ȘI ACUM, CE URMEAZĂ?        Washington, Diana Negre

Euforia stârnită de sosirea lui Joe Biden la Casa Albă este generală, evidentă și… fragilă.

Generală, deoarece personalitatea și comportamentul lui Trump iritau pe toată lumea, în afară de cei 74 de milioane de americani care l-au votat pe el. Evidentă, deoarece nu mai este nevoie să citim sau să ascultăm mijloacele de informare din toată lumea pentru a vedea că l-au primit ca pe Mesia. Și fragilă, deoarece problemele internaționale și naționale cu care s-a confruntat Trump în timpul președinției sale au rămas nerezolvate.

Fostul președinte nu a știut sau nu a putut să rezolve marile provocări, cum au fost creșterea, zi de zi, a agresivității chineze pe primul plan al politicii și economiei mondiale, activismul puterilor mici și mijlocii, cum sunt Iranul și Turcia sau arabii producători de petrol, sau noile coordonate ale economiei mondiale și ale SUA, pentru a nu le menționa decât pe cele mai urgente.

Însă, nu este niciun motiv să credem că Biden le va înfrunta cu mai mult noroc și cu o echipă mai bună.

Căci, dimensiunile sarcinii care îl așteaptă pe cel de al 46-lea președinte al SUA sunt atât de mari, încât bunele maniere și voința nu sunt suficiente, și nici experiența negativă a acțiunilor predecesorului său. Acum e nevoie, dincolo de abilitate politică, de o viziune clară și nouă asupra a ceea ce va fi lumea de mâine…dar, și cea de azi.

Este nevoie de o viziune filosofică și de o intuiție de geniu pentru a oferi lumii reguli și mecanisme pentru noua situație. Din ceea ce știm până acum, Biden vine la Casa Albă cu o echipă care, cu toate că este din cealaltă tabără a politicii americane, are același nivel și aceiași parametri intelectuali ca cea care tocmai a plecat. Nu vedem pe nimeni care să fie ca un nou Kissinger din secolul trecut, sau un nou Hamilton (unul dintre liderii independenței față de Anglia, care aproape că a ajuns președinte al SUA).

Este nevoie, atât în Statele Unite, cât și în lumea întreagă, tocmai de oameni de asemenea anvergură, care să vină cu idei și cu formule revoluționare pentru o lume care s-a schimbat. Mutatis mutandis, este o situație asemănătoare cu cea din secolul al XVIII-lea, când a avut loc Revoluția Franceză, când au apărut Statele Unite, când a început să se clatine Imperiul Britanic, a început agonia sultanatului Turciei, iar naționalismul a pătruns în inima politicilor.

A fost o schimbare de sistem și o respingere a regulilor de joc ale momentului, însă această răsturnare a mers în paralel – sau aproape că a fost urmată – de o nouă filosofie a unor mari gânditori ca Descartes, Kant, Darwin sau Newton și de un grup de politicieni și militari care au înțeles și acceptat noua realitate… chiar dacă numai temporar.

Este evident că acum e nevoie la Casa Albă de idei și oameni, ca de altfel și la Beijing, Bruxelles, New Delhi sau Moscova, însă nu există nicio dovadă că ar fi sosit cineva de o asemenea anvergură la Capitoliu sau la Casa Albă odată cu Biden.

Desigur, cu toate că până acum nu există dovezi sau semnale, nu se poate exclude posibilitatea să apară brusc o soluție…

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

¿I ARA QUE?      Washington, Diana Negre

L’eufória per l’arribada de Joe Biden a la Casa Blanca es general, evident….i frágil.

General perque la personalitat i el comprtament de Trump irritava a gairebé tothom -llevat dels 74 milions de nordamericans que van votar per a ell. Evident, perque no mes cal llegir o escoltar els mitjans d’arreu del món per a veure que el reben com a Messies. I frágil perque els porblemes intenacionals i nacionals que Trump va enfruntar durant la seva presidencia, segueixen pendents.

L’ex president no va saber o poguer resoldre grans desafiarments, com la pujada cada día mes agressiva xinesa al primera plà de la política i economía del món, l’activisme de petites i mitjanes poténcies com l’Iràn, Turquia o els arabs productors de petroli, o les noves coordenades de l’economia del món i dels Estats Units, per no esmentar mes que els mes urgents.

Tampoc hi ha cap raó, peró, per a creure que Biden els enfruntará amb mes sort i amb un equip millor.

Perque l’abast de la tasca que espera al 46 president dels Estats Units es tan gran que no hi ha prou amb bones maneres i voluntad, ni tant sols l’experiència negativa de les acciones del seu predecesor: Ara cal, a mès d’habilitat política, una visió clara i nova de com ha de ser el món de demà…i fins i tot el d’avui.

Cal una visió filosófica i una intuició de geni per donar al món regles i mecanismes per a la nova situació i, per el que sabem fins ara, Biden arriba a la Casa Blanca amb un equip que, malgrat ser de l’altre costat de la politica nortamericana, te el mateix sostre i paràmetres intelectuals que el acaba de sortir. No veiem a ningú que es presenti com un nou Kissinger del secle passat, o un nou Hamilton, (un dels líders de la independencia de la colónia británica i gairebé va arribar a president dels Estats Units).

El que cal, peró tant als Estats Units com arreu del món,  es precisament gent d’aquest abast, que doni idees i fòrmules revolucionàries per a un món que ha canviat.  Mutatis mutandis, es una situación semblant a la del secle XVIII, quan hi va haver la Revolució Francesa, van aparèixer els Estats Units, va començar a trontollar l’Imperi Británic,  començar l’agonia del sultanat de Turquía i el nacionalisme va entrar en el cor de les polítiques.

Va ser un canvi del sistema i un rebutj de les regles de joc del moment, pero aquest trasbalsament va anar de la má -o gairebé va seguir- d’una nova filosofía, de grans pensadors com Descartes, Kant, Darwin o Newton, i per un grup de polítics i militars que havien entés i acceptat la nova realitat….encara que no fos mes que temporalment.

Es evident que a la Casa Blanca d’ara li cal ara idees i gent, igual que a Pekin, Bruseles, Nova Delhi o Moscou, peró no hi ha cap prova que ningú d’aquest abast hagi arribat al Capitoli ni a la Casa Blanca de la mà de Biden.

Clar que, tot i que no hi hagi fins ara proves ni senyals, hom no pot descartar que arrivi sobtadament una solució…

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.