Ultima sindrofie    Washington, Diana Negre

Ultimele zile ale președinției lui Donald Trump par a fi o versiune modernă a tangourilor lui Carlos Gardel, când se desparte de prietenii săi sau când a ridicat paharul pentru „ultima sindrofie din viața lui”: Trump nu încetează să-și convoace partizanii și să-și schimbe pozițiile politice, ca și cum, în felul acesta, ar mai putea rămâne vreo patru ani la Casa Albă.

Ultimele speranțe ale lui Trump par a se centra în săptămâna viitoare, când Congresul urmează să ratifice rezultatele electorale: i-a convocat pe sprijinitorii săi pentru a mărșălui și a demonstra în toată țara, în semn de protest împotriva neregularităților electorale care i-au adus victoria rivalului său, Joe Biden, când de fapt, câștigătorul – spune Trump – a fost el.

Cu toate că, nici judecătorii de districte din partidul său, nici ministrul său de Justiție, nici Tribunalul Suprem, cu o majoritate de magistrați conservatori de 6 la 3, nu i-au dat dreptate, încă se agață de posibilitatea de a anula rezultatele electorale și a convinge destulă lume că va continua să fie președinte.

Ultima încercare a fost cea a senatorului Josh Hawley din Missouri, care a anunțat, cu câteva ore înainte de sfârșitul anului, că va forma un grup compact de republicani din Camera Reprezentanților care pun la îndoială procesul electoral.

Oricât de mult ar da de lucru jurnaliștilor aceste activități ale Congresului și s-ar aduna sprijinul celor mai entuziaști partizani ai lui Trump, acest lucru cu greu se va putea întâmpla.  Dar, aceasta nu-l împiedică pe Trump să-și continue lupta ca și cum nu ar fi pe punctul de a pleca de la Casa Albă. Iar bătăliile sale nu sunt pentru lucruri lipsite de importanță: unul este bugetul pentru apărare și celălalt este ajutorul în bani pentru a face față pandemiei COVID.

Bugetul pentru apărare, aprobat de ample majorități în ambele camere, cum este tradiția, a fost ultimul punct la care a protestat Trump: nu a fost de acord cu unele aspecte internaționale și altele naționale, în mod concret nu vroia să fie dărâmate statuile unor figuri care, azi, sunt nepopulare, din punct de vedere politic.

Ca un președinte să opună veto-ul său acestui buget nu e un lucru obișnuit, deoarece are, tot timpul, sprijinul multor congresmeni și senatori, dar care, la fel de bine pot să-i anuleze decizia, așa cum a și făcut Camera Reprezentanților, înainte de a ajunge la votul din Senat.

Trump a opus veto-ul său bugetului pentru apărare, însă, acest veto a fost anulat de o majoritate de două treimi în ambele camere.

Unele mijloace de informare străine au vrut să lase impresia că anularea veto-ului prezidențial ar fi un lucru extraordinar, când, de fapt, în această situație s-au aflat mai toți președinții de la Richard Nixon încoace, chiar și un președinte atât de popular în SUA ca Ronald Reagan, căruia i s-a întâmplat de 9 ori.

Însă, este neobișnuit să se ajungă la această luptă cu bugetul pentru apărare, unde niște declarații de patriotism sunt suficiente pentru ca toată lumea să-l sprijine.

Pentru Trump, a fost pentru prima oară când i se anulează un veto, ceea ce îl va scoate dintre puținii președinți care nu au avut înfrângeri lgislative. În cazul său, a fost de-a dreptul lipsită de sens: nu a reușit să modifice legea și aceasta va fi încă o pierdere politică din ultimele zile ale mandatului său.

La fel ca toate bugetele militare, și cel pentru anul acesta aduce o creștere și este cel mai mare buget de până acum. Cu 740 de miliarde de dolari, nu cuprinde toate cheltuielile forțelor armate, deoarece mai trebuie adăugate și cele ale veteranilor, al doilea buget ca volum, de 250 de miliarde, aproape dublul cheltuielilor pentru asigurările sociale.

