-a recomandat femeii să-i aplice soţului cataplasme cu tărâţe calde.

– Vă mulţumesc din suflet, doctore. Acum nu îmi mai sunteţi dator cu nimic !

– Eu nu, dar dumneavoastră da ! Consultaţia mea face 200 de şilingi…

Pe drumul de întoarcere, Paul a mai oprit o dată la casa respectivă. Starea pacientului se ameliorase şi, culmea, femeia recunoscătoare l-a răsplătit pe medic cu încă 100 de şilingi. Trăiască guta şi beneficiile tămăduirii !

Aş putea să mai scot din desaga cu amintiri din Casa Radio multe episoade, poate interesante. Oameni, caractere, întâmplări, dialoguri cu haz. Dar nu vreau acum să trag toate cartuşele într-o singură rafală. Veţi cunoaşte mai mult din această lume, pe cât de pestriţă, pe atât de cunoscută mie, într-o viitoare carte. Veţi avea atunci dreptul să cântaţi în cor: O, ce carte minunată/Editura ne-o arată !

Deşi nu m-ar deranja să faceţi acelaşi lucru chiar cu acest volum pe care vă opintiţi din greu să-l citiţi. Hai, încă un mic efort înaintea apoteozei…

Dan Ursuleanu

U 6

Costin Diaconescu întâmpinându-l pe Dan Ursuleanu

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

RIGODON-UL COREAN/EL RIGODÓN COREANO

28 domingo Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Coreea de Nord, Coreea de Sud, dinastia Kim, Peninsula Coreană, policică, Pyongyang

C N 3

RIGODON-UL COREAN

Văzută de departe – ca de la antipozi – și cu logica occidentală, politica Coreei de Nord pare a fi un festival al absurdului. Astfel, după o serie de reproșuri și amenințări lansate împotriva Coreei de Sud, Pyongyangul se dezice brusc și întrerupe orice manevră militară în apropierea frontierei intercoreene.

Și cum regimul dinastiei Kim poate fi bănuit de mii de șmecherii și înșelăciuni, însă nu și de incoerențe, vom încerca să pătrundem în logica acestui comportament al Coreei de Nord…pentru a vedea ce vor, de fapt, comuniștii nord-coreeni.

Evident, marile concesii politice – tratatele de neagresiune nucleară sau acordurile comerciale și împrumuturile de anvergură – nu le va putea obține Coreea de Nord de la vecina sa din sudul peninsulei. Însă, ar putea obține niște progrese politico-economice pe plan local – cum ar fi încetarea propagandei anti-comuniste – care, în actuala constelație politică, ar fi imposibilă pentru Seul, deoarece și-ar pierde tocmai esențialul din comportamentul său. Ar fi o adevărată sinucidere să-i faci concesiuni celui mai încăpățânat inamic ideologic, fără să primești nimic în schimb.

Și tocmai acest aspect ar putea fi cheia rigodonului (dans de origine provensală) militarist al Pyongyangului: să tot amenințe și, brusc, să înceteze, ca să pară o taină binevoitoare. Urmând o logică răsucită, deducem că tot acest teatru l-ar fi montat dinastia Kim (sora liderului nord-corean răspunde tocmai de domeniul politico-militar) pentru a obține de la Seul ceea ce își dorește – sau satisfacerea măcar a unei bune părți din dorințe. Căci, în agresivitatea lor, făcând un pas înapoi, Kim-ii îi permit guvernului sud-corean să le facă concesii „pentru o bună conviețuire”, fără să pară că acționează sub o constrângere militaristă.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

C N 2

EL RIGODÓN COREANO

C N 4

Vista de lejos – casi las antípodas – y con lógica occidental, la política norcoreana parece el festival de los absurdos. Así, tras un una retahíla de reproches y amenazas lanzada contra Corea del Sur, Pyongyang se desdice súbitamente e interrumpe toda maniobra militar próxima a la frontera intercoreana.

Y como al régimen de los Kim se le pueden sospechar mil artimañas y añagazas, pero no incoherencias, uno se ve obligado a buscarle los tres pies al gato coreano. ¿Qué es lo que realmente pretenden los comunistas norcoreanos ?

Evidentemente, las grandes concesiones políticas – como tratados de no agresión nuclear o convenios comerciales y empréstitos de envergadura – no las va a conseguir Corea del Norte de su vecino de la península. Pero sí podría obtener avances político-económicos de ámbito local – como el cese de la propaganda anticomunista, por ejemplo – que en la actual constelación política Seúl no las puede conceder sin perder la faz. Es decir, sin cometer un auténtico suicidio : hacerle concesiones sin contrapartida al enemigo ideológico más empecinado.

C N 1

Justamente este aspecto podría ser la clave del rigodón de militarista de Pyongyang : amenazar y parar para parecer un arcano de buena voluntad. Siguiendo una lógica retorcida, todo este teatro lo habrían montado los Kim (la hermana del máximo líder norcoreano es justamente la responsable del área político-militar) para poder obtener de Seúl lo que desean – o buena parte de los deseos. Y es que dando un paso atrás en su agresividad, los Kim le permiten al Gobierno surcoreano hacerles concesiones “en aras de la buena convivencia” sin que parezca que actúa bajo la coacción militarista.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN/ERDOGAN, COMO PUTIN

20 sábado Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

economie, Egipt, Erdogan, islam, politică, putere, Putin, Rusia, Siria, Teherán, Turcia

V 5

ERDOGAN, LA FEL CA PUTIN

Rusia și Turcia s-au înfruntat aproape tot timpul de-a lungul Istoriei, dar, cu toate acestea, există, în prezent, un mare paralelism între evoluțiile lor istorice. Iar conduitele respectivilor lor lideri  – Putin și Erdogan – prezintă o asemănare frapantă.

Amândoi sunt naționaliști încăpățânați, amândoi aspiră să revină la grandori istorice și amândoi își văd, în aceste momente, frânate ambițiile de niște conjuncturi economice nefavorabile. Și – cea mai surprinzătoare dintre coincidențe – amândoi au obținut, în ultima vreme, succesele lor cele mai mari în Mediterana: Putin, în Siria, și Erdogan, în Libia, două țări în care interesele Ankarei și ale Kremlinului sunt total antagonice. În timp ce Rusia îl sprijină pe Assad în Siria și pe Haftar în Libia, Turcia pariază în mod clar pe rivalii acestora.

V 1

Faptul că, în ciuda acestui antagonism există o relativă conivență ruso-turcă în cele două țări din Levant se datorează succesului pe care l-au avut până acum în atingerea scopurilor lor mediteraneene: Rusia a reușit să-și stabilească în Libia Orientală cel de al doilea cap de pod (primul se află de decenii în Siria), iar Erdogan a putut să înlăture importanța kurzilor în Siria și să frâneze înaintarea lui Haftar, pe care îl ajută generos Egiptul, Emiratele, Arabia Saudită și Franța, țări care nu văd cu ochi buni ascensiunea turcă.

