SUA: CE E DIN NĂSCARE, NU PIERE

Debarcarea pelerinilor de pe Mayflower

Desigur, prima asezare engleză în Lumea Nouă, Jamestown, fondată în 1607, în actualul stat Virginia, a fost o inițiativă colonială la fel ca „toate celelalte”: trebuia să aducă cât mai repede câștiguri. Însă, Jamestown era doar un sătuc fără mari pretenții. Marele pas al colonizării din motive de disidență politică a fost făcut în 1620, odată cu sosirea în Noua Anglie a 102 puritani –„pelerini” –cu corabia „Mayflower”. Grupul acesta a plecat din Anglia din motive de disidență politică și religioasă; nu a emigrat ca marea majoritate a colonizatorilor din motive economice, ci din cauza incompatibilității lor ideologice cu patria mamă. Spus pe șleau, au plecat de acasă din cauza intransigenței lor, căci nu vroiau sau nu puteau să se adapteze la situația din țară.

Una dintre explicațiile politicii interne americane își are rădăcinile în faptul că a fost prima colonie europeană care s-a născut gata politizată și radicalizată.

Și cum au fost singurii colonizatori care au sosit în America purtând cu ei o teribilă și pasională încărcătură ideologică, au sfârșit prin a impregna cu pasiunea și viziunea lor asupra lumii pe toate cele 13 colonii britanice din America. Atât în bine, cât și în rău.

În „zestrea” lor colonizatoare – printre alte contribuții – figurează pariul ferm pe școlarizare și morală. În schimb, arată o intransigență radicală și încăpățânată, care continuă și în zilele noastre. Crisparea împănată cu violențe fizice (cum a fost asaltul asupra Capitoliului), ba chiar și mai mult, violențe dialectice – atât în forurile politice, cât și în cele mediatice – nu sunt decât continuarea spiritului care i-a adus pe puritanii englezi în America de Nord.

Privirea aceasta aruncată în trecut explică, în parte, originile intransigenței lor în viața politică. Însă, nu explică cum și de ce continuă să domnească în țară; este greu de înțeles, mai ales, cum de se menține și acum la nivelul elitelor politice.  

Căci, politica americană de zi cu zi – atât cea federală, cât și cea municipală – se întemeiază esențialmente pe pacte. Legile și ordonanțele mai mult sunt târguite, decât negociate și nu există persoană publică – în Senatul federal sau în vreun minicipiu minuscul – care să nu participe la această târguială. Și totuși, de mulți ani încoace, în politica națională a Americii, intoleranța și radicalismul au înregistrat un avânt alarmant.

Nimeni nu a explicat, până acum, cauzele acestui fenomen. Doar câțiva analiști dintre „think tancs” americani au îndrăznit să semnaleze faptul că îmbinarea dintre graba pentru a face bani și deplorabila calitate educativă și morală a școlilor publice ar fi putut duce la situația actuală.

Poate! Sau, și aceasta ar fi o explicație mai facilă și mai sigură: s-ar putea spune că transformarea politicii pragmatice în politică intransigentă (și odată cu ea, a unei importante părți a societății americane) s-ar datora faptului că nu e nimeni de vină, deoarece, conform proverbului spaniol, „ei toți au omorât-o, iar ea a murit de la sine…”

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol. 

EE.UU. : GENIO Y FIGURA

Los peregrinos del Mayflower

Una de las explicaciones de la política interior estadounidense radica en el hecho de que ha sido la primera colonia europea que nació ya politizada y radicalizada.

Evidentemente, el primer asentamiento anglo en el Nuevo Mundo – Jamestown, en 1607, en el actual estado de Virginia – fue una iniciativa colonial “como todas”: hecha en pos de ganancias rápidas. Pero Jamestown era solo una aldeuca sin pretensiones. El gran paso colonizador por razones de disidencia política se dio en 1620 con la llegada a Nueva Inglaterra de los 102 puritanos – los “peregrinos” – del “Mayflower”. Ese grupo se fue de Inglaterra por disidencia política y religiosa; no emigraron como la inmensa mayoría de los colonizadores por razones económicas, sino por incompatibilidad ideológica con la madre patria. Dicho a la pata la llana, se fueron de casa por intransigencia; por no querer o no poder adaptarse a la situación imperante.

Y como fueron los únicos colonizadores que llegaron a América con una tremenda y pasional carga ideológica, acabaron por impregnar de su pasión y su visión del mundo a las 13 colonias británicas de América. Lo hicieron para bien y para mal.

En su “haber” colonizador – entre otras aportaciones – figura la decidida apuesta por la escolarización y la moral. En el “debe, en cambio, hay que apuntar una intransigencia radical, empecinada, que se ha perpetrado hasta el día hoy. La crispación salpicada de violencias físicas (como el asalto al Capitolio) y, aún más, violencias dialécticas – tanto en los foros políticos como en los mediáticos – no es más que la continuación del espíritu que llevó a los puritanos ingleses a América del Norte.

Esta mirada al pasado explica en parte los orígenes de la intransigencia en la vida política. Pero no explica en absoluto cómo y por qué sigue imperando en el país; sobre todo, cuesta entender su supervivencia en las élites políticas.

Porque el día a día de la política estadounidense – tanto la federal como la municipal – es tremendamente pactista. Leyes y ordenanzas se regatean más que se negocian y no hay hombre público – en el Senado federal o en un municipio minúsculo–que no participe en ese mercadeo. Y sin embargo, los últimos lustros de la política nacional estadounidense han registrado una alarmante pujanza de la intolerancia y el radicalismo.

Nadie ha explicado hasta ahora las causas de este fenómeno. Tan solo algunos analistas de los “think tancs” estadounidenses se han atrevido a señalar que la conjunción de las prisas por ganar dinero con la deplorable calidad educativa y moral de las escuelas públicas podrían haber causado la situación actual.

Quizá. O – explicación más fácil y certera – se podría decir que la causa de la transformación de la política pragmática en política intransigente (y con ella, de buena parte de la sociedad estadounidense) es que “…entre todos la mataron y sola se murió…”  

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.