SUA – IRAN: SOCOTELILE NU S-AU POTRIVIT     Washington, Diana Negre

Unul dintre eșecurile politicii americane a președintelui, Donald Trump, a fost ruperea unilaterală a tratatului „5 +1”, care reglementa producerea de către Iran a uraniului îmbogățit.

Strădania ayatolahilor de a dota Iranul cu o industrie și, mai ales, cu un arsenal nuclear a îngrijorat, desigur, marile puteri, chiar din momentul în care Teheranul și-a început programul nuclear. Agresiva politică externă a ayatolahilor devenea, din problemă regională, o amenințare mondială, în cazul în care Iranul reușea să posede rachete cu rază lungă de acțiune și bombe nucleare.

Însă, este la fel de adevărat că ayatolahii au luat-o pe un drum care devenea tot mai spinos, din cauza sărăciei și a lipsei de tehnicieni proprii, calificați corespunzător. Și cum acest lucru se suprapunea peste o pedioadă a vacilor slabe, Teheranul a semnat, în 2015, pactul 5+1 (Germania plus cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate), în virtutea căruia, Iranul putea să continue îmbogățăirea uraniului natural cu izotopul U-235, dar, nu în ritmul de 20%, ci doar de 3,67%, pe an, în următorii 15 ani. Pentru a produce o bombă nucleară, e nevoie de uraniu îmbogățit de 90%.

În plus, Teheranul se angaja să folosească, în acest scop, 5.600 centrifugi de gaz din prima generație (IR-1), foarte fragile, cu un randament sub 1%. În schimbul acestor lucruri, Washingtonul se angaja să înceteze hărțuirea economică și, alături de ceilalți semnatari, să ajute la dezvoltarea Iranului.

Acordul a mulțumit pe toată lumea, până când, în 2018, Trump a considerat că aranjamentul nu era bun. Și, convins fiind că problemele financiare ale perșilor îi ofereau o bună ocazie, a denunțat acordul, în 2019, cu gândul că va obține altul, cu care să lege mai zdravăn Iranul, atât în ceea ce privea producția nucleară, cât și pretențiile hegemonice ale acestei țări asupra lumii islamice.

Dar, iată că Trump s-a înșelat în această privință. A gândit ca un întreprinzător și nu ca un nationalist zelos, și a avut marea surpriză–pentru el–ca Teheranul,în loc să se plece,să accepte provocarea. În ciuda înăspririi sancțiunilor americane, și-a intensificat puternic programul nuclear.

Pe de o parte, și-a sporit ritmul în care produce bombe nucleare (după unele calcule, obține câte una pe lună) și nu mai folosește centrifugile învechite IR-1, ci modernele IR-6, care ating o rentabilitate de 6,8%. Pe de altă parte, în domeniul politic, Teheranul și-a întețit agresivitatea împotriva islamului sunit, apropiat, în marea sa majoritate, de SUA, nu numai în zona Palestinei, ci și în Peninsula Arabică și în regiunea Caucazului.

Dacă Washingtonul a nimerit în acest caz din lac în puț, situația e departe de a se fi împotmolit. Căci, nu numai SUA ar putea să-și schimbe politica, dar și cei 5+1 percep Iranul, tot mai mult, ca pe o amenințare.

Și aceasta se întâmplă tocmai în momente de mare ananghie economică pentru ayatolahi, care, în plus, coincid cu niște proteste populare mai mari ca oricând. Astfel, dacă marile puteri chiar țin seama de orgoliul persan, este foarte posibil să obțină un acord nou și mai bun.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EEUU – IRÁN: EL TIRO POR LA CULATA     Washington, Diana Negre

El ayatolaj Ali Khamenei

Uno de los fracasos de la política exterior del expresidente norteamericano Donald Trump, fue la rotura unilateral del tratado “5 +1” que regulaba la producción iraní de uranio enriquecido.

Es cierto que el empeño de los ayatolás de dotar al Irán de una industria y, sobre todo, de un arsenal nuclear inquietó a las grandes potencias desde el mismo instante en que Teherán inició su programa nuclear. La agresiva política exterior de los ayatolás pasaba de problema regional a amenaza mundial si Irán llegaba a tener misiles de largo alcance y bombas nucleares.

Pero también es cierto que los ayatolás se habían lanzado por un camino que se les volvía cada vez más espinoso por su carestía y por la escasez de técnicos nacionales debidamente cualificados. Y como esto coincidía con una era de vacas flacas, Teherán se avino en el 2015 al pacto 5 + 1 (Alemania además de los cinco miembros permanentes del Consejo de Seguridad,) en virtud del cual Teherán podía seguir enriqueciendo uranio natural con el isótopo U-235, pero en vez de hacerlo al ritmo del 20% anual, desde entonces sólo lo haría un 3,67% durante los 15 años siguientes. Para hacer una bomba nuclear se necesita uranio enriquecido el 90%

Además, Teherán se comprometía a usar para ello 5.600 centrifugadoras de gas de primera generación (IR-1), muy frágiles y de un rendimiento inferior al 1%. A cambio de todo esto, Washington se comprometía a cesar en su hostigamiento económico y, junto con los otros signatarios, a ayudar al desarrollo del Irán.

El acuerdo resultó satisfactorio para todo el mundo, hasta que en el 2018 Trump consideró que era un mal negocio. Y convencido de que los problemas financieros iraníes le brindaban una oportunidad, denunció el acuerdo en el 2019, esperando obtener uno nuevo que atara más corto a Teherán tanto en la producción nuclear como en sus pretensiones hegemónicas sobre el mundo islámico.

Pero en eso Trump se equivocó del todo. Pensó en empresario y no en zelote nacionalista y se encontró con – para él – la sorpresa mayúscula de que Teherán, en vez de doblegarse aceptó el desafío. Y pese al endurecimiento de las sanciones estadounidenses, redobló su programa nuclear.

Por un lado, ha incrementado el ritmo de su producción de bombas nucleares (se calcula que ahora fabrica una al mes) y ha pasado de usar las anticuadas centrifugadoras IR-1 por las modernas IR-6 que tienen una rentabilidad del 6,8%. Además, en el terreno político, Teherán ha redoblado su agresividad y está acosando al islamismo sunita – mayormente próximo a los EEUU – no solo en Palestina, sino también en la Península Arábiga y en los aledaños del Cáucaso.

 Claro que, si políticamente Washington ha ido en este caso de Málaga a Malagón, la situación dista mucho de estar encallada. Y es que no solo que Estados Unidos podrían cambiar de política, sino que los 5+1 coinciden cada vez más…nada menos que con Trump, en que también ellos ven a Irán como una amenaza.

Y esto ocurre justo en momentos de graves apuros económicos para los ayatolás, que además coinciden con una protesta popular mayor que nunca. De esta forma, a poco que las grandes potencias tengan en cuenta el orgullo persa, es muy posible un acuerdo nuevo y mejor.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.