De acum înainte, conviețuirea meridională ruso-turcă va fi mult mai dificilă. Pe de o parte, nu mai există „țări ale nimănui” în care să-și împartă zonele de influență. Iar, pe de alta, decăderea economică va împinge inexorabil Ankara spre orbita occidentală, deoarece numai de acolo vor putea veni rapid marile investiții de capital și mulțimile de turiști cu bani, care să reducă dezechilibrul balanței de plăți. Dacă economiile lor nu se reactivează, pe măsură ce va trece timpul, tradiționalul antagonism politic ruso-turc va sfârși prin a se impune în relațiile dintre Ankara și Kremlin.

V 4

Și să nu uităm ultimele manevre diplomatice ale lui Erdogan – apropierea de Algeria și menținerea ajutorului pentru Frații Musulmani – care trezesc reacții tot mai ostile în lumea islamică conservatoare… Însă, cu toate acestea, nu a reușit deloc să se apropie de șiismul condus de Teheran, marele rival istoric al islamismului sunit!

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ERDOGAN, COMO PUTIN

V 3

Rusia y Turquía han estado enfrentadas en casi todo a lo largo de la Historia, pese a lo cual hay actualmente un gran paralelismo de sus evoluciones políticas. Y las conductas de sus respectivos líderes – Putin y Erdogan – presentan una similitud llamativa.

Ambos son nacionalistas empecinados, ambos dirigentes aspiran a regresar a grandezas históricas y ambos ven en estos momentos frenadas sus ambiciones por coyunturas económicas desfavorables. Y – la más sorprendente de las coincidencias – ambos han registrado últimamente sus mayores éxitos en el Mediterráneo: Putin, en Siria, y Erdogan, en Libia, dos naciones en las que los intereses de Ankara y el Kremlin son totalmente antagónicos. Mientras Rusia apoya a Assad en Siria y a Haftar en Libia, Turquía apuesta ostentosamente por los rivales de estos.

El que, a pesar de ese antagonismo, exista una relativa connivencia ruso-turca en las dos naciones del Levante se debe a que hasta ahora las dos han conseguido sus respectivas metas mediterráneas : Rusia ha logrado en Libia Oriental su segunda cabeza de puente (la primera está desde hace decenios en Siria) y Erdogan ha podido relegar la importancia kurda en Siria y frustrar los avances de Haftar, a quien ayudan generosamente Egipto, los Emiratos, Arabia Saudí y Francia, países todos que ven con malos ojos el ascenso turco.

V 2

Pero a partir de ahora la convivencia meridional ruso-turca será mucho más difícil. Por un lado, ya no existen “tierras de nadie” en que repartir sus zonas de influencia. Y por otro lado, la decadencia económica empujará inexorablemente a Ankara cada vez más hacia la órbita de influencia occidental ya que sólo de allá pueden llegar rápidamente las grandes inversiones de capital y las riadas de turistas adinerados que reduzcan el desequilibrio de la balanza de pagos. A medida que pase el tiempo sin que se reactiven las respectivas economías, el tradicional antagonismo político ruso-turco irá imponiéndose en las relaciones de Ankara y el Kremlin.

Sin olvidar que los últimos brujuleos diplomáticos de Erdogan – la aproximación a Argelia y la persistencia en sus ayudas a los Hermanos Musulmanes – provocan reacciones cada vez más hostiles del mundo islámico conservador…¡Y sin lograr, a pesar de ello, acercarse ni un ápice al chiismo que lidera Teherán, el gran rival histórico del islamismo sunita !

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Isterii și putere/Histerias y poder 

20 sábado Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

albigenzi, bogomili, COVID-19, discriminare, etnie, George Floyd, negru, politică, proteste, război

D 1

Isterii și putere       Washington, Diana Negre

Istoria este plină de izbucniri isterice. Și aproape toate, ca să nu spun marea lor majoritate, au fost folosite de guvernanți pentru a-și spori puterea. Cu COVID-19 se întâmplă aproape la fel.

Antecedente isterice au existat încă de la începuturile Istoriei, acum 5.000 de ani când, în Mesopotamia, erau considerați inamici toți locuitorii din Zargos, sau când egiptenii mobilizau armate împotriva „popoarelor mării”.  Lucrurile acestea au continuat în toate timpurile și locurile: ucideri ale etniilor, mai ales a evreilor, care au străbătut Europa de la nord la sud, de la începuturile Evului Mediu; ucideri după criterii confesionale (albigenzi, bogomili, arieni, protestanți în țările catolice; șiiți de către suniți și invers etc. etc.) ca să nu mai vorbim de numeroasele discriminări etnice sau pur și simplu psihotice, cum au fost vânătoarea de vrăjitoare în Evul Mediu sau războaiele lui Miloșevici, în Iugoslavia secolului XX.

Panorama este interminabilă în timp și spațiu, însă privită de aproape, se reduce la două componente de bază. Una este ignoranța crasă, vecină cu prostia, care împiedică masele să analizeze informația care li se transmite. Orice știre alarmantă este acceptată fără discernământ; psihoza medievală a vânătorii de vrăjitoare este cazul cel mai evident.

Iar acum, cu COVID-19, se vede din nou atracția maselor spre panică. Pe planeta Pământ locuiesc mai mult de opt miliarde de ființe umane, iar numărul celor care au murit din cauza acestui virus este de aproximativ 400.000. O mortalitate de 5% din cazurile confirmate, sau de 0.5% din numărul populației nu a exterminat niciodată vreun popor. Însă foamea, da! Iar dacă măsurile sanitare adoptate de lumea bogată au salvat mii de bolnavi, în schimb,  prăbușirea economică va afecta sute de milioane de oameni. Vrăjitoarele secolului sunt noile coronavirusuri.

D 3

A doua componentă din acest șir de psihoze iraționale o reprezintă revendicările rasiale apărute în urma morții lui G. Floyd sub genunchiul unui polițist din Minneapolis. Violența poliției nu se manifestă numai în SUA, și nici discriminarea negrilor – mai mult socială, decât administrativă – de acolo. Că și una și alta poate și trebuie să se îmbunătățească, este evident și chiar inevitabil, deoarece Constituția americană, care proclamă că „toți oamenii se nasc egali…” a fost semnată de stăpâni de sute de sclavi; însă faptul că această necesitate trebuie să fie motiv de manifestații, nu e ușor de înțeles.

Doar dacă nu cumva moartea lui Floyd și pandemia cauzată de COVID-19 sunt scuturate spre cele patru zări de niște forțe politice care vor să tulbure normalitatea socială pentru a modifica paralelogramul forțelor. Căci pe calea normală nu văd sau nu cred că au opțiuni pentru a-și spori puterile – de multe ori, nici măcar să ajungă la vreo putere. Aceste forțe slabe în guverne și chiar neînsemnate în structurile politice agită masele pentru a crea situații anormal de tensionate, cu speranța de a ajunge, pe această cale, la situații de instabilitate, în care, să se cațere la putere, printr-un mijloc, pe care, structurile democratice nu-l permit.