Cealaltă bătălie și mai greu de înțeles, este cea care se duce pentru ajutoarele COVID. Și este atât de ciudată deoarece Trump s-a opus la unele părți din legea pe care a semnat-o cu doar câteva zile în urmă, când a acceptat ajutoare de câte 600 de dolari de persoană. Însă, odată acceptată legea, i-a părut rău, iar, acum, vrea ca cecurile să fie de câte 2000 de dolari. Aceasta a presupus o altă luptă la Washington, unde, în mod ciudat, președintele republican s-a aflat de partea legiuitorilor democrați.

Este greu de prevăzut dacă, la 20 ianuarie, zi în care, conform Constituției, va avea loc transferul puterii, Trump va respecta tradiția de a merge la Capitoliu, când Joe Biden va depune jurământul.

Şi dacă va merge și dacă nu va merge, viitoarele sale bătălii ar putea să nu mai fie politice, ci juridice, deoarece procurorii și avocații din New York așteaptă cu nerăbdare să-i aducă acuzații încă nelămurite în legătură cu plățile impozitelor și legalitatea afacerilor sale.

Practic, pe Trump nu-l va putea salva nimeni, dacă va fi condamnat la vreo pedeapsă cu închisoarea, deoarece procesele împotriva lui vor fi mai degrabă în statul New York și nu de nivel federal, ceea ce înseamnă că dacă Biden va voi să-l grațieze pentru a evita o criză politică, nu va putea, deoarece are capacitatea de a interveni numai în cazul proceselor federale.         

Trump însuși a spus, uneori, la adunări electorale că, dacă pierde alegerile, va fi posibil să părăsească SUA, dar nu a spus unde ar putea exista o țară care să nu aibă tratate de extrădare cu Washingtonul.

Ar fi posibile Emiratele, unde este rege emerit, sau Arabia Saudită unde s-a împrietenit cu prințul moștenitor, Mohammed bin Salman, cu toate că, în ambele aceste țări, ar fi sărac și ar putea avea complexe, la fel ca în alte țări vecine, producătoare de petrol și care nu extrădează. 

Mai rămân multe altele, dar, în mod sigur, nu va dori să meargă în Afganistan, Bosnia, Burkina Faso, Eritreea sau în alte țări din Lumea a Treia. Sunt și locuri cu mari perspective pentru afacerile sale, însă, în mod sigur nu-l așteaptă nimeni în China sau în Rusia, și nu este prea clar dacă Vaticanul ar fi un loc mai potrivit, în timp ce Andorra i s-ar părea un loc prea mic.

Însă, nimic nu se compară cu apartamentul său din Manhattan, placat cu aur, sau cu plajele și terenurile de golf de la Mar-a-Lago care, până acum, au reprezentat „Casa Albă de iarnă”, unde Trump putea să joace golf în miezul iernii, înconjurat de alți super-bogați, dar care i-au spus că… nu vor să-l mai vadă.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

La darrera farra    Washington, Diana Negre

Els darrers dies de la presidencia de Donald Trump semblen una versió moderna dels tangos de Carlos Gardel, quan es despedia dels companys de la “barra” o brindava a la “darrera farra de la meva vida”: Trump no para de convocar els seus seguidors i de canviar de posicions polítiques, com si d’aquesta manera poguès seguir els propers quatre anys a la Casa Blanca.

Les darreres esperances de Trump semblen concentrades en la propera setmana, quan el Congrès ha de ratificar els resultats electorals: ha convocat als seus seguidors per manifestacions i marxes arreu del país per a protestar per irregularitats electorals que van donar la victòria al seu rival Joe Biden, quan en realitat el guanyador -diu Trump- va ser ell.

Malgrat que ni jutges de districte del seu partit, ni el seu ministre de Justícia, ni el Suprem amb una majoria de 6-3 de magistrats conservadors li hagin donat la raó, encara s’agafa a la possibilitat d’anul.lar els resultats electorals i convencer prou gent que ha de seguir com a president.

El darrer intent es del senador Josh Hawley de Missouri, que va anunciar hores abans d’acabar l’any que faria pinya amb el grup de republicans de la cambra que volen qüestionar el procès electoral.

Les possibilitats de que aixó passi son gairebé inexistents, per molt que aquestes activitats al Congrès donin feine als periodistas i arrepleguin suport dels partidaris mes entusiastes de Trump. Pero aixó no impideix que Trump encara segueixi en la lluita com si no estigués a punt de sortir. I les seves batalles no son per a coses de petita importància: una es el presopost de Defensa i l’altre l’ajuda económica per el Covid.

