MARGINALIZAȚII BUNĂSTĂRII

„Socialismul scandinav” a fost lăudat pe drept, dar și din prea multă credulitate. Căci, dacă acum câteva decenii, socialismul condus cu moderație – socialismul scandinav, și mai concret, cel suedez – uimea Europa cea bogată prin eficiența și echilibrul său social, în ziua de azi, modelul acela nu mai funcționează.

De ceva vreme, șomajul printre tineri nu coboară sub 20 %, iar perspectivele sunt din ce în ce mai rele, deoarece, în comparație cu enorma protecție – prin lege, din anii 80 – a loculului de muncă, în prezent, foarte multe întreprinderi îi pot concedia, fără piedici și fără consecințe, pe cei care figurează în schemă, dar în perioade de probă (în Suedia proba durează 6 luni). Astfel, este mai ieftin și, mai ales, se evită costisitoarea greșeală de a angaja personal conflictiv.

Situația are și nuanțe absurde deoarece tocmai sindicatele și oamenii politici se opun adaptării legislației muncii la actualele condiții de pe piață. Se tem – nu fără motiv – că o flexibilizare a angajărilor, făcând concedierea mai ușoară și mai ieftină, ar crea o masă de salariați ficși; adică, o enormă masă de alegători și afiliați.

Principalele cauze ale acestui șomaj cronic printre tineri sunt, în esență, două: imigrația și transformarea ansamblului întreprinderilor.

Generozitatea cu care țările scandinave i-au primit, la sfârșitul secolului trecut, pe cei care fugeau de foame și de războaie a creat, pe termen lung, o dublă problemă pentru ele. Pe de o parte, imigranții de acum fac concurență mai ales tineretului local pentru locuri de muncă în gastronomie, sector în care, în mod tradițional, sunt angajați tineri fără prea multă calificare. Pe de altă parte, imigranții veterani nu mai acceptă slujbe prost plătite, deoarece indemnizațiile sociale – Suedia arată în acest domeniu o generozitate de invidiat – sunt mai mari decât aceste salarii și, în plus, vin „pe degeaba”. Adică, le lasă timp liber pentru tot felul de munci ilegale.

Conducătorii socialismului generos nu au bănuit că așa vor evolua lucrurile și, prin urmare, au scăpat problema de sub control. Dacă ar fi existat conducători foarte bine pregătiți ar fi putut prevedea acest lucru, dar nu a fost cazul. Prin anii 80, niciun ministru sau sindicalist nu putea să prevadă că marea ofertă de locuri de muncă avea să treacă, în câteva decenii, de la marile fabrici, spre întreprinderile mijlocii, mici și chiar minuscule, cum sunt barurile, cofetăriile și restaurantele proprietate privată.

Acum, mulți se întreabă dacă nu cumva, pentru a putea supraviețui, tinerele generații vor fi nevoite să emigreze, la fel ca în secole trecute.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LOS MARGINADOS DEL BIENESTAR

El “socialismo escandinavo” ha sido alabado con tanta justicia como papanatismo. Y es que, si hace unos decenios el socialismo dirigido con moderación – el socialismo escandinavo o, más concretamente, el sueco -admiraba en la Europa rica por su eficiencia y equilibrio social, hoy en día, esto ya no rige para dicho modelo.

Y es que, desde hace lustros, el paro juvenil no baja en el país del 20 % y las perspectivas para él son cada vez peores, porque, ante el enorme proteccionismo del empleo por la legislación de los 80, hoy en día, son legión las empresas y los autónomos que cubren las vacantes de las plantillas a base de periodos de prueba (en Suecia este dura 6 meses), periodo en el que se puede despedir sin mayores trabas ni consecuencias. Así es más barato y, sobre todo, se evitan costosos errores de fichar personal conflictivo.

La situación tiene incluso sus ribetes de absurdidad, por cuanto las fuerzas más reaccionarias a una adaptación de la legislación laboral a las condiciones actuales del mercado son justamente aquellas que las deberían promover: sindicatos y políticos. Ambos temen – y no sin razón – que una flexibilización de las contrataciones, haciendo más fácil y barato el despido, volvería en su contrato a la masa de asalariados fijos; es decir, una enorme masa de votantes y afiliados.

Las causas principales de este paro crónico de los “debutantes laborales” son fundamentalmente dos: la inmigración y la transformación del panorama empresarial.

La generosidad con que las naciones escandinavas acogieron ya a finales del siglo pasado a los fugitivos del hambre y las guerras ha supuesto a la larga un doble problema para estas naciones. Por un lado, los inmigrantes recientes compiten ante todo con la juventud local por los puestos de trabajo en la gastronomía, tradicionalmente el estribo por el que los jóvenes sin mayor cualificación entraban en el mercado laboral. Y, por otro lado, los inmigrantes veteranos se niegan a optar a las labores peor pagadas porque se han dado cuenta de que las subvenciones sociales – Suecia es en este campo de una generosidad envidiable – son mayores que esos salarios y, además, son “de balde”. Es decir que dejan tiempo libre para las chapuzas ilegales.

Los dirigentes del socialismo generoso no sospecharon esta evolución y, consecuentemente, el problema se les ha escapado de las manos. Esto se podía haber previsto en su día por dirigentes muy capacitados, pero no fue el caso. Lo que era casi imposible de prever en los 80 para cualquier ministro o sindicalista era que, al cabo de los decenios, la gran oferta laboral pasaría de las macro fábricas a empresas medianas e incluso minúsculas, como los bares, cafeterías y restaurantes de propiedad privada.

Pero es lo que ha sucedido y más de uno se pregunta, si para sobrevivir, las jóvenes generaciones suecas están abocadas hoy a la emigración como siglos atrás.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.