Istoria, din păcate, e plină și de asemenea încercări.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Histerias y poder    Washington, Diana Negre

D 2

Los brotes de histeria abundan y abundaron en la Historia. Casi todos, por no decir la inmensa mayoría, fueron aprovechados por los gobernantes para incrementar su poder. Y con el covid-19 pasa tres cuartos de lo mismo.

Los antecedentes histéricos se encuentran ya en los comienzos de la Historia, 5.000 años atrás cuando en Mesopotamia veían enemigos en todos los moradores de los Zargos, o cuando los egipcios movilizaban ejércitos contra “los pueblos de la mar”.  Esto ha seguido como un rosario a través de todos los  tiempos y lugares: matanzas étnicas – especialmente centradas en los judíos – que recorrieron Europa del Norte al Sur desde comienzos de la Edad Media; matanzas confesionales (albigenses, bogomiles, arrianos, protestantes en los países católicos; chiitas a manos de los sunitas y viceversa, etc. etc.) amém de las aún más numerosas discriminaciones étnicas o meramente psicóticas, como la caza de brujas de la Edad Media o las guerras de Milosevic en la Yugoslavia del siglo XX.

D 5

El panorama es interminable en el tiempo y en el espacio, pero mirado de cerca se reduce a dos componentes básicos. Uno es la ignorancia supina, lindante en la estupidez, que impide a las masas analizar la información que se les transmite. Cualquier noticia alarmante es aceptada sin discernimiento alguno; la psicosis medieval de la brujería es el caso más evidente.

Ahora, con el covid-19 también se da esta querencia de las masas al pánico. En la Tierra habitamos algo más de 8.000 millones de seres humanos y los muertos por el virus rondan los 400.000. Una mortalidad del 5% de los casos confirmados, o de un 0.5% de la población, no ha exterminado nunca ningún pueblo. Pero el hambre, sí. Y si las medidas sanitarias adoptadas por el mundo rico habrán salvado a unos millares de enfermos, a cambio la quiebra económica la padecerán en el mundo entero cientos y cientos de millones. Las brujas del siglo XXI son los virus del covid-19.

Y el segundo componente en esa retahíla de psicosis irracionales entran también las reivindicaciones raciales surgidas a raíz de la muerte de G. Floyd a rodillas de un policía en Minneapolis. La violencia policial no es una exclusiva de los EE.UU. y la discriminación – social, más que administrativa – de los negros allá, tampoco. Que lo uno y lo otro se puede y se debe mejorar, es evidente y hasta inevitable, dado que la Constitución estadounidense que proclama que “… todos los hombres nacen iguales…” fue firmada por propietarios de centenares de esclavos; pero que esta necesidad sea motivo de manifestaciones universales no es fácil de entender.

D 4

A no ser que la muerte de Floyd y la pandemia del covid-19 sean aireadas a los cuatros vientos por fuerzas políticas que quieren enturbiar la normalidad social para cambiar el paralelogramo de fuerzas. Ya que por la vía normal no ven o no creen tener opciones de incrementar sus poderes – o, muchas veces, alcanzar alguno – esas fuerzas débiles en los Gobiernos y aún más, las nimias en las estructuras políticas, agitan a las masas para generar situaciones anormalmente tensas con la esperanza de llegar por esa vía a situaciones de inestabilidad que las encumbren al poder por un medio que las estructuras democráticas no permiten.

Y de esos intentos, también rebosa la Historia de todos los tiempos… para mal nuestro.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

SĂ-L ADORĂM PE BAAL/ADOREMOS A BAAL

15 lunes Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Baal, libertate, manifestaţii, politică, proteste, rasism

B 4Elie și profeții lui Baal

SĂ-L ADORĂM PE BAAL

Libertatea de expresie și de a manifesta nu numai că este legitimă, dar este și consubstanțială cu conceptul de democrație. Însă, în lumea actuală, această libertate se practică cu o abundență infinită și cu logică puțină, expunând-o, astfel, la pericolul de a fi total inutilă.

Principala rațiune de a fi a manifestațiilor este cea de a informa: de a informa puterea politică despre ceea ce simte și vrea porporul, în anumite chestiuni și în anumite momente. Este, într-un fel, o scurtătură a sistemului spre o democrație foarte directă, o democrație de bază.

Însă, odată cu masificarea demografică, această fațetă a democrației evoluează spre grotesc. Dreptul de a manifesta devine, din ce în ce mai mult, un drept de a tropăi și, nu de puține ori, devine un fel de a „muri ucigând”. Ceva în genul „dacă eu sunt supărat cine știe din ce motiv – am fost concediat, evacuat sau s-a închis vreo grădiniță din apropiere – le amărăsc viața tuturor celor din jur”… oprind circulația, urlând la drumul mare sau dând foc pubelelor de gunoi.

În ultima vreme, această derivă caricaturescă a manifestațiilor de protest a crescut în mod alarmant. Iată niște exemple: în Anglia sunt aruncate în mare statuile unor foști negustori de sclavi, doar pentru că în SUA violența poliției a atins cote înalte; în Barcelona firma Nissan e denunțată cu strigăte asurzitoare deoarece nu vrea să mai piardă bani cu întreprinderea ei de automobile; iar, în Galicia, e oprită circulația pe șosele și sunt arse anvelope, deoarece se închide Alcoa, din aceleași motive. În privința manifestațiilor cu oale și cratițe, în Istorie nu se cunoaște nici măcar un singur exemplu ca vreun guvern să fi fost schimbat prin zgomotul acestor ustensile de bucătărie.

B 1

În aceste evenimente și în multe altele foarte asemănătoare ceea ce atrage atenția este lipsa de logică. Căci e evident că niciun întreprinzător nu va continua o afacere păguboasă, doar pentru faptul că mii sau sute de persoane răcnesc din toți rărunchii. La fel de lipsită de logică este și pretenția ca autoritățile să intervină într-o criză comercială sau industrială. Căci cu strigătul „Nu închideți!” nu se cere nimic viabil, și nici nu se denunță vreo nedreptate flagrantă, și nici măcar nu se oferă vreo soluție rezonabilă – și bine gândită – problemei în chestiune.

Adică, acest val de tropăieli tânguitoare sugerează că mentalmente omenirea s-a întors cu mii de ani în urmă, când credea că dacă îi cădelnița pe zeii Baal, Assur, Ra, En-lil, Kemosh, Zeus, Vishnu etc. râurile nu se mai revărsau primăvara, slabele armate proprii îi învingeau pe rivalii mai puternici, bolile incurabile se vindecau, iar secetele încetau brusc. Nimic nu se întâmpla din toate acestea cu mii de ani în urmă oricâte rugăciuni se înălțau zeilor și, desigur, se pune întrebarea de ce cred oamenii acum că niște strigăte în stradă vor schimba legile pieței, mecanica socială a națiunilor, radicalismele sau trecutul mai mult sau mai puțin apropiat.