El presopost de Defensa, aprobat per unes majories molt grans en les dues cambres, com es tradicional, es el derrer punt per el que està protestant Trump: no hi està d’acord en alguns aspectes internacionals i en altres nacionals, concretament en el derrocament d’estatues de figures que avui son políticament impopulars.

Que un president veti aquest presopost no es habitual, perque acostuma a tenir el suport de tants congressistes i senadors que li poden anul.lar el vot, com ja ha fet la Cambra de Representants abans que arribès a la votació del Senat.

Trump ha vetat aquest presopost però, amb una majoria de dos terços en ambes Cambres, el veto queda anul.lat.

Alguns mitjans informatius estrangers han donat la impresió que anul.lar el veto presidencial es una cosa extraordinària quan, de fet, s’han trobat en aquesta situación tots els presidents des de Richard Nixon i fins i tot, a un personatge tan popular als Estats Units com Ronald Reagan li va passar 9 vegades.

Però el que no es habitual es arribar a aquesta lluita amb el presopost de Defemsa, on les declaracions de patriotisme son prous com perque tothom li doni suport.

Per a Trump seria la primera vegada que li anul.len un veto, el que el treurà dels pocs presidents sense aquesta derrota legislativa que, en aquest cas, no te gaire sentit: no aconseguirà que canviin la llei i tindrà una altre pèrdue política en els derrers dies del seu termini.

Com tots els presopostos militars, també el de aquest any porta un creixement i es el mes gran del païs.  Amb 740 mil milions de dòlars, no representa totes les despeses de le forces armades, perque cal afegir les dels veterans, el segón presopost en volum, amb 250 mil milions, gairebé el doble que les despeses de la Seguretat Social.

L’altre batalla, encara mes difícil de entendre, es la que està donant per les ajudes del Covid. I es tan estranya perque s’oposa a parts d’una llei que va firmar no fa gaires dies quan va aceptar ajuts de 600 dólars per persona. Peró un cop acceptada la llei, li va semblar malament i ara vol que els xecs siguin de 2000$, el que ha portat un altre lluita política a Washington on, curiosament, el president republicà està al costat dels legisladors demòcrates.

Es difícil encara preveure si, quan arribi el 20 de gener, dia que segons la Constitució ha establert per la transferència de poders, Trump mantindrà el costumd’anar al Capitoli com es tradicional, per el jurament de càrrec de Joe Biden.

Tant si hi va com si no a la cerimònia, les seves properes batalles podrien no ser polítiques sinó jurídiques, perque els fiscals i advocats de Nova York ja l’estàn esperant impacientment per acusarlo de càrrecs encara no determinats en els seus pagaments d’impostos i la legalitat dels seus negocis.

A Trump no el podría salvar pràcticament ningú si el condemnen a la presó, perque els judicis contra ell serien mes aviat de l’estat de Nova York i no federals, el que significa que si Biden el volguès indultar per a evitar una crisi política, no ho pot fer perque nomès pot actuar en el cas de sentències federals.

El mateix Trump ha dit de vegades en actes electorals que si perd les eleccions potser hauria d’abandonar el país, tot i que no ha especificat que hauria de ser un lloc sense tractats d’extradició amb els Estats Units.

Hi hauria possibilitats als Emirats, on es el rei emèrit, o l’Arabia Saudita on ha fet amistat amb el princep hereu Mohammed bin Salman, tot i que en ambdòs països seria relativament pobre i podría tenir complexes, igual que en altres veïns productors de petroli que tampoc tenen extradició. 

Queden molts d’altres, peró segurament no voldria anar a l’Afganistà, Bosnia, Burkina Fasso, Eritrea o altres països del Tercer Món.  També hi ha llocs amb grans perspectives pels seus  negocis, però segurament no l’estàn esperant a Xina o a Rússia, i no està molt clar que el Vaticà sigui un lloc mes favorable, mentre que Andorra li podría quedar una mica petit.

Res no es compara amb el seu pis de Manhattan, decorat amb or, o les platges i camps de golf de Mar-a-Lago que ha estat, fins ara, la “Casa Blanca d’hivern”, on Trump podria jugar al golf en mig de l’hivern rodejat d’altres super-rics…si no fos perque li han dit que no el volen de veí.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.