Un cerc perfect    Washington, Diana Negre

Au trecut mai mult de cinci ani (mai exact 5 ani, 6 luni și 3 săptămâni) de când Donald Trump și-a făcut intrarea triunfală în Turnul Trump din New York: coborât pe escalatorul aurit și și-a anunțaț candidatura pentru președinția SUA.

Nimeni n-a crezut altceva decât că era vorba de o nouă înițiativă năstrușnică a miliardarului care a devenit o personalitate pe ecranele televizoarelor și care, în niciun chip, nu avea să ajungă la Casa Albă. Însă faptele au arătat că cel care părea a fi un bufon, avea să fie președinte al Americii în ultimii patru ani, cu un mandat foarte agitat.

Trump și-a început campania cu un șir de agresiuni verbale împotriva rivalilor săi din alegerile primare. I-a înlăturat unul după altul, în parte, cu ajutorul mijloacelor de informare care nu credeau în victoria sa. Îi dedicau multe comentarii în care râdeau copios de el, nerealizând că, astfel, îi ofereau gratis o propagandă numai lui. Ceilalți candidați nu beneficiau de aceleași condiții și același tratament.

În timpul campaniei sale electorale a promis că, dacă va câștiga alegerile, își va schimba felul de a fi și va deveni un personaj convențional și plictisit, care va respecta normele tradiționale, deoarece va trebui să-și îndeplinească obligațiile funcției de președinte.

Acum știe toată lumea că nu şi- a îndeplinit această promsiune. La fel de bine știm că surprinzătoarea sa conduită și vocabularul său impropriu pentru politicienii care aspirau să fie sau chiar au ajuns să fie președinți aveau să-i farmece pe adepții săi: veneau și făceau cozi interminabile pentru a-l auzi vorbind. Și care s-au arătat dispuși să-i ierte orice, în ultimii patru ani.

Știm de asemenea, că acum patru ani, a învins-o pe candidata democrată, Hillary Clinton, care era foarte sigură de victoria ei. Iar, în alegerile din noiembrie de anul trecut, cu toate că a pierdut, a adunat 74 de milioane de voturi, o cifră mai mare decât cea a tuturor predecesorilor săi. Totuși, a rămas în urma rivalului său democrat, Joe Biden.

Acești ultimi patru ani au fost marcați de controverse politice și de luptele sale cu legiuitorii democrați, dar și cu mijloacele de informare, care, de obicei, îi sprijină pe democrați.

Acești ani au adus și o dezvoltare economică aproape spectaculoasă, au eliminat șomajul și au mărit salariile grupurilor mai puțin favorizate, cu toate că mijloacele informative nu vorbesc despre acest aspect.

Și au extins sprijinul pentru Partidul Republican în toate parlamentele și guvernele locale din SUA, până într-atât, încât, azi, partidul acesta dispune de majorități pe plan local, iar acest lucru este important deoarece Statele Unite nu mai depind numai de guvernul central, ci și de guvernele statale, căci America este o țară federală.

Astfel, Trump a putut să meargă cu o foaie de parcurs bună pentru republicani, căci îi dădea posibilitatea de a-l face să sufere pe succesorul său, chiar și să se pregătească pentru o nouă candidatură–lucru fără precedent, deoarece până acum, niciun fost președinte nu a mai făcut așa ceva–ca să revină la Casa Albă, după ceea ce el spera să fie o proastă gestiune a succesorului său, Joe Biden.

Însă, aceste proiecte nu mai au nicio șansă, iar Trump pleacă așa cum a venit, cu scandaluri și o conduită haotică și fără sens, distrugând tot ce a realizat în ultimii patru ani.

Cercul este perfect doarece și plecarea sa este foarte diferită de cea a predecesorilor săi: este primul președinte care a îndemnat populația să atace Capitoliul și nu a recunoscut că a pierdut alegerile. În fiecare zi, sunt tot mai mulți leguitorii republicani care îl părăsesc. Doi  dintre miniștrii săi și-au făcut publice scrisorile de demisie, în urma asaltului asupra Congresului și se declară decepționați de conduita sa.