Cred, oare, și acum în Baal ?

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

B 3

ADOREMOS A BAAL

B 5Eliaj y los profetas de Baal

La libertad de expresión y de manifestación no solo es legítima, sino que es consubstancial con el concepto de democracia. Pero, en el mundo actual, esta libertad se practica con infinita abundancia y escasa lógica, exponiéndola, así, al peligro de ser absolutamente inútil.

La principal razón de ser de las manifestaciones es la de informar: de informar al poder político de lo que siente y quiere el pueblo en determinados momentos y asuntos. Es, en cierto modo, un atajo del sistema hacia una democracia directísima, una democracia de base.

Pero, con la masificación demográfica, esta faceta de la democracia está evolucionando hacia lo grotesco. El derecho a manifestarse parece cada vez más el derecho al pataleo y no pocas veces viene a ser una especie de “morir matando”. Algo así como “si yo estoy a disgusto por lo que sea – despido, desahucio o cierre de un parvulario próximo -, fastidio a todo el mundo también”… cortando el tráfico, aullando en la vía pública o quemando contendores de basura.

En los últimos tiempos esta deriva esperpéntica de la manifestación protestataria ha crecido alarmantemente. Así, sólo unos pocos ejemplos : en Inglaterra se tiran al mar estatuas de esclavistas porque en los EE.UU. la violencia policial es alta; en Barcelona se denuncia a grito pelado que Nissan no quiere seguir perdiendo dinero con su fábrica de automóviles; y en Galicia cortan carreteras y queman neumáticos porque se cierra Alcoa por la misma razón. En cuanto a las caceroladas, la Historia no registra ni un solo cambio de Gobierno en el mundo por el ruidoso machaqueo de los artilugios culinarios.

B 2

Y en estos acontecimientos y en miles más muy similares lo primero que llama la atención es la falta de lógica. Porque es evidente que ningún empresario va a seguir en un negocio ruinoso tan solo porque unos miles o cientos de personas clamen al cielo o a dios sabe quién. Tampoco se ve la lógica por ninguna parte si lo que se pretende con las manifestaciones es que las autoridades intervengan en una crisis comercial o industrial. Porque al grito de “¡ Cierre, no !” ni se reclama nada viable, ni se denuncia una injusticia flagrante, ni siquiera se ofrece una solución razonable – y razonada – al problema planteado.

Es decir, esta ola de pataletas lloronas sugiere que mentalmente la humanidad actual ha vuelto miles de años atrás, cuando creía que haciéndole sahumerios a los dioses Baal, Assur, Ra, En-lil, Kemosh, Zeus, Visnú, etc. los ríos dejarían de desbordarse en primavera, los débiles ejércitos propios vencerían a rivales más poderosos, las enfermedades incurables tenían cura o las sequías se cortaban en seco. Nada de esto sucedía miles de años atrás por muchas rogativas que se hicieran a los dioses y uno se pregunta por qué se creen los humanos actuales que una gritería en las calles va a cambiar las leyes del mercado, la mecánica social de las naciones, los radicalismos o el pasado más o menos próximo.

¿ Será que siguen creyendo en Baal ?

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

GAZUL DISCORDIEI/EL GAS DE LA DISCORDIA

06 sábado Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Gasprom, gazoduct, Germania, hidrocarburi, Marea Baltică, Marea Nordului, Nord Stream 1, Nord Stream 2, Rusia, SUA

G 1

GAZUL DISCORDIEI

Unul dintre cele mai ciudate conflicte politico-economice din ziua de azi poartă numele de „Nord Stream 2” și arată că, în marile afaceri, legea cererii și ofertei cântărește mai puțin decât legea forței. Concret, în afacerea hidrocarburilor, primul criteriu este tocmai acesta: forța.

„Nord Stream 2“ este un gazoduct (trasat paralel cu „Nord Stream 1”, acesta se află în funcțiune) care urmează  să aducă gaz natural din Rusia în Germania, prin Marea Baltică și Marea Nordului. Măsoară 2.460 de km și este un proiect la care participă consorțiul monopolist rus „Gasprom”, și cinci întreprinderi din Europa occidentală care activează în domeniul energiei. Pentru ca acest gazoduct să poată fi folosit, mai este necesară montarea ultimilor 160 de km de țeavă.

G 3

Dar, operația aceasta nu îndrăznește nimeni să o facă. Mai întâi, din cauza amenințării SUA că vor impune grave sancțiuni oricărei întreprinderi care o va face. Până acum, nimeni nu a avut curajul să monteze țevile pentru ultimul tronson; nici măcar giganticul vapor rus, capabil să efectueze o asemenea muncă – „Akademik Tcherski” – care se află în punctul terminal al gazoductului, portul german Mukran. În al doilea rând, deoarece tronsoul se află în apele jurisdicționale germane, ceea ce ar supune proiectul normelor juridice comunitare.

Conform acestora, „Nord Stream 2” încalcă legislația antimonopol, deoarece, în proiectul inițial, singurul furnizor de gaz și operator al gazoductului este „Gasprom”. Pentru ca proiectul să poată primi aprobarea juridică comunitară, ar trebui ca gazoductul să fie administrat de oricine în afară de „Gasprom” și să fie deschis oricărei întreprinderi petroliere… ceea ce, se lovește, de data aceasta, de legislația rusă, care acordă întreprinderii Gasprom monopolul asupra gazului din Rusia.

Washington boicotează viitorul gazoduct, atât din rațiuni economice, căci vrea să-și vândă propriul său gaz Europei, cât și strategice. Se teme că o prea mare dependență comunitară de hidrocarburile rusești lasă țările de pe bătrânul continent la cheremul Moscovei. În plus, în domeniul politic, SUA apără interesele Ucrainei în fața Kremlinului, căci, cu cele două „Gas Stream”-uri în funcțiune, vechile gasoducte care trec prin Ucraina n-ar mai folosi la nimic, privând Kievul de substanțialele drepturi de tranzit, cât și de atu-ul politico-economic pe care îl are în relațiile cu Rusia.

G 2

Ca și cum toată încurcătura aceasta nu ar fi de ajuns pentru a le amărî viața asociaților de la „Nord Stream 2”, conjunctura economică a oscilat în ultima vreme, cu o cădere a prețului gazului lichefiat (cel care îi face concurență gazului natural) și o reducere bruscă a consumului european de hidrocarburi. A fost o asemenea reducere de consum, încât, săptămânile trecute, gazoductele care aduc gaz rusesc spre Europa Occidentală prin Polonia au înregistrat un trafic în sens invers.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

EL GAS DE LA DISCORDIA

G 4

Uno de los conflictos político-económicos más extraños de hoy en día se llama “Nord Stream 2” y evidencia como nadie que en los macronegocios la ley de la demanda y la oferta pesa menos que la ley de la fuerza. Concretamente, en el negocio de los hidrocarburos el primer criterio es justamente éste : la fuerza.

