Toți au pierdut     Washington, Diana Negre/luni, 9 nov. 2020

Cu toate că rezultatele de până acum îl dau sigur pe Donald Trump ca perdant ca să-l lase la Casa Albă pe Joe Biden, este foarte posibil ca socotelile să se încheie săptămâna viitoare, după cum nu se exclude nici posibilitatea ca recunoașterea oficială a victoriei electorale a lui Biden să aibă loc în decembrie, pentru a lăsa timp tribunalelor să-l declare învingător.

În orice caz, în alegerile acestea au pierdut toți: Donald Trump, deoarece nu va avea suficiente voturi pentru a continua în funcția de președinte, Joe Biden, deoarece victoria sa este obținută cu o mică marjă și va fi nevoit să caute aliați, Partidul Democrat, deoarece nu a reușit să înfăptuiască revoluția progresistă pe care au tot anunțat-o liderii săi, și nici nu a știut să-și păstreze alegătorii care îi erau fideli, în timp ce republicanii, cu toate că au ieșit mult mai bine în tot restul alegerilor de marțea trecută (3 nov. 2020), au pierdut președinția.

Dacă e să începem cu cei doi candidați prezidențiali, este clar că Trump a pierdut, devreme ce nu mai este președinte, iar Biden va avea puține posibilități să înfăptuiască ceva. Mai întâi, pentru că unicul program pe care îl are într-adevăr este posibil să fie  cel pe care și l-a făcut ca să ajungă președinte, un vis pe care îl are de 32 de ani.

În 2016, când a lăsat cale liberă pentru Hillary Clinton, deoarece partidul a considerat că „îi venea rândul primei doamne”, ar fi avut posibilitatea să câștige niște alegeri care, pentru Clinton, erau prea dificile. Acum, că și-a împlinit visul, este prea târziu: pe lângă deteriorarea sa fizică și aparența de senilitate, a trebuit să facă concesii sectoarelor mai radicale ale partidului, constatînd că poporul american a respins foarte clar acest radicalism. La fel ca cele 6 personaje ale lui Pirandello în căutarea unui autor, acesta este un președinte care își caută un mandat.

În privința partidelor, marele perdant este cel Democrat, care, mai mult ca sigur, nu va putea avea majoritatea în Senat, așa cum părea acum câteva zile: a avansat întrucâtva, dar în loc de 4 fotolii necesare pentru a controla această cameră, câștigă sigur doar unul singur. Mult mai rea e situația în Camera Reprezentanților, unde, înainte, avea o majoritate de 35 de fotolii, care acum se va reduce cel puțin cu 10, cu consecințele dureroase pentru președinta camerei, Nancy Pelosi.

Același lucru s-a întâmplat cu guvernele celor 50 de state: nu numai că democrații nu au reușit să schimbe Parlamentele statale sau guvernatorii, dar republicanii au reușit chiar să avanseze pe acest teren.

Reacțiile din interiorul Partidului au fost foarte negative și rapide: majoritatea congresmenilor i-au acuzat pe membrii mai radicali pentru politica lor din partid, iar pe liderii democrați, pentru faptul că nu sunt în stare să înțeleagă atitudinea majorității americanilor, care e posibil să dorească, din când în când, unele mici schimbări, dar nu și un regim socialist.

Sectoarele mai progresiste indicau o mișcare spre socialism, cu sprijinul lor pentru senatorul Bernie Sanders care a fost candidat la președinție: Sanders a făcut, când s-a logodit, un voiaj la Moscova, în plin Război Rece. A fost prieten cu Fidel Castro și nu se sfia să se declare socialist.   

Cu toate că el repeta că socialismul și comunismul nu sunt același lucru, liderii democrați s-au gândit că îi va fi foarte greu să câștige cu un asemenea profil de socialist și l-au sprijinit pe Biden, care a acceptat ideile lui Sanders și a ales-o ca vicepreședintă pe Kamala Harris, care, cu toate că este fiica unor imigranți, nu este nici săracă și nici prea neagră (părinții ei au venit în SUA ca să-și ia doctoratul, mama sa era medic-cercetător, tatăl său, profesor universitar, iar familia acestuia avea sclavi). În schimb, ea se află la stânga spectrului politic, ca atâta lume din California.

În unele aspecte, republicanii sunt cei care au cules beneficii de pe urma dezordinii conservatoare, însă pierderea președinției le va limita aspirațiile, cu toate că, aproape sigur, vor putea opri multe inițiative democrate și, dacă au noroc, vor putea recupera chiar și majoritatea în ambele Camere.

Dar, cu dinamismul societății americane, doi ani reprezintă un termen foarte lung, iar sentimentele pot să se schimbe, mai ales, dacă, în curând, va exista un vaccin pentru COVID, care să permită revenirea la normalitate și care va face să crească economia. Însă, oricât de mult s-ar schimba, nu se vor face eforturi mai mari pentru o mare mișcare socialistă.

În sfârșit, celălalt mare perdant este jurnalismul: nici atacurile sale împotriva lui Trump nu au servit pentru a aduce la putere lideri progresiști, nici proiecțiile sale electorale nu s-au adeverit. Și nu servește ca scuză faptul că sondajele s-au înșelat, deoarece au existat și sondaje care au prevăzut ceea ce avea să se întâmple, însă acestea nu au fost luate în considerare, deoarece nu spuneau ceea ce se dorea să se vândă.

