Quo vadis?    Washington, Diana Negre

Această întrebare din vremea Sfântului Petru și-o pune multă lume în ziua de azi, după alegerile din SUA, care au pus capăt mandatului lui Donald Trump și care îl vor aduce pe fostul vicepreședinte, Joe Biden, la Casa Albă, pe data de 20 ianuarie.

Și asta pentru că Joe Biden, cu toate că a obținut cu doi ani înainte de a deveni octogenar ceea ce și-a dorit de când era un tinerel, în mod sigur nu va aduce mari schimbări, cel puțin pentru restul lumii, în politica sa externă.

În ceea ce privește situația din interiorul SUA, unde ar putea face unele schimbări, aceasta nu depinde atât de el, cât de cei doi senatori din Georgia care încă urmează să fie aleși și care vor decide politica americană, în viitorii doi ani.

Mult mai imprevizibilă este situația lui Donald Trump: pe de o parte, are probleme grave cu legea (și chiar ar putea deveni primul fost președinte condamnat la închisoare), iar pe de alta ar putea deveni liderul opoziției, ajungând să fie primul fost președinte care redevine candidat pentru Casa Albă. Asemenea lucru nu s-a mai întâmplat în toată istoria țării, însă nu există nicio problemă de constituționalitate pentru ca Trump să se prezinte din nou la următoarele alegeri prezidențiale. Și dacă va reuși, Statele Unite se vor alinia țărilor democratice unde șefi de guverne au revenit la putere după ce au pierdut alegeri cu câțiva ani mai înainte.

Este o perspectivă care îi bucură atât pe cei 73 de milioane de americani care l-au votat pe el, și îi sperie pe cei care s-au opus președinției sale, în ultimii patru ani. De fapt, cu filosofia americană care îi părăsește pe perdanți, o revenire la Casa Albă este destul de improbabilă și dificilă, deși țara s-a schimbat mult, iar Donald Trump face puține lucruri în manieră obișnuită.

Ne putem imagina acum care sunt perspectivele celor doi, Biden și Trump.

Biden, în ciuda tuturor speranțelor de schimbare, cea mai mare diferență pe care o poate oferi este „o revenire la normalitate”, în sensul că va avea un comportament mai tradițional în actele sale publice și în conferințele de presă, și nu se va strădui, așa cum a făcut Trump, să-i jignească pe șefii de state și guverne cu care el nu era de acord.

Aceste schimbări ar fi „cosmetice” deoarece e greu să ne imaginăm că va anula marile schimbări pe care le-a făcut Trump în privința Israelului, unde a mutat ambasada americană la  Ierusalim – lucru pe care niciun președinte până la el nu a îndrăznit să-l facă – sau că va încerca să oprească apropierea țărilor arabe de Israel. În ciuda criticilor democraților contra lui Trump, este improbabil ca Biden să deschidă porți iranienilor, sau să trimită mai mulți soldați în Afganistan, și nici măcar să facă concesii comerciale Chinei, sau să caute confruntarea cu Moscova.

Marja de manevră este mai mare în politica internă, deoarece interesele americanilor merg pe probleme economice și naționale, dar posibilitățile de a aduce mari schimbări, pe care și le doresc mulți alegători democrați, sunt limitate: președintele nu guvernează prin decrete, ci cu ajutorul Congresului, unde majoritatea democrată în Camera Reprezentanților s-a redus considerabil, iar puterea depinde acum de acordul dintre un Senat republican și o Cameră democrată, sau de perspectiva ca ambele camere să fie controlate de democrați.

Aceasta este rațiunea pentru care micul stat Georgia a devenit centrul interesului politic. La fel ca celelalte state, dă doi senatori, iar rezultatele alegerilor au fost atât de strânse, încât e nevoie de noi alegeri. Acestea vor avea lor pe 5 ianuarie, cu două săptămâni înainte de instalarea lui Biden, care va ști, când va depune jurământul, pe data de 20 ianuarie, cine îi va limita puterile: democrații mai progresiști, care vor pretinde importante reforme fiscale și sociale, sau republicanii care le vor lega mâinile democraților cu votul lor în Senat.

