TERORISMUL, ÎN MAREA LUI MAJORITATE, URBAN

În Europa, terorismul jihadist a fost urban și aproape exclusiv occidental. Acest lucru este surprinzător, dacă ținem cont de faptul că populații musulmane locuiesc pe vechiul continent în Balcanii Occidentali (Albania, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Macedonia și Muntenegru), iar în aceste țări nu prea încolțește fundamentalismul religios și nu s-a înregistrat, până acum niciun atentat terorist musulman. Și aceasta, cu toate că 30% din popuația acestor țări este în mod oficial sunită.

În schimb, fenomenul dobândește coerență social-politică dacă ținem seama de faptul că Balcanii Occidentali au avut, timp de cincizeci de ani, regimuri comuniste care promovau opresiv laicizarea sociețățolor pe care le guvernau. De aici faptul că, la sfârșitul secolului XX și în toată perioada scursă din XXI, aceste societăți au avut un islam sunit foarte lax. Doar în minoritățile neintegrate – cum sunt toberșii din Macedonia și pomacii din Bulgaria – s-au înregistrat năzuințe teroriste similare celor semnalate printre tinerii musulmani din Europa Occidentală.

Conform sociologilor francezi și austrieci, faptul că terorismul islamic a prins în vestul vechiului continent se datorează, în principal, următorilor factori: eșecul personal și profesional al fiilor imigranților în țările de adopție; predominanța imamilor străini (în marea lor majoritate, turci și arabi) în comunitățile musulmane din Occident; ușurința cu care are loc  contagiul ideologic în mediile urbane dense; și tentația eroică. Aceasta din urmă – explică sociologii – este rezultatul eșecului personal de integrare, pe de o parte (să rămâi un nimeni imigrant) combinat cu momeala de a fi un viteaz al revendicărilor profetice: un „erou al cauzei”. 

Conform acestor analize, faptul că în Europa cea bogată musulmanii nu dispun de nuclee sociale care să-i educe și să-i controleze pe tinerii lor, face ca aceștia – mai ales cei care nu reușesc să se identifice nici cu familiile lor și nici cu societatea de adopție – să devină foarte fragili din punct de vedere emoțional și cultural. Și, prin urmare, sunt ușor de prins în mrejele radicalilor și fundamentaliștilor. Toate acestea ar putea explica de ce, în timpul războiului civil din Siria și al luptelor împotriva Statului Islamic, au plecat din Franța de două ori mai mulți voluntari pentru a se înrola în rândul trupelor radicale islamice, decât din Bosnia, țară covârșitor musulmană.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL TERRORISMO, MAYORMENTE URBANO

En Europa, el terrorismo jihadista ha sido sólo urbano y casi exclusivamente occidental. Es algo sorprendente si se tiene en cuenta que las poblaciones musulmanas del Viejo Continente habitan sólo los Balcanes Occidentales (Albania, Bulgaria, Bosnia-Herzegovina, Kosovo, Macedonia y Montenegro) y allá apenas hay brotes de fundamentalismo religioso y no se ha registrado hasta la fecha ningún atentado terrorista musulmán. Esto a pesar de que cerca del 30% de la población de esos países es oficialmente sunita.

El fenómeno adquiere en cambio coherencia socio-política si se tiene en cuenta que los Balcanes Occidentales estuvieron gobernados durante diez lustros por regímenes comunistas que fomentaban opresivamente al laicización de las sociedades que dirigían. De ahí que en las postrimerías del siglo XX y todo lo que llevamos del XXI estas sociedades tuvieran un islamismo sunita muy laxo. Solamente en las minorías mal integradas – como lo toberchos en Macedonia o los pomakos en Bulgaria – se han registrado querencias terroristas similares a las registradas entre los jóvenes musulmanes de Europa Occidental.

Según sociólogos franceses y austriacos, el arraigo del terrorismo islámico en el oeste del Viejo Continente se debe principalmente a los siguientes factores: el fracaso personal y profesional de los hijos de inmigrantes en las sociedades de acogida; el predominio de imanes forasteros (mayormente turcos y árabes) en las comunidades musulmanas de Occidente; la facilidad de contagio ideológico en un denso medio urbano; y la tentación heroica. Esta última – explican los sociólogos – es el resultado del fracaso personal de inserción por un lado (ser un don nadie inmigrante) con el señuelo de ser un paladín de reivindicaciones proféticas: un “héroe de la causa”. 

De acuerdo con estos análisis, el hecho de que en la Europa rica los inmigrantes musulmanes no tengan núcleos sociales que eduquen y controlen a sus jóvenes también hace que estos – sobre todo los que no logran identificarse ni con sus familias ni con la sociedad de acogida –se vuelvan emocional y culturalmente sumamente frágiles. Y, por tanto, fáciles de captar por radicales a la dinamita y fundamentalistas. Todo esto podría explicar por qué, durante la guerra civil siria y las luchas contra el Estado Islámico, salieran de Francia dos veces más voluntarios para enrolarse en las tropas radicales islámicas que de Bosnia, país de abrumadora mayoría musulmana.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.