ETIOPIA: ÎN NICIUN CAZ

Abiy Ahmed

Istoria politică a Etiopiei – cea de a doua țară ca populație din Africa, cu cei 115 milioane de locuitori ai săi – pare a fi versiunea africană a lui Cain și Abel: de la legendarul împărat Menelik I, contemporan cu regele Solomon – cele două etnii principale ale țării, amhară și oromo, s-au luptat tot timpul între ele, fiind oromo cei care pierdeau aproape întotdeauna. Ceea ce nu este biblic este că, acum, în loc de masacru fratricid, sunt pe punctul de a-și fragmenta statul.

De fapt, în această țară din Cornul Africii, toți s-au luptat împotriva tuturor, sau au avut episoade când au fost supuși de puteri străine; ultima a fost Italia lui Mussolini. Abia în 2018, când a fost ales președinte Abiy Ahmed, a apărut o rază de lumină. Noul mandatar a făcut pace cu Eritrea, a scos din închisori deținuții politici și a întreprins o campanie puternică împotriva corupției.

Însă, Ahmed a avut mai mult idealism decât putere. Dacă a adus pacea și multă libertate civică, nu a reușit să se impună nici egoismelor sau ambițiilor personale, și câtuși de puțin, tribalismului care a devastat dintotdeauna acest teritoriu. La puțin timp după ce și-a preluat funcția, puterea reală a Administrației Federale era mai mică decât cea a statelor federate.

O slăbiciune care nu a fost a lui Ahmed, ci rezultatul reformei constituționale din 1994, promulgate de Frontul Democratic Revoluționar al Poporului Etiopian (FDRPE), partid apărut după înlăturarea (în 1991) a regimului comunist al lui Mengistu. Prin reforma aceea, nu numai că se structura federalismul etiopian în 9 state definite etnic, dar se lăsa deschisă posibilitatea – în articolul 39 al Constituției – ca aceste state să-și obțină independența.

Și tocmai acest lucru este pe cale să se întâmple acum cu statul Tigru. În stil foarte etiopian, rațiunile acestui secesionism sunt mai degrabă ambițiile unor politicieni, decât interesele materiale ale poporului tigru. Căci, dacă în 1976 a existat în mod pasager un stat Tigru independent, din punct de vedere economic, un asemenea stat nu ar mai fi viabil azi fără anexarea unor teritorii vecine, care să-i deschidă acces la mare și să-i armonizeze și optimizeze resursele proprii.

În aceste momente, situația este foarte încordată, deoarece provocarea secesionista din Tigru aproape că e identică cu cea a generalulu amhar Asaminev Tsige, care, anul acesta, a încercat să-i rupă pe amhari de puterea centrală de la Adis Abeba.

În rezumat: integritatea politică a Etiopiei încă mai există, dar este atât de fragilă, încât dacă nu apare o personalitate sau un eveniment providențial, această mare țară din Cornul Africii se va nărui în mod ireversibil.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ETIOPÍA: DE NINGUNA MANERA

Abiy Ahmed

La historia política de Etiopía – el 2º país más poblado de África, con sus 115 millones de habitantes – parece la versión africana de Caín y Abel: desde el legendario emperador Menelik I, coetáneo del rey Salomón – las dos etnias principales del país, amhara y oromo, se han combatido constantemente, siendo casi siempre los oromo los perdedores habituales. Lo que no es bíblico es que ahora en vez de matanza fratricida se está en un tris de fragmentación estatal.

En realidad, en este país del Cuerno de África todo el mundo ha luchado siempre contra todo el mundo, sin olvidar los episodios de sometimiento a potencias extranjeras; la última fue la de la Italia de Mussolini. Solo en el 2018, cuando fue elegido presidente Abiy Ahmed, surgió un rayo de esperanza. El nuevo mandatario hizo la paz con Eritrea, sacó de las cárceles a los presos políticos y emprendió una fuerte campaña contra la corrupción.

Pero Ahmed tuvo más idealismo que poder. Si trajo la paz y mucha libertad cívica, no pudo imponerse ni a los egoísmos y ambiciones personales ni mucho menos, al tribalismo que ha asolado el territorio desde siempre. Al poco tiempo de su toma de posesión, el poder real de la Administración Federal acabó siendo menor que el de los Estados federados.

Para más inri, esta debilidad no es culpa de Ahmed sino que es fruto de la reforma constitucional de 1994 promulgada por el Frente Democrático Revolucionario del Pueblo Etíope (FDRPE), partido surgido tras el derrocamiento (1991) del régimen comunista de Mengistu. En aquella reforma no sólo se estructuraba el federalismo etíope en 9 Estados definidos étnicamente, sino que se dejaba abierta la posibilidad – artículo 39 de la Constitución – de que esos Estados obtuviesen la independencia.

Y eso es lo que está a punto de suceder ahora con el Estado de Tigre. Muy a lo etíope, las razones de ese secesionismo son muchísimo más las ambiciones de unos políticos que los intereses materiales del pueblo tigre. Porque si es cierto que ya en 1976 hubo pasajeramente una nación independiente de Tigre, económicamente un Estado independiente de Tigre no sería viable hoy en día sin la anexión de territorios vecinos que le abran una vía al mar y armonicen y optimicen los recursos propios.

En estos momentos la situación es sumamente tensa porque el desafió secesionista de Tigre coincide casi con el del general amhara Asaminev Tsige, que este mismo año intentó independizar a los amhara del poder central de Adís Abeba.

En resumen: la integridad política de Etiopía aún existe, pero su fragilidad es tal que de no surgir una personalidad o un acontecimiento providencial, esa gran nación del Cuerno de África se irá irremisiblemente al cuerno.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.