În aceeași zi, va începe o nouă viață pentru Trump, care va trebui să hotărască dacă va dori să se bucure de milioanele sale sau să-i tortureze pe democrați, în fruntea unui Partid Republican care a devenit o formație populară și anti-elitistă.

Însă va exista și riscul să nu poată face nimic din toate acestea, deoarece îl urăsc foarte mult acei democrați și republicani care nu vor să renunțe la a fi elite, și s-ar putea să-l aducă în fața tribunalelor, existând pericolul de a-și pierde libertatea. Există oameni care vor să-l bage în închisoare pe el și întreaga lui familie, pentru că l-a ajutat să guverneze și să se îmbogățească.

Motivul pentru care vor să-l aducă în fața tribunaleor nu este deloc clar, însă ar putea fi de la acuzații de fraudă fiscală, până la hărțuire sexuală. Pentru fraudă fiscală e cercetat de ani de zile de Departamentul Tezoreriei, însă până acum nu a putut fi acuzat de ceva. Acuzațiile de hărțuire sexuală le-a prevenit Trump făcând doamnele să semneze un angajament că renunță la orice acțiune în justiție, însă, acum, se pare că unele dintre ele sunt dispuse să nu mai respecte angajamentul, desigur primind mai mulți bani de la dușmanii lui Trump.

Dacă vor reuși să-l condamne pentru hărțuire, lucru pentru care alte persoane au ajuns în închisoare, președintele Biden ar putea să-l ierte, pentru a evita o divizare și mai gravă a societății americane, însă iertarea prezidențială se poate aplica numai delictelor federale, și există procurori din state ca New York, care amenință că vor iniția acțiuni judiciare împotriva celui care în curând își va termina mandatul de președinte.

Dacă se va întâmpla așa, cei 73 de milioane de susținători ai lui Trump, care consideră că li s-au furat niște alegeri pe care ei le-au câștigat, vor vedea în această urmărire penală o vânătoare de vrăjitoare, o dovadă a preaputerniciei elitelor culturale și a intoleranței unui Partid Democrat, care a încetat să mai reprezinte muncitorii și oamenii fără prea multă școală.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

¿Quo vadis?     Washington, Diana Negre

Aquesta pregunta dels temps de Sant Pere la fan molts avui desprès de les eleccions nordamericanes, que han acabat amb el mandat de Donald Trump i que posaràn el 20 de gener l’ex vicepresident Joe Biden a la Casa Blanca.

Aixó es perque Joe Biden, malgrat haver aconseguit dos anys abans d’arribar a la seva vuitena década el que ha vulgut desde que era un noi jove, segurament no portarà grans canvis, al menys per el que fa la resta del món, es a dir, en la seva política exterior. I pel que fa la situación dins dels Estats Units, que pugui o no fer canvis no depèn tant d’ell com de dos senadors a l’estat de Georgia que encara han de ser i que decidiràn la política nordamericana per els propers dos anys.

Molt mes imprevisible es la situación de Donald Trump, tant pel risc que té de trobarse amb problemes legals greus, que fins i tot el podrien convertir en el primer ex president condemnat a presó, com per les possibilitats de convertirse en líder de l’oposició i, fins i tot,  en el primer ex president que torna a ser candidat a la Casa Blanca. Aixó no ha passat mai en la història del país, pero no hi ha cap problema constitucional per tornarse a presentar. I si hi arriba, els Estats Units seguirien exemples de paísos democràtics on els seus caps de govern han tornat al poder desprès d’haver perdut eleccions alguns anys abans.

Aquesta es una perspectiva que agrada tant als 73 milions de nordamericans que van votar per ell, com espanta als que s’han oposat a la seva presidencia en els derrers quatre anys.  De fet, amb la filosofía nordamericana que abandona als perdedors, una tornada a la Casa Blanca es presenta com improbable i difícil, però el païs està canviant molt i Donald Trump fa poques coses de la manera habitual.