“Nord Stream 2“ es un gasoducto (trazado paralelo al “Nord Stream 1”, que ya funciona) que ha de llevar gas natural de Rusia a Alemania a través del Báltico y el Mar del Norte. Un recorrido 2.460 km y un proyecto que protagonizan el consorcio monopolístico Ruso “Gasprom”, conjuntamente con cinco empresas energéticas europeas occidentales. Para que el gasoducto pueda ser operativo falta colocar los últimos 160 km de tubería.

Y esto no se atreve a hacerlo nadie. En primer lugar, a causa de la amenaza estadounidense de imponer graves sanciones a cualquier empresa que lo haga. Hasta hoy no se ha atrevido ninguna empresa a colocar las tuberías del último tramo; ni siquiera el gigantesco navío ruso capaz de llevar a cabo semejante trabajo – “Akademik Tcherski” – que ya está en el punto final del gasoducto, el puerto alemán de Mukran. Y en segundo lugar, porque el tramo pendiente transcurre en aguas territoriales alemanas, lo que somete todo el proyecto a la normativa jurídica comunitaria.

G 5

De acuerdo con ésta, “Nord Stream 2” infringe la legislación antimonopolista ya que en el proyecto primigenio el único abastecedor de gas y operador del gasoducto es “Gasprom”. Para que el proyecto pueda recibir el vistobueno jurídico comunitario tendría que el gasoducto fuera regentado por cualquiera menos “Gasprom” y estar abierto a cualquier empresa petrolífera… lo que, a su vez, choca con la legislación rusa que concede a “Gasprom” el monopolio gasista  en Rusia.

Washington boicotea el futuro gasoducto tanto por razones económicas – quiere vender su propio gas a Europa – como estratégicas. Teme que una gran dependencia comunitaria de los hidrocarburos rusos ponga a los países del Viejo Continente a merced de Moscú. Además, en el terreno político, los EE.UU. defienden los intereses ucranianos frente al Kremlin y con los dos “Gas Stream” en funcionamiento, los viejos gasoductos que pasan por Ucrania resultan superfluos, privando así a Kiev tanto de unos pingües derechos de tránsito, como de una baza político-económica en sus relaciones con Rusia.

G 6

Por si todo este galimatías no bastara para amargarles la vida a los socios del “Nord Stream 2”, la coyuntura económica ha variado últimamente, con una bajada de los precios del gas licuado (principal competidor del gas natural) y un descenso del consumo europeo de hidrocarburos. La reducción de este consumo ha sido tal, en las pasadas semanas, que los gasoductos que llevan gas ruso a Europa Occidental a través de Polonia han estado haciendo este tráfico en dirección inversa.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Candidatul improbabil/El candidato improbable

05 viernes Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

America, coronavirus, Delaware, Donald Trump, economie, Hillary Clinton, Joe Biden, Michael Dukakis, politică, SUA

B 3

Candidatul improbabil            Washington, Diana Negre

În colecția de aspiranți septuagenari la președinția americană, figurează candidatul aproape sigur al partidului democrat, Joe Biden, care a devenit în mod automat purtătorul stindardului care va scăpa țara de o repetare a președinției lui Donald Trump.

Pentru Biden, este desăvârșirea unei lungi cariere politice, care a început acum aproape o jumătate de secol, când, în 1972, a fost ales senator al statului Delaware, pe lângă cei opt ani cât a fost vicepreședinte, în etapa Barack Obama.

Biden a tot avut aspirații prezidențiale, prima oară, în campania din 1987, când a fost învins de guvernatorul din Massachussets, Michael Dukakis, și acum patru ani, când a fost cât pe ce să-și atingă obiectivul. Însă, a concurat cu Hillary Clinton, iar conducătorii partidului au considerat că era rândul soției fostului președinte, Bill Clinton, care avea atât de puțin talent politic, încât l-a ajutat pe Donald Trump să ajungă președinte.

B 4

Cu toată neașteptata înfrângere a doamnei Clinton, de acum patru ani, Partidul Democrat se pare că urmează, acum, aceeași linie când se pune problema de a-i favoriza pe candidații săi și respectă „rândul” unui om care și-l așteaptă de atâtea decenii.

Dar, timpul nu trece degeaba, iar lui Biden, un candidat bun prin 2016, i se văd, acum, anii. Inițial, atrăgea prin faptul că părea a fi un aspirant moderat, cu capacitatea de a aglutina fără asperități anumite sectoare ale partidului. Însă, intervențiile sale la dezbateri și declarațiile pe care le face de când se află izolat în reședința unde se protejează de coronavirus, îi decepționează pe cei care îl vedeau ca pe o salvare a partidului.

Biden pare a fi distras, când argumentează, deviază și se risipește, iar imaginea sa moderată și centristă e foarte micșorată de când s-a apropiat de pozițiile rivalilor săi de stânga, până într-atât, încât a ajuns să apere deficite astronomice și programe sociale și ecologice pe care țara, după dezastrul economic al pandmiei, cu greu și le-ar putea permite.

Până la această criză sanitară, Trump putea fi fericit cu un asemenea rival, pe care îl poate învinge ușor, în orice dezbatere.

Însă, lucrurile ar putea fi total diferite: principalul argument al lui Trump a fost marea prosperitate economică din ultimii patru ani: țara folosea pe deplin forța de muncă, iar salariile și pensiile au crescut grație sporurilor de la burse.

Este ceea ce i-a atras chiar și pe cei cărora le repugnă personalitatea și manierele lui Trump și i-a transformat în adepți ai săi pe mulți dintre cei care nu au votat pentru el.

B 6

Însă, în campania care e pe punctul de a începe, Trump poate să constate că microsopicul coronavirus confirmă faptul că „nu există inamic mic”. Acum sunt multe întreprinderi care se închid din cauza pandemiei și aproximativ zece milioane de șomeri.

Dacă economia nu se reface, lucru puțin probabil judecând după durata și întinderea mare și lentă a pandemiei, la urne vor veni milioane de șomeri, întreprinzători ruinați, ecologiști care se bucură de aerul fără eșapamentul din trafic și progresiști care văd în criză confirmarea că nu pot fi urmate principiile unei economii de piață.

Dacă va fi așa, țara îl va schimba pe un președinte încrezut cu altul dezorientat, ceea ce nu anunță lucruri bune, nici pentru refacerea economică a SUA, nici pentru celelalte țări ale lumii, în lipsa motorului care, de atâtea ori, le-a remorcat în situații critice.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

El candidato improbable     Washington, Diana Negre

B 5

En la colección de aspirantes septuagenarios a la presidencia norteamericana, figura el casi seguro candidato del partido demócrata, Joe Biden, convertido en el portador automático del estandarte que ha de librar al país de una repetición de la presidencia de Donald Trump.

