ERDOGAN, STĂPÂNUL DRONELOR

Una dintre marile realizări ale Turciei conduse de partidul lui Ergogan, AKP, despre care se vorbește destul de puțin, este dezvoltarea calitativă, cantitativă și comercială a industrei militare turcești. În ziua de azi, această țară exportă arme în valoare de trei miliarde de dolari; de zece ori mai mult, decât în 2002, când, în Ankara, a venit la putere AKP. Produsele vedetă ale arsenalului turcesc sunt dronele.

Cu toate că AKP și Erdogan au avut întotdeauna ambiții nostalgice de atotputernicie politiciă și militară, pariul pentru done nu a fost o trăsătură genială de clarviziune, ci o consecință a luptei împotriva gherilelor. Acum 20 de ani, generalii turci au ajuns la concluzia că lupta împotriva gherilelor kurde din munți nu putea fi câștigată fără arma dronelor și a însărcinat industria militară a țării – de stat, în marea ei majoritate – să studieze problema.

Rezultatele acestui studiu au fost spectaculoase. În arsenalul Turciei se evidențiază dronele „Anka-S”, „TB-2” (folosite masiv în luptele din Nagorno Karabah și, mai înainte, în Libia, împotriva trupelor lui Haftar), „Akinci”, „Aksungur”, „Alpagu”. Aceste drone oferă ample posibilități tactice și strategice.

Astfel, „Akinci” – fabricată de un ginere (din 2016) al lui Erdogan, Selcuk Bayraktar – se poate ridica la o înălțime de 12.000 metri, unde nu mai poate fi atinsă de marea majoritate a rachetelor sol-aer, are o rază de acțiune de 600 de km și poartă o încărcătură de rachete teledirijate cu o rază de acțiune de 250 de km.

La rândul ei, fabrica de arme TAI produce drona „Aksungur”, cu o încărcătură de 750 kg., concepută mai ales pentru lupta împotriva submarinelor. Iar, la sfârșitul anului în curs, se așteaptă intrarea în serviciu a dronelor sinucigașe „Alpagu”, care nu cântăresc mai mult de 2 kg și pot intra în dotarea oricărui soldat de infanterie.

În teorie, această desfășurare de tehnologie militară este un pilon al revoluției anti-Atatürc, înfăptuită de AKP, care vrea să se întoarcă la grandoarea militară a sultanatului otoman și a statului confesional musulman. Pacifismul lui Atatürc, creatorul Turciei laice și europeniste, formulat astfel în anii 20 ai secolului trecut: „Pace acasă și în lume” este una dintre primele și cele mai importante victime ale actualei tranșe de drone ale industriei militare turcești.

dronă turcească

Dar, în realitate, acest militarism super-tehnic turc își are propriul său călcâi al lui Ahile: motoarele. Marea majoritate a dronelor menționate mai sus folosesc sisteme de propulsie importate din alte țări (în principal, din Ucraina). Acest avans codiționat este o problemă tipică a „industrializărilor asimetrice” ale țărilor în curs de dezvoltare, care promovează un sector mult mai mult decât poate duce restul industriei naționale. În cazul Turciei, dronele sale moderne au nevoie de sisteme de propulsie din străinătate, deoarece țara nu le poate produce. Turcia este nevoită se importe unități de propulsie și pentru avioanele sale de luptă „TFX”, și pentru blindatele „Altay”, dar și pentru elicopterele „T 129”.

S-ar putea spune că acesta este un rău endemic al Turciei din toate timpurile. Căci, atunci când a atins culmea puterii militare otomane, în Evul Mediu, flota sultanilor era nevoită să cumpere de la creștini tunurile pentru corăbiile sale… … învinse definitiv în lupta navală de la Lepanto.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

ERDOGAN, EL SEÑOR DE LOS DRONES

dron turco

Uno de los mayores y menos nombrados avances de la Turquía del AKP es el desarrollo cualitativo, cuantitativo y comercial de la industria bélica turca. El país exporta hoy en día armas por valor de más de tres mil millones de dólares; diez veces más que en el 2002, cuando el AKP llegó al poder en Ankara. Y el producto estrella actual del arsenal turco son los drones.

Si bien AKP y Erdogan han tenido siempre nostálgicas ambiciones de prepotencia política y militar, la apuesta por los drones no fue un rasgo genial de clarividencia sino una consecuencia de la lucha contra las guerrillas. Hace ya 20 años el generalato turco llegó a la conclusión de que la lucha contra las guerrillas kurdas de las montañas no se podía ganar sin un arma como los drones y encargó a la industria bélica del país – estatal en su mayoría – que investigara en esta dirección.

Los resultados de esta investigación han sido espectaculares. En su arsenal destacan ante todo los artefactos “Anka-S”, “TB-2” (usado masivamente en las luchas de Nagorno Karabaj y, anteriormente, en Libia contra las tropas de Haftar), “Akinci”, “Aksungur”, “Alpagu”. Estos drones ofrecen un amplísimo abanico de posibilidades tácticas y estratégicas.

Así, “Akinci” – fabricado por un yerno (desde 2016) de Erdogan, Selcuk Bayraktar – puede volar a más de 12.000 metros de altitud, fuera del alcance de la mayoría de los misiles tierra-aire, con un radio de acción de 600 km y capacidad de carga de misiles teledirigidos con un radio de acción de 250 km.

Turquia llega a ser un competidor importante en el mercado de los drones

Por su parte, la fábrica estatal de armas TAI produce el dron “Aksungur” con capacidad de carga de 750 kg., ideado principalmente para combatir submarinos.  Y para finales del año en curso se espera la entrada en servicio de los drones suicidas “Alpagu”, que no pesan más de 2 kg y pueden formar parte del equipo de cualquier soldado de Infantería.

En teoría, este despliegue de tecnología militar es un pilar de la revolución anti-Atatürc del AKP, que quiere volver por la senda de la grandeza militar del sultanato otomán y el Estado confesional musulmán. El pacifismo de Atatürc, fundador de la Turquía laica y europeísta formulado en los años 20 del siglo pasado “Paz en casa y en el mundo” es una de las primeras y más señaladas víctimas de la actual hornada de drones de la industria militar turca.

Pero en realidad ese militarismo súper técnico turco tiene su talón de Aquiles : los motores. La inmensa mayoría de los drones mentados más arriba cuentan con sistemas de propulsión importados desde otros países (Ucrania es uno de los principales). Este avance condicional es un problema típico de las “industrializaciones asimétricas” de las naciones en vías de desarrollo, que promueven un sector mucho más que el resto de la industria nacional. En el caso turco sus modernos drones necesitan sistemas de propulsión extranjeros porque el país no los puede producir. También tiene que importar Turquía unidades propulsoras para su avión de combate “TFX”, su carro de combate “Altay” y su helicóptero “T 129”.

Dron turco derribado en Libia

Se podría decir que es un mal endémico de la Turquía de todos los tiempos. Porque ya en la cúspide del poderío militar otomano, en la Edad Media, la flota de los sultanes tenía que comprarles a los cristianos los cañones para su flota… la que fue derrotada en la batalla de Lepanto.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.