Trebuie să menționăm, de la bun început, că această realitate nu numai că niciodată nu va fi recunoscută în mod oficial, dar va fi negată din răsputeri, cu toate mijloacele și de la toate nivelurile.

Să o luăm metodic.

Clasa politică a decepționat continuu și constant.

PSD nu a reușit să se reformeze: este perceput, în continuare, nu ca partid politic, ci ca o structură clientelară. Este cea mai puternică structură din România, mult mai puternică decât orice partid politic actual. Problema PSD-ului este că nu are nici doctrină și nici ideologie sinceră. Totul este minciună! Cum pot fi baronii centrali și locali adepții unei doctrine egalitare, a unei ideologii de stânga? Liviu Dragnea a dus o viață de nabab și s-a sprijinit pe nababi. Întregul partid s-a străduit să-l apere, abandonând interesele națiunii, pentru a-l scăpa de închisoare. A sacrificat instituții, legi și persoane care țineau în frâu, într-o oarecare măsură, marea și mica corupție (coruptela) din societatea românească. La această acțiune distructivă și-au adus contribuția cei mai competenți oameni ai partidului, cu o nonșalanță și o dezinvoltură care i-a plasat – și așa rămân! – în postura de dușmani ai democrației, ai națiunii și ai Europei. Și, nu-i așa?, ulterior, după ce și-au îndeplinit imorala „misiune”, s-au retras în vechile și respectabilele lor locuri de muncă, ca niște bonomi zâmbitori, liniștiți și tăcuți, deoarece nimeni nu-i trage la răspundere pentru răul calificat pe care l-au făcut, căci, toată lumea trebuie să înțeleagă că „așa au fost vremurile” și că ei au fost, în realitate, niște patrioți care nu și-au făcut decât datoria! Ca în pură eră comunistă.

PSD a cules cele mai multe voturi la alegerile generale din 6 decembrie 2020. Și la ce i-au folosit? Căci, nu se poate vorbi de victorie! Nici măcar a la Pirrus! A rămas singur, fără posibili aliați, deoarece, în urma acestor alegeri, s-au desființat (în sfârșit!) partidele mici, relicve ale atomizării create de FSN pe scena politică românească, după 1989, cu scopul de a dezorienta profund alegătorii, de a-i lipsi de criterii și de discernământ.

Prin demersul ei, Biserica a limpezit, în bună măsură, pestrița scenă politică a României. Performanță pe care niciun partid politic nu a știut, nu a putut sau nu a vrut să o atingă.

PNL s-a descurcat destul de bine, date fiind condițiile create de pandemia care macină social, financiar, economic,… gerontologic și mai puțin politic țara noastră și întreaga omenire. Mai puțin politic, deoarece  măsurile restrictive – știe toată lumea! – sunt recomandate și luate la nivelul Uniunii Europene, nu-i aparțin partidului care conduce România la ora actuală. Sunt o experiență și o speranță comună. Cei care îl critică spunând că a condus catastrofal țara în timp de pandemie fac niște afirmații total lipsite de acoperire. În Spania, de pildă, partidul de dreapta (în opoziție) aduce acuzații la adresa PSOE, partid de stânga, aflat la putere, acuzaţii care seamănă leit cu cele pe care le formulează PSD-ul domnului Ciolacu la adresa PNL-ului din România.

PNL a decepționat, totuși, deoarece, în atrofiata campanie electorală, nu a știut să convingă că are într-adevăr o ofertă valabilă pentru Țară și Națiune, și s-a bazat greșit, ca mai înainte, pe ideea de rezervor, de electorat fidel, pe care poate conta tot timpul și în orice condiții. Nu a avut idei percutante și nici gesturi convingătoare.

Din contră, a abandonat lucruri care trebuiau să fie prompt clarificate: i-a făcut scăpați pe cei care au hotărât ca poliția și jandarmeria să-i bată pe românii din diasporă, la 10 august 2018. Să fim înțeleși, oștenii au făcut doar ce li s-a ordonat să facă. Or, de ce s-a oprit procesul împotriva celor care au impus acel abuz prin decizia lor politică? Pentru mușamalizare, (Revoluția, Mineriada… sunt o batjocură, după zeci de ani, tot bâjbâim!) diaspora le-a arătat, la 6 decembrie, nota de plată! În străinătate, PNL n-a mai fost vedetă.

Alianța USR-PLUS, după apariția promițătoare ca mișcare a indignaților pe arena politică românească, a intrat într-o fază de stagnare, din cauza neînțelerilor interne. Culpa este pusă pe seama liderului Dan Barna, o figură lipsită de har, care nedumerește și chiar alungă posibili simpatizanți. Alungă din cauza ambițiilor sale pe cât de personale, pe atât de exagerate: „uită-te la ochii lui, e ceva în neregulă cu el!” – este observația pe care o auzi cel mai fecvent, când ceri părerea omului de rând despre acest lider politic. O șansă ar fi Dacian Cioloș, mult mai luminos, tratabil și cooperant.

UDMR este o organizație etnică cu pretenții de partid politic. Doctrina, dacă o are, este să fie când de stânga, când de dreapta, în funcție de alianțele pe care le face. Este, în realitate, un partid-balama (swing-party, în engleză, partido-bisagra, în spaniolă) care s-a aflat mai tot timpul la guvernare, deoarece, în schimbul unor posibile avantaje pentru etnia maghiară, a asigurat majoritatea în Parlament, pentru diferitele partide care au guvernat România. Obține cam 6 la sută din voturi, adică exact procentul care arată cât reprezintă maghiarii din populația totală a României. Vor intra în Parlament atâta timp cât vor fi uniți. Orice ambiție personală sau orice nesăbuință le poate ruina această putere.

