Decizie în cincisprezece zile  Diana Negre

Rămân puține săptămâni până își va vedea împlinit visul său de o viață, adică să stea în Biroul Oval al președinților americani, și Joe Biden nu a dat încă niciun semnal clar despre felul în care va guverna. Va fi un președinte împăciuitor, care va da mâna cu cei care l-au votat pe Donald Trump, pentru a ajunge la „marea reconciliere națională”, dorită de atât de mulți americani? Sau se va lăsa purtat de elementele extremiste din partidul său care consideră că americanii au nevoie de o schimbare politică spectaculoasă, cu programe sociale și creșteri puternice ale impozitelor?

Este sigur că la Casa Albă se va schimba modul de a guverna. Biden a tot făcut angajamente politice în cariera sa și, cu toate că până la urmă pe unele nu le-a respectat sau a adoptat poziții neașteptate, tonul său nu va avea nimic comun cu atacurile personale ale lui Trump la adresa rivalilor săi politici.  

Ceea ce nu știm încă este ce politică va urma. Nu atât ce se presupune că va face, cât marja pe care i-o vor lăsa democrații din sectorul cel mai progresist al propriului său partid. La fel ca republicanii, și ei sunt divizați în grupuri cu ideologii atât de diferite, încât, uneori, votul lor este mai conservator decât cel al republicanilor, și invers.  

Aceasta, foarte frecvent din rațiuni geografice: în mod tradițional, nordul țării este de stânga, și cu totul contrar, sudul, astfel că, un republican din nord este mai progresist decât un democrat din sud.

Aceste divizări se datorează istoriei și tipului de imigrație care a avut loc în această țară, însă, pe zi ce trece, ele se estompează datorită mijloacelor de informare în masă și ușurinței cu care se poate călători pe distanțe mari.   

Conduita politică a lui Biden se va putea prevedea în curând, atunci când vor fi aleși doi senatori în statul Georgia. De fapt, un singur senator va avea în mâinile sale orientarea politicii americane în viitorii doi ani, deoarece un singur fotoliu senatorial îi va aduce unuia dintre cele două partide majoritatea în Senat.

În aceste momente, republicanii au 50 din cele o sută de fotolii. Dacă rămân cu atât, vor deveni minoritate, deoarece senatorii vor fi 50 la 50, însă, când se vor vota lucruri importante, președinta Camerei, care, în acest caz este vicepreședinta țării, Kamala Harris, va vota alături de democrați.

Dacă republicanii câștigă încă un fotoliu, vor avea majoritatea în Senat, și cu toate că este la limită, le va aduce avantaje foarte importante: vor controla comisiile, vor propune legi și vor îngrădi acțiunile președintelui.

În privința politicii externe, Constituția prevede că „președintele împreună cu consiliul său are prerogativele afacerilor externe, dar cu sprijinul Senatului”. Cu sau fără sprijin, Biden nu are multe alternative internaționale: nu poate sta liniștit cu un Iran guvernat de un regim care a făcut din anti-americanism rațiunea sa de a fi. Și nici de Israel nu se poate depărta, oricât de mult nu ar fi de acord cu măsurile luate de Trump, cum a fost mutarea ambasadei americane la Ierusalim. Sau să îmbunătățească mult relațiile cu Beijingul, acum când China și-a pierdut simpatia a milioane de americani.

Rămâne ceva mai multă marjă în politica internă, unde Biden va avea, totuși, mâinile legate dacă democrații nu câştigă Senatul. Însă este posibil să prefere acest lucru: dacă prezidează un guvern monocolor, extremiștii din Partidul Democrat vor face presiuni pentru a impune reforme pe care mulți americani le consideră utopice și care ar adânci divizările deja existente în societatea americană.

După ce democrații au obținut niște rezultate electorale mult mai rele decât se așteptau, sectoarele mai progresiste nu au devenit zgomotoase, cu toate că democrații cei mai radicali au revenit la propunerile lor referitoare la impozite confiscatorii și cheltuieli publice nesăbuite.

Biden și veteranii cu ani mulți în partid știu că aceste propuneri nu sunt populare și va fi nevoie de multă echilibristică pentru a-i păstra atât pe moderați cât și pe radicali în partid. Și, în același timp, să-i atragă pe cei care i-au părăsit pe democrați pentru a-l urma pe Trump.

Cu un Congres complet democrat, este posibil ca republicanii să câștige din nou fotolii, iar Biden s-ar putea trezi, peste doi ani, când vor avea loc alegeri legislative, că tot Congresul va fi împotriva lui.

N-ar fi nimic nou: Bill Clinton a pierdut majoritatea pe care democrații au avut-o timp de decenii în Cameră. Același lucru i s-a întâmplat și lui Barak Obama. Cu toate acestea, amândoi au putut guverna și au obținut lucruri importante.

Dacă Biden are capacitate de manevră și va promova o politică externă tradițională – de fapt singura pe care o va putea urma – va încerca să-i recupereze pe simpatizanții obișnuiți ai Partidului Democrat, adică, clasa muncitoare, care l-a părăsit, atunci când partidul s-a aflat sub controlul elitelor intelectuale și urbane.

Oricum, urmează o perioadă cu dificultăți de imagine, deoarece republicanii le vor aminti tuturor și în fiecare zi că vaccinul anti-COVID a fost dezvoltat și pus la punct foarte rapid sub președinția lui Trump. Vor profita, de asemenea, de orice problemă economică va apărea, pentru a semnala diferența față de vremurile bune de mai înainte.