Astfel, cu toate că părăsește Casa Albă, Donald Trump poate că e cel care a pierdut cel mai puțin: „America nu va fi niciodată socialistă” așa a promis, iar alegerile i-au dat dreptate. A cerut negrilor să vadă dacă nu le convine mai mult Partidul Republican, iar sprijinul lor a crescut cu 50 la sută (de la 8 la 12%). A spus că va ajuta femeile și minoritățile și, în aceste alegeri, republicanii au adus mai multe femei și hispani în Congres decât s-au adus vreodată în toată istoria țării.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tots han perdut     Washington, Diana Negre

Tot i que els resultats recollits fins ara donen gairebé per segur que Donald Trump haurà de fer les maletes per deixar la Casa Blanca per Joe Biden, es molt possible que els comptes no hagin acabat fins la propera setmana i hom tampoc poc descartar que no hi hagi un reconeixement official de la victòria electoral de Biden fins al desembre, per donar temps als tribunals a declararlo com a guanyador.

Però en qualsevol cas, en aquestes eleccions han perdut tots: Donald Trump, perque gairebé segur que no tindrà prous vots com per seguir com a president, Joe Biden perque la seva victòria es per marges petits i encara ha de buscar al.liats, el Partit Demòcrata perque no ha aconseguit ni la “revolució” progresista que havien anunciat els seus líders, ni ha sabut mantener els seus votants habituals, mentre que els republicans, tot i que han sortit molt be en la resta de les eleccions de dimarts passat, han perdut la presidencia.

Si comencem per els dos candidats presidencials, es evident que Trump haurà perdut si deixa de ser president, peró Biden tindrà poques possibilitats de fer res. En primer lloc, perque es posible que l’únic programa que realment té es arribar a president, un somni que ha estat seguint desde fa 32 anys.

Al 2016, quan va deixar el camp lliure a Hillary Clinton, perque el partit consideraba que “li tocava a l’ex primera dama”, hauria tingut possibilitats de guanyar unes eleccions per les que Clinton ho tenia molt difícil. Ara que segurament aconseguirá el seu somni, es massa tard: apart del seu desgast físic i l’apariència de senilitat, ha hagut de fer concessions als sectors mes radicals del partit, peró ara es trova que el poble americà ha rebutjat aquest radicalisme molt clarament.  Com els 6 personatges de Pirandello en cerca d’autor, aquest es un president en cerca d’un mandat.

Pel que fa els partits, el gran perdedor es el Demòcrata, que segurament no podrá aconseguir la majoria al Senat que tant segura la semblava fa uns dies: han avvançat una mica, pero en lloc dels 4 escons necessaries per controlar aquest Cambra, segurament només guanyaràn 1.  Molt pitjor han estat els resultats a la Cambra de representant, on tenien abans una majoria de 35 escons que com a mínim es reduirà en 10, amb consequències dolentes per la seva president, la senyora Nancy Pelosi.

I el mateix ha passat amb els governs dels 50 estats: no nomès que els demòcrates no han aconseguit capgirar cap dels Parlaments estatals o els governadors, es que a mes els republicans han avançat en aquest terreny.

Les reaccions dins del Partit van ser molt negatives i ràpides: la majoria dels congressites van acusar els membres mes radicals per les seves polítiques al partit, i als líders demòcrates de no saber entendra l’actitut de la majoria dels nordamericans, que potser volen de tant en tant alguns petits canvis, però no dessitjen un règim socialista. Els sectors mes progressistes indicaven un movimiento cap al socialisme amb el seu suport per el senador Bernie Sanders, que va ser candidat a president: Sanders va fer el viatge de nuvis a Moscou en plena Guerra Freda, era amic de Fidel Castro i no tenia cap problema en identificarse com a socialista.

Tot i que ell insistia que el socialisme i el comunisme no son el mateix, els líders demòcrates van pensar que li seria molt difícil guanyar amb el seu perfil i van donar suport a Biden que va acceptar les idees de Sanders i va triar com a vicepresidenta Kamala Harris, que malgrat ser filla d’inmigrants no era ni pobre ni molt negre (els seus pares van arribar als Estat Units per el doctorat, la seva mare era metgesa investigadora i el seu pare catedràtic i la seva familia venia esclaus), pero en canvi es a l’esquerra de l’espectre polític, com tanta gent a Califòrnia.

En alguns aspectes, els republicans son els que han recollit els beneficies del desgavell demócrata, pero la pérdue de la presidencia limitarà les seves aspiracions, tot i que gairebé segur podrán aturar moltes iniciatives demòcrates i, si tenen sort, fins i tot podrían recuperar la mejoría en les dues Cambres.

Pero amb el dinamisme de la societat nordamericana, dos anys es un temps molt llarg i els sentiments poden canviar, especialmente si aviat hi ha una vacuna per el Covid que permeti tornar a la normalitat i fer crèixer l’economia. Però per molt que canviin, el que no hi haurà serán mes esforços per un gran moviment socialista.

Finalment, l’altre gran perdedor es el periodisme: ni els seus atacs contra Trump han servit per portar al poder els líders progressistes, ni les seves projeccions electorals es van cumplir.  I no serveix l’escusa que les enquestes es van equivocar, perque hi havia sondejos que preveien gairebé el que ha passat, pero els van menysprear perque no deien el que volia vendre.

D’aquest manera, malgrat deixar la Casa Blanca, Donald Trump pot ser qui  menys ha perdut: “Amèrica no será mai socialista” va prometre, i les eleccions li han donat la raó.   Va demanar als negres que mirin si no els convé mes el Partit Republicà i el suport negre ha crescut en un 50% (del 8 al 12%). Va dir que ajudaria les dones i les minories i en aquestes eleccions els republicans han tingut mes portat al Congrés mes dones i llatins que mai.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.