Biden se etalează   Washington, Diana Negre

Mult mai târziu decât oricare dintre predecesorii săi și la mai mult de două luni de când și-a preluat funcția, președintele american, Joe Biden, a vorbit, în sfârșit, americanilor prin intermediul mijloacelor de informare, în prima sa conferință de presă.

Nimic din ce a spus nu a lăsat să se întrevadă care-i sunt prioritățile politice și, după o oră de conferință de presă, a răspuns la numai zece întrebări și nu și-a convins nici partizanii și nici adversarii: adepții i-au rămas fideli, cu toate că a lipsit doar fitilul pentru a-i entuziasma, iar potrivnicii i-au găsit tot felul de lacune în explicații și au văzut în ezitările și în ritmul glacial din răspunsurile sale dovada senilității care i-a dominat campania electorală.

Fostul președinte Trump a turnat gaz peste foc: consecvent în comportamentul său obișnuit, în declarațiile făcute pentru televiziune, câteva ore mai târziu, n-a pierdut ocazia de a-și face cunoscută opinia negativă despre Biden și despre această primă conferință a sa de presă.

O asemenea conduită din partea lui Trump este o adevărată noutate, deoarece tradiția de până acum a fost ca foștii președinți să părăsească politica atunci când pleacă de la Casa Albă, și să nu mai apară pe scenă până la alegerile următoare, și doar pentru a-l sprijini pe candidatul partidului lor.

Este probabil ca Biden să fi vrut să vorbească despre marile sale proiecte de îmbunătățire a infrastructurii țării și de apărare a mediului înconjurător, însă, cea mai mare parte a conferinței a dedicat-o imigrării, o problemă care a devenit spinoasă, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Și aceasta deoarece, când a plecat de la putere președintele Trump, cei care vor să se stabilească în SUA și-au făcut mari speranțe, la fel ca cei care se numără cu milioanele și se află ilegal în această țară.

Pentru Biden și pentru Partidul Democrat, doritori să cultive o imagine de milă și mărinimie, situația nu este favorabilă: zeci de mii de copii au sosit singuri, neînsoțiți la frontieră și, spre deosebire de adulți – care sunt respinși -, noua guvernare a lui Biden a hotărât să se arate miloasă și mărinimoasă.

Însă, nu prea a reușit, deoarece, în fața numărului enorm al celor care au tot sosit, a fost nevoită să-i instaleze în incinte închise, unde locuiesc înghesuiți din lipsă de spațiu, mai degrabă ca într-o închisoare, decât într-un azil pentru copii.

Astfel că imigrarea a consumat cea mai mare parte a timpului conferinței, deși au mai fost abordate și alte diferite teme de politică națională și internațională.

Pentru Biden nu a fost o temă prea bună, deoarece, contrar speranțelor milioanelor care locuiesc ilegal în țară și a altora care vor să vină în America, perspectivele de a rezolva situația unora și a deschide porțile altora nu sunt cu nimic mai bune decât cele din vremea lui Donald Trump, iar promisiunile sale neîmplinite pot să-i decepționeze rapid pe cei care l-au votat.

De fapt, în chestiuni de imigrare – la fel ca în multe altele – era mai mult gura de Trump, decât o amenințare pentru imigranți: a deportat mai puțini rezidenți fără acte decât mărinimosul Barak Obama și a apelat la Congres să-și îndeplinească îndatoririle ca să legifereze și să găsească o formulă viabilă pentru a rezolva situația.

La fel ca predecesorii săi, Trump nu a reușit să rezolve problema și este aproape sigur că nu va reuși nici Biden: legile nu se fac la Casa Albă, ci în Congres, iar mila și simpatia pentru imigranți se termină acolo unde începe opinia alegătorilor americani.

Puțini sau poate niciunul dintre legiuitori nu ar fi dispus să-și sacrifice fotoliul pentru a apăra poziții nepopulare ca aceea de a deschide porțile pentru masele de imigranți.

