COVID-19: BÂRNA DIN OCHI

Nu că ar fi confuzia confuziilor, însă politica sanitară a Uniunii Europene în această pandemie pare a fi „în mod conștient confuză”, ca să nu spunem, parodiind Biblia, că este o strădanie de a nu vedea bârna din ochiul propriu.

Căci povestea descoperirii și producerii noilor vaccinuri trăznește de confuzie și de constantă indecizie. Pe scurt, UE a finanțat generos câteva întreprinderi farmaceutice (printre ele, Pfizer/Biontech și AstraZeneca) ca să găsească și să producă, cât mai curând, un vaccin împotriva virusului care ne devastează. Dar, atunci când, mai întâi, Pfizer, și pe urmă, AstraZeneca au anunțat că au obținut vaccinurile, consilierii științifici ai Comisiei de la Bruxelles au dat aprobarea condiționând aceste produse atât de tare, încât autorizarea oficială europeană pentru vaccinul de la AstraZeneca a venit de abia vinerea trecută, 29 ianuarie – iar conducătorii europeni s-au străduit să înoate și să-și păstreze, în același timp, hainele uscate.

Astfel că, au semnat de îndată cu Pfizer un contract de cumpărare, și mult mai târziu – în luna august a anului 2020 – cu AstraZeneca pentru livrarea de milioane de doze, pe lângă niște pre-contracte cu alte firme. AstraZeneca (o întrepridere creată în 1999 prin fuziunea suedezei Astra cu britanica Zeneca) este specializată în producerea de medicamente în domeniul oncologiei și si-a asumat producerea industrială a unui vaccin elaborat în principal de niște cercetători de la Universitatea din Oxford. Adică, întreprinderea farmaceutică anglo-suedeză se vâra într-un domeniu necunoscut pentru ea și a făcut-o cu multă prudență: a comandat mare parte din producție unor întreprinderi subcontractate din Marea Britanie și din restul lumii. În felul acesta, își risca mai puțin capitalul propriu, însă pierdea controlul direct asupra producerii vaccinului.  Cea mai mare parte a celor 80 de milioane de doze pe care urmează să le livreze Uniunii Europene în primul trimestru al anului o produce o întreprindere belgiană (și Pfizer lasă să se producă în Belgia o bună parte din vaccinurile comandate de europeni).

Însă, omul propune, iar bacteriile dispun. În mod tradițional, vaccinurile se elaborează pe baza virusurilor și bacteriilor modificate, tratate în mari tancuri cu capacități între o mie și două mii de litri. Pare a fi un proces industrial, însă e vorba de reacții ale unor vietăți, și de multe ori, rezultatele reale sunt departe de previziunile teoretice. Și tocmai acest lucru s-a întâmplat, acum, în întreprinderile belgiene, atât ale firmei AstraZeneca, cât și ale Pfizer, după cum s-a anunțat la sediile lor centrale.

Însă, politicienii comunitari au suspiciunile lor și …un eventual țap ispășitor. Mai ales în cazul firmei AstraZeneca, care a anunțat că două treimi din producția sa de vaccinuri vor merge pentru lumea a treia și că întreaga producție destinată combaterii acestei pandemii se va vinde la prețul din fabrică (3 sau 4 $ doza; mai târziu, vor fi alte prețuri de vânzare). Conducătorii comunitari se tem, în plus, că actualului dezinteres financiar al întreprinderii AstraZeneca față de producția vaccinului se va adauga un ascuns anti-europenism britanic; ceva în genul unei replici farmaceutice a brexit-ului. Și, de asemenea, că se vor reduce exporturile comunitare de medicamente și vaccinuri.

Fără această încărcătură subconștientă de suspiciuni nu se poate înțelege de ce Bruxelles se poartă diferit cu Pfizer – căci, și această întrepridere își întârzâie livrările pentru UE – în comparație cu AstraZeneca.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol. 

COVID-19: LA VIGA EN EL OJO

No es que sea la confusión de confusiones, pero la política sanitaria de la Unión Europea en la actual pandemia parece “conscientemente confusa”para no decir,parodiando la Biblia,que es un empeño de no ver la viga en el propio ojo.

Porque la historia del descubrimiento y fabricación de las nuevas vacunas apesta a confusión y consecuente indecisión. En resumidas cuentas, la UE financió generosamente a unas cuantas empresas farmacéuticas (entre ellas, Pfizer/Biontech y AstraZeneca) para que encontrasen y fabricasen cuanto antes una vacuna contra el virus que nos azota. Pero cuando Pfizer, primero, y AstraZeneca después, anunciaron que lo habían logrado, los asesores científicos de la Comisión bruselense dieron un visto bueno condicionado a los nuevos fármacos – tan condicionados que la autorización oficial europea para la vacuna de AstraZeneca apenas se dio el pasado viernes, 29 de enero – y los dirigentes comunitarios trataron de nadar y guardar la ropa.

Así, firmaron enseguida un contrato de compra con Pfizer y mucho más tarde – agosto del 2020 – con AstraZeneca para el suministro de millones de dosis, además de precontratos con otras firmas. AstraZeneca (empresa creada en 1999 por la fusión de la sueca Astra y la británica Zeneca) está especializada ante todo en la producción de medicamentos para la oncología y asumió la fabricación industrial de una vacuna elaborada principalmente por los investigadores de la Universidad de Oxford. Es decir que la farmacéutica anglo sueca se metía en tierras incógnitas para ella y lo hizo con mucha cautela, encargando gran parte de la producción a empresas subcontratadas en Gran Bretaña y el resto del mundo. Con ello arriesgaba menos capital propio, pero perdía control directo sobre la fabricación. La mayor parte de los 80 millones de dosis de la vacuna que ha de entregar a la UE en el primer trimestre del año en curso la fábrica una empresa belga (también Pfizer deja producir en Bélgica buena parte de los pedidos europeos).

Pero el hombre propone y las bacterias disponen. Tradicionalmente, las vacunas se elaboran a base de virus y bacterias modificados, tratados en grandes tanques de 1.000 a 2.000 litros. Parece un proceso industrial, pero son reacciones de seres vivos y bastantes veces los resultados reales distan mucho de las previsiones teóricas. Es lo que ha sucedido ahora en las plantas belgas tanto de AstraZeneca como de Pfizer, según las respectivas casas matrices.

Es muy probable que sea así, pero los políticos comunitarios tienen sus sospechas… y un eventual chivo expiatorio. Sobre todo, en el caso de AstraZeneca, que ha declarado que los 2/3 de su producción de la vacuna irán al tercer mundo y que toda la producción destinada a esta pandemia se venderá a precio de coste (en torno a los 3 o 4 $ la dosis; posteriormente, los precios de venta serán otros). Los dirigentes comunitarios temen, además, que al actual desinterés económico de AstraZeneca por la producción de la vacuna se sume un larvado anti europeísmo británico; algo así como una réplica farmacéutica del brexit. Y también con restringir las exportaciones comunitarias de fármacos y vacunas.

Y es que sin esta carga subconsciente de sospechas no se entiende la diferencia de trato dado por Bruselas a Pfizer, que también se retrasa en sus suministros a la UE, y AstraZeneca.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.