LABIRINTUL TURC

Aparent, politica externă a lui Erdogan este extrem de haotică. Astfel, de-a lungul și de-a latul mapamondului se izbește și în același timp pactează cu țări care se înfruntă unele cu altele: cu cele care formează Uniunea Europeană, cu Rusia și SUA, cu Arabia Saudită și Iran, cu Egiptul și Israelul.

În Siria, se înfruntă cu ambițiile Moscovei până într-atât, încât doboară un avion rusesc, însă nu se amestecă în zona militară siriană în care sunt rușii; în Caucaz, determină victoria azeră asupra Armeniei – aliata Rusiei -, și totuși, este, alături de Moscova, o piesă cheie a acordului de pace ameano-azer. În Libia, sfidează interesele Franței, iar în Marea Egee, cele ale Greciei și Ciprului, trei țări membre ale Uniunii Europene (UE), dar nu se retrage de la negocierile de aderare la UE. În Orientul Apropiat și Mijlociu, se lovește de ambițiile lumii întregi… fără să ajungă să exaspereze pe nimeni, un nimeni care merge de la Casa Albă a lui Trump, până la palatele din Riad și Abu Dabi, trecând prin Kremlin și Cairo. Un întreg cumul de contradicții care, în fond, au logica lor.

Primul element al acestei logici este situarea Turciei la locul de joncțiune a trei continente și participarea ei la tensiunile lor. Cel de al doilea element este mărimea populației ei: cu peste 80 de milioane de locuitori este o țară mare, dar nu este și o mare putere…or, gândul acesta nu-i dă pace!

Aici, labirintul politic turc nu mai este obiectiv. Căci avântul economic pe care l-a înregistrat Turcia la începutul secolului, odată cu venirea la putere a partidului lui Erdogan, AKP, a tot scăzut până a ajuns la împotmolirea de acum și la îngrijorătoarea politică monetară, care a dus la decăderea lirei turcești. În fața acestei evoluții financiare, care este normală până la un punct în cadrul ciclurilor economice, Erdogan și guvernul său au renunțat la sfaturile economiștilor și bancherilor, impunând o conduită care s-a dovedit a fi nefastă pentru finanțele țării și pentru o mare parte a cetățenilor ei.

Ba și mai rău: într-o exacerbare de autoritarism, guvernul își continuă cu încăpățânare intervenționismul fiscal și bancar și încearcă să-și păstreze adeziunea populară, cultivând orgoliul naționalist. Toate intervențiile sale pe plan internațional au ca scop inducerea în opinia publică a convingerii că Turcia este iarăși „o țară importantă” pe arena mondială. Însă, la ce preț, nu se spune deloc în jurnalele sau în știrile electronice ale țării.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL LABERINTO TURCO

Aparentemente, la política exterior de Erdogan es de lo más caótico. Así, a lo largo y ancho del mapa, choca y pacta a la vez con países enfrentados entre sí: naciones de la Unión Europea, con Rusia y los EE.UU., con Arabia Saudí y el Irán, con Egipto e Israel

En Siria, se enfrenta a las ambiciones de Moscú y hasta derriba un avión ruso, pero no interfiere en la zona militar rusa; en el Cáucaso, determina el triunfo azerí sobre Armenia – aliada de Rusia -, sin embargo es al alimón con Moscú, pieza clave del acuerdo de paz armenio-azerí. En Libia, desafía los intereses de Francia y en el Egeo, los de Grecia y Chipre, tres países miembros de la Unión Europea (UE), pero no se retira de las negociaciones de ingreso en la UE. Y en el Oriente Medio y Próximo, se cruza en las ambiciones de todo el mundo… sin llegar a exasperar a nadie, un nadie que va desde la Casa Blanca de Trump, hasta los palacios de Riad y Abu Dabi, pasando por el Kremlin y El Cairo. Todo un cúmulo de contradicciones que, en el fondo, tienen su lógica.

El primer elemento de esta lógica es el emplazamiento de Turquía en la confluencia de tres Continentes, participando en las tensiones de los tres. El segundo elemento es su demografía: con más de 80 millones de habitantes es un gran país, pero no es ni mucho menos una gran potencia… ¡Y no se resigna a ello!

Aquí, el laberinto político turco deja de ser objetivo. Y es que el auge económico que registró Turquía a principios de siglo con la llegada del AKP – el partido de Erdogan – al poder ha ido menguando, hasta entrar en el actual parón y la alarmante política monetaria que ha provocado la decadencia de la lira turca. Ante esta evolución financiera, que es, hasta cierto punto, normal dentro de los ciclos económicos, Erdogan y su Gobierno renunciaron a los consejos de economistas y banqueros, para imponer una conducta que ha resultado nefasta para las finanzas del país y buena parte de sus ciudadanos.

Peor aún:en una exacerbación del autoritarismo,el Gobierno sigue, erre que erre,con su intervencionismo fiscal y bancario y trata de mantener la adhesión popular,halagando el orgullo nacionalista.Todo el despliegue de intervenciones internacionales tiene como primer objetivo generar en la opinión pública la conciencia de que Turquía vuelve „a ser alguien” en el acontecer del mundo.A qué precio no figura en los diarios y noticiarios electrónicos del país.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.