Para Biden, es la culminación de una larga carrera política, que empezó hace casi medio siglo,  cuando, en 1972, fue elegido senador del estado de Delaware, además de ocho años como vicepresidente, durante la etapa de Barack Obama.

Biden tuvo repetidamente aspiraciones presidenciales, la primera vez, en la campaña de 1987, en que fue derrotado por el gobernador de Massachussets, Michael Dukakis, y hace cuatro años, la vez en que estuvo más cerca de lograr su meta. Pero, compitió con Hillary Clinton y  los líderes del partido consideraron que el turno correspondía a la esposa del ex presidente, Bill Clinton, de tan escaso talento político que ayudó a llevar a Donald Trump a la presidencia.

A pesar de la inesperada derrota de Clinton, hace cuatro años, el Partido Demócrata parece seguir, ahora,  la misma línea a la hora de favorecer a sus candidatos y respeta el “turno” de un hombre que lleva tantas décadas esperando.

Pero, el tiempo no pasa en balde y a Biden, un candidato muy viable en 2016, se le notan, ahora, los años. Su atracción inicial es que parecía un aspirante moderado, con capacidad aglutinadora y sin perfiles angulosos, capaces de repeler a diversos sectores del partido. Pero, sus intervenciones en los debates y sus declaraciones desde que se halla confinado a su residencia para protegerse del coronavirus, han decepcionado a quienes los veían como la salvación del partido.

Biden parece distraído, se desvía al argumentar y su imagen moderada y centrista se ve muy mermada, desde que se ha acercado a las posiciones de sus rivales de la izquierda, hasta el punto de que defiende déficits astronómicos y programas sociales y ecológicos que el país, después del desastre económico de la pandemia, difícilmente se puede permitir.

B 1

Hasta esta crisis sanitaria, Trump podía prometérselas muy felices con semejante rival, al que puede derrotar rápidamente en cualquier debate.

La realidad podría ser muy diferente: el principal argumento de Trump ha sido la enorme bonanza económica de estos cuatro últimos años en que el país goza de pleno empleo, subidas generales de salarios y fondos de pensiones rebosantes, gracias a las subidas de las bolsas.

Es algo que ha atraído incluso a quienes les repugna su personalidad y sus modales y ha convertido en sus partidarios a muchos que no votaron por él.

Pero, en la campaña que está a punto de comenzar, Trump puede encontrarse con que el microscópico virus Covid-19 demuestra eso de que “no hay enemigo pequeño”. Hay ahora empresas en vías de desaparición a causa de la pandemia y cerca de 10 millones de parados.

Si la economía no se recompone, cosa muy posible ante la dilatada y lenta extensión de la pandemia, acudirán a las urnas millones de parados, empresarios arruinados, ecologistas que disfrutan del aire sin tráfico y progresistas que ven en la crisis la confirmación de que no se puede seguir con los principios de una economía de mercado.

De ser así, el país cambiará un presidente petulante por otro que parece desorientado, lo que no augura muchas cosas buenas ni para la recuperación económica de EEUU, ni para la del resto del mundo, a falta del motor que tantas veces lo ha remolcado en situaciones críticas.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

Cenzura presei  /Censura de prensa

04 jueves Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Casa Albă, cenzură, libertate, politică, presă, putere, SUA, Trump

T 1

Cenzura presei       Washington, Diana Negre

Cuvintele „cenzura presei” evocă regimuri dictatoriale, în care mijloacele de informare se află într-un pericol constant de a fi supuse unor persecuții juridice,  unor represalii asupra personalului lor, dacă fac cunoscute știri neplăcute pentru guvern, amenințări că vor fi suspendate temporar sau desființate și deci, cum probabil jurnaliștii veterani își amintesc, în care articolele și comentariile sunt supuse, în prealabil, unei cenzuri.

În sens invers, mijloacele de informare „pot lăsa să scape” informații nedorite prin ceea ce, în SUA, se cunoaște sub denumirea de „the spike”, adică, ghimpele, în care redacțiile plasează știrile care le prisosesc, deoarece nu se încadrează în linia lor editorială. Într-o țară în care libertatea presei e sfântă și chiar e prevăzută în primul amendament al Constituției, asemenea practici au un efect important în campaniile electorale și în curentele de opinie.

Astfel se explică de ce presa e cunoscută, aici, ca „ cea de a patra putere”, adică, faptul că realitățile politice au adăugat-o celor trei puteri: juridică, legislativă și executivă, recunoscute de Constituție.

Însă, coronavirusul nu numai că afectează viața de zi cu zi și paralizează economia țării, dar a și răsturnat cenzura presei: acum, nu mijloacele de informare se tem de cenzori, ci jurnaliștii înșiși îl cenzurează pe președinte.

T 3

Donald Trump este, fără îndoială, cel mai accesibil dintre toți cei care au locuit vreodată la Casa Albă: dă frecvent declarații pentru presă, răspunde la aproape toate întrebările și nu ezită să prelungească dialogul cu mijloacele de informare, în fața cărora își desfășoară, foarte des, gesturile lipsite de politețe, cu care ne-a obișnuit de cinci ani încoace.

În situația actuală, în care se vorbește doar de cât de mult s-a întins pandemia prin țară, și de ravagiile pe care le face printre oameni și prin economie, conduita lui Trump este un adevărat dar pentru reporteri: zilnic dă câte o conferință de presă, înconjurat de principalii săi consilieri, și nu se grăbește să o scurteze. Practic, răspunde la toate întrebările și, în plus, îi delectează cu răbufnirile sale pe numeroșii săi adversari, care au, astfel, ocazia să-l ridiculizeze.

T 5

Însă, răspunsul la acest acces la președinte a fost ignorarea: doar mijloacele de informare conservatoare, mari în audiență și puține la număr, pun la dispoziția publicului aceste conferințe de presă. Cu toate că nu vorbește numai Trump, căci intervin și experți mondiali în boli infecțioase, conferințele de presă nu ajung la audiența canalelor CNN, CBS, ABC sau NBC, care redau doar câte o frântură din spusele sau actele de trufie ale lui Trump.

Pentru rivalii săi politici, problema este că transmisiile în direct sporesc popularitatea președintelui, până într-atât, încât, acum, sunt mulți jurnaliști care cer înterzicerea lor…cu toate că tot ei nu au ezitat niciodată să îl tritureze pe președinte, timp de aproape doi ani, în efortul de a-l da jos din funcție, înainte ca cineva să aibă posibilitatea de a-l învinge la alegerile prezidențiale.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Censura de prensa  Washington, Diana Negre

T 2

La frase “censura de prensa” evoca regímenes dictatoriales, en que, los medios informativos se hallan en constante peligro de persecución jurídica, represalias a su personal, si divulgan noticias desagradables para el gobierno, amenazas de cierre temporal o definitivo de sus publicaciones e incluso, como nuestros veteranos colegas recuerdan, han de someter los artículos y comentarios a una censura previa.

