RUSIA: MAI ÎNTÂI, PĂPICA

Vladimir Putin, spion de profesie și ștab din vocație, conduce neîntrerupt Rusia din 1999. A reușit, deoarece, printre talentele sale, are un zdravăn simț al realității: știe ce poate el în Rusia și Rusia în lume și, în același timp, cunoaște constelația de puteri din restul lumii.

Acest realism l-a făcut să declare, chiar de la începutul mandatului său, că producția de alimente este prioritatea numărul unu a țării. Pare a fi un lucru normal, însă, în Rusia, niciodată nu s-a urmărit în mod eficient atingerea acestui scop, cu toate că se știe că majoritatea revoluțiilor din lume au început cu o foamete, iar crizele alimentare au fost o problemă endemică în toate Rusiile, de la cea medievală, până la cea sovietică. Și este cât pe aci să fie și în Rusia actuală.

Căci, anul trecut, în Rusia, prețul zahărului a crescut cu 70%; cel al uleiului de floarea soarelui, cu 24% iar cel al făinurilor, cu 10%. Adică, cetățeanul din clasa de mijloc din Rusia a cheltuit, anul trecut, 40% din toate veniturile sale, pentru a-și cumpăra alimente. Aceasta înseamnă, proporțional, de patru ori mai mult decât dedică pentru mâncare un american.

Grav este faptul că această acută lipsă de alimente nu este o problemă de moment, ci o plagă recurentă în istoria țării. Numai în secolul trecut au fost valuri de foamete în 1917, 1920, 1930, 1940 și aproape că a fost o foamete și în 1979, când SUA au pedepsit invazia sovietică din Afganistan cu un embargou asupra cerealelor și a altor alimente de bază impus URSS-ului.

Aceasta nu e o noutate, însă Putin a fost primul mandatar rus care a încercat serios și metodic să rezolve problema. Și aproape că a reușit: acum, cu un plasture economic care limitează prețurile alimentelor de bază; și, din 2000, stabilind ca obiectiv prioritar al guvernului acoperirea, din agricultura Rusiei, a 95% din necesarul în cereale și cartofi al țării; a 90% din produsele lactate și a 80% din produsele de carne și zaharuri. Această strădanie a fost recompensată  – de exemplu – în 2010, când Moscova a rezolvat criza unei mari secete, doar prin reducerea exporturilor de alimente.

Punctul slab din strădania lui Putin de a realiza o autarhie alimentară absolută îl reprezintă costurile. Agricultura este una dintre activitățile economice care necesită mari investiții de capital (atât investiții directe, cât și în infrastrucura națională) iar, dacă acestea se fac în afara pieței – adică, dacă sunt lipsite de concurență – cel mai probabil este să crească prețurile vertiginos… așa cum se întâmplă acum în Rusia, cu toate că este una dintre țările cele mai mari exportatoare de grâne și carne.

Iar soluția pare a fi evidentă: deschiderea pieței pentru importuri. Însă, din punct de vede politic, acum, este imposibil, deoarece unul dintre clopoțeii de glorie ai regimului este contracararea cu succes a sancțiunilor aplicate de occidentali Rusiei, din 2014, cu niște contra-sancțiuni care interzic importurile de alimente din Occident.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol. 

RUSIA: PRIMUM, VIVERE

Vladimir Putin, espía de profesión y mandamás de vocación, rige ininterrumpidamente  los destinos de Rusia desde 1999. Y lo ha logrado porque entre sus talentos destaca por encima de todos un sólido realismo; sabe tanto  lo que pueden él en Rusia y Rusia y en el mundo, al tiempo que conoce la constelación de poderes en el resto del mundo.

Y este realismo le ha llevado a declarar, desde principios de su mandato, la producción de alimentos prioridad política nº 1 del país. Parece obvio, pero en Rusia no se persiguió nunca eficazmente eso, pese a que es de dominio público que la mayoría de las revoluciones en el mundo comenzaron con una hambruna y las crisis alimentarias han sido un problema endémico en todas las Rusias, desde la medieval. hasta la soviética. Y está en un tris de serlo también en la actual.

Porque el año pasado, en Rusia, el precio del azúcar subió un 70%; el del aceite de girasol, un 24% y el de los farináceos, un 10%. Es decir, que el ciudadano medio ruso gastó el año pasado el 40% de todos sus ingresos en alimentarse. Eso es cuatro veces más de la partida destinada por un estadounidense a la comida.

Lo grave es que esa aguda escasez de alimentos no es un problema del momento, sino una plaga recurrente en la historia del país. Solo el siglo pasado se registraron hambrunas en 1917, 1920, 1930, 1940 y casi una en 1979, cuando los EE.UU. castigaron la invasión soviética del Afganistán  con un embargo de las exportaciones de cereales y otros alimentos básicos a la URSS.

Esto no es ninguna novedad, pero Putin ha sido el primer mandatario ruso que ha tratado seria y metódicamente de resolver el tema. Y casi lo ha conseguido. Ahora, con un parche económico limitando los precios de los alimentos básicos; y desde el 2000, poniendo como meta prioritaria del Gobierno que la agricultura rusa produzca el 95% de los cereales y patatas que consume; el 90% de los lácteos y el 80% cárnicos y azúcares. Ese empeño se vio recompensado – por ejemplo – ya en el 2010, cuando Moscú resolvió la crisis de una gran sequía reduciendo simplemente las exportaciones de alimentos.   

El punto flaco del empeño de Putin en alcanzar una autarquía alimenticia absoluta son los costes. La agricultura es una de las actividades económicas que requiere mayores inversiones de capital (tanto en inversiones directas cómo en infraestructuras nacionales) y si esto se hace fuera del mercado – es decir, sin competencia – lo más probable es que los precios se disparen… cómo ahora en Rusia, a pesar de que es uno de los mayores exportadores de grano y carne.

La solución parece evidente: abrir el mercado a las importaciones. Pero esto es políticamente imposible por ahora ya que uno de los timbres de gloria del régimen es haber contrarrestado con éxito las sanciones que impuso occidente a Rusia, en el 2014, con unas contra sanciones, prohibiendo la importación de alimentos occidentales.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.