VAE VICTIS      Washington, Diana Negre

Cu patru ore înainte ca Joe Biden să-și vadă împlinit visul său de o viață, învinsul președinte Trump părăsea Washingtonul în ceea ce el încerca să fie ultima sa apariție triumfală ca lider al unei țări în care o jumătate din populație îl urăște, iar cealaltă îl iubește.

Colaboratorii, de acum, ai fostului președinte, care, în ultimele zile, au fost tot mai puțini, deoarece în marea lor majoritate l-au părăsit pentru un ofertant mai bun, au încercat din răsputeri să aducă simpatizanți si sprijinitori pentru a-și lua rămas bun de la el, la baza aeriană Andrews, acolo de unde, de atâtea ori, pleca sau unde se întorcea cu avionul prezidențial.

Nu prea au reușit.  Au venit să-și rămas bun doar o mână de partizani ai săi, trumpiști până în măduva oaselor, în contrast izbitor cu mulțimile care-l copleșeau în ultimii cinci ani și care așteptau ore și chiar zile întregi pentru a-i asculta discursurile.

Trump-ul care părăsea Washingtonul diferea foarte mult atât de cel care a depus jurământul de președinte acum patru ani, cât și de personajul care, cu doar câteva luni mai înainte, dădea ca sigură realegerea sa. Trumpiștii zeloși și-au pierdut speranțele, rivalii politici radiau de bucuria victoriei, în timp ce dușmanii săi, încurajați de cursul pe care l-au luat evenimentele, se  pregătesc, acum, să-l urmărească pentru a-i distruge complet posibilitățile politice și chiar viața, lui și familiei sale.

În timp ce noul președinte, Joe Biden, depunea jurământul, Trump se afla deja în Florida și își începea o nouă etapă ca președinte ieșit la pensie, etapă care-i aduce mari probleme: întreprinderile sale s-au resimțit după gestiunea sa politică, perspectivele sale în legătură cu legea se clatină, iar viitorul său politic va fi, în cel mai bun caz, nesigur.

Înfrângerea sa politică nu se oprește numai la alegerile prezidențiale, căci s-a extins și la situația Partidului Republican care, acum, e minoritar în toată guvernarea – Executiv și Legislativ – deoarece cei doi candidați republicani din statul Carolina și-au pierdut fotoliile senatoriale, pierdere pentru care mulți îl consideră vinovat pe Trump.

Și este ușor de învinuit, căci, pe lângă faptul că intervențiile sale au avut un efect negativ în campania celor doi candidați la funcția de senator, acum, când nu mai poruncește el, este un foarte bun țap ispășitor, așa cum sunt, de obicei, cei învinși.

Pe de altă parte, principalul său motiv de mândrie, adică cel de întreprinzător abil, a început să pălească, deoarece se clatină multe dintre investițiile sale, atât în hoteluri, cât și în terenuri de golf.

În alt câmp de luptă, legiuitorii democrați, împreună cu o mână de republicani, vor să continue, în Washington, procesul de impeachment, cu toate că nu există vreun precedent ca să fie urmărit cineva care a părăsit Casa Albă. Urmărirea ar avea ca scop nu să-l destituie, ci să-l împiedice să mai revină peste patru ani.

În paralel, statul New York vrea să-l judece pentru diferite motive, căci mulți dintre inamicii săi politici vor să-l vadă după gratii, pe el și întreaga sa familie.

Rămâne de văzut câți dintre cei 74 de milioane de americani care l-au votat îl vor sprijini în continuare. Însă, oricât de mulți ar fi cei care îi întorc spatele, pe Trump îl vor urma mulți dintre zeloșii săi. Cu toate acestea, nu vor fi suficienți pentru a evita, după 20 de secole, experiența romană, conform căreia singura speranță a celor învinși este improbabila milă a învingătorilor – în cazul acesta, mila noului președinte Biden. Cu sau fără această milă, Trump va putea simți pe pielea lui ce înseamnă expresia Vae victis, vai de cei învinși!

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

VAE VICTIS   Washington, Diana Negre

Cuatro horas antes de que Joe Biden convirtiera en realidad el sueño de toda una vida, el derrotado presidente Trump abandonaba Washington en lo que él intentaba que fuera su última aparición triunfal como líder de un país en que la mitad le odia y la otra mitad le ama.

Los colaboradores del ya expresidente, que en los últimos días eran cada vez menos pues la gran mayoría lo abandonó en busca de mejor postor, intentaron denodadamente congregar a simpatizantes y seguidores para despedirlo en la base aérea de Andrews, de la que tantas veces salió y regresó en el avión presidencial.

Con poco éxito.  Allí no había más que un puñado de incondicionales, un gran contraste con las multitudes que le han seguido en los últimos cinco años y que esperaban horas y hasta días para poder escucharlo.

El Trump que ayer abandonó Washington es un personaje muy distinto, no ya del que juró el cargo hace cuatro años, sino del que hace poco más de dos meses daba por seguro que ganaría la reelección: sus seguidores incondicionales están descorazonados, sus rivales políticos triunfantes, mientras que sus enemigos, envalentonados por el giro de los acontecimientos, se preparan a perseguirlo hasta destrozar totalmente sus posibilidades políticas e, incluso, el resto de su vida -tanto a él como a su familia.

Mientras el nuevo presidente Joe Biden juraba su cargo, Trump se hallaba ya en la Florida para empezar su nueva etapa de presidente jubilado, a la que llega con graves problemas: sus empresas se han resentido de su gestión política, sus perspectivas legales se tambalean y su futuro político es, en el mejor de los casos, incierto.

Su derrota política no se limita a las elecciones presidenciales, sino al hecho de que el Partido Republicano quedase en minoría en todo el gobierno Ejecutivo y Legislativo cuando los dos candidatos republicanos de Carolina perdieron sus escaños senatoriales, algo de lo que muchos hacen responsable a Trump.

Es fácil hacerlo, pues además de su obvio efecto negativo en las campañas de ambos candidatos a senador, ahora que ya no manda es un buen chivo expiatorio, como acostumbran a ser los vencidos.

Por otro lado, su principal motivo de orgullo, que era su habilidad empresarial, también se debilita porque tambalean muchas de sus inversiones, tanto en hoteles como en campos de golf.

En otro terreno, los legisladores demócratas en Washington, con el apoyo de un puñado de republicanos, quieren seguir adelante con el segundo “impeachment”, a pesar de que no hay precedente de que el procedimiento se siga contra alguien que ya ha dejado la Casa Blanca. Su objetivo no será echarlo del cargo, sino impedir que vuelva dentro de cuatro años.

Paralelamente, el estado de Nueva York lo quiere procesar por diversos motivos y muchos de sus enemigos políticos desean verlo entre rejas, no solamente a él, sino también a su familia. Está por ver cuántos, entre los 74 millones que votaron por él, mantendrán su apoyo. Pero por muchos que sean los que le vuelvan la espalda, a Trump le seguirán aún muchos de  sus incondicionales.  Pero no serán suficientes como para evitarle repetir, más de 20 siglos más tarde, la experiencia romana de que la única esperanza de los derrotados es la improbable compasión de los vencedores -en este caso del nuevo presidente Biden. Con, o sin esta compasión, Trump podrá experimentar personalmente lo que significa la expresión “Vae victis” ¡Ay de los vencidos.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.