Și, în sfârșit, ajungem la AUR, partidul cu nume de metal prețios, simbol al eternițății, al măreței, al opulenței și al strălucirii. A apărut… din nimic și a crescut ca… Făt-Frumos! A intrat în Parlament cu aproape 10 procente!

Fără structuri, fără sedii și fără cadre sau activiști!

Și s-au trezit românii cu un bebeluș dolofan, mai mare decât relicvele – mărunte, e drept! – care se căzneau să se țină de putere cu dinții.

Oare, chiar este posibil așa ceva! Să apară, „peste noapte” o formațiune politică și să obțină un asemenea scor electoral, fără structură și fără fonduri?

Cine este eminența cenușie a acestui partid capabilă de o asemenea performanță? De ce nu a fost folosită până acum de vreun alt partid politic? De ce a acționat doar în ultimele luni și în mare secret?

Cei care scotocesc în istoria scurtă și foarte recentă a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) nu descoperă decât niște manifestări cu nuanțe naționaliste, cu teribilisme și vociferări proprii mișcărilor de indignați, care nu au depășit nivelul de fapte diverse. Or, un fapt divers, ca să devină gest politic, are nevoie de o structură închegată, are nevoie de niște căi foarte bine bătătorite la dimensiuni foarte mari, care să rezoneze plenar și instantaneu la orice stimul, tocmai pentru a trimite mesaje de anvergură. Or cine dispune de asemenea structuri în țară și în străinătate?

Cam atât scot în relief cercetările despre AUR. Restul rămâne secret. De ce oare? Cine este în spatele acestei formațiuni și de ce se ascunde? Și pentru cât timp se va mai putea ascunde?

Lucrurile vor ieși la iveală… prin fapte! Indiferent ce vor proclama sau vor nega structurile vizibile ale acestui partid, contează doar ce vor face. Deocamdată, par a fi niște declarații și idei, fără coerența necesară pentru a putea constitui o ideologie sau o doctrină. Încă nu am văzut gesturi sau fapte definitorii. Nici măcar nu au avut timp pentru așa ceva. Dar, în curând vor fi nevoiți să se manifeste, să-și arate eficiența și performanța.

Cu foarte puțin timp înainte de alegeri, Sfinția Sa Teodosie, episcopul Tomisului, a lansat îndemnul ca, pe 30 noiembrie, să vină cât mai multă lume la Peștera Sfântului Andrei, contrar indicațiilor și regulilor stabilite de autorități. Adică, în numele credinței, îndemna la nesupunere…  Dacă tot românul ar fi avut automobil, nu ar fi fost nicio problemă. Românii ar fi venit în mare număr. Dar, cum lucrurile nu stau așa, transportul până la Peștera Sfântului Andrei ar fi fost o mare problemă și ar fi creat, ulterior, probleme și mai mari, căci mulți s-ar fi îmbolnăvit și i-ar fi molipsit pe foarte mulți dintre semenii lor. Lucrul acesta îl știa și îl știe foarte bine Sfinția Sa. Dar, a preferat să sfideze autoritățile statale printr-un gest care nu poate fi perceput decât ca o trufie politică și un abil îndemn electoral. Ba l-a îndemnat – cu aceeași trufie – chiar pe președintele țării să vină în pelerinaj la Sfântul Andrei!  A fost o dovadă de „mare ospitalitate politică” din partea înaltului prelat dobrogean. Se cuvenea, oare, să facă, o asemenea invitație, date fiind circumstanțele în care s-a sărbătorit Sfântul Andrei anul acesta?

Diana Şoşoacă Iovanovici, avocata lui IPS Teodosie

IPS Teodosie

După un asemenea gest, privirea tuturor s-a îndreptat spre Capitală, spre superiorii ierarhici ai episcopului din Constanța. Reacția nu a întârzâiat. Însă nu a fost una constructivă: ierahul tomitan nu a fost îndemnat la „ascultare” (supunere) și nici ortodocșilor nu li s-a recomandat să respecte, totuși, restricțiile impuse din cauza pandemiei. În realitate, a fost un alt gest politic: i s-a cerut guvernului să rezolve situația, de parcă guvernul ar fi fost responsabil pentru declarațiile episcopului. Suna a poruncă, a ordin imperios. Tot în preajma alegerilor!

Și un lucru foarte important: venea de pe o poziție de putere. Pământeană, nu divină! Atunci, în numele cui venea acest ordin?

Dacă Biserica s-a implicat în reformarea clasei politice românești dincolo de liturghii și rugăciuni, este clar că intră pe un teren foarte delicat. Pericolele sunt la tot pasul.

Religia (dar și naționalismul) nu se poate asocia cu politicul (a nu se confunda cu politica!). Cine unește aceste sfere ajunge la fundamentalism. Din start, fundamentalismul nu aduce nici libertate, nici progres, nici democrație și nici bunăstare. Religia rămâne divină doar dacă este o relație directă cu Dumnezeu, fără să treacă prin sfera politică.

Contează, de asemenea, cui îi încredințezi o creație politică și cum sunt, din punct de vedere calitativ, membrii ei. Îți pot aduce glorie și, în egală măsură, ruină. Atenție, în cazul acesta din urmă te compromiți chiar dacă te desprinzi de ei! Poate chiar și în primul caz.

În sfârșit, criteriul fundamental rămâne performanța: ce realizări și ce impliniri va aduce acest partid nou, care mai mult crează îngrijorare, decât încredere pentru viitorul Țării și al Națiunii? Cât de constructiv va fi și cine va avea încredere să colaboreze cu el?

Căci, dacă doar va critica… va rămâne și el un partid oarecare.

AUTOR   EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: EUGEN HAC … precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.