În căutare de inamici    Washington, Diana Negre

În fața dificultăților acestei campanii electorale, în care argumentele au rămas micșorate din cauza neliniștilor create de COVID și în care spiritele celor două tabere sunt prea aprinse pentru a prezenta sau a asculta rațiunile bazate pe fapte, atât democrații, cât și republicanii par să recurgă la condiția de victime, devenită o modă în ultimii ani.

Aceasta i-a determinat să caute nu prieteni, ci inamici. În interiorul țării, chestiunea prieteniilor și a inamicițiilor este de înțeles, deoarece scena politică e atât de polarizată, încât taberele sunt clar demarcate, însă dincolo de camarazii sau rivalii din interiorul societății americane, există o surprinzătoare tendință de a căuta responsabilii în exteriorul țării.

Mulți oameni politici par a fi dispuși să declare că partidul lor, care reprezintă aproximativ jumătate din populația cea mai bogată și cea mai puternică din lume, este victima unui amestec străin și că pierderile lor electorale sau problemele lor politice vin din afara Statelor Unite.

Desigur, pentru a avea o posibilitate de a influența opiniile dintr-o țară ca SUA, este nevoie ca efortul să-l facă o țară cu mare greutate internațională, care, în aceste momente, nu  poate fi decât China sau Rusia, oricât de mult și-ar fi pierdut regimul de la Moscova importanța internațională pe care o avea în vremea Războiului Rece.

Din momentul în care Trump a câștigat alegerile, acum patru ani, se pare că cele două tabere politice și-au ales inamicul: pentru Trump, este foarte clar că acest inamic este China, deoarece, în timpul campaniei și imediat după ce a venit la Casa Albă, nu a încetat să critice practicile comerciale ale acestei țări și a luat o serie de măsuri pentru a limita exporturile chinezești spre SUA.

Democrații nu au acceptat aceste critici și–chiar și candidatul democrat Joe Biden – continuă să spună că Beijing-ul nu reprezită vreo amenințare, nici comercială și nici politică, iar excedentul comercial chinez are o importanță minoră și acțiunile militare ale Chinei nu reprezintă un pericol pentru Statele Unite,după cum nu-i îngrijorează nici crescânda influență politică și comercială chineză în toată lumea.

În cine văd democrații, în ultimii ani, un adevărat inamic este Rusia, pe care o acuză că a influențat – sau cel puțin că a încercat să o facă – alegerile de acum patru ani din America în favoarea lui Trump. În același timp, l-au acuzat în mod repetat pe Trump că „a colaborat” cu Rusia și că a tolerat intervenția ei în afacerile americane, în schimbul unui sprijin pentru a câștiga alegerile împotriva lui Hillary Clinton.

Și aceasta nu a fost doar o acuzație pentru a face zgomot politic, ci ca să justifice un „impeachment” împotriva lui Trump pe motiv că ar fi cerut ajutorul Moscovei pentru campania sa electorală. Cu toate că acest impeachment a durat 2 ani și a costat 32 de milioane de dolari și cu toate că nu s-a putut găsi nicio dovadă, democrații tot nu s-au lăsat convinși de nevinovăția lui Trump.

Republicanii, desigur, văd în pozițiile anti-rusești ale democraților un pericol internațional, deoarece, spun ei, e mai bine să colaborezi cu cea care a fost cealaltă supraputere în anii Războiului Rece, chiar dacă nu ar fi decât pentru a limita manevrele Chinei.

Ceea ce este mai ciudat în toată această serie de acuzații și suspiciuni este că faimosul „dosar” împotriva lui Trump, care a servit pentru justificarea impeachement-ului, a fost prezentat de un fost agent al serviciilor secrete britanice, Christopher Steele, care s-a pregătit în Rusia, și conține numeroase date false.

Adică, Moscova ar fi atât prietena, cât și inamica lui Trump.

Ceea ce ar fi foarte posibil, deoarece rușii ar fi putut vedea avantajul de a juca de ambele părți, pe de o parte pentru a-l câștiga pe Trump dacă ajungea președinte, iar pe de alta, pentru a se lipi de democrați în cazul în care câștiga Hillary Clinton.

Căci, doamna Clinton se afla într-o poziție foarte bună pentru a colabora cu Moscova: în vremea lui Barak Obama, mai întâi rivalul ei la președinție și pe urmă președintele care i-a dat portofoliul externelor, sloganul lui Hillary Clinton era „resetarea”, adică, o reașezare a relației cu Moscova, pentru a o transforma din rivalitate, în cooperare.