Există acum un enorm influx de persoane care vor să intre în SUA, convinse că noua administrație și Congresul, ambele sub controlul Partidului Democrat, vor aplica politicile „progresiste”, adică, frontiere deschise, amnistie pentru cei care se află ilegal în țară și o primire ospitalieră a copiilor care sosesc neînsoțiți la granițele statului.

Se vede pe tricourile lor care poartă lozinca „Biden, lasă-ne să intrăm”, dar atât cei care doresc să intre, cât și milioanele de clandestini care deja se află în țară este posibil să trăiască o decepție asemănătoare cu cea de acum mai mult de 10 ani, când guvernarea monocoloră, prezidată de Barak Obama, nu numai că a lăsat porțile ferecate, dar a devenit „șeful deportărilor” pentru cât de multe persoane a dat afară din țară.

Acum, ca și atunci, este periculos din punct de vedere electoral să te ocupi de imigranți, deoarece Partidul Republican sloboade foarte ușor acuzații care afectează electoratul.

Congresul și Casa Albă au grijă de interesele lor electorale: populația de culoare din SUA, de pildă, cu care Obama avea o relație specială, nu vede cu ochi buni sosirea imigranților care înclină în jos balanța remunerării muncilor necalificate. Iar congresmanii din toată țara riscă să-și piardă realegerea, dacă sprijină această imigrare ilegală, deoarece ea aduce cu sine mari costuri sociale.

De fapt, singurul președinte care a îmbunătățit situația imigranților nu a fost democrat, ci republican-conservator: Ronald Reagan, cel care a propus și a obținut o amnistiere a celor care se aflau în țară, în schimbul instaurării unei politici de controale eficiente pentru a opri viitoarea imigrare ilegală.

Niciodată nu s-a putut ajunge la un acord pentru a stabli o asemenea politică, iar numărul celor „fără acte” nu a încetat să crească, până a ajuns să depășească, în prezent, cifra de zece milioane, cuvântul „amnistie” devenind, în prezent, un fel de insultă politică în stare să ruineze cariere … și președinții ca cea a lui Biden.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Biden se pone de largo   Washington, Diana Negre

Mucho más tarde que cualquiera de sus predecesores y más de dos meses después de su toma de posesión, el presidente norteamericano, Joe Biden, finalmente habló esta semana a los norteamericanos a través de los medios informativos en su primera rueda de prensa.

Nada de lo que dijo sirvió para imaginar cuáles son sus prioridades políticas y tras una hora de conferencia en que tan solo respondió a diez preguntas, no convenció a propios ni a extraños: los propios se mantuvieron fieles, aunque faltaba la mecha para generar entusiasmo y los extraños encontraron todo tipo de lagunas en sus explicaciones y vieron en los titubeos y ritmo glacial de las respuestas, la prueba de la senilidad que había dominado su campaña electoral.

El expresidente Trump echó leña a la hoguera: fiel a su comportamiento habitual, en declaraciones a la televisión pocas horas más tarde, no perdió tiempo en divulgar su opinión negativa acerca de Biden y esta primera conferencia de prensa.

Semejante conducta por parte de Trump es una auténtica novedad, porque la tradición hasta ahora ha sido que los expresidentes se alejen de la política al abandonar la Casa Blanca, y generalmente no vuelven al ruedo hasta las siguientes elecciones, en apoyo del candidato de su partido.

Es probable que Biden quisiera hablar de sus grandes proyectos para mejorar la infraestructura del país y defender el medio ambiente, pero la conferencia dedicó la mayor parte del tiempo a la inmigración, una cuestión que se ha vuelto tan espinosa a corto como a largo plazo.

Es porque, al alejarse del poder el presidente Trump, surgieron grandes esperanzas entre quienes desean afincarse en Estados Unidos y entre los millones que se hallan ilegalmente en el país.