Aceasta nu înseamnă că fenomenul Trump a dispărut: este posibil ca persoana lui să dispară de pe scenă, însă nemulțumiții care l-au sprijinit și care se consideră disprețuiți și exploatați de către elite, cele care formau Partidul Ceaiului împotriva președintelui Obama, așteaptă deja un alt lider. Și sunt mulți cei care așteaptă: este o invitație ca republicanii să găsească o figură în stare să atragă centrul, independenții și nemulțumiții, fără opțiunea populistă din ultimii patru ani.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Un cercle perfecte      Washington, Diana Negre

Han passat mes de cinc anys (exactamente 5 anys, 6 mesos i 3 setmanes), que Donald Trump va fer una entrada triunfal a la Torre Trump de Nova York quan, baixant les escales mecàniques daurades, va anunciar la seva candidatura per la presidencia dels Estats Units.

Pocs van creure que seria res mes que una nova iniciativa estrafalària del multimilionari que s’havia convertit en una personalitat televisiva i que de cap manera acabaría a la Casa Blanca, però els fets no ens van donar la raó i el que semblava la presentación d’un pallasso, acabaría en l’agitada presidencia dels derrers quatre anys.

Trump va començar la seva campanya amb una sèrie d’agressions verbals contra els seus rivals en les primàries i els va anar en derrocant un a un, en part gràcies a l’ajuda dels mitjans informatius que no creien posible la seva victòria i omplien les seves imatges o pàgines amb comentaris que el ridicutlizaven, peró li donaven una propaganda gratis que no rebien els altres candidats.

Durant la seva campanya va prometre que, quan guanyès, canviaria d’estil i es convertiría en un personatge convencional i avorrit, que respectaria les normes tradicionals perque li caldria cumplir amb les obligacions del càrrec.

Ja sabem tots que aquesta promesa no la va cumplir, pero també sabem que la seva conducta sorprenent i el seu vocabulari poc habitual en polítics que volen ser o son presidents, van ser molt popular entre els seus seguidors que arribaven i feien cues interminables per escoltarlo parlar i que han estat disposats a perdonarli tot en els derrers quatre anys.

També sabem que, fa una mica mes de quatre anys, va guanyar per sorpresa a la candidata demócrata Hillary Clinton que estava segura de la seva victòria i que, en les eleccions del passat novembre, tot i que va perdre va arreplegar 74 milions de vots, una xifra mes gran que qualsevol dels seus predecessors, tot i que va quedar derrera del seu rival demócrata Joe Biden.

Aquests derrers quatre anys han estat marcats per les controvèrsies polítiques i les seves lluites amb els legisladors demòcrates i la gran majoria dels mitjans informatius -que generalment donen suport als demòcrates.

Peró també han portat un desenvolupament económic gairebé espectacular, han acabat amb l’atur i han millorat els sous dels grups menys afavorits, tot i que aixó no ho recullen en general els mitjans informatius.

També han estés el support per el Partit Republicà en els parlaments i els governadors dels estats nordamericans, fins al punt que avui la majoria está controlada per aquest partit i aixó es important perque els Estats Units no depén només del govern central, sinó que es un païs federal.

Trump podia així haver marxat amb una fulla de serveis bona per els republicans, el que li donava la possibilitat de fer patir el seu successor i fins i tot prepararse per una nova candidatura – sense precedens perque fins ara cap ex president ho ha fet- per tornar a la Casa Blanca, després del que ell esperava seria una gestió dolenta del seu successor Biden.

Peró aquest projectes no tenen ja possibilitats i Trump s’en va com va arribar, amb escàndols i una conducta caòtica i sense gaire sentit, destruïnt fins i tot el que havia aconseguit en els derreers quatre anys.

I el cercle també es perfecte perque la seva sortida es igualment diferent de la dels seus predecessors: es el primer president que anima al poble a atacar el Capitoli i no acepta que ha perdut les eleccions. Cada dia hi ha mes legisladors republicans que li han donat suport fins ara peró que l’abandonen ara i, dos dies desprès dels atarulls al Congrès, havien dimitit ja dues ministres que han fet publiques les seves cartes de dimisió en que es declaren decebudes per la seva conducta.

Tot aixó no vol dir que el fenòmen Trump hagi desaparegut: es possible que ell, personalment, desaparegui de l’escenari, però els malcontents que li han donat suport, que es consideren menyspreats i explotats per les élits, els que eren el Partit del Té contra el president Obama, estàn ja esperant un altre líder. I els que l’esperen son molts: una invitació per que els republicans trobin una figura capaç d’atreure el centre, els independents i els malcontents sense la opció populista dels derrers quatre anys.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.