Privit astfel, Trump are doi inamici, China și Rusia, în timp ce democrații ar avea ambele țări ca prietene. Și ce prietene!

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Buscant enemics   Washington, Diana Negre

Devant de les dificultats d’aquesta campanya electoral, on els arguments han quedat minvats per les angoixes del Covid i on els ánims dels dos bàndols están massa excitats per a presentar o escoltar raons basades en els fets, tant els demòcrates com els republicans semblen recòrrer al victimisme que s’ha posat tant de mode en els derrers anys.

Aixó els ha portat a buscar, no tant amics, sinó enemics. Dins del país, la qüestió de les amistats i enemistats es mes comprensible, perque l’escenari polític està tan polaritzat que els bàndols están molt clars, peró a mes dels companys o rivals dins de la societat nordamericana, hi ha una tendencia sorprenent a buscar responsables fora del país.

Molts polítics semblen disposats a declarar que el seu partit, que representa aproximadamente la meitat de la población del país mes ric i poderós del món, es víctima de la intervenció estrangera i que les seves pérdues electorals, o els seus problemas polítics venen de fora dels Estats Units.

Naturalment, per a tenir alguna opció d’influïr en les opinions d’un país com els Estats Units, cal que l’esforç el faci un país de gran pes internacional el que, en aquest moments, només semble posible per la Xina i per Rússia, per molt que el régim de Moscou hagi perdut molt pes internacional des dels dies de la Guerra Freda.

Des que Trump va guanyar les elección fa quatre anys, sembla que els dos bàndols polítics han escollit el seu enemic: Per a Trump, es ben clar que aquest enemic ha de ser la Xina, perque ja durant la campanya i desseguida que va arribar a la Casa Blanca no ha parat de criticar les seves pràcticques comercials i ha pres una sèrie de mesures per limitar les seves exportacions als Estats Units.

Els demòcrates no han acceptat aquests critiques i molts -fins i tot el candidat demócrata Joe Biden- segueixen dient que Pekin no representa cap amenaça ni comercial ni política, que el superávit comercial xinès te poca importancia i que les seves accions militars no poden mai representar un perill per els Estats Units, com tampoc semblen preocuparse per la creixent influencia policía i comercial xines arreu del món.

On els demòcrates veuen en els derrers anys un auténtic enemic es a Rússia, que acusen de manipular – o al menys d’haverho intentat- les eleccions nordamericanes de fa quatre anys en favor de Trump. Al mateix temps, han acusat repetidament Trump de “col.laborar” amb Rússia i tolerar la seva intervenció en els afers nordamericans a canvi de suport per a guanyar les eleccions contra Hillary Clinton.

I aquesta no ha estat només una acusació per fer soroll polític, sinó que va justificar el “impeachment” contra Trump, amb l;acusació que va demanar ajuda a Moscu per la seva campanya electoral. Aquest impeachment  va durar 2 anys i costar 32 milions de dólars pero no va  poder trobar cap proba, el que tampoc va servir per fer callar els demòcrates que no es deixen convencer de la inocéncia de Trump.

Els republicans, naturalment, veuen en les posicions anti russes dels demócrates un perill internacional, perque diuen que es millor col.laborar amb la que va ser l’altre superpotencia en els anys de la Guerra Freda, encara que no sigui mes que per a limitar les manobres xineses.

El que es mes estrany en tota aquesta sèrie d’acusacions i sospites es que el famós “dossier” contra Trump, que va servir per justificar l’impeachement, el va presentar un ex agent dels serveis secrets británics Christopher Steele, es va preparar a Rússia, on van donar una série de dades falses.

Es a dir, Moscou seria tant l’amic com l’enemic de Trump.

Cosa molt posible, perque els rusos podrien veure l’adventatge de jogar a les dues bandes, una per guanyarse Trump si es convertia en president, i un altre per a afaixirse als demócratas si haugés guanyar Hillary Clinton.

I es que la senyora Clinton estaba en molt bona posición para col.laborar amb Moscou: en els temps de Barak Obama, primer el seu rival per a la presidencia i després el president que li va donar la cartera d’Exteriors, el slogan de Hillary Clinton era el “reset”, es a dir, el replantejament, de la relación amb Moscou, per convertirla de rivalitat en cooperación.

Mirat d’aquesta manera, Trump te dos enemics, els xinesos i els rusos, mentre que els demócratas tindrian tot dos països com amics. ¡I quins amics!

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.