În același timp, cu ajutorul mijloacelor de informare care-i stau la dispoziție, Trump are mari posibilități să schimbe aceste percepții, ca să fie considerat marele salvator al bolnavilor din țară și din lumea întreagă și, de asemenea, omul căruia i se datorează redresarea economică așteptată de toată lumea.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Decisió en quinze dies   Diana Negre

Ara que nomès li queden poques setmanes per aconseguir el somni de la la seva vida, que era ocupar el Despatch Oval dels presidents nordamericans, Joe Biden no ha donat encara senyals molt clarés de com pensa governar: ¿Serà el president conciliador que dona la mà als que han votat en favor de Donald Trump, per arribar a la “gran reconciliació” nacional que tants demanen? ¿O es deixarà portar per els elements mes extrems del seu partit que encara creuen que el poble nordamericá dessitja un gir polític espectacular amb programes socials i fortes pujades d’impostos?

Es ben segur que hi haurà un tarannà diferent a la Casa Blanca, perque Biden s’ha dedicat a presentar compromisos tota la seva vida política i, encara que finalment no els respecti o prengui posicions inesperades, el seu tó no tindrà res de veure amb els atacs personals de Trump contra els seus rivals polítics.  

El que no sabem -ni podrem saber fins al 5 de desembre- es quina política seguirà, no tant per el que ell s’estimi fer, sinò per la força que tindrà -o no- el sector mes progressista del Partit Demòcrata.  Igual que el Republicans, estàn dividsit en grups d’ideologia tan diferent que de vegades els demòcrates tenen votacions mes conservadores que els republicans, o al revés.

Sovint es per raons geogràfiques : tradicionalmente, el nord del país era d’esquerres, tot el contrari del sur, de manera que un republicà del nord era mes progresista que un demòcraa del Sur.

Aquestes divisions es deuen a la història i al tipus d’inmigració que hi ha hagut en aquest país, pero cada vegada es van diluint mes per la uniformitat que provoquen els mitjans nacionals de informació i la facilitat de viatjar.

La conducta política de Biden es podrá preveure el 5 de gener, amb les eleccions de dos senadors de Georgia. De fet, un sol senador tindrà en les seves mans l’orientació de la política americana en  els propers dos anys, perque un sol escò  determinarà quin dels dos partits té la majoria al Senat.

En aquests moments els republicans tenen 50 dels 100 escons. Si es queden així, estaràn en minoría perque els senadors serán 50-50, peró en les votacions importants es pot afaixir com a president de la Cambra el vicepresident del país, en aquest cas la demòcrata Kamala Harris.

Peró si els republicans guanyen un escó mes, tindràn la majoria senatorial que, tot i ser mínima, els dona adventatges molt importants: controlen les comisions, proposen lleis i limiten la capacitat presidencial.

Pel que fa la política exterior, la Constitució estableix que “el president s’encarregarà dels afers estrangers amb el consell i el suport del Senat”, però amb o sense suport, Biden no te moltes alternativas internacionals: no pot acostarse al Iràn, governat per un règim que ha fet de l’antiamericanisme una raó per a la seva existencia. Tampoc pot allunyarse d’Israel, per molt que no estigui d’acord amb mesures preses per Trump, com portar l’ambaixada americana a Jerusalem. O millorar molt les relacions amb la Xina, ara que el país ha perdut la simpatía de milions de nordamericans.

Queda mes marge amb la política interna, on Biden sembla tenir les mans lligades si els demòcrates no guanyen al Senat, pero possiblement ho prefereixi: Si presideix un govern monocolor, els extremistes del Partit Demòcrata presionaràn per a imposar reformes que molts nordamericans consideren utòpiques i que serviriàn especialmente per a aprofondir les divisions que ja hi son en la societat nordamericana.

Desprès d’uns resultats electorals molt pitjors pels demócrates del que ells esperaven, els sectors mes progresssistes no fan gaire soroll, tot i que els mes radicals han tornat a les seves propostes d’impostos confiscatoris i despeses publiques desbocades.

Biden i les figures amb mes anys al partit saben que aquestes propostes no son populars i haurà de fer molts equilibris per a mantenir els moderats i els radicals dins del Partit i, al mateix temps, atreure els que van abandonar als demòcrates per a seguir Trump.

Amb un Congrès totalment demòcrata, es probable que els republians tornin a guanyar escons i Biden es podría trobar dins de dos anys, quan hi ha eleccions legislatives, que te tot el Congrès en contra d’ell.  No seria res de nou:  Bill Clinton va perdre la majoria que durant dècades els demòcrates havien tingut a la Cambra.  El mateix li va passar a Barak Obama. Tots dos van poder governar i aconseguir coses importants.

Si Biden te capacitat de maniobra, a mes de seguir una política exterior tradicional -la única que de tota manera pot fer- tractiarà de recuperar els seguidors habituals del Partit Demòcrata, es a dir, la classe treballadora, que l’ha abandonat quan el partit ha quedat sota el control de les èlites intelectuals i urbanes.

De qualsevol manera, comença el termini amb dificultats d’imatge, perque els republicans recordaràn a tothom cada dia que les vacunes anti-Covid es van desenvolupar i posar a punt de manera accelerada sota la presidencia de Trump, com també aprofitaràn qualsevol problema econòmic per assenyalar la diferencia amb els bons temps anteriors.

Al mateix temps, amb l’ajuda dels mitjans informatius que están als seus peus, tè bones possibilitats de capgirar aquests percepcions i convertirse ell en el gran salvador dels malalts del país i d’arreu del món  -i també en l’home que ha liderat la recuperació económica que tothom espera.   

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.