Para Biden y el Partido Demócrata, deseosos de cultivar una imagen compasiva y magnánima, la situación no les es favorable: decenas de miles de niños han llegado por su cuenta y sin familiares a la frontera y, a diferencia de los adultos que son rechazados, el nuevo gobierno Biden ha decidido mostrarse magnánimo y compasivo.

De poco le ha servido, porque ante el enorme número que ha ido llegando, los ha tenido que instalar en recintos cerrados, donde viven hacinados por falta de espacio y se parecen más a una cárcel que a un asilo infantil.

De forma que, si en la conferencia se barajaron varios temas de política nacional e internacional, la inmigración consumió la mayor parte del tiempo.

Y no era un buen tema para Biden porque, contrariamente a las esperanzas de los millones que residen ilegalmente en el país y de muchos más que quieren llegar aquí, las perspectivas de resolver la situación de unos y abrir las puertas a los otros, no son mucho mejores que durante la presidencia de Donald Trump y sus promesas incumplidas pueden llevar a una rápida decepión entre quienes votaron por él.

En realidad, en cuestiones migratorias -como en tantas otras- Trump era más bocazas que una amenaza para los inmigrantes: deportó a menos residentes indocumentados que el magnánimo Barak Obama y apeló al Congreso para que cumpliera con su obligación de legislar y hallara una fórmula viable para resolver la situación.

Igual a lo ocurrido a sus predecesores, Trump no consiguió resolver el problema y es casi seguro que tampoco lo logre Biden: las leyes no se hacen en la Casa Blanca sino en el Congreso y la piedad y simpatía hacia los inmigrantes acaba donde empieza la opinión de los votantes norteamericanos.

Pocos, o seguramente ninguno, de los legisladores, estaría dispuesto a sacrificar su escaño para defender posiciones impopulares como abrir las puertas a masas de inmigrantes.

El hecho es que hay ahora un enorme influjo de personas que quieren entrar en Estados Unidos, convencidos de que la nueva administración y Congreso, ambos totalmente bajo control del Partido Demócrata, aplicará políticas “progresistas”, como fronteras abiertas, amnistía para quienes hoy se hallan ilegalmente en el país y una auténtica bienvenida para los niños que van llegando sin sus familias a las fronteras norteamericanas.

Es evidente en sus camisetas, con el lema de “Biden, déjanos entrar”, pero tanto estos aspirantes a entrar como los millones que ya están aquí, pueden llevarse una decepción semejante a las de hace más de 10 años, cuando el gobierno monocolor presidido por Barak Obama, no solamente dejó cerradas las puertas del país, sino que se convirtió en el “jefe de las deportaciones”, por la gran cantidad de expulsados.

Ahora, como entonces, atender a estos inmigrantes es peligroso electoralmente, porque desde el Partido Republicano salen fácilmente acusaciones que hacen mella en el electorado.

Congreso y Casa Blanca responden a sus intereses electorales: la población negra de Estados Unidos, por ejemplo, con quienes Obama tenía una relación especial, no acostumbra a ver con buenos ojos la llegada de inmigrantes que inclinan hacia abajo la remuneración de trabajos no cualificados. Y los congresistas de todo el país corren el riesgo de perder su reelección si apoyan esta inmigración ilegal pues trae consigo elevados costos sociales.

En realidad, el único presidente que mejoró la situación de los inmigrantes no era demócrata, sino el republicano conservador Ronald Reagan, quien propuso y consiguió una amnistía para quienes ya se hallaban en el país, a cambio de instaurar una política con controles efectivos para frenar la futura inmigración ilegal.

 Nunca se pudo llegar a un acuerdo para establecer semejante política y el número de “sin papeles” no ha parado de aumentar hasta superar ahora los diez millones, hasta el punto de que la palabra “amnistía” se ha convertido ahora en algo así como un insulto político capaz de arruinar carreras…y presidencias como la de Biden.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.