En sentido contrario, los medios informativos pueden “filtrar” las informaciones no deseadas en algo que, en Estados Unidos, se conoce como “the spike”, algo así como un pincho, en que, las redacciones colocan noticias a descartar, porque no encajan con su línea editorial. En un país en que la libertad de prensa es sagrada e incluso está prevista en la primera enmienda  de la Constitución, tales prácticas tienen un efecto importante en las campañas electorales y en las corrientes de opinión.

Esto explica que la prensa sea conocida aquí como “el cuarto poder”, es decir, el que las realidades políticas han añadido a los tres poderes, judicial, legislativo y ejecutivo, reconocidos en la Constitución.

Pero, el coronavirus no solo afecta la vida diaria y paraliza la economía del país, sino que también ha vuelto del revés la censura de prensa: ahora, no son los medios informativos quienes han de temer a sus censores, sino que son los periodistas quienes censuran al presidente.

T 4

Donald Trump es, sin duda, el más asequible de todos los ocupantes de la Casa Blanca: da con frecuencia declaraciones a la prensa, responde a casi todas las preguntas y no tiene reparos en alargar sus charlas con los medios informativos, ante los que despliega, con frecuencia, los malos modales a que nos tiene acostumbrados, desde hace casi cinco años.

En la situación actual, donde tan solo se habla del progreso de la pandemia por el país, así como los estragos personales y económicos que va causando, la conducta de Trump es todo un regalo para los reporteros: da diariamente una conferencia de prensa, rodeado de sus principales asesores y no tiene prisa por terminarla. Contesta a prácticamente todas las preguntas y además deleita con alguna de sus pataletas a sus numerosos enemigos, que tienen, así, más ocasión para ridiculizarlo.

T 6

Pero, la respuesta a semejante acceso al presidente ha sido el ninguneo: tan solo los medios conservadores, grandes en audiencia y pequeños en número, ponen a disposición del público estas conferencias. A pesar de que no habla solamente Trump, sino que también intervienen expertos mundiales en enfermedades infecciosas, las ruedas de prensa no llegan a las audiencias de la CNN, la CBS, ABC o NBC, quienes tan solo recogen alguna brizna de los desplantes de Trump.

El problema para sus rivales políticos, es que las transmisiones en directo aumentan la popularidad del presidente, hasta el punto de que, ahora, son muchos los periodistas que han empezado a pedir que se prohiban…aunque nunca tuvieron reparos a someter a sus oyentes a la machacona repetición de los cargos contra Trump, durante casi dos años, en su esfuerzo por retirarlo del cargo, antes de que alguien tenga la posibilidad de derrotarlo en las elecciones presidenciales.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...

IRAN-SUA: DE CE 52/IRAN-EE.UU. : POR QUÉ 52 

03 miércoles Jun 2020

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Gheară de Vultur, Irán, Jimmy Carter, Khomeini, Reagan, Reza Pahlevi, SUA, Teherán

I 7

IRAN-SUA: DE CE 52       Washington, Diana Negre

Din 1979, relațiile irano-americane pot fi calificate drept „un carusel al urii” iar, în ziua de azi, servesc pentru a explica aparent absurda amenințare a lui Trump de a distruge 52 obiective iraniene.

De ce 52 și nu 50, 100 sau 1.000? Explicația se află în revoluția ayatolahilor din anul 1979. În orgia aceea de violență și ură, declanșată de ayatolahul Khomeini la întoarcerea din exilul său în Franța, adepții săi au asaltat ambasada americană din Teheran, la 4 de noiembrie 1979, și i-au luat prizonieri pe toți cei ce se aflau acolo, diplomați sau simpli funcționari.

Era o violare a Dreptului internațional și a oricărei logici, însă se potrivea perfect cu ambianța revanșistă și ura cu care Khomeini, surghiunit în Franța de către șahinșah, punea mâna pe putere în Iran. Ura sa nestăpânită împotriva lui Reza Pahlevi și a guvernului american, care-l sprijinise tot timpul cât a domnit, a fost transmisă maselor, iar violarea extrateritorialității a fost văzută de noile autorități iraniene ca un „act de justiție”. Un act de justiție pe care ayatolahii l-au prelungit 444 de zile, ținându-i prizonieri, în tot acest răstimp, pe cei 52 de cetățeni americani câți se aflau în ambasadă. Acele 444 de zile au fost percepute – și așa au rămas în amintire, chiar și azi, la Washington și Teheran -, ca tot atâtea zile de umilire a SUA. Multă lume din Washington, cu Trump în frunte, continuă să și le amintească în felul acesta.

Acel incident nu a fost numai o umilire, ci și o ridiculizare infinită pentru SUA, cu toate că, acest ultim aspect, din vina Administrației președintelui Carter: văzând că sancțiunile economice (blocarea conturilor bancare iraniene în SUA, suspendarea achizițiilor de petrol iranian, ruperea relațiilor diplomatice etc.) nu dădeau rezultate, Carter a ordonat efectuarea unei operații de comando („Gheară de vultur”) pentru recuperarea ostaticilor.

GV

Dezastrul Operației Gheară de Vultur

În acea misiune, Pentagonul a comis o serie întreagă de aiureli. Pregătirea eliberării ostaticilor a fost o cârpăceală, iar ducerea ei la îndeplinire a fost un dezastru. Elicopterele care trebuiau să transporte trupele de comando s-au înțepenit, deoarece motoarele lor s-au înecat cu nisipul din deșert; un elicopter s-a lovit de un avion militar, pierzându-și astfel viața 8 soldați americani; operația a fost anulată la puțin timp după declanșarea ei.

În fața lumii întregi, misiunea aceea, dincolo de o cârpăceală militară, a fost percepută ca un act ridicol și o fugă precipitată, deoarece militarii au fost recuperați în ultimul moment; în teritoriul iranian au fost abandonate: material militar din abundență și mai ales echipament și documente secrete americane.

Criza s-a mai temperat în 1981, după moartea șahinșahului Reza Pahlevi, în iulie 1980. La 4 noiembrie, Irakul a invadat Iranul, adică exact în cea de a doua aniversare a asaltului asupra ambasadei americane, iar Jimmy Carter a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Ronald Reagan.

La 20 ianuarie 1981, la câteva minute după instalarea lui Reagan ca președinte, Teheranul i-a eliberat pe cei 52 de ostateci americani.

52 de ostateci, 52 de obiective pentru potențialele represalii americane și o ură are nu încetează…nici de o parte, nici de alta.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

I 1

IRAN-EE.UU. : POR QUÉ 52     Washington, Diana Negre

I 3

Asalto a la embajada norteamericana en Teheran, 4 de noviembre de 1979

Desde 1979, las relaciones iranio-estadounidenses pueden calificarse de “carrusel del odio” y, hoy en día, sirven para explicar la aparentemente absurda amenaza de Trump de destruir 52 objetivos iraníes.

