RFG: BIPARTIDISM, UN PIC MAI PUȚIN

Rezultatele primelor două alegeri din land-urile Germaniei, din acest an, 2021, (Baden Würtemberg și Renania Palatinat) au revelat, în primul rând, niște realități locale, nu federale. Însă, cu toate acestea, au confirmat sfârșitul bipatidismului care a caracterizat politica germană, de la prăbușirea celui de al III-lea Reich încoace.

 E vorba, de fapt, de o moarte anunțată. După cel de al Doilea Război Mondial, Germania de Vest a fost creată, din punct de vedere politic, după chipul și asemănarea învingătorilor; adică, cu un sistem bipartidist și o structură federală. Aportul nemților la acest sistem a fost că, în loc de două partide – unul al conservatorilor (CDU/CSU) și celălalt al socialiștilor (SPD) – sistemul a fost format din doi și jumătate: a apărut un al treilea partid, minoritar și elitist (liberalii din FDP) care acționa ca un balansoar în Parlament, pentru a menține echilibrul social.

Era o soluție pentru o anume situație istorică concretă; cea de după război. Căci, după război, a funcționat perect, atât pe plan național, cât și internațional. Însă, cu trecerea timpului, lumea s-a schimbat în Germania și în jurul ei. Când s-a prăbușit stalinista URSS, la sfârșitul anilor 90, s-a schimbat complet contextul internațional. S-a sfârșit polarizarea comunism-democrație (sau, spus altfel, URSS – SUA), dar, și obsesia militaristă, iar lumea a văzut cum au apărut și alți protagoniști, cu toate că unul dintre ei – China – tot crește, astfel că ne aflăm pe punctul de a avea, din nou, o situație bipolară.

Toate acestea au influențat și politica internă germană. Însă, poate chiar mai mult decât proliferarea protagoniștilor de pe scena internațională, ceea ce a schimbat regulile jocului politic din Germania a fost transformarea însăși a societății germane. Căci, și aceasta a trecut de la duetul clasic: proletariat (reprezentat de SPD) – burghezie (condusă de CDU/CSU), la pluralism; un pluralism care s-a născut prin devorarea, de la bun început, a FDP.

Acest paralelism între național și internațional diferă într-un loc esențial: evoluția nemților a fost, și încă mai este, acefală. Societatea s-a schimbat; are alte cerințe și alte sensibilități, însă partidele politice au rămas pe loc și, din punct de vedere intelectual, au sărăcit. Atât vechile partide de la jumătatea secolului trecut, cât și cele noi, apărute de la începutul secolului actual, au ceva în comun: sunt niște structuri de putere fără ideologie. Astfel, „vechile” – SPD și CDU/CSU – continuă să se tragă de păr cu argumente din vremea lui Bismarck. Iar cele noi și mai puțin noi  – cel comunist, de pildă – se înscriu și ele în acest joc sau recurg la entelehii paradisiace („verzii”), în cazul în care nu adună – ca Alternativa pentru Germania” (AfD) – pur și simplu nostalgii onirice. Rezumând foarte mult: toate oferă același epidermic argument: „eu sunt cel mai bun”.

Este exact ce i-a plăcut întotdeauna consumatorului, însă, niciuna dintre grupările politice actuale nu oferă o ideologie care să  abordeze viitorul apropiat și imediat și niciuna – și mai grav –  nu a făcut vreo analiză a compoziției societății germane actuale, pentru a oferi formule de conviețuire și progres pentru prezentul și viitorul ei imediat.

Prin urmare, masa alegătorilor – poporul –, care nu e cult, și nici nu-l interesează cum e distribuită puterea, are, totuși, un sănătos bun simț și își dă seama că i se se fac oferte de mâna a doua. De aceea votul său este tot mai dispersat și criteriul său selectiv, tot mai circumstanțial. Cu această panoramă s-ar putea continua, atâta timp cât nu scade bunăstarea, căci, un asemenea vid de idei a fost, întotdeauna, ambianța cea mai propice pentru apariția populismelor și dictaturilor.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol. 

            

RFA: BIPARTIDISMO, PERO MENOS

Los resultados de las dos primeras elecciones estatales de Alemania en 2021 (Baden Wuertemberg y Renania Palatinado) han revelado, ante todo, realidades locales, no federales. Pero, así y todo, han certificado el fin del bipartidismo que definió la política alemana, tras el hundimiento del III Reich.

 En realidad, se trata de una muerte anunciada. Tras la II Guerra Mundial, Alemania Occidental fue creada políticamente a imagen y semejanza de los vencedores; es decir, con un sistema bipartidista y una estructura federal. La aportación teutónica al sistema fue que, en vez de dos partidos – conservadores (CDU/CSU) y socialistas (SPD) – el sistema fue de dos y medio : un tercer partido, minoritario y elitista (los liberales del FDP) que hacía de balancín en el Parlamento, para mantener el equilibrio social.

Aquello era un ropaje para una situación histórica concreta; la de la postguerra. Y en la postguerra funcionó perfectamente, tanto nacional como internacionalmente. Pero, con el paso del tiempo, el mundo fue cambiando en Alemania y alrededor de ella. Con el colapso de la URSS estalinista a finales de los 90, cambió por completo el contexto internacional. Se acabó la polarización comunismo-democracia (o, si se prefiere, URSS – EE.UU.) así como la obsesión militarista y el mundo presenció la irrupción de muchos protagonistas nuevos, aunque uno de ellos  — China – está creciendo tanto que estamos a punto de entrar en un nuevo escenario bipolar.

Todo esto repercutió en la política interior alemana. Pero aún más que la proliferación internacional de protagonistas, lo que cambió las reglas del juego político nacional fue la transformación de la sociedad alemana. También ésta pasó del dueto clásico proletariado (representado por el SPD) – burguesía (liderada por CDU/CSU) al pluralismo; un pluralismo que nació devorando de entrada al FDP.

Pero este paralelismo nacional / internacional difiere en un punto esencial: la evolución alemana ha sido, y es aún, acéfala. La sociedad ha cambiado; tiene otras necesidades y sensibilidades, pero los partidos políticos no han cambiado;, se han empobrecido intelectualmente. Tanto los viejos partidos de mediados del siglo pasado, como los que han ido apareciendo desde finales del mismo, tienen en común el ser unas estructuras de poder sin ideologías. Así, los “viejos” – SPD y CDU/CSU – siguen a la greña con argumentos que ya se exhibían en tiempos de Bismarck. Y los nuevos y menos nuevos – como los comunistas – se apuntan también a este juego o recurren a entelequias paradisiacas (los “verdes”) si es que no recaban – como ”Alternativa por Alemania” (AfD) – pura y simplemente a nostalgias oníricas. Resumiendo mucho: todos ofrecen el mismo y epidérmico argumento de “yo soy el mejor”.

Eso es siempre al gusto del consumidor, pero ninguna de las agrupaciones políticas actuales ofrece una ideología que encare el futuro mediato e inmediato ni – eso es lo más grave – ninguna ha hecho un análisis de la composición de la sociedad alemana actual para ofrecer a sus componentes fórmulas de convivencia y progreso para el presente y el futuro inmediato.

Consecuentemente, la masa de electores – el pueblo –, que no es culta, ni se preocupa de repartos de poder, pero tiene un sano sentido común, se da cuenta de que le están haciendo ofertas de segunda. De ahí que su voto sea cada vez más disperso y el criterio selectivo más circunstancial. Y con este panorama se podría ir tirando mientras no se pierda el nivel de bienestar, si no fuera porque semejante vacío de ideas ha sido siempre el mejor caldo de cultivo para que surjan populismos y dictaduras.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.