Ens podems imaginar ara quines son les perspectives d’ambdós, es a dir, Biden i Trump.

Biden, malgrat totes la esperances de canvi, la diferencia mes gran que pot oferir es una   “tornada a la normalitat”,en el sentit que tindrà un comportament mes tradicional en els actes públics i les rodes de prensa i no es dedicarà, com ha fet Trump, a gairebé insultar els caps de govern de països amb els que no està d’acord.

Aquests canvis serien ¨cosmètics¨ perque costa imaginar que anul.larà els canvis revolucionaris que Trump ha fet amb Israel, on ha portat l’ambaixada nordamericana a Jerusalem -el que cap president s’havia atrevit a fer abans- o intentarà tallar l’acostament dels països arabs a Israel. Malgrat les critiques demócratas contra Trump, es improbable que Biden obri les portes als iranians, o que enviarà mes soldats a l’Afganistàn, o ni tant sols que tornarà a fer concessions comercials a la Xina o buscarà una política de confrontació amb Moscou.

El marge de maniobra es mes gran en política interna, perque els interesos dels nordamericans son per qüestions económiques i nacionals, pero les possibilitats de portar els grans canvis que volen molts votants demócratas son limitades: el president no governa per decret sino amb el Congrès, on la majoria demócrata a la Cambra de Representants ha quedat molt minvada, i el poder depèn ara de l’acord entre un Senat republicà i una cambra demòcrata, o de si totes dues cambres estarán controlades pels demòcrates.

Aquesta es la raó que el petit estat de Georgia s’hagi convertit en el centre del interés polític. Com tots els estats, te dos senadors i els resultats electorals van ser tan ajustats que cal una nova votació. No será fins al 5 de gener, dues setmanes abans de la pressa de posessió de Biden que sabrà, quan juri el seu càrrec al Capitoli el dia 20 de gener, qui limitará el seu poder: si els demócratas mes progressistes que exigirán importants reformes fiscals i socials, o els republicans, que lligaràn les mans dels demócrates amb el seu vot al Senat.

Aquest mateix dia, començarà una nova vida per a Trump, que haurà de decidir si es dedica a gaudir dels seus milions o a torturar els demòcrates devant d’un Partit Republicà transformat en una formació popular i anti elitista.

Peró també tindrà el risc de no poder fer res de tot això, perque hi ha tant odi contra ell entre els demòcrates i els republicans que no volen deixar de ser èlits, que es podría trobar devants dels tribunals i amb perill per la seva llibertat. Hi ha gent que no només el vol posar a la presó a ell, sino fins i tot la seva familia per haverlo ajudat a governar i a ferse ric.

La raó de portarlo als tribunals no està gaire clara, peró va des de la possibilitat de frau fiscal, fins l’acosament sexual. El frau fiscal l’està investigant des de fa anys el Departament del Tresor i no sembla que hagi pogut acusarlo de res. Les acusacions d’acosament sexual les va prevenir Trump fent signar a les dones un compromís a renunciar a qualsevol acció judicial, peró ara sembla que algunes están disposades a pagar per trencar aquest compromís -segurament que cobraríen mes dels enemics de Trump que la indemnització que hauria de pagar per a trencar el seu contracte.

Si l’arriben a condemnarlo pel mateix que ha portat altres personatges a la presó, el president Biden el podría perdonar per a evitar una divisió encara mes greu en la  societat nordamericana, però el perdó presidencial només s’aplica als delictes federals i hi ha fiscals d’estats com Nova York que amenacen amb instruïr un sumari contra el que aviat será ex-president.

Si aixó arribès a pasar,  els 73 milions de seguidors de Trump, que consideren a mes que els han robat unes eleccions que ells han guanyat, veurán la seva persecució com una caça de bruixes, una proba de la superpotencia de les élits culturals i de la intolerancia d’un Partit Demòcrata que ha deixat de representar els obrers i la gent sense preparació.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.