¿Por qué 52 y no 50, 100 o 1.000? La explicación está en la revolución de los ayatolás de 1979. En aquella orgia de violencia y odio, desencadenada por el ayatolá Khomeini a su regreso del exilio francés, sus partidarios asaltaron la embajada de los EE.UU. en Teherán, el 4 de noviembre de 1979 y apresaron a todos sus ocupantes, diplomáticos y simples empleados.

El paso violaba el Derecho internacional y toda lógica, pero encajaba a la perfección con el clima revanchista y de odio con que Khomeini, desterrado a Francia por el Sha, se alzaba con el poder en el Irán. Su odio personal contra Reza Pahlevi y el Gobierno estadounidense que lo había apoyado durante todo su reinado fue transmitido a las masas y la violación de la extraterritorialidad fue vista por los nuevos mandatarios iraníes como un “acto de justicia”. Un acto de justicia que los ayatolás prolongaron durante 444 días, manteniendo presos, todo este tiempo, a 52 ciudadanos estadounidenses. Esos 444 días los entendieron – y los recuerdan – aún hoy, en Washington y Teherán, como otros tantos días de humillación de los Estados Unidos. Muchos, en Washington, con Trump a la cabeza, los siguen recordando así.

Y ese incidente no fue sólo una humillación, sino también un ridículo infinito para los EE.UU. aunque, esto último, por culpa de la Administración del Presidente Carter: al ver que ni las sanciones económicas (bloqueo de las cuentas bancaria iraníes en los EE.UU.; suspensión de las compras de petróleo iraní; rotura de relaciones diplomáticas; etc.) no daban ningún resultado, Carter ordenó una operación comando (“Garra de águila”) de rescate de los rehenes.

I 5Fracaso de la operación Garra de Aguila

Y en eso el Pentágono hizo todo un alarde de despropósitos. Preparó chapuceramente la liberación y la llevó a cabo de una manera espantosa. Los helicópteros que debían llevar el comando de rescate a Teherán se atascaron al estropearse sus motores con la arena del desierto; un helicóptero chocó con un avión militar, causando la muerte de 8 soldados; y al final, la operación se abortó nada más comenzada. Pero, a ojos del mundo entero, aquello más que una chapuza militar apareció como un ridículo vergonzoso y una huída precipitada ya que se rescataron a golpe a los soldados, pero se dejó en territorio iraní abundante material militar y, sobre todo, equipos y documentos del servicio secreto estadounidense.

La crisis se alivió apenas en 1981, después de que el sha Reza Pahlevi falleciera en julio del 1980; Irak invadiera el Irán y el 4 de noviembre, en el segundo aniversario del asalto a la embajada, Jimmy Carter perdiera las elecciones presidenciales frente a Ronald Reagan.

El 20 de enero de 1981 y a los pocos minutos de la toma de posesión de Reagan como nuevo presidente, Teherán liberó a los 52 rehenes estadounidenses.

52 rehenes, 52 objetivos de represalias estadounidenses potenciales y un odio que no cesa… en ninguna parte.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

Comparte esto:

  • Haz clic para compartir en X (Se abre en una ventana nueva) X
  • Haz clic para compartir en Facebook (Se abre en una ventana nueva) Facebook
Me gusta Cargando...
← Entradas anteriores

Suscribir

  • Artículos (RSS)
  • Comentarios (RSS)

Archivos

  • noviembre 2025
  • octubre 2025
  • septiembre 2025
  • julio 2025
  • mayo 2025
  • abril 2025
  • marzo 2025
  • septiembre 2024
  • julio 2024
  • marzo 2024
  • febrero 2024
  • enero 2024
  • diciembre 2023
  • noviembre 2023
  • octubre 2023
  • septiembre 2023
  • agosto 2023
  • julio 2023
  • junio 2023
  • mayo 2023
  • abril 2023
  • marzo 2023
  • febrero 2023
  • enero 2023
  • diciembre 2022
  • noviembre 2022
  • octubre 2022
  • septiembre 2022
  • agosto 2022
  • julio 2022
  • junio 2022
  • mayo 2022
  • abril 2022
  • marzo 2022
  • febrero 2022
  • enero 2022
  • diciembre 2021
  • noviembre 2021
  • octubre 2021
  • septiembre 2021
  • agosto 2021
  • julio 2021
  • junio 2021
  • mayo 2021
  • abril 2021
  • marzo 2021
  • febrero 2021
  • enero 2021
  • diciembre 2020
  • noviembre 2020
  • octubre 2020
  • septiembre 2020
  • agosto 2020
  • julio 2020
  • junio 2020
  • mayo 2020
  • abril 2020
  • marzo 2020
  • febrero 2020
  • enero 2020
  • diciembre 2019
  • noviembre 2019
  • octubre 2019
  • septiembre 2019
  • agosto 2019
  • julio 2019
  • junio 2019
  • mayo 2019
  • abril 2019
  • marzo 2019
  • febrero 2019
  • enero 2019
  • diciembre 2018
  • noviembre 2018
  • octubre 2018
  • septiembre 2018
  • agosto 2018
  • julio 2018
  • junio 2018
  • mayo 2018
  • abril 2018
  • marzo 2018
  • febrero 2018
  • enero 2018
  • diciembre 2017
  • noviembre 2017
  • octubre 2017
  • septiembre 2017
  • agosto 2017
  • julio 2017
  • junio 2017
  • mayo 2017
  • abril 2017
  • marzo 2017
  • febrero 2017
  • enero 2017
  • diciembre 2016
  • noviembre 2016
  • octubre 2016
  • septiembre 2016
  • agosto 2016
  • julio 2016
  • junio 2016
  • mayo 2016
  • abril 2016
  • marzo 2016
  • febrero 2016
  • enero 2016
  • diciembre 2015
  • noviembre 2015
  • octubre 2015
  • agosto 2015
  • julio 2015
  • junio 2015
  • mayo 2015
  • abril 2015
  • marzo 2015
  • febrero 2015
  • enero 2015
  • noviembre 2014
  • julio 2014
  • abril 2014

Categorías

  • ANTROPOLOGIA

Meta

  • Crear cuenta
  • Iniciar sesión

Blog de WordPress.com.

  • Suscribirse Suscrito
    • ghemulariadnei
    • Únete a otros 61 suscriptores
    • ¿Ya tienes una cuenta de WordPress.com? Inicia sesión.
    • ghemulariadnei
    • Suscribirse Suscrito
    • Regístrate
    • Iniciar sesión
    • Denunciar este contenido
    • Ver el sitio en el Lector
    • Gestionar las suscripciones
    • Contraer esta barra
 

Cargando